Pasămite, aveau zmeii cunoştinţă de vitejia lui Greuceanu. Apoi intrară câteştrele zmeoaicele în casă şi se puseră la sfat. Greuceanu numaidecât se dete iarăşi de trei ori preste cap şi se făcu o muscă şi intră în cămara zmeilor. Acolo se ascunse într-o crăpătură de grindă de la tavanul casei şi ascultă la sfatul lor. După ce luă în cap tot ce auzi, ieşi afară şi se duse pe drumul ce ducea la Codru Verde şi acolo se ascunse subt un pod. Cum se vede treaba, din cele ce auzise, ştia acum că zmeii se duseseră la vânat în Codru Verde şi aveau să se întoarcă unul de cu seară, altul la miezul nopţii şi tartorul cel mare despre ziuă. Aşteptând Greuceanu acolo, iată măre, că zmeul cel mai mic se întorcea şi, ajungând calul la marginea podului, unde sforăi o dată şi sări înapoi de şapte paşi.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se sculară ei şi plecară după vânat, apoi se întoarseră acasă. Ţugulea acum se culca afară în toate nopţile, şi tot plănuia cum să facă să-şi ia vinele. El se ducea mereu pe la zmeoaică, fără să ştie cineva, şi pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-şi ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coş în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om, luă vinele din cutie şi le puse la picioarele lui. Cum le puse, se lipi, parcă fusese acolo de când lumea. Se făcu iară muscă şi plecă acasă. A doua zi, noaptea, trebuia să meargă zmeii la vânat pentru nuntă. Ţugulea se duse mai întâi în calea zmeului celui mai mare. Când se apropie de el, calul zmeului începu a sforăi...

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fratele Greuceanului, umblând mai multă vreme în sec, se întoarse la locul de despărţire şi, găsind cuţitul curat, se puse a-l aştepta acolo cu bucurie, că văzuse soarele şi luna la locul lor pe cer. Iară Greuceanu se duse, se duse pe o potecă care-l scoase tocmai la casele zmeilor, aşezate unde-şi înţărcase dracul copiii. Dacă ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap şi se făcu un porumbel. Vezi că el ascultase năzdrăvăniile ce-l învăţase Faurul-pământului. Făcându-se porumbel, Greuceanu zbură şi se puse pe un pom care era tocmai în faţa caselor.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea luă chimiraşul; dară când ridică ochii şi voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deşteptă. Se pomeni cu chimiraşul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, şi îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap şi se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază şi se feri d-a spune fraţilor ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu fraţii lui la bordeiul lor, şi aduseră mulţime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la păşune, fraţii cei mari ziseră lui Ţugulea să păzească el caii, căci dânşii sunt obosiţi. Cum se culcară şi adormiră. Ţugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină şi pleca înspre miazănoapte încotro şedea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei şi ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, şi cu zmeoaicele, fetele sale.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frate-său cel bun şi porni la Roşu-împărat ca să-şi priimească răsplata. Merse, merse, până ce li se înfurci calea. Aci se opriră şi poposiră. Apoi, Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său, ca să ducă împăratului Roşu vestea cea bună a sosirii lui Greuceanu cu izbânda săvârşită; iară el rămase mai în urmă. Înaintând el alene, răsturnat în căruţă, trecu pre lângă un diavol şchiop carele ţinea calea drumeţilor ca să le facă neajunsuri. Acestuia îi fu frică să dea piept cu Greuceanu, dară, ca să nu scape nici el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei de dindărăt şi-l aruncă departe în urmă.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă şi făcu chipul lui Greuceanu numai şi numai din fier, apoi porunci să arză cuşniţa ziua şi noaptea şi să ţină chipul acesta fără curmare în foc. Iară Greuceanu şi frate-său merseră cale lungă, şi mai lungă, până ce li se făcu calea cruci; aici se opriră, se aşezară pe iarbă şi făcură o gustărică din merindele ce mai aveau, şi apoi se despărţiră, după ce se îmbrăţişară, şi plânseră ca nişte copii. Mai nainte d-a se despărţi, îşi împărţiră câte o basma şi se înţeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se ştie că unul din ei este pierit". Mai înfipse şi un cuţit în pământ şi ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi şi va găsi cuţitul ruginit să nu mai aştepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta şi frate-său la stânga.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul îl crezu, văzându-i şi paloşul, şi începuseră a pune la cale cele spre cununie. Pe când se pregătea la curte, pentru nuntirea fiicei împăratului cu voinicul cel mincinos ce zicea că a scos soarele şi luna de la zmei, vine şi fratele Greuceanului cu vestea că Greuceanu are să sosească în curând. Sfetnicul cel palavatic, cum auzi de una ca aceasta, merse la împăratul şi zise că acela este un amăgitor şi trebuie pus la închisoare. Împăratul îl ascultă. Iară sfetnicul umbla d-a-ncâtelea, zorind să se facă mai curând nunta, cu gând că, dacă se va cununa odată cu fata împăratului, apoi poate să vină o sută de Greuceni, că n-are ce-i mai face, lucru fiind sfârşit. Împăratului însă nu-i prea plăcu zorul ce da sfetnicul pentru nuntă, şi mai tărăgăi lucrurile. Nu trecu mult şi iată că soseşte şi Greuceanu şi, înfăţişându-se la împăratul, acesta nu ştia între care să aleagă. Credea că acesta să fie Greuceanu, dară nu-şi putea da seamă de cum paloşul lui Greuceanu se află în mâna sfetnicului. Atunci băgă de seamă şi Greuceanu că-i lipseşte paloşul şi tocmai acum îi veni în minte pentru ce nu văzuse el stana de piatră decât după ce-şi găsise cuiul de la osie şi se întorcea la căruţă cu dânsul. Pricepu el că nu e lucru curat.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luă în mâna dreaptă soarele şi în cea stângă luna, le aruncă pe cer şi se bucură cu bucurie mare. Oamenii, când văzură iarăşi soarele şi luna pe cer, se veseliră şi lăudară pe Dumnezeu că a dat atâta tărie lui Greuceanu de a izbândit împotriva împieliţaţilor vrăjmaşi ai omenirii. Iară el, mulţumit că a scos la bun capăt slujba, o luă la drum, întorcându-se înapoi. Găsind pe frate-său la semnul de întrolocare, se îmbrăţişară şi, cumpărând doi cai ce mergeau ca săgeata de iute, întinseră pasul la drum ca să se întoarcă la împăratul. În cale, dete peste un păr plin de pere de aur. Fratele Greuceanului zise că ar fi bine să mai poposească puţin la umbra acestui păr, ca să mai răsufle şi caii, iară până una, alta să culeagă şi câteva pere, spre a-şi mai momi foamea. Greuceanu, care auzise pe zmeoaice ce plănuiseră, se învoi a se odihni; dară nu lăsă pe frate-său să culeagă pere, ci zise că le va culege el...

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se făcu ziuă şi zmeul se duse la vânat, iată ci vine şi fiul de împărat să cerceteze despre cele ce aflase fata de la zmeu, căci dorul de a-şi vedea cu un ceas mai nainte logodnica acasă, nu-i da răgaz să zăbovească mai mult. Fata îi spuse tot ce află, din fir până în aţă; iară el plecă numaidecât. De milă de silă, luă el şi niţele merinde ce-i dase fata; dară lui nu-i ardea de mâncare. Merse, merse, şi iară merse. Merindele se sfârşi. El merse voiniceşte până ce înde seară ajunse lihnit de foame, şi setos, de să ferească Dumnezeu, într-un codru, unde dete de o colibă. Intră înăuntru şi găsi un om orb ce-şi mânca mămăliguţă cu lapte dulce. Se apropie şi el binişor: fără să prinză de veste orbul, şi mâncă până ce-şi momi foamea oarecum. Orbul băgă de seamă că prea se sfârşeşte curând leguma de pe masă. Se miră. El ştia că de altădată îi era de-ajuns mâncarea; de astădată însă nu se săturase. Înţelese el că trebuie să se joace vreo drăcie la mijloc.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeii îl ascultară, orbiţi de lăcomia ce aveau ei să puie mâna pe fată. Şi apoi, de! de zmei, zmei; de voinici, voinici; dară se vede că erau cam nătăfleţi, de ascultară la gura băiatului să intre după dânsul câte unul, unul; căci fiul cel mic al împăratului sta acolo înăuntru cu paloşul în mână, fără să ştie zmeii, şi cum intrau, el hârşt! le lua capul şi îi trăgea cu totul în cameră. Făcu unuia, făcu la doi, până la al şaselea. Dracul de zmeu cel d-al şaptelea, pesemne că el nu era tocmai atât de nătăflete, căci parcă-i spuse dracul la ureche ce prăpăd li se găteşte acolo înăuntru că nu-i veni să intre şi fugi. Băiatul aşa de încet şi uşor lucrase, încât fata nu simţi nimic. Ea dormea dusă în pat, fără să iabă vreun habar. Atunci şi el se apropie de fată - şi, dreptul lui Dumnezeu! nici că mai văzuse până atunci aşa frumuseţe - îi luă inelul ce avea în degetul cel mic şi marama de pe faţă. Cu aceste două lucruri se întoarse el acasă la fraţii săi, fără să le spuie ceva, din cele ce i s-au întâmplat.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o pădure ce era p-acolo p-aproape, ca să-şi petreacă ziua cu vânatul, şi mai către seară să se întoarcă acasă. Şi aşa, mergând el prin pădurea aceea, îl apucă gândurile. El cugetă, ca ce să fie pricina de le-a zis tată-său să-i păzească mormântul în trei seri d-a rândul. Şi mergând aşa, fără să ştie nici el unde merge, şi cu gândurile duse, se pomeni că pierde poteca şi nu mai ştie unde merge. Dă în sus, dă în jos, drumul nu-l mai găsea. Mai se întoarse în dreapta, mai la stânga, aşi! în loc să iasă la lumină, el să rătăcea şi mai mult. Dibuind prin codru, şi cercetând să dea peste potecă, ieşi la un luminiş, şi acolo în mijlocul luminişului zăreşte un foc mare şi pe foc o crăcătiţă, din care ieşea un fel de glas, dară fără să ştie el ca ce să fie. Stete locului, şi mai ascultă. Auzi ca şi întâi. Se mai uită o dată, dară nu văzu pe nimeni.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata asculta cu toate urechile şi făcu precum o învăţă calul, fiindcă văzu ea că toate învăţăturile lui îi iese înde bine, şi din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca şi de la rând, dete pe de altă parte şi-i ieşi înainte, aşeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete şi se ascunse sub acel pod. Când fu ca să treacă fata pe acolo, unde îi ieşi înainte balaurul plesnind din coadă şi încolăcindu-se; din gurile lui ieşea văpaie de foc, şi limbile îi jucau ca nişte săgeţi arzătoare; cum îl văzu fata că este aşa de grozav, nişte răcori o apucară şi i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simţi că fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăşi şi-i aduse aminte ce o învăţase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse niţică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie şi, cu paloşul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ţinu lupta. Calul o potrivea cum să vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmaşul se păzea şi el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata să rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce şezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea şi mai obişnuindu-se a trăi în huietul ce înăbuşeşte oraşele, plecă luându-şi calul cu sine şi se duse, şi se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; aşa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui şi-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, şi într-o zi îi zise să bage de seamă, cum că în una din case zânele aveau o baie, că acea baie, la câţiva ani, într-o zi hotărâtă, curge aur, şi cine se scaldă întâi aceluia i se face părul de aur. Îi mai spuse să vază că într-unul din tronurile casei zânele aveau o legătură cu trei rânduri de haine, pe care le păstrau cu îngrijire. Băiatul băgă la cap toate zisele calului şi, de câte ori avea câte ceva greu de făcut, chema calul şi-i da ajutor. Zânele îi dase voie să îmble prin toate casele, să deretece, să scuture, să măture, dar numai în cămara cu baie să nu intre. Însă el când lipseau ele d-acasă intra şi lua aminte la toate câte îi zicea calul. Ochi şi legătura cu hainele puse cu îngrijire într-un tron.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viind baba la dânsul, începu să-i vorbească cu nişte graiuri mieroase şi ademenitoare, de ar fi supus pe nu ştiu ce voinic de ar fi fost. Fiul împăratului ştia la ce să se aştepte, şi sta şi el gata de luptă. Încă vorbind, baba se făcea că nu ştiu ce căuta prin casă, şi luând nişte iţe ce erau agăţate într-un cui, le puse pe dânsa. Odată se schimbă într-o catană (oştean), cu sabia goală în mână. Atunci şi fiul împăratului, fără a mai zăbovi nici o clipă, şi mai iute decât ai gândi, scoase paloşul şi îi tăie capul, retezându-l de nouă ori. Vezi că aşa îl învăţase fata. Afurisita de babă aşa cu capul retezat sărea prin casă de colo până colo, căutând cada cu sufletele, ca să le soarbă, şi daca n-o găsi, căzu jos şi crăpă. După aceea fata din casă a babei arătă voinicului fiu de împărat calea ce ducea la casele zmeului, şi îl învăţă ce să facă şi acolo. Şi, ajungând la locuinţa zmeului, merse fără frică drept la cămara unde şedea logodnica sa, căzi zmeul se ducea la vânat, de unde se întorcea tocmai seara. Fata de împărat, cum îl văzu, nu mai putu de bucurie.

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea aceea, se afla un viteaz pe nume Greuceanu. Auzind şi el de făgăduinţa împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai îşi luă inima în dinţi, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu şi pe voinicia sa, şi plecă şi el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărăteşti îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce o avusese împăratul acesta cu nişte gadine. Ei erau trişti, bieţii oameni, dară Greuceanu îi mângâie cu nişte vorbe aşa de dulci, încât le mai veni niţică inimă, că era şi meşter la cuvânt Greuceanu nostru. El îşi puse nădejdea în întâmplarea aceasta şi îşi zise: "îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe aceşti oameni de la moarte, mă voi încumeta să mă însărcinez şi cu cealaltă treabă; iară de nu, sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare".

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se puseră cu toţii, sfărâmară fereastra şi fugiră. Merseră, merseră, toată noaptea. Când se lumina de ziuă, ajunseră la un loc unde se deschidea trei drumuri. Aci stete să se odihnească. Se hotărâră să apuce fiecare pe câte un drum şi să se ducă unde i-o lumina Dumnezeu. Se îmbrăţişară, se sărutară, îşi luară ziua bună unul de la altul cu lacrămile în ochi şi se despărţiră. Merseră ei toată ziua, când înde seară fraţii cei mari se întâlniră iară. Pasămite drumurile pe care apucaseră ei se întruneau acolo.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce intrară în casă fetele, domniţa cea mică le spuse că argatul de la grădinărie ştia tot ce fac ele noaptea. Atunci se adunară la sfat şi plănuiră ca să-l facă şi pe dânsul să-şi piarză inima şi simţirile, cum făcuseră şi cu ceilalţi tineri. Flăcăiandrul însă se furişă şi de astă dată de intră în cămara fetelor, ca să asculte la sfatul lor. Pare că-i spusese ariciul la ureche că are să se petreacă între ele ceva pentru dânsul.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să facă acum? Fără logodnica lui nu putea să rămâie; să se ducă să o caute; dar unde? Se frământa, bietul şi nu ştia cum s-o nimerească mai bine. În cele din urmă se hotărî, ca, orice o fi, să fie, el să se ducă să-şi caute scrisa. Se cercă bietul tatăl fetei să-l oprească, ca să nu se răpuie şi dânsul în deşert; dar geaba, nu fu cu putinţă a-l opri; şi-o pusese el în cap, şi căta să se ducă. Îşi luă deci niţele merinde cu dânsul şi plecă. Ieşind la câmpie, luă drumul d-a lungul şi aide, aide, trecu păduri şi văi, trecu pustiuri, dumbrăvi, munţi şi vălcele până ce ajunse la un codru mare, mare fără căpătâi. Orbăcăind el p-acolo prin desiş, dete de o poiană. Acolo în poiană şedea cineva la foc. Tocmai şi el îşi isprăvise merindele şi se duse drept la omul ce şedea la foc. Acela cum îl văzu, îl cunoscu şi începu să-i mulţumească că l-a scos din ghiarele zmeului. Pasămite era Agerul pământului. Acolo trăia el. Stătură ei ce stătură de vorbă, se întrebară de ale sănătăţii şi îşi spuseră păsurile...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greuceanu şi Zmeul Zmeilor

I-a demolat castelul,
L-a ţintuit pe spate,
Dar când să-i facă felul,
Avea imunitate!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!