
- poet
- Poetul este un agent al distrugerii, un virus, o boală deghizată și primejdia cea mai gravă pentru globulele noastre roșii. Să trăiești în preajma-i înseamnă să-ți simți sângele subțiindu-se, să visezi un paradis al anemiei și să auzi șiroindu-ți lacrimi prin vene.
definiție celebră de Emil Cioran în Tratat de descompunere (1949)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Evul Mediu s-a mutat în globulele roșii din sângele meu.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Betty Marcovici

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stadiu final al tristeții: nu mai există deosebire între lacrimi și pietre. Inima devine stâncă, iar pe sânge patinează dracii. Doamne! mai ai vreun loc prin paradis?
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce armonie auzim la poarta paradisului? Ce se poate auzi numai acolo? Dacă cu Bach simțim regretul după paradis, cu Mozart suntem în paradis. Această muzică este cu adevărat paradisiacă. Armoniile ei sunt un dans de lumină în veșnicie. De la Mozart putem învăța ceea ce înseamnă conceptul grațios al veșniciei. O lume fără timp, fără durere, fără păcat... Bach ne vorbea de o tragedie a îngerilor; Mozart de o melancolie a îngerilor. Melancolia angelică, țesută din seninătăți, transparențe, joc de culori.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ți simți creierul: fenomen la fel de nefast pentru gândire și pentru bărbăție.
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Vitalitatea dragostei (1952)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

A ști să nu știi cel mai bine este, a nu ști să știi boală înseamnă. Numai cel pentru care boala boală înseamnă nu este bolnav. Înțeleptul nu e bolnav căci pentru el boala boală înseamnă: prin urmare nu e bolnav.
Lao Tse în Cartea despre Dao și Putere
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce vezi, ridică la rangul de vedenie; ce auzi, la nivelul muzicii. Căci: în sine, nimic nu este. Vibrațiile noastre constituiesc lumea; destinderile simțurilor, pauzele ei.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș (1991)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

A crea înseamnă să-ți lași moștenire suferințele, să vrei ca ceilalți să le cunoască și să le asume, să se pătrundă de ele și să le retrăiască. Lucrul acesta este valabil pentru un poem: poate că e valabil și pentru cosmos.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce mor, pentru nimeni mor. Eroul e singur, pe pământ și sub el. Sângele lui fructifică alte lumi, căci în inimile noastre s-ar usca, în inimi fără vreun trecut sau vreun viitor. Până și virtualul ne e ideal.
Emil Cioran în Îndreptar pătimaș II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îți începi viața cu sentimentul morții, ajungi să-ți pară înaintarea în timp un drum spre naștere, un curs a rebours. Este ca un proces de recâștigare și de refacere a etapelor vieții. Mori, trăiești, suferi și te naști, ar fi momentele acestei evoluții răsturnate. Sau este o altă viață care se naște pe ruinele morții? Să simți adică nevoia să iubești, să suferi și să înviezi, după ce ai cunoscut moartea în tine. Nu există altă viață, decât după ce-ai trecut prin moarte. De aceea sunt transfigurările atât de rare.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți visezi țintele și să trăiești pentru a le atinge.
citat din Marcio Barrios
Adăugat de Flavius Lara

Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puțin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc și devin o obsesie. A distruge înseamnă a acționa, a crea în răspăr, adică într-un mod cu totul special, a-ți manifesta solidaritatea cu ceea ce este. Ca agent al neființei, Răul se inserează în economia neființei, este deci necesar, îndeplinește o funcție importantă, chiar vitală.
Emil Cioran în Căderea în timp, Demonul este sceptic?
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ți ratezi viața înseamnă să ajungi la poezie - fără sprijinul talentului.
Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Baudelaire, fiziologia a pătruns în poezie, iar prin Nietzsche - în filozofie. Prin ei, dereglările organice s-au transfigurat în cânt și în concept. Chinuiți de boală, le-a fost scris să-i înnobileze acesteia destinul.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Celibatarul nu e un egoist, cum se afirmă de obicei, ci un ins căruia nu-i place să chinuie pe nimeni. A te asocia cu cineva, prin căsătorie sau în alt mod, înseamnă să-i poți pune în cârcă toate neplăcerile pe care le trăiești. Orice formă de viață în comun presupune dorința de a-ți descărca proasta dispoziție pe celălalt.
Emil Cioran în Caiete I. 1957-1965
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi care sfredelesc pământul și răsar ca aștrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Remus

Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai când trezim lacrimile adormite în străfundurile noastre și cunoaștem prin ele înțelegem cum cineva a putut fi om și nu mai este.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Și deși atâta lume a susținut această afirmație, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ți vină să plângi atunci când te gândești la oameni, să iubești totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândești și la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranțelor.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose

Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori citești viața martirilor, a sfinților, a lui Nietzsche sau a lui Dostoievski simți nevoia să-ți spânzuri carnea de stele, să pășești sub nopți și să-ți sfărâmi membrele de un vis de întuneric. Un tremur de bucurie te cuprinde apoi și într-un extaz crepuscular îmbraci aștrii cu un nimb de suspine.
Emil Cioran în Lacrimi și sfinți
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Există două feluri de a simți singurătatea: a te simți singur în lume și a simți singurătatea lumii.
Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate

Comentează! | Votează! | Copiază!