Sărmane creaturi! Dacă e o greşeală a le iubi, e bine cel puţin a le compătimi. Compătimiţi pe orbul care nu a văzut niciodată lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodată acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodată să-şi exprime prin viu grai gândurile, şi, sub un fals pretext al pudorii, nu compătimiţi această orbire a lumii, această surzenie a sufletului, acest mutism al conştiintei care duc la nebunie pe nefericita îndurerată şi care, fără voia ei, o fac incapabilă să vadă binele, să audă vocea Domnului şi să rostească limba curată a dragostei şi credinţei.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de pollynush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc ca robul

A mai trecut
O zi... cumplit;
Nu te-am văzut,
Dar te-am iubit.

Te iubesc ca orbul.

O zi în care te-am iubit,
Dar vocea nu ţi-am auzit.

Te iubesc ca surdul.

O zi în care, ca un mut,
Eu te-am iubit, dar am tăcut.

Te iubesc ca mutul.

O nouă zi fără de rost...
Eu te-am iubit, dar ca un prost.

Te iubesc ca prostul.

poezie de Marius Robu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care nu se plâng nu sunt niciodată compătimiţi.

citat celebru din Jane Austen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de mult ai iubi o femeie, oricâtă încredere ai avea în ea, oricare ar fi siguranţa în viitor pe care ţi-o dă trecutul ei, eşti întotdeauna mai mult sau mai puţin gelos. Dacă ai fi îndrăgostit, cu adevărat îndrăgostit, desigur că ai resimţi această nevoie de a izola de restul lumii fiinţa în a cărei inimă ai vrea sa fii numai tu.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Didy
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul care a fost iubit, cât de puţin, de o femeie, din moment ce această iubire nu avea la bază nici calculul nici interesul, este pentru totdeauna îndatorat acestei femei şi, orice ar face pentru ea, nu va face niciodată atât cât a făcut ea pentru el.

Alexandre Dumas fiul în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i compătimiţi pe cei ce se prăbuşesc. Nu i-am cunoscut niciodată. Eu nu consolez pe nimeni. Îl detest atât pe cel consolat cât şi pe cel care îl consolează.

Aleister Crowley în The Book of Thoth (1944)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba m-am străduit, n-am putut niciodată să urăsc.

Alexandre Dumas fiul în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii căreia educaţia nu i-a arătat ce înseamnă binele, Dumnezeu aproape întotdeauna îi deschide două cărări ce o duc spre tărâmul binelui; aceste cărări sunt durerea şi iubirea. Amândouă sunt spinoase; acelea care o apucă pe această cale îşi sângerează picioarele, îşi rănesc mâinile, dar îşi lasă, în acelaşi timp, în mărăcinii de pe drum gătelile viciului şi ajung la capătul lui în acea stare de goliciune de care nu te ruşinezi în faţa Domnului.

Alexandre Dumas fiul în Dama cu camelii
Adăugat de Denisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu simula niciodată sentimentele pe care le poţi avea.

Alexandre Dumas în romanul: Contele de Monte Cristo
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia enigmei pe care o caută de trei mii de ani încoace toţi filozofii lumii: să nu întrebi niciodată o femeie de ce iubeşte; mulţumeşte-te să o întrebi: "Mă iubeşti?"

Alexandre Dumas în Regina Margot
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este niciodată prea târziu să speri

nu este niciodată prea târziu să speri
am văzut chipul lui Dumnezeu
prinzând contur pe feţele nefericiţilor
şi binele şi adevărul
au luminat ca două felinare
în mintea mea ca o peşteră

am văzut vise înflorind
în umbra remuşcărilor
şi oameni în privirea cărora
nimic nu ofileşte

am văzut locuri neatinse de civilizaţie
cu suflete în care încă mai pulsează
inocenţa de la începutul lumii

am văzut soldaţi plângând
şi conştiinţe solidare
am auzit adesea cum vibrează viitorul
într-o rugăciune de neprihănit

nu este niciodată prea târziu să speri
în carnea noastră plină de ruine
mai există oameni
şi dincolo de disperarea de pe chipuri
se ascund copii

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Rugăciunea nefericiţilor (septembrie 2013)
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există unele conştiinţe pentru care cerul nu e niciodată senin.

Alexandre Dumas în Regina Margot
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un val se naşte din Ocean, călătoreşte deasupra Oceanului, după care se retrage în Oceanul care nu l-a părăsit niciodată. Liniştea nu a abandonat niciodată sunetul, însă sunetul s-a identificat cu forma sa şi a uitat Ceea Ce Este El Cu Adevărat: Linişte manifestată printr-o formă de sunet. Sinele fals al unui val - identificarea cu sinele fals - îl desparte de întregul Ocean, chiar dacă niciodată nu este separat de Ocean.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată –
stau nemişcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă – săgeţi - peşti strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
şi ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor naşteri.

Am stat tinereţea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată –
nu ştiu de câte ori am adormit la porţile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

Voi sta toată viaţa de veghe
să pot privi cândva ceea ce
n-am văzut niciodată,
ceea ce nu se aseamănă
cu nimic din ceea ce vedem
totdeauna
ori doar câteodată.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins pe covorul balcanez şi plin de amintiri exacte, m-am lăsat pradă unor gânduri nebuneşti din care nici cvartetul lui Schumann n-a reuşit să mă smulgă. Doar vocea Dumneavoastră a putut să facă această minune. Iată, am şi devenit un alt om - cel care a râs atât de mult împreună cu Dumneavoastră în timpul acestei întâmplări unice. Niciodată nu am prevăzut că în acest moment al existenţei mele cineva ar fi putut să joace un asemenea rol. Oboseala părea a-mi fi singura camaradă. Ea chiar şi este, dar, din fericire, îi faceţi o concurenţă periculoasă.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această ultimă dovadă, fără de care prietenia nu există: încrederea neţărmuită.

Alexandre Dumas în Regina Margot
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am petrecut o seară întreagă discutând cu el îndemnul care constă în a-i iubi pe ceilalţi ca pe sine însuşi; acest îndemn este prea contrar naturii umane pentru a fi urmat cu sinceritate de omul de rând, care nu va iubi niciodată pe nimeni decât pe sine însuşi şi în niciun caz nu se potriveşte celui înţelept, care nu se iubeşte în mod deosebit pe el însuşi.

Marguerite Yourcenar în Memoriile lui Adrian
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

Această spaimă a curgerii
Dinspre A,
Niciodată spre A,
Această spaimă
De-a trece
Prin toate literele
Pe care le ştii dinainte
De la ceilalţi
Care l-au străbătut
Cum le-a fost norocul,
Pînă la Q, pînă la T,
Cei mai fericiţi pînă la Z,
Dar neîntorşi niciodată
Nici unul,
Nici unul în stare
Să sară înapoi
Peste A,
Nici unul care să bănuiască măcar
Ce este înainte
Sau după sfîrşitul alfabetului:
Tot litere?
Tot litere?
Tot litere?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această iubire monstruoasă nu ne lasă nici un răgaz! Stă la pândă, şi îndată ce încetăm o clipă să ne mai luptăm cu ea, năvăleşte în noi. El nu ne părăseşte niciodată, căci iubirea lui e veşnică. La cel mai mic semn de slăbiciune, se năpusteşte asupra sufletului, îl atrage la sine, îl înnebuneşte. Se pune în faţa lui ca un slujitor, îi vorbeşte blând, şi, ca sufletul să-l audă, face pustiu în jurul lui şi tăcere în el, îl atrage într-un loc deşert şi tainic. Cercetat de iubire, îi va păstra o amintire crudă, care-l va bântui până-n ziua morţii. Toate plăcerile lumii nu vor putea şterge amintirea iubirii stranii pe care n-a putut s-o accepte şi pe care o doreşte acum cu o pasiune plină de remuşcare şi deznădejde.

Julien Green în Jurnal
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!