
Vulpescu (cu oarecare teamă): Arestăm și ofițeri?
Lupoi: Arestăm numai slugile vechiului regim! (Scoate pistolul; cântă, bine dispus) "Roata morii se-nvârtește, pac, pac, pac!" (Pauză) Acum douăzeci de ani, de 1 Mai, ei ne snopeau pe noi! Acum, de la Anul Nou, până la 30 Decembrie, noi îi snopim pe ei... (Pune pistolul la loc în toc).
Vulpescu: Noi, slugile noului regim...
Lupoi (aprins): Noi nu suntem slugi, Vulpescule! Noi slujim o cauză dreaptă!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre timp, citate despre ofițeri, citate despre muzică, citate despre frică sau citate despre Revelion
Citate similare

LUPOI: Arestăm numai slugile vechiului regim! (Scoate pistolul; cântă, bine dispus) "Roata morii se-nvârtește, pac, pac, pac!" (Pauză) Acum douăzeci de ani, de 1 Mai, ei ne snopeau pe noi! Acum, de la Anul Nou, până la Revelion, noi îi snopim pe ei... (Pune pistolul la loc în toc).
VULPESCU: Noi, slugile noului regim...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

LUPOI (aprins): Noi nu suntem slugi, Vulpescule! Noi slujim o cauză dreaptă!
VULPESCU: E o onoare să fii sluga poporului!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre onoare

Vulpescu (caută prin sertar, scoate un dosar, din care citește, cu oarecare greutate): Rugul aprins... Grupare... religioasă... intelectuală... de orientare... mis-ti-că... (Pauză.)... mistică... (Mirat). Mistică? (Pune accentul greșit, pe silaba a doua).
Lupoi (mirat): Mistică?
Vulpescu: Mistică, să trăiți!
Lupoi (autoritar): Cine-i acest Mistică, Vulpescule?
Vulpescu: Tovarășe căpitan! Habar n-am! Nu mă pricep la intelectuali. Părinții mei au fost proletari. Mama, cu secera, tata, cu ciocanul...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre tată
- citate despre religie
- citate despre mamă
- citate despre lectură
- citate despre greșeli
- citate despre greutate
- citate despre autoritate

Vulpescu: Rugul aprins?
Lupoi (cu un început de furie): Da, Vulpescule! S-a aprins un rug la mănăstirea Antim! Arde mocnit, vreme de cinci ani! Fumul a ajuns până la Kremlin! Iar tu, câinele de pază al regimului, nu știi nimic!
Vulpescu: Ba știu...
Lupoi: Ascultă, tembelule! Suntem serviciu secret de informații! Ce știi tu trebuie să știu și eu! Și ce știm noi, musai să știe și tovarășul comandant!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre spionaj, citate despre secrete, citate despre informații, citate despre furie, citate despre fum sau citate despre câini

Lupoi: E nevoie de poezie patriotică pe piața muncii... Puterea populară este încă fragilă, iar dușmanii de clasă sapă adânc la temelia țării!.. (Pauză). Ai auzit ce spune radioul lor imperialist?
Vulpescu (încet): Noua mea conștiință socială nu-mi permite să ascult posturi străine...
Lupoi: Foarte rău, Vulpescule! Spre deosebire de țopârlanii de rând, tu ai acest drept. Trebuie să cunoști intențiile dușmanului...
Vulpescu: Ce spune radioul imperialist, tovarășe căpitan?
Lupoi (râzând): Mă tragi de limbă, șmechere?
Vulpescu: Ah, nu!
Lupoi: Ba da! Mă provoci, din instinct profesional... Trasul de limbă e meseria noastră...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre dușmănie
- citate despre țări
- citate despre radio
- citate despre poezie
- citate despre meserii
- citate despre instinct
- citate despre cunoaștere
- citate despre conștiință

VULPESCU (insistent, prefăcut): Care Mihai?
LUPOI (calm, tacticos): De ce faci pe prostul, Vulpescule? Știi bine la cine mă refer...
VULPESCU: Cred că e vorba...
LUPOI (hotărât): Ești gardian al noii puteri! N-ai voie să crezi! Pentru noi, credința e interzisă prin lege...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie, citate despre legi, citate despre interdicții, citate despre gardieni sau citate despre Mihail

VULPESCU: Bănuiesc...
LUPOI (luminat): Ei, asta e altceva! Din bănuieli trăim bine amândoi! Ia spune tu, Vulpescule! Care este bănuiala ta?
VULPESCU: Bănuiesc că la radio a vorbit cetățeanul Mihai Întâi...
LUPOI: Întâi? (Râde vulgar). Ești un fraier! În ziua de azi, oamenii sunt egali! Numai camioanele au numere!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs, citate despre vorbire, citate despre numere, citate despre lumină sau citate despre camioane

Lupoi (studiindu-l atent pe Poet): Avem lecție de anatomie politică, Vulpescule! Vezi? Așa arată un dușman al poporului, în carne și oase... La prima vedere pare un cetățean onorabil... Barbă albă, ochi blânzi și umezi... Un bătrânel oarecare, nu-i așa?... 74 de ani... Dar sub masca aceasta înșelătoare de pensionar pașnic se ascunde monstrul social... Șarpele politic!
Vulpescu: Pare un om obișnuit...
Lupoi: E doar o aparență, Vulpescule! De necrezut, dar acest omuleț obișnuit se opintește de cinci ani să răstoarne puterea populară... Vrea să înlăture cea mai umană democrație: dictatura proletariatului... (Pauză). Dar acum a încurcat-o! (Tare). Vulpescule! Să scrii tot ce va rosti acest chiabur intelectual... Să rămână mărturie pentru istorie...
Vulpescu: Am înțeles, să trăiți!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre politică, citate despre șerpi, citate despre pensie, citate despre măști, citate despre lecții, citate despre istorie sau lecții de engleză

Vulpescu (citește):... prin poezie... și rugăciune... subminează puterea de stat... se întâlnesc în casa lui Mironescu...
Lupoi (luminat): Mironescu ai spus?
Vulpescu: Exact...
Lupoi: Cunosc cazul! Nu-i așa că pe informator îl cheamă Îngerul Negru?
Vulpescu (uimit): Aveți dreptate...
Lupoi (panicat): Acum știu povestea! E foarte încurcată. Colonelul Adam vrea amănunte! (Tare). Du-te la mănăstire, Vulpescule!
Vulpescu: Eu la mănăstire? Doamne ferește! Știți bine că sunt ateu!
Lupoi: E un ordin! Nu trebuie să te închini, prostule! N-ai tu treabă cu slujba de pomenire! Te duci acolo și cauți o limbă dezlegată. Dacă nu vorbește, ia-l diplomatic! Dă-i două palme și arată-i noua Constituție! (Apăsat). Trebuie să-l găsești urgent pe cetățeanul Mistică! Să-l inviți imediat la noi la sediu, să dea o declarație... Dacă refuză invitația, îi pui cătușele!
Vulpescu: Am înțeles!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cătușe, citate despre îngeri, citate despre panică sau citate despre negru

LUPOI: Eu am imunitate. Eu ascult "Europa Liberă" în interes de serviciu! Aseară, la radio a vorbit Mihai...
VULPESCU (cu glas mieros): Care Mihai?
LUPOI (iritat): Vulpescule! Ești o canalie mic-burgheză, neagră în cerul gurii!... Numai bună de trimis la Canalul Dunăre - Marea Neagră!
VULPESCU: Vă rog să mă iertați...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre serviciu, citate despre miere, citate despre libertate, citate despre imunitate, citate despre iertare sau citate despre gură

Lupoi (își duce mâna la ureche): Vorbește, omule, mai tare! Pe răspunderea mea! Curaj! Acum nu mai suntem în ilegalitate!
Vulpescu (tare): Poezii despre Dumnezeu și Rege!
Lupoi (se uită în jur, speriat): Mai încet, boule!
Vulpescu (încet, speriat):... poezii despre Dumnezeu și Rege...
Lupoi: Și Rege? Foarte bine! Adică, foarte rău!
Vulpescu: Mi-e frică...
Lupoi (încet): Stai liniștit! În interes de serviciu, ai voie să pronunți orice! Chiar și cuvântul Rege! (Tare). Dar să vorbești mereu, cu literă mică! Ți-am mai spus! Interdicția e pentru mocofanii de rând! Tu ești un mocofan cu imunitate!
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre urechi, citate despre sperieturi, citate despre responsabilitate, citate despre mâini sau citate despre monarhie

LUPOI (serios): Trebuie să fie o confuzie! Ministerul Sănătății Publice a raportat oficial: burghezia, blenoragia și filozofia sunt boli eradicate din societatea noastră! (Râde). Timpuri noi, Vulpescule! (Sună iar telefonul) Da, Georgică!... Am reținut.. Una bucată filozof!... Trece-l pe lista de inventar, la mijloace fixe... (Autoritar). Nu mijloace circulante, băiete! Mijloace fixe, am spus! Filozoful tău va fi scos din circulație! Va sta aici, mult și bine! (Pauză). Poftim? Nu știi ce să faci cu un filozof? Asta-i bună! În primul rând, dezarmează-l! Ia-i creionul, ochelarii și hârtia!... Apoi, pune-l la răcoare, să nu i se altereze conceptele!... Bagă-l în beci, băiete! (Pauză). Serios? Nu mai încape? E beciul plin? Te privește, Georgele! Acolo la subsol, e gestiunea ta! (Râde cinic). Spune-le clienților tăi să strângă rândurile! E nevoie de solidaritate, de mai multă coeziune socială! Țara trece prin clipe grele... Nu e momentul să ne gândim la confort... (Pauză). Bine! Scoate ofițerii din beci! Bagă-i la carceră...(Închide telefonul).
VULPESCU (cu oarecare teamă): Arestăm și ofițeri?
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filozofie, citate despre telefon, citate despre sănătate, citate despre solidaritate, citate despre ministere sau citate despre medicină

LUPOI (râzând): Mă tragi de limbă, șmechere?
VULPESCU: Ah, nu!
LUPOI: Ba da! Mă provoci, din instinct profesional. Trasul de limbă e meseria noastră...
VULPESCU (cu glas mieros): Ce spune radioul?
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

LUPOI (serios): Bravo, Vulpescule! Ce meserie ai avut înainte?
VULPESCU: Înainte de ce?
LUPOI: Înainte de eliberarea ta națională și socială! Pe vremea exploatării omului de către om!
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!

VULPESCU (slugarnic): Vă place poezia, tovarășe căpitan...
LUPOI: Îmi place poezia angajată, Vulpescule! De când m-am angajat la interne, scriu numai poezie angajată... (Cu aer superior). Poezia nu e treabă ușoară...
VULPESCU: Păi, da...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre angajare

Lupoi (studiază atent stiloul): Vasăzică... acesta e condeiul lui Mistică... Să vezi și să nu crezi.... Cu o chestie așa de mică se poate răsturna un regim politic! Ehehei! (Fredonează): Burghezie, burghezie, te-am băgat în magazie... Peniță de aur!... Nenorocitul!... Iar eu, fiu devotat al clasei muncitoare, scriu cu creionul chimic... (Bagă stiloul în buzunar). Vulpescule! L-ai invitat să vină la noi la sediu? Trebuie să dea o declarație...
Vulpescu: L-am invitat!... Am trimis și duba după el...
Lupoi: Foarte bine! Azi, statul e foarte generos! Asigură gratuit transportul la toți nemernicii...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vinovăție, citate despre transporturi, citate despre muncă, citate despre generozitate, citate despre chimie sau citate despre asigurări

Vulpescu (privindu-l compătimitor pe Poet): Trebuie judecat în regim de urgență! E pe ducă...
Lupoi (continuă să se exprime în rime): Va veni urgent un judecător să-i acorde prim-ajutor! Ar fi păcat să moară nejudecat! (Către Ciucă și Măciucă). Ciucă, Măciucă! Puteți pleca! Vulpescule! Citește declarația...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prim ajutor, citate despre moarte sau citate despre justiție

Vulpescu: Fiecare om are un destin...
Lupoi: Fiecare destin are dosarul său...
Vulpescu: Un dosar este un destin de hârtie...
Lupoi: Câtă vreme securitatea veghează, poporul doarme în siguranță...
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre somn sau citate despre hârtie

Lupoi: Rugul aprins... Îți spune ceva?
Limbău (gânditor): Rugul aprins... Înțeleg... Cineva a dat foc... Cineva sabotează noul regim...
Lupoi: Cam așa ceva...
Limbău: Unde s-a întâmplat?
Lupoi: La mănăstirea Antim...
Limbău: Nenorocitul! A dat foc la mănăstire! Era o clădire de patrimoniu...
Lupoi: Mai rău! A vrut să aprindă întreaga țară... E periculos. Pe seceta aceasta, o scânteie ajunge...
Limbău: A pus benzină?
Lupoi: Nu, Limbău! Un material incendiar mult mai periculos. Poezie...
Limbău (aruncând o privire tâmpă): Oho!...
Lupoi (declamă): "Trăim în miezul unui ev aprins", tovarășe Limbău. Incendiile se țin lanț! (Declamă). "Cei ce nu ard înflăcărat ca noi, în flăcările noastre se destramă..."
replici din piesa de teatru Rugul aprins, scenariu de Valeriu Butulescu (2013)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre pericole, citate despre incendii, citate despre foc sau citate despre benzină

LUPOI: Câtă vreme securitatea veghează, poporul doarme în siguranță...
VULPESCU: Poporul doarme, dar visează urât, tovarășe căpitan...
LUPOI (autoritar): Visează urât, dar trăiește frumos, sublocotenent Vulpescu! (Declamă). Foaie verde de cicoare
Peste haturi și răzoare
Numai zumzet de tractoare
Imnul clasei muncitoare...
replici din Procesul, scenariu de Valeriu Butulescu (21 septembrie 2019)
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare, citate despre verde, citate despre tractoare, citate despre imn sau citate despre frumusețe