Cuvântul pasiune ne spune că pasiunea este suferință cu sens, adică exact frustrarea ta cea mai mare căreia îi găsești sensul. Cu alte cuvinte, îmbrățișează domeniul care îți provoacă cea mai mare suferință și caută toate sensurile posibile. Cuvântul pasiune își are rădăcinile în secolul XII și are ca sinonim patima, adică suferința. Pasiunea așadar, este suferința de bunăvoie pentru un drum și un sens ales de noi în mod conștient. Să fii dispus să înduri suferințe pentru ceea ce iubești acesta este înțelesul profund al pasiunii. Când vei răspunde la întrebarea "pentru ce anume sunt dispus să îndur orice suferință?", îți vei descoperi vocația. Ce te pasionează pe tine? Care este liantul din povestea ta, acel lucru care-i dă însemnătate și care, totodată, constituie o sursă de inspirație pentru cei din jurul tău? Feodor Dostoievski a spus la un moment dat că: "Am o singură frică, aceea de a nu fi vrednic de suferințele mele." Ai creat ceva din durerea ta? Aceste rânduri despre pasiune ne spun că putem alege să profităm de fiecare eveniment din viața noastră, oricât de negativ ar părea la momentul prezent, după dictonul "Tot ce mi se întâmplă este spre binele meu".
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Vocația ta este ascunsă în spatele celei mai mari frustrări ale tale. Secretul este să rezolvi frustrarea pentru tine și se va naște ceva extraordinar din asta. În primul rând, tu vei deveni o persoană extraordinară pentru că ai rezolvat cea mai mare problemă a vieții tale. Apoi, se va naște în mod natural în tine dorința de a-i ajuta pe alții să depășească problema pe care și tu ai avut-o. Nu vei mai putea rămâne impasibil și apatic niciodată atunci când vei vedea un alt om suferind ceea ce ai suferit și tu pentru că îți va reaminti de suferința ta. Unul din motivele pentru care oamenii nu își descoperă vocația și se pierd pe drum e că uită. Uită al dracului de repede suferințele cele mai profunde și vor să le uite, să le îngroape, să le amorțească, neștiind că tocmai în suferințe este ascunsă comoara. Călătoria eroului ne spune că la sfârșitul drumului eroul se întoarce și oferă din darul dobândit și celorlalți. Cuvântul pasiune ne spune că pasiunea este suferință cu sens, adică exact frustrarea ta cea mai mare căreia îi găsești sensul. Cu alte cuvinte, îmbrățișează domeniul care îți provoacă cea mai mare suferință și caută toate sensurile posibile. Când vei răspunde la întrebarea "pentru ce anume sunt dispus să îndur orice suferință", îți vei descoperi vocația.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există oameni care trag tare de ei, investesc în educația lor, muncesc din greu dar sunt asemenea legendarului Sisif după ce rostogolesc bolovanul până în vârful muntelui, acesta se rostogolește înapoi și în ziua următoare munca începe de la zero. Ca și meșterul Manole ceea ce construiește ziua, se dărâmă noaptea. Dacă nu simți tragere de inimă pentru ceea ce faci, dacă nu simți pasiune, dacă nu experimentezi starea de flux atunci când faci activitatea principală stare care face să pierzi noțiunea timpului atunci ai toate șansele să fii o persoană perseverentă însă pe un drum greșit. Și oricât de mult te-ai dus pe un drum greșit, întoarce-te. Să faci același lucru și să speri alte rezultate este nebunie. Așadar, oamenii care nu și-au descoperit pasiunea, talentele, vocația, care nu au "de ce-ul" foarte clar stabilit, vor afla în curând că merg prin viață cu pietre de moară atârnate la gât. O viață fără sens ne distruge, oricât de harnici și perseverenți am fi. Înainte să investești ani din viața ta într-un domeniu, activitate sau afacere, asigură-te că ai un sâmbure de pasiune și spirit pentru lucrul căruia îi vei dedica o mare parte din viața ta. Formula succesului: DDV descoperă, dezvoltă, valorifică.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre Meșterul Manole
Dacă ar fi să spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești. Am fost întrebat cum am ieșit din starea de blocaj mental când eram copleșit de probleme și nu vedeam ieșirea. Am ieșit din blocaj când durerea vieții pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus să pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam că îmi aparține) pentru a îmbrățișa libertatea vieții trăită doar după regulile mele, indiferent de consecințe. Este o senzație pe care merită să o trăiești în orice etapă a vieții. Este momentul în care te trezești cu adevărat pentru prima oară.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când suferi înseamnă că este necesar să schimbi ceva la tine, la gândurile și percepțiile tale sau la felul în care trăiești. Suferința este un semnal de alarmă care te invită la conștientizare și schimbare. Scopul firesc este eliberarea de suferință, nu acceptarea ei. Gândește-te că atunci când ești bolnav fizic îți dorești să faci orice pentru a te însănătoși. De ce procedezi altfel atunci când este vorba de suferință psihică? De ce continui să accepți, să crezi că este ceva benefic în "a-ți duce crucea" sau în a te autoabuza la nesfârșit? În plus, atunci când trăiești pe o frecventă negativă, când viața ta este presărată de durere, frică, tristețe, depresie, furie, frustrare, nemulțumire, vei atrage și mai multe situații care rezonează cu starea ta actuală. Nimeni și nimic nu te poate salva de tine însuți, miracolele nu se întâmplă fără ca tu să acționezi și nu vei primi niciun premiu sau vreo statuie pentru tot ceea ce alegi să înduri. Vrei să fii liniștit, fericit și împăcat cu tine însuți? Caută să te eliberezi de suferință - fie prin schimbarea felului în care trăiești, fie prin modificarea gândurilor și percepțiilor tale.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Descoperă ce poate face VOCAȚIA pentru tine! Vocația este o predispoziție pe care ai căpătat-o de-a lungul vieții tale. Este locul unde se întâlnește pasiunea ta cu viața reală. Este punctul în care găsești ceva ce te face fericit și reușești și să trăiești din asta. Prea mulți dintre noi au fost încălțați de părinți de prieteni sau chiar de preconcepții cu meserii pe care ajung să le urască! Și asta e cea mai mare prostie, nu e ok să asculți orbește de altcineva decât pe tine însuți, pentru că tu ești cel care suportă consecințele, tu ești fraierul care trage la jug toată viața. Găsește acel lucru care te face fericit, lucrul care să îți dea energie dimineața. Oricine are vocație, dar puțini au curajul de a o căuta. Ție îți este frică de succes? Ia-ți inima-n dinți.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există doar două feluri de suferință: suferința de a avea și suferința de a nu avea. Fie că suferi pentru că ai ceva ce nu-ți dorești, fie pentru că nu ai ceva ce-ți dorești, felul în care trăiești suferința este identic. Suferința este suferință, indiferent de aspectele particulare;ea ține de minte și de nimic altceva. Morala este să învățăm să fim mulțumiți cu ce avem sau cu ce nu avem.
citat din Sogyal Rinpoche
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Care este, o bhikkhu, Nobilul Adevăr despre suferință? Nașterea este suferință, bătrânețea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință. A fi unit cu ce-ți este neplăcut este suferință, a fi despărțit de ce-ți este drag înseamnă suferință. Pe scurt, orice atingere cu cele cinci agregate de stări corporale (skandha) implică suferință."
citat clasic din Buddha
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nașterea este suferință, decăderea este suferință, boala este suferință, moartea este suferință, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut este suferință, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferință, a nu obține ceea ce dorești este suferință. Pe scurt, toate laturile experienței făcute în cuget si în trup, cărora agățarea le este inerentă, sunt suferință.
citat celebru din Buddha
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesajul meu către lume, adevărul la care am ajuns eu, este că atunci când un om își descoperă vocația, toate stelelele din viața lui se aliniază și va avea nu doar bani, relații faine, sănătate și putere, dar va avea un sens în viață, un motiv pentru a se trezi în fiecare dimineață, o muncă de la care nu va dori pauze, weekenduri și concedii pentru că vocația lui este vacanța lui. Care este mesajul tău pentru cei din jur? Care este adevărul pe care l-ai descoperit și știi că dacă oamenii din jurul tău l-ar știi, le-ar face viața mai bună?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- suferință
- Suferința, vreau să spun suferința cea mai sfâșietoare, constă în sentimentul că ceea ce îți trebuie pentru a te salva (sau a fi fericit) nu este disponibil. Acesta este impropriul.
definiție de Horia-Roman Patapievici în Zbor în bătaia săgeții
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-adevăr, scopul tuturor acțiunilor noastre este să fim liberați de suferință și frică și, după ce am atins acest țel, furtuna sufletului e potolită, iar ființa respectivă n-are nevoie să umble după ceea ce-i lipsește, nici să caute altceva prin care să fie împlinită fericirea sufletului și a corpului. Căci atunci avem nevoie de plăcere, când din absența ei simțim durere. Dar când nu simțim durere, nu mai simțim nevoia plăcerii. De aceea noi numim plăcerea începutul și țelul unei vieți fericite. Și, deoarece plăcerea este primul dintre bunurile înnăscute, de aceea nu trebuie să alegem orice fel de plăcere ar fi, ci adesea renunțăm la multe plăceri, când din ele decurge o neplăcere mai mare pentru noi. De aceea, deși toate plăcerile ne sunt în mod firesc un bun apropiat, totuși nu orice plăcere este de ales, întocmai după cum, cu toate că orice suferință e un rău, totuși, prin natură, nu orice suferință trebuie totdeauna evitată. Toate aceste lucruri se cuvin să fie judecate, măsurând unele față de altele și, ținând seama de avantaje și dezavantaje.
citat din Epicur
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Când crezi că poți încălca o promisiune pe care ți-ai făcut-o ție pentru că "nu știe nimeni", spiritul tău este știrbit și rănit pentru că începe să realizeze că tu nu te poți baza pe tine. Prețul e uriaș și nu și-l permite nimeni. Așa că data viitoare când îți promiți că faci ceva, fă! De dragul tău și pentru binele tău. Așa-i că vrei ca cei din jur să nu își încalce promisiunile față de tine? Orice suferință ai în viața ta sau te temi să aduci în viața ta, va veni înzecit tocmai ca să te ajute să rezolvi această suferință și temere o dată pentru totdeauna și mai mult să te facă să realizezi că dacă e vreo problemă, tu ești autorul și soluția în același timp.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rolul jucat de timp la începutul universului eu cred că este cheia finală spre a elimina nevoia de un Mare Arhitect (Dumnezeu), și pentru a dezvălui modul în care universul s-a auto-creat... Timpul în sine trebuie să ajungă la o oprire [la singularitate]. Nu se poate ajunge la un timp înainte de Big Bang, pentru că nu a existat timp înainte de Big Bang. Am găsit în sfârșit ceva ce nu are o cauză, deoarece nu a existat timp în care să existe o cauză. Pentru mine acest lucru înseamnă că nu există nici o posibilitate de a avea un creator, deoarece nu este timp în care să fi existat un creator. Din moment ce timpul a început în momentul Big Bang-ului, a fost un eveniment care nu ar fi putut fi provocat sau creat de cineva sau ceva... Așa că atunci când oamenii mă întreabă dacă un Dumnezeu a creat universul, eu le spun că întrebarea în sine nu are sens. Timpul nu a existat înainte de Big Bang, așa că nu este timp în care Dumnezeu să poată să facă universul. Este ca și cum ai cere indicații pentru a ajunge la marginea Pământului. Pământul este o sferă. Nu are o margine, așa că a o căuta este un exercițiu inutil.
citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndrăgostirea este despre sex. Relații de cuplu sunt despre iubire și dăruire. În sex, am o nevoie uriașă pe care o vreau satisfăcută. În iubire, am de dat timp, energie, resurse și tot ce am, pentru a-l ajuta pe celălalt să elimine suferința din viața lui, și să pot să contribui măcar un pic la starea lui de bine și fericire. Iubirea nu există când este pretinsă și cerută. Nu avem control asupra iubirii pe care o primim, avem doar control asupra iubirii pe care o dăruim. De aceea, îndrăgostirea este egoism, pentru că urmărește interesul individului. Mulți se vor revolta și vor spune "dar eu când sunt îndrăgostit fac orice pentru cel de care m-am îndrăgostit". Ok, și când celălalt îți întoarce spatele și nu apreciază ce faci și nu îți răspunde cu aceeași monedă, cum te simți? Cum te simți când ești îndrăgostit de cineva care nu este îndrăgostit înapoi de tine, ci de altcineva? UPS! Iubirea nu este pentru oricine pentru că nu oricine poate să dăruiască fără să spere la răsplată. Însă oricine își poate descoperi și dezvolta capacitatea de a iubi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
New York-ul este un loc în care tot ce contează e cât de mare e pasiunea pe care o ai, cât de mult crezi în pasiunea ta și cât ești dispus să muncești pentru a-ți atinge idealul.
Caroline Gombe în Ziarul Metropolis
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Acolo unde ai o nevoie, o suferință sau o dorință mai mare, este un semn că te cheamă vocația. Mergi cu încredere pe drumul semnalizat de nevoile, suferințele sau visurile tale și ești pe drumul cel bun. Acestea sunt vocea ta interioară care îți vorbește și îți cere să îți îndeplinești misiunea față de tine, care este propria ta evoluție.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
La început vocația e ceva mic, așa ca și tine. Poate cauți o meserie, poate vrei să practici un hobby, o pasiune. Apoi, devii bun și vezi că e ceva ce și ceilalți apreciază. Apoi, după un timp, mai puțin sau mai mult, te trezești că ai impact asupra societății. La sfârșit, poți ajunge să contribui cu ceva valoros pentru întreaga lume. Ești echipat perfect cu tot ce ai nevoie. Lipsa de acțiune e prăpastia în care te simți prizonier. Nu îți lipsește vocația doar că ea este mică, dacă încă te întrebi care e. E minusculă chiar cum e fiecare om la început, când e doar un spermatozoid ce fecundează un ovul. Începe să îți hrănești vocația și vei vedea că ea crește mare.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul adevăr spune că viața aduce cu sine suferință. Al doilea că suferința are o cauză, că nu este un rezultat accidental. Al treilea Adevăr afirmă că putem descoperi cauza și putem rupe lanțul cauzal pentru a preveni suferința. Îndepărtezi cauza, și astfel îndepărtezi efectul. Al patrulea și cel mai important Adevăr spune că trebuie să exersăm pentru a atinge adevarul explicat de cel de-al treilea Adevăr.
citat clasic din Buddha
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
În vocație există mai multă iubire decât în multe relații de cuplu. Imaginează-ți. Omul cu vocație se trezește cu entuziasm de dimineață, întreaga lui viață, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creațiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaște dar prin ce a creat le va transmite o bucățică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relații de cuplu cunoști în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, așa cum este în viața omului cu vocație? Poate că relațiile de cuplu au alt rol în viața noastră și cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie și cărți ale înțelepților sau cărți sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părți fără a minimaliza importanța relațiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferința numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalți nu le fac pe plac, nu îi servesc și nu îi iubesc. E o suferință care nu și-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute și nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea și atenția omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "compasiune" este frumos. Este făcut din același cuvânt ca "pasiune". Când pasiunea este transformată, când dorința de a afla și căutarea pentru celălalt nu mai este acolo, când îți ești suficient ție însuți, când nu ai nevoie de nimeni, când însăși nevoia pentru celălalt s-a evaporat, când ești totalmente fericit, strălucind, fiind doar tu singur, atunci pasiunea devine compasiune. Acum nu-l mai cauți pe celălalt pentru că te simți gol pe dinăuntru și singur, acum îl cauți pe celălalt pentru că ești prea plin și vrei să oferi. Atunci când este o revărsare a iubirii există și compasiune!
citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!