Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Costel Zăgan

Dezintoxicare

Mai face pipi istoria pe tine
în pat când ești ori stai la masă
și crezi că plouă dar e bine
și n-are rost să zici că-ți pasă

În pat când ești ori stai la masă
și lumea nu mai dă năvală
din nori ți-ai construit o casă
să poți zbura în pielea goală

Când lumea nu mai dă năvală
și crezi că plouă dar e bine
și cerul din genunchi te scoală
să facă pipi istoria pe tine

În pat când ești ori stai la masă
hai fă-te totuși că-ți mai pasă

poezie de din Cezeisme II (3 iunie 2016)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Citate similare

Florin Vasilescu

Bine, bine, să nu zici

A venit vara din nou!
Stai, bre!
Ce te grăbești?
Ploaia va veni părău
Și-o să stai iarăși în casă,
Popândău,
Ca să știi că mai trăiești.
Pușchea, mă, pe limbă,
Dar,
Vara dacă vine, vine!
Nu te-ntreabă ea pe tine,
Că nu ești vrun zeu
Cu har.
Bine, bine, să nu zici
Că eu nu ți-am spus că plouă!
Mai bine...
Ia-ți o umbrelă
Și te du după urzici,
Vezi că ploaia nu e rouă!

Prietenilor care iubesc ploaia

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dorul de casă...

Oraș frumos, București,
Capitala țării ești.
Dar în fiecare zi, tu
Bucăți, îmi faci sufletu'.

Și când seara se lasă,
Îmi e dor de casă.
Nu prea am bănuit eu,
Cât o să-mi fie de greu.

Aici, nu ești ca acasă,
Când stai cu ai tăi la masă.
Dar singură mă consolez
În viață, ceva să realizez.

De părinți, mi se face dor
Și atunci simt că mor.
Asta se întâmplă cam mereu,
În rest, sunt bine eu...

Galați, de tine nu am uitat,
Te port în suflet, necondiționat.
Niciodată nu mă lasă
Dorul, de-a mea casă.

Pentru mulți, nu însemni nimic,
Te văd doar un oraș mic.
Eu de aici, departe am plecat,                            
Totul în urmă, am lăsat.

poezie de (20 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana DrosuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, ai venit la mine

Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ți cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ți povestesc:
Am adunat atâtea-n viață
și m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de ață,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut și ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat și m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
și din groapă m-ai salvat.
Știam că-ți pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
ești Tatăl meu, ești Tatăl Sfânt.

poezie de (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Silvia Dumitrescu

Când ești fericit simți că-ți cresc aripi spre soare și nu poți să stai pe loc.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevăr

Când stai cu leoaica-n casă,
Măi cocoș naiv ce ești
Ai să cânți în viață
Numai de sub masă.

epigramă de
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai stai?

Mai stai o lună ori o viață, mai stai un secol sau un an,
mai stai cinci ieri, opt azi, un mâine, nouă clătite și-un motan.
Mai stai în noi, cu noi, cuminte, cu mine stai, în gând, în pori,
mai răspândește-mă spre tine, mai fii lumina dintre nori.
Mai stai un prânz, un luni, o cină, un miercuri stai, un mic dejun,
un pod, o bere, o plimbare, trei maratoane, un Crăciun,
o linguriță de smântână, o margaretă, un kefir,
o amăgire, un spectacol, un bronz, o ploaie, un sictir.
Mai stai un timp, mai stai o vreme, mai stai un ceas, mai stai un ev,
neîncercând să te substitui, am reușit să te prelev.
Mai stai și nu mai sta pe gânduri, mai stai un pic mai mult decât
până în clipa-n care fuga ți-ar arăta că-ți stau în gât.
Mai stai ca roua pe zambilă, mai stai ca piatra în pârâu,
mai stai ca frunza sub omidă, mai stai ca mortul în sicriu.
Mai stai o mare și un munte, mai stai un nor, un stânjenel,
mai stai ca ridul meu din frunte, ca intunericu-n tunel.
Mai stai de-un curs de limba greacă, ca o brățară de argint,
mai stai un port, un far, o barcă, mai stai ca orbu-n labirint.
Mai stai că vrei sau fără voie, mai stai un drog, mai stai un fum
sau dacă pleci, du-te, dar lasă, mereu, firimituri pe drum.

poezie de (24 iunie 2019)
Adăugat de Eduard LupascuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot pe tine...

Când zâmbești, zâmbesc și eu.
Când ești tristă, plâng mereu.
Când greșești, te înțeleg
Și tot pe tine te aleg.

Când m-ajuți, îți mulțumesc.
Când mă cerți, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îți ofer
Și tot pe tine te prefer.

Când ești speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Și tot pe tine te doresc.

Când îmi șoptești, te ascult.
Când nu-ți ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îți fac
Și tot pe tine eu te plac.

Când lipsești, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îți dau noroc.
Când nu-nțelegi, îți definesc
Și tot pe tine te iubesc.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Ești lumina, visul, dorința și iubirea,
Ești căldura, nădejdea și chiar simțirea,
Ești liniștea, calmul, ești flacăra vieții,
Ești raza de soare, prinos a dimineții,
Ești valul, limanul ce-mi dă siguranță,
Ești sprijinul meu, ești vis și speranță,
Ești crezul ce-atestă arzătoare credință,
Ești freamătul viu ce-mi stârnește dorință,
Ești murmurul blând adus de departe,
Și totuși, în tot, ești doar vorbe deșarte,
Și cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi și azi nu e mâine,
Voi reuși vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine și privesc în zadar.

poezie de (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Lanțul

Să nu te pună dracul...
să stai la masă cu editorii care beau
sufletele la pet
cu cei care te aruncă într-o antologie
a sectei
cu păduchii din bărbile nesatisfăcute
de otrava ta.
Să nu stai
la masă cu cei care se ling între ei
cu cei care se putrezesc unii pe alții
care își dau sufletul pentru tine azi
și mâine te filmează cu groapa în spate.
Să nu te pui cu lanțul
când te trage din apă
fiindcă lanțul te ține
până o zală te sapă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Urmașul prostiei

Când prostia te urmează,
Fie noapte, fie zi;
Ești un prost, de stai de pază
Și crezi c-o vei cuceri!

epigramă de din Epigrame disponibile (iunie 2008)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dacă un bărbat te amenință că-ți va face rău când dormi, poți să mergi liniștit la culcare. Dar dacă o femeie te va amenința, mai bine stai treaz.

proverbe africane
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Alin Ghiorghieș

Gurile

Mai stai!
Mai stai!
Nu mă-nopta
cu bine peste ură
nu vezi că tremur ca un lup
flămămând de-o oaie-n rouă
când rupte-n două i se rup
piciorele în două.
Mai stai!
Mai stai!
Nu-mi răsări
cu răul peste ură
căci poate eu te voi iubi
și-o să te am măsură.
Mai stai!
Mai stai!
Să nu mă ai!
Umblat din gură-n gură!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cineva ca tine

Visam de multe ori la cineva ca tine
Care să mă ajute, să mă-nțeleagă bine
Să îmi iubească râsul și ochii să-i iubească
Și-atunci când sunt speriată el să mă ocrotească.
Și-acum când ești aici eu nu știu ce să fac
E uimitor ce fluturi am astăzi în stomac
Te văd că ești real și toată mă topesc
Cu fiecare zi eu mai mult te iubesc
Când viața mă lovește cu al ei aspru bici
Cu inima ta bună tu ești mereu aici
Ești lumea mea, ești cerul, ești o frumoasă stea
Să schimb ceva la tine în veci nu aș putea
Probleme și necazuri acum dispar de tot
Căci tu mă ții în brațe când simt că nu mai pot
Mă tem de-un singur lucru și-l spun fără rușine
Că n-aș putea trăi fără un om ca tine.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Triță

Mai stai

Mai stai o clipă, vara trece
Și strânge-mă într-un sărut,
Când sufletul... încă petrece
Dinspre târziu, spre început.

Iubește-mă, este iar toamnă
Și-atinge-mă... să-ți fiu noroc,
A lacrimei iertare... doamnă,
Trupul arzând nebun în foc.

Cuprinde-mă și mă-ncălzește
La sânul tău... de-o fi să plouă,
Păstrează-mă și mă-ntregește
Cu stropi de dor, în lună nouă.

Mai stai... ascunde-mă în tine
Și-n visul ce te dezgolește,
Când vântul patimilor vine
Fără a ști... ce mai găsește.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În trend

E-n trend să lapidezi toți patrioții
Să fii un taliban european,
E-n trend să fii în trend cu toți netoții
Și să-ți dea lecții orișice "mirean",

E-n trend să fii pe Facebook de bravură,
E-n trend să crezi doar ce vor ei să crezi,
E-n trend să stai cu Europa-n gură
Și să o sugi până când sucombezi,

E-n trend s-arăți pe Facebook că îți pasă
Turnându-ți apă-n cap ca un dement,
Crezând că dai flamânzilor o masă
Sau la bolnavi că dai un tratament,

E-n trend să fii român de conjunctură,
E-n trend să fii un "idiot util",
Și după ce votezi o târâtură
Să-ți pui și tricolorul la profil,

E-n trend să ieși cu blugii rupți pe stradă
Vopsit în cap precum un papagal,
E-n trend să te mândrești și să te vadă
O lume-ntreagă că nu ești normal,

E-n trend să scuipi biserica cu fală
Hulind altarul ce l-a ridicat,
Dar când la alții arde-o catedrală
Donezi, ca un "creștin" adevărat,

E-n trend să pui un preț pe sănătate
Prohibitiv și rece pentru toți,
E-n trend setarea ca prioritate
A prelungi pomelnicul la morți,

E-n trend să nu-ți mai pese de credință,
E-n trend cu crucea să te rușinezi,
E-n trend să crezi că este de cuviință
Pe Dumnezeu să-l bagatelizezi,

E-n trend să tolerăm perversitatea
Cică așa politic e corect,
E-n trend să îngropăm normalitatea,
E-n trend să zici "normal egal defect",

E-n trend ca zoaiele societății
Destinele să ni le dea la troc,
În era asta a umanității
E-n trend să nu mai fii uman deloc.

poezie de
Adăugat de BăștinașulSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă încetezi să te mai crezi așa important, îți rezolvi instant o căruță de probleme. Pentru că te crezi important, crezi că celorlalți le pasă foarte mult de tine. De cine ești, de cum arăți, de ce ai acasă, cu cine îți petreci timpul, cum îți câștigi banii. De aceea, investești o tonă de energie în aceste lucruri exterioare și superficiale, ca să îți păstrezi iluzia importantă. În afară de maică-ta, nimănui nu-i pasă de tine și când e vremea deciziei finale, vei vedea că în afară de 2-3 oameni din viața ta care chiar contează, de obicei prietenii ăia care nu știi nici tu ce ai făcut ca să îi meriți, nimeni nu va face sacrificii pentru tine. Încearcă să ieși din tipare în familia ta, și ai să vezi câtă iubire necondiționată au pentru tine cei cu același sânge cu tine. Încearcă să îți alegi propriul drum, să urmezi propria viziune, care nu servește interesele familiei tale, și vei ști tot ce e de știut despre cât de important și iubit ești.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Extras dintr-un discurs al lui Malcom X

Când sunt abia născut, sunt negru –
Când cresc adult, sunt negru –
Când stau la soare, sunt negru –
Când sunt speriat, sunt negru –
Când sunt bolnav, sunt negru –
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naști, ești roz –
Când crești adult, ești alb –
Când stai la soare, ești roșu –
Când răcești, ești vânăt –
Când te sperii, ești galben –
Când ești bolnav, ești verde –
Când mori, ești cenușiu –
Iar tu-îmi spui mie coloratule?

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Solie de pace

Din vremea primului bard, pisicile merg pe gard,
Pe când câinii, mai nerozi, umblă cu covrigi în cozi.
Și ca din senin iscară, cu insulte și ocară,
Tărăboi și tevatură, drept la noi în bătătură.
Declarând război pe față, sângeros, fără speranță,
De atunci se ceartă-ntr-una, cât e ziua, cât e luna:
- Vezi-ți de oasele tale, că îți curg din gură bale!
Ia păzește bătătura, latră cât te ține gura!
- Bine că ești tu deșteaptă! Vezi, stăpânul te așteaptă
Să dai printre șoareci iama, să le faci degrabă seama,
Că s-au cuibărit în șură, rozând tot ce prind în gură,
Iar în pod sau în cămară, zici că e peron de gară!
Te credeam mai înțeleaptă! Torci, când șoarecii așteaptă
Să mănânce cașcavalul?! Dormi, când pândește rivalul?!
- Ce să-ți spun, mare mirare, stai cu coada-ntre picioare,
Pe când hoțul dă târcoale la țarcul cu animale.
Stai la soare, cocoloș, tolănit, precum un moș...
- Bine că torci stând pe labe, cot la cot cu alte babe...
- Știi ceva, vezi-ți de treabă! Eu-s frumoasă, nu sunt babă!...
- Las' că tu ai început; să dormi cum ți-ai așternut!
Altă datorie n-am: din când în când să zic ham,
Așa că e numai bine, duc războiul meu cu tine.
Tu ce stai mai mult în casă, cu stăpânii la o masă,
Te-aș ruga de-un colț de pâine!... Astăzi, soro, nu poimâine!...
- Și mai zici să fiu drăguță?! Îmi scot gheara din pernuță
Și-ți trag două dungi pe față; tu îmi dai mie povață?!
- Crezi că dacă stai în pod, tolănită-n fân, comod,
Poți să verși venin cu duba?! Las' că știu eu care-i buba.
De cum am venit pe lume, ai făcut, la gură, spume
Și-ai pornit ca la război, să bagi râcă între noi.
- Uite frate, ce să spun; latri-ntr-una ca nebun
Și te-vârți în jurul cozii, de râd de tine și plozii!
- Ia priviți lume la ea! Are-n coadă-o tinichea,
Agățată de puștani... Văd că n-ai nici tu mulți fani...
Să-ți arăt că-s cavaler, băiat fin, modest, sincer,
Vin cu-o solie de pace, deși gura nu-ți mai tace.
- Pace zici, între noi doi?! Eu ți-am declarat război.
Cât vom trăi pe pământ, eu am ultimul cuvânt!
Eu, femeie, cu măsura, să îmi țin închisă gura?!
Să miaun, să mă prefac, asta îmi ceri tu să fac?!
- Bine soro, fă cum vrei, dar solia-i cu temei!
N-o fi prea meșteșugită, dar oferta e cinstită.
Ca sa nu mai fie sfadă toată ziua în ogradă,
Ține-ți pernuța cu ace și-om trăi în bună pace!
Și-apoi ce mai tura-vura, am să-mi mai țin și eu gura,
Respectând întocmai pactul, promit să nu-mi mai pierd tactul!

poezie de din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Clooney

Când ești tânăr, crezi atunci când oamenii îți spun cât ești de bun. Și acesta este un pericol, inhalezi. Toată lumea îți spune că ești un geniu, ceea ce nu ești, și dacă înțelegi asta, câștigi.

citat din
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Mă vezi Dumnezeu

Puternic și sfânt
Pe veci legământ
Cu Tine-am făcut
Doar cu Tine
Te chem Dumnezeu
Și sufletul meu
Cu lacrimi de lut
Strigă-n mine
Spre Tine.
Ești inima mea
Ești viața din ea
Ești tot ce-mi doresc
Pentru mine
Și sufletul meu
Ți-l dau Dumnezeu
Și nu mai trăiesc
Fără Tine
Știi bine.

Cu pleoape de dor
Mă mângâi ușor
Privirea Ți-o-ndrepți
Către mine
La margini de rai
Cu dragoste stai
Mă chemi și m-aștepți
Lângă Tine
Pe mine.

Asculți, Dumnezeu
Auzi, Dumnezeu
Mă vezi, Dumnezeu
Mă crezi Dumnezeu
Mă știi Dumnezeu
Mă chemi, Dumnezeu
Sosesc, Dumnezeu
Ești Tu și sunt eu...

poezie de (30 martie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook