Toţi semănau leit între ei, unul singur era puţin mai altfel: avea numai un picior, pentru că fusese făcut cel din urmă şi nu mai ajunsese plumbul; dar deşi avea numai un picior, stătea tot aşa de drept ca şi ceilalţi cu două picioare şi tocmai el avea să facă cele mai mari isprăvi, aşa cum aveţi să vedeţi îndată.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trebuit să rămână la curte; avea colivia ei şi putea să iasă la plimbare de două ori pe zi şi o dată pe noapte. Avea doisprezece slujitori şi fiecare din ei o ţinea legată de picior cu un şnur de mătase. Nu era deloc plăcut să te plimbi aşa.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare (1835)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sat odată erau doi oameni pe care îi chema la fel. Pe amândoi îi chema Klaus; unul însă avea patru cai, iar celălalt numai un cal. Ca să-i poată deosebi unul de celălalt, lumea spunea aceluia care avea patru cai Klaus cel mare, iar aceluia care avea numai un cal, Klaus cel mic.

începutul de la Klaus cel mic şi Klaus cel mare de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveţi să împliniţi cincisprezece ani, spunea bunica, o să aveţi voie să ieşiţi la faţa mării, să vă aşezaţi pe stâncă la lumina lunii şi să vedeţi corăbiile cele mari şi o să vedeţi şi oraşe, şi păduri.

Hans Christian Andersen în Mica Sirenă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Klaus cel mic trebuia să are toată săptămâna pentru Klaus cel mare şi să-i împrumute calul pe care-l avea, pe urmă Klaus cel mare îl ajuta cu cei patru cai ai lui, dar numai o dată pe săptămână, şi anume duminica. Ce mai pocnea din bici Klaus cel mic mânând cinci cai! O zi întreagă, toţi erau ca şi cum ar fi fost ai lui!

Hans Christian Andersen în Klaus cel mic şi Klaus cel mare
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bunica spunea vreo poveste, el o tot întreba dacă-i adevărat. Pe urmă îşi punea ochelarii bunicii şi vorbea ca ea; o îngâna foarte bine şi toţi râdeau. În scurtă vreme a ajuns să imite în vorbă şi în mişcări pe toţi vecinii. Imita mai cu seamă tot ce era urât şi caraghios la fiecare. Lumea zicea: "Băiatul e foarte deştept!" Dar asta era numai din pricina ciobului pe care-l avea în inimă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina tocită

Am picioare cu cap.
Picioare cu cap am!
şi păşesc şi târâi cu pletele lor
peste nişte gânduri.
Şi văd în faţa mea la o aruncătură de om
un cap de picior pierdut
şi un om sărind
într-un picior fără cap.
Şi mă aplec să-i ridic capul
Şi el strigă la mine
"Lasă-mă! Lasă-mă!
Nu vezi că mă gândesc la un singur picior!"
Şi i-am ţinut umbră cu limba mea scoasă
Şi el a plâns cu lumină tocită
dintr-o talpă de ochi un şnur
ce avea la gât o iubită!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: "Uite soldatul de plumb!" Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile i se şterseseră; că i s-or fi şters de zbuciumul călătoriei ori de atâtea necazuri care dăduseră peste el, cine mai ştie? Se uita la fetiţa într-un picior, fetiţa se uita şi ea la dânsul şi soldatul simţea că se topeşte, dar tot neclintit stătea, cu arma la umăr.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi o nevastă tocmai potrivită pentru mine – se gândi el; atâta numai că e cam boieroaică, stă într-un castel şi eu stau într-o cutie în care suntem douăzeci şi cinci de inşi; nu-s tocmai potrivit pentru ea; da' eu tot am să încerc să intru în vorbă cu dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul de plumb era acum în apă până la gât; luntrea se scufunda tot mai tare şi hârtia tot mai tare se desfăcea; apa-i ajunsese soldatului până peste cap. El se gândea la dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă, pe care nu avea s-o mai vadă niciodată, şi-n urechile lui răsuna un cântec: "Du-te la război, oştene şi de moarte nu te teme!".

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijlocul unei săli nemărginite şi pustii era un lac îngheţat care se sfărâmase în mii de bucăţi, dar bucăţile semănau între ele aşa de tare încât era o adevărată minunăţie.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa s-a ridicat şi a pornit iar la drum. Vai, picioruşele ei erau obosite şi zgâriate! De jur împrejur era urât şi frig. Crengile pletoase ale sălciilor erau galbene şi frunzele cădeau smulse de vânt şi numai porumbarul mai avea poame, dar nu erau bune. Şi când Gretchen a încercat să mănânce din ele, i-au făcut gura pungă de acre ce erau. Trist şi urât era în lumea largă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar noi de ce nu avem un suflet nemuritor? a întrebat zâna. Aş da bucuros sutele de ani pe care le mai am de trăit ca să fiu om măcar o zi şi să pot avea şi eu parte de viaţa cerească.

Hans Christian Andersen în Mica Sirenă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioru-su a moştenit toată averea şi când s-a văzut cu atâta bănet a început să ducă o viaţă de petreceri; făcea zmee din banii de hârtie şi arunca în apă galbeni în loc de pietre. Cu asemenea îndeletniciri, paralele s-au isprăvit repede şi nu i-au mai rămas decât patru bănuţi de aramă, iar haine nu mai avea decât un halat vechi şi o pereche de papuci. Prietenii acuma nici nu mai voiau să ştie de el, pentru că nu puteau să iasă pe stradă cu dânsul aşa îmbrăcat. Numai unul din ei, care era mai bun la suflet, i-a trimis un cufăr vechi cu o scrisorică: "Fă-ţi bagajul!" Dar el n-avea ce bagaj să-şi facă şi de aceea s-a băgat chiar el în cufăr.

Hans Christian Andersen în Cufărul zburător
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?
Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie clasică de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi numai de viaţa asta

Voi numai de viaţa asta
vă-ngrijoraţi şi vă vedeţi
cum n-aţi avea decât viaţă
—Voi oare moarte nu aveţi?

Doar trupu-acest vă robeşte
pe el puneţi întregul preţ
de parcă sunteţi numai trupul
—Voi suflet oare nu aveţi?

La clipa aceasta-i cereţi totul
ei vă jertfiţi, ai ei vă vreţi
dar oare numai Astăzi este
—Voi veşnicie nu aveţi?

Urziţi la fapte vinovate
nepăsători şi îndrăzneţi
dar oare nu este-o răsplată
—Voi oare Dumnezeu n-aveţi?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Tudor_Ostasul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea un picior finuţ care a ajutat-o să trăiască pe picior mare.

aforism de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!