Vino, Doamne, căci împreună colinda-vom pădurile şi deşerturile, şi vom găsi undeva o stâncă miloasă care să se surpe în noi şi să ne fixeze în tăcerea de care te-ai temut tu în începuturi.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

deşert

Deşerturile sunt parcurile lui Dumnezeu.

definiţie clasică de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Tu, Doamne

Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino şi du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ţine-mă, Doamne, în ea.

Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.

Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subţire de in
Fie-mi veştmântul divin.

poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumit de suferinţele reale, anxiosul îşi impune altele închipuite; e o fiinţă pentru care irealitatea există, trebuie să existe, căci, de n-ar fi aşa, de unde ar putea găsi raţia de chinuri pe care o cere natura lui?

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

eternitate

Eternitatea e sera în care se ofileşte Dumnezeu din începuturi şi omul, din când în când, prin gând.

definiţie de Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stadiu final al tristeţii: nu mai există deosebire între lacrimi şi pietre. Inima devine stâncă, iar pe sânge patinează dracii. Doamne! mai ai vreun loc prin paradis?

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu nu dovedeşte că lumea nu are nici un sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit pentru care legea acestei lumi este suferinţa?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce te-ai frământat ca un nebun să-ţi rezolvi toate problemele, după ce te-ai chinuit pe culmi, când ar trebui să dai răspunsuri sfârşeşti prin a găsi în tăcere singura formă de expresie... Cine nu sfârşeşte în tăcere înseamnă că n-a înţeles totul.

citat clasic din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

Undeva e un banchet de bucurii
Undeva tăcerea e un zgomot adormit
Undeva fructe exotice distilează în alambicul visului
Undeva culori fragile lunecă printre roci fierbinţi
Undeva cântecul alungă spinii cotidieni
Undeva zace pergamentul care a înfruntat Timpul
Undeva (departe) e copilăria poetului secerată iremediabil
(dar nu abil)
Undeva fiecare pas e un semn al mirării
Undeva neliniştea e ca marea neobosită
Undeva aşteaptă un buchet de bucurii
Undeva...
Dar unde?

poezie clasică de Saşa Pană din Culoarea timpului (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, în interiorul meu, există o persoană miloasă, iertătoare. Undeva, există o fată care încearcă să înţeleagă prin ce trec oamenii, care e conştientă că oamenii fac fapte rele, şi că disperarea îi mână spre locuri mai întunecate decât şi-au imaginat vreodată.

Veronica Roth în Divergent (25 aprilie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, voi culege lacrimile de la poarta iadului şi-mi voi face cuib în ele şi-ţi voi aduna umbrele în amurgurile mele... Doamne, nu mă tem că voi dispărea căci tu rodeşti în singurătăţi şi pe tulpina ta îmi voi altoi lacrimile!

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino...

Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îţi arăt steaua mea
Vino, doar aşa, cred, ne vom vedea!

Vino, eu te aştept oricât ar trebui
Vino, nu-ţi fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar ştii ce mult te iubesc.

Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aştept să fim împreună,
Vino, şi dacă şi tu ai vrea...
Vino, să îmi arăţi steaua ta!

Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori şi din... stele

poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Duhul, şi Mireasa...

Şi Duhul, şi Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te aşteaptă Tatăl cu haină de lumină
Şi cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-aşteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."

Şi fraţii, şi Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Şi pune-ţi legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te aşteaptă să scapi de-a morţii teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."

Şi moartea, şi viaţa zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul şi prilejul nu mult au să mai ţină
Cât încă poţi întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai de cei care n-au schimbat nici un cuvânt cu prima lor iubită! Cum vor mai găsi cuvinte pentru a doua?

Emil Cioran în Pe culmile disperării, Renunţare (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

Nopţi lungi şi triste
Acasă mă gândesc
Şi pe voi acolo vă zăresc
Sunt nopţi pline de groază pentru mine, în război
Sunt nopţi de basm acolo, la voi
Şi Doamne, pentru ce o viaţă de coşmar
Şi pentru cine se moare în zadar?
Sunt nopţi pline de groază
Când teama mi-e să fiu
Sunt nopţi de basm de care nu mai ştiu

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

De ce nu încetaţi acest cumplit război?
De ce va gândiţi numai la voi?
Şi nici nu vă pasă de mama care-şi plânge
Copilul său ucis ce zace-n bălţi de sânge!
Şi nici nu vă pasă de cei ce nu mai sunt
De cei ce vă acuză de-acolo din mormânt!

Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!
Doamne, vino Doamne,
Să vezi ce-a mai rămas din oameni!

cântec interpretat de Valeriu Sterian, versuri de Valeriu Sterian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul şi vi(n)ul

Doamne, cine-o fi străinul
Acesta care sunt eu,
Care bea cu mine vinul
Şi mă-nsoţeşte la greu?

Nu cumva eşti chiar Tu, Doamne,
Şi Te-ai deghizat în mine,
Să bem vinul astei toamne,
Iar la iarna care vine

Să rămânem împreună,
Să ne-ncălzim reciproc,
Spunându-ne-o vorbă bună,
Că n-avem lemne de foc?!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-aş face inventarul zilelor, probabil n-aş găsi niciuna care să nu facă, singură, cât mai multe iaduri la un loc.

Emil Cioran în Ispita de a exista
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu dovedeşte mai bine cât de mult a decăzut omenirea ca imposibilitatea de a găsi fie şi un singur trib la care naşterea să mai provoace doliu şi bocet.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul îşi dibuieşte soarta, mândru şi trist de a nu o găsi. Numai dezastrul dezvăluie micimea individualţiei: căci în el încerci nemângâierea de a vedea ca te mărgineşti cu toate şi în primul rând cu tine.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit, pentru că totul se reduce în ultimă instanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţă. Brutalitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării, Eu şi lumea (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia e actul de sinceritate faţă de absolut. Undeva toţi suntem smintiţi. Aerul pe care-l respirăm e un ospiciu în care raţiunea întreţine false luminişuri.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Datoria celui ce scrie (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!