Când înseră, baba se culcă în pat, cu faţa la perete, ca să n-o supere lumina de la opaiţ, mai dând a înţelege nurori-sa că are s-o privigheze; dar somnul o cuprinse îndată, şi habar n-avea de ce face noră-sa. Pe când soacra horăia, dormind dusă, blajina noră migăia prin casă; acuşi la strujit pene, acuşi îmbăla tortul, acuşi pisa mălaiul şi-l vântura de buc. Şi dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spăla faţa, ca nu cumva s-o vadă neadormita soacră şi să-i bănuiască. Aşa se munci biata noră până după miezul nopţii; dar, despre ziuă, somnul o doborî, şi adormi şi ea între pene, caiere, fusele cu tort şi bucul de mălai. Baba, care se culcase odată cu găinile, se sculă cu noaptea-n cap şi începu a trânti ş-a plesni prin casă, încât biata noră, care de-abia aţipise, de voie, de nevoie, trebui să se scoale, să sărute mâna soacrei şi să-i arate ce-a lucrat. Încet-încet, nora s-a dat la brazdă, şi baba era mulţumită cu alegerea ce-a făcut. Peste câteva zile, cărăuşii sosesc, şi tânăra nevastă, văzându-şi bărbăţelul, mai uită din cele necazuri! Nu trece mult, şi baba pune la cale şi pe feciorul cel mijlociu, şi-şi ia un suflet de noră întocmai după chipul şi asemănarea celei dintâi, cu deosebire numai că aceasta era mai în vârstă şi ceva încrucişată, dar foc de harnică.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După nuntă, feciorii se duc iarăşi în cărăuşie şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură şi, cum înserează, se culcă, spunând nurorilor să fie harnice şi dându-le de grijă ca nu cumva să adoarmă, că le vede ochiul cel neadormit. Nora cea mai mare tălmăci apoi celeilalte despre ochiul soacră-sa cel atoatevăzător, şi aşa, una pe alta se îndemnau la treabă, şi lucrul ieşea gârlă din mâinile lor. Iară soacra huzurea de bine. Dar binele, câteodată, aşteaptă şi rău. Nu trece tocmai mult, şi vine vremea de însurat şi feciorului cel mic. Baba însă voia cu orice chip să aibă o troiţă nedespărţită de nurori... de aceea şi chitise una de mai înainte. Dar nu-i totdeauna cum se chiteşte, ce-i şi cum se nimereşte. Într-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pe cuptor. Baba se scarmănă pe cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face, şi, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, şi pace bună! După nuntă, bărbaţii din nou se duc la treaba lor şi nurorile rămân iar cu soacra acasă. Baba iarăşi le dă de lucru cu măsură şi, cum vine seara, se culcă după obicei.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se înduplecară şi cele două, intrară cu toatele în casă; luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de pereţi până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai şugubaţă decât cele două, trânteşte baba în mijlocul casei ş-o frământă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piper, aşa că limba îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cârc! şi, slabă şi stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de când era mireasă; şi după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pânză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi câte alte năzdrăvănii înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vâre în groapă pe biata babă. Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit! Pe când se petreceau aceste, iaca s-aud scârţâind nişte care: bărbaţii veneau. Nevestele lor le ies întru întâmpinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gâtul bărbaţilor şi încep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda care de care mai măgulitor.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba iesă cu bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut găina!... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă? Găina se ouase o mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana!

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

noră

Noră: o femeie care blamează la soacra ei lucrurile pe care şi ea le va face când va fi soacră.

definiţie aforistică de George Budoi din Aforisme (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păruială

Soacrei, când i se pune pata,
O bate pe noră, măr...
Uneori se-ntoarce roata:
Nora ia soacra de păr!

epigramă de Florea Radu din Izvorul cu epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi, sprintenă ca o copilă, baba face degrabă leşie, pregăteşte de scăldătoare şi, fiindcă ştia bine treaba moşitului, lă purcelul, îl scaldă, îi trage frumuşel cu untură din opaiţ pe la toate încheieturile, îl strânge de nas şi-l sumuţă, ca să nu se deoache odorul. Apoi îl piaptănă şi-l grijeşte aşa de bine, că peste câteva zile îl scoate din boală; şi cu tărâţe, cu cojiţe, purcelul începe a se înfiripa şi a creşte văzând cu ochii, de-ţi era mai mare dragul să te uiţi la el. Iară baba nu ştia ce să mai facă de bucurie că are un băiat aşa de chipos, de hazliu, de gras şi învelit ca un pepene. Să-i fi zis toată lumea că-i urât şi obraznic, ea ţinea una şi bună, că băiat ca băiatul ei nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignită: că nu putea să le zică tată şi mamă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacra şi vaca

O noră şi cu o soacră
Care bine se împacă
Se-ntrebau lângă-o păşune:
- Ce-i mai bine bou sau vacă?

După multă chibzuială
Trăncănind fără să tacă
Soacra fu să hotărască:
- Eu mai bine cred că-i vacă.

Vaca păşunând pe-aproape:
- Mai bine să mor pe rug
După ce o viaţă-s mulsă
Şi cu boul trag în jug

Şi-am parte de-un taur tandru
Odată pe an, mi-e dor
Să fac dragoste într-una
Dar sfârşesc în abator.

De aceea cred că-i bine
Fie viaţa cât de acră
Să schimb viaţa mea de vacă
Cu a ta, să fiu eu soacră.

Morala:
Vaca viaţa şi-o ignoră
Dar n-ar vrea să fie noră.

fabulă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purcelul umbla muşluind prin casă după mâncare şi nici grijă n-avea despre încurcala ce făcuse. Moşnegii s-au ciondănit cât s-au mai ciondănit şi, cât erau ei de îngrijiţi, despre ziuă au adormit. Iară purcelul atunci s-a suit binişor pe laiţă, a spart o fereastră de bărdăhan şi, suflând o dată din nări, s-au făcut că două suluri de foc, de la bordeiul moşneagului, care acum nu mai era bordei, şi până la palatul împăratului. Şi podul, cu toate cele poruncite, era acum gata. Iară bordeiul moşneagului se prefăcuse într-un palat mult mai strălucitor decât al împăratului! Şi, deodată, baba şi moşneagul se trezesc îmbrăcaţi în porfiră împărătească, şi toate bunătăţile de pe lume erau acum în palaturile lor. Iară purcelul zburda şi se tologea numai pe covoare, în toate părţile. Tot în acea vreme, şi la împărăţie straşnică zvoană s-a făcut, şi însuşi împăratul cu sfetnicii săi, văzând această mare minune, grozav s-au speriat, şi temându-se împăratul să nu i se întâmple ceva de rău, a făcut sfat şi a găsit cu cale să dea fata după feciorul moşneagului şi de îndată a şi trimis-o. Căci şi împăratul, cât era de împărat, le dăduse acum toate pe una, şi nici măcar aceea nu era bună: frica!

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacra (după un proverb spaniol)

Soacra este o signoră
Care uită că-a fost noră.

distih de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (3 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vatră

Când e cu nora pe vatră,
Soacra toată ziua latră...
- Am s-aduc o noră nouă!
- Mamă soacră, afară plouă!

epigramă de Florea Radu din Izvorul cu epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poame

Spune nora despre soacră
Cum c-ar fi o "poamă" acră.
Soacra însă vrea să spună,
C-are-o noră "poamă" bună.

epigramă de Vasile Matei din Epigrame cu şi despre femei (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

noră

Nora

Fiinţă fină, altruistă,
Frumoasă, blândă şi cinstită,
A fost şi este chinuită
De soacra... sado-masochistă!

definiţie epigramatică de Mihai Enachi (2009)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Din a bărbatului coastă,
Zămislită a fost... ea,
Unii o numesc Năpastă,
Alţii o numesc Nevastă,
Sau mai simplu... Femeia!

E un rău ce face bine,
Nu se poate fără... ea,
Pelin cu miere de-albine,
Spinul cu petale fine,
Sau mai simplu... Femeia!

Că-i soţie, mamă, noră,
Totu-i pustiu fără... ea,
Cumnată, mătuşă, noră,
Soacra acră ce ignoră,
Sau mai simplu... Femeia!

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moşneagul (unchiaşul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea şi ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiaşului la toate greutăţile casei; iar fata ei se clocise de şedere. Biata fata unchiaşului torcea, ţesea, făcea pâine, mătura şi scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, şi pâra la unchiaş pe fiica lui şi o tot ocăra. Nu era ziuliţă lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-şi gonească copila de acasă.

Petre Ispirescu în Fata moşului cea cuminte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul.

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nichifor: Iaca, păcatele mele! Cine-i cu pagubă, şi cu păcat; mă miram eu să nu se îngrijească biata babă de mine, până într-atâta. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfânta dreptate, am să-i duc un fes roş şi un tulpan undelemniu, ca să-şi mai aducă aminte din tinereţe. Eu se vede că m-am luat ieri cu luleaua. Dar biata baba mea, bună, rea, cum este, tot a ştiut ce-mi trebuie la drum, numai nu le-a pus la locul lor... Dar ţi-ai găsit să ştie femeia trebile bărbatului!

replică celebră din Moş Nichifor Coţcariul de Ion Creangă (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi sfânta Duminică a dat şi ea drumeţei un corn de prescură şi un păhăruţ de vin, ca să-i fie pentru hrană până la Mănăstirea-de-Tămâie; şi i-a mai dat o tipsie mare de aur şi o cloşcă tot de aur, bătută cu pietre scumpe, şi cu puii tot de aur, ca să-i prindă bine la nevoie; şi apoi a dat-o pe seama ciocârlanului, care îndată a şi pornit, şovâlcâind. Şi când ciocârlanul pe jos, când drumeaţa pe sus, când ea pe jos, când el pe sus. Şi când biata drumeaţă nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci îndată ciocârlanul o lua pe aripioarele sale şi o ducea. Şi tot aşa mergând ei încă un an de zile, cu mare greutate şi zdruncen, au trecut peste nenumărate ţări şi mări, şi prin codri şi pustietăţi aşa de îngrozitoare, în care fojgăiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi fermecători, vidre câte cu douăzeci şi patru de capete şi altă mulţime nenumărată de gângănii şi jigănii înspăimântătoare, care stăteau cu gurile căscate, numai şi numai să-i înghită; despre a cărora lăcomie, viclenie şi răutate nu-i cu putinţă să povestească limba omenească.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva. Trăiau odată
Un bătrânel cu baba lui.
Erau sărmani, bătuţi de soartă,
În mărginimea satului.

Rar trecea pe lângă casă
Cineva din vechiul sat,
Când vremea era frumoasă,
De arat, de semănat.

Doar atunci schimba o vorbă
Moşul către baba lui.
-Ia te uită, babo, probă!
Este vremea câmpului.

Ooof,
Oftează baba şi vaită.
-Numai este vremea noastră.
Puneam mâncarea în traistă
Şi plecam în câmp, pe coastă.

Altădată, nu amu
munceam noi şi alţii nu.
Dar amu, muncesc alţii şi noi nu.

Părul în cap ne-a albit,
Bătrâneţea ne apasă,
Puterea ne-a părăsit,
Numai plecăm de acasă.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!