Piatra de hotar
O piatră de hotar îngălbenită
despică râul care nu știe nimic despre aceasta
ca și cum apa și dragostea ar putea fi despărțite
Bătrânul filozof cu bastonul întors
alege desișul pădurii
pentru nevoia de a defini omul
Câinele său lovit de lacrima meteoritului
arde precum un semn
poezie de Miroslav Bruck, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre râuri
- poezii despre păduri
- poezii despre meteoriți
- poezii despre iubire
- poezii despre graniță
- poezii despre galben
- poezii despre filozofie
- poezii despre câini
- poezii despre bătrânețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Albastru
Mă voi sui pe un munte
Pentru a fi mai aproape de cer
Astfel aș putea atinge
Nuanța dorită de albastru
Pentru a-mi exprima
Dorul de tine.
Voi folosi puține cuvinte
Însă le voi alege pe cele care contează
Pentru a exprima emoțiile
La fel de puternic
Precum le simt.
Râul mi-o va lua oricum mereu înainte
În întâmpinarea ta
Doar el ajunge mereu la tine
Eu doar îl urmez
Ca pe un ghid.
El alege mereu nuanța potrivită
De albastru.
poezie de Ana Irina Drobot
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre munți, poezii despre dorințe, poezii despre dor, poezii despre cuvinte sau poezii despre albastru
Homarul povestește
despre bătrânul jo care vâslea
când dormea pe râul chinuit
de iarba care crește febra
și
și
mesteca un nap stricat
dădea din clești într-un mod original
l-a întâlnit pe jos când erau tineri
jucau banii la ruletă într-un cazinou
în
în
tasmania australiană suptă de oboseală
au fugit cu banii furați
și
și au stat la un foc cu omul de piatră
care a adormit primul
jo se temea că e o capcană
auzise de faptele acestui om
crăpa capul cu toporul
te agăța de-un copac
cu capul în jos să sângerezi
îi scotea intestinele și le prăjea
la
la
la foc și homarul și jo s-au uitat
în foc înfricoșați de coincidență
aici homarul s-a oprit pentru o bere
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre tinerețe, poezii despre somn, poezii despre ruletă, poezii despre frică, poezii despre creștere, poezii despre copaci sau poezii despre bere
Mâine am să mă trezesc și, din toate lucrurile pe care le-aș putea alege, îl voi alege pe cel care-mi va plăcea în momentul ăla cel mai mult. Nu contează care va fi el, pentru că nu există lucruri cu adevărat importante. Vreau să cunosc oameni noi și să râd de ei. Să scriu despre ei.
Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre existență, citate despre cunoaștere sau citate despre adevăr
Geniul gloatei
există îndeajuns de multă înșelăciune, absurdă violență plină de ură în omul
de rând pentru a aproviziona orice armată sau orice zi anume
și cei mai pricepuți în crime sunt cei care predică împotriva crimelor
iar cei mai dedați urii sunt cei care preaslăvesc dragostea
și cei mai meseriași în război sunt cei care laudă pacea
acei care predică despre Dumnezeu, au nevoie de Dumnezeu
acei care predică despre pace nu au pace
acei care predică despre dragoste nu au dragoste
ferește-te de predicatori
ferește-te de așa zișii cunoscători
ferește-te de cei care citesc mereu cărți
ferește-te deopotrivă de cei care detestă sărăcia
și de cei care sunt mândri de ea
ferește-te de cei care sunt gata să te laude
căci au nevoie de laude în schimb
ferește-te de cei gata să interzică ceva
întrucât le este frică de ceea ce nu știu
ferește-te de cei care au nevoie de gloată căci
ei nu reprezintă nimic de unii singuri
ferește-te de bărbatul obișnuit, de femeia obișnuită
ferește-te de dragostea lor, dragostea lor este obișnuită
caută obișnuință
dar există un geniu în ura lor
există îndeajuns geniu în ura lor pentru a te ucide
pentru a omorî pe cineva
repugnându-și singurătatea
neînțelegând singurătatea
ei vor încerca să distrugă orice este diferit de ei
nefiind în stare să creeze artă
ei nu vor înțelege arta
vor considera eșecul lor ca și creatori
numai ca un eșec al lumii
fără să fie în stare să iubească deplin
vor gândi că dragostea lor este incompletă
și apoi te vor urî
iar ura lor va fi perfectă
precum un diamant sclipitor
precum un cuțit
precum un munte
precum un tigru
precum cucuta
este arta lor cea mai fină.
poezie clasică de Charles Bukowski
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre pace
- poezii despre laudă
- poezii despre genialitate
- poezii despre eșec
- poezii despre artă
- poezii despre violență
- poezii despre tigri
- poezii despre sărăcie
Omul abia știe ce e omul; poetul știe tot despre nimic.
Jan Gommert Elburg în Trident (1960)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie
Specialistul e acela care știe totul despre nimic, iar filozoful este cel care nu știe nimic despre nimic.
aforism de George Geafir din Capul piramidal și efectul de piramidă (2001)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre filozofie

Aștept un semn
Aștept un semn ce trebuie să vină,
Căci m-am născut doar ca să îl aștept:
Așa mi-a spus bătrânul înțelept,
Clipind din orbii ochi, fără lumină.
Sortit sunt să aștept în miezul lumii,
Un semn ce încă poate n-a pornit,
Din pietre seva murmură vrăjit,
Mă leagă clipa cu ciudate funii.
Statuie-n calea timpului ce trece
Mă udă ploaia, m-a lovit furtuna,
Cu raza-i albă mă orbește luna,
Iar Cronos vrea și el să mă aplece.
Sunt blestemat pesemne să păzesc,
Albastrul cer senin și nestatornic,
Cum aș pleca și cât aș fi de dornic,
Ca zarea, cu-ai mei pași, să o unesc.
Cu mâini de lut mă trage recea vatră,
Cu lanțuri grele timpul m-a legat,
Tânjind spre soare, ochii mi-au secat,
Și inima îmi este ca de piatră.
Așa mi-a spus bătrânul înțelept,
Și nu avea nici un motiv să mintă:
Cu ochii stinși, privesc spre ceruri, țintă,
Sunt blestemat ca semnul să-l aștept.
poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre înțelepciune, poezii despre vinovăție, poezii despre ploaie, poezii despre naștere, poezii despre mâini, poezii despre lumină sau poezii despre inimă
Omul care nu știe, dar nu știe că nu știe, este periculos - să te ferești de el; Omul care nu știe, dar știe că nu știe, este neputincios - ajuta-l, învață-l să știe; Omul care știe, dar nu știe că știe, este adormit - trezește-l; Omul care știe și știe că știe, este înțelept - urmează-l!
proverbe sanscrite
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe proverbe despre înțelepciune, proverbe despre somn sau proverbe despre pericole

Ce-i un artist? Un om care știe tot - fără să-și dea seama. Un filozof? Un om care-și dă seama, dar nu știe nimic.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre filozofie, citate de Emil Cioran despre filozofie sau citate despre artă
Câinele cerului
Mai în piatră
mai în ea
mai în sâmburele ei
mai în șoldurile ei
apă stă
și curge apă
și se rupe
și se rupe
omul adâncit
ce rupe
două aripi
și se-nalță
două pietre pe balanță
omul
singura sa piatră
cu cerul
ce latră!
poezie de Alin Gheorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aripi
Te caut
Doare, și doare prea tare
Aripa ce nu mai știe zborul
Gândul ce nu mai știe visarea
Lacrima ce nu mai știe căderea.
Lanțul cu zale din piatră
Iși caută ploaia
Care să-l spargă
In cochilii ezoterice.
poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre visare sau poezii despre gânduri
Delimitare
Între cei lipsiți de har
Și-ăi cu foc în vatră,
Nu e piatră de hotar,
Ci hotar de piatră!
epigramă de Corneliu Berbente din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre graniță

Catrenele dragostei
Dragă-mi este dragostea
bântuită de sprâncene,
de sprâncene pământene,
lungi, pieziș-răsăritene.
Dragă-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poartă-n ea
moarte-ades și-ades un leac.
Spune-se că-n holdă coaptă
macul îl dezbraci c-o șoaptă.
Dragă-mi este dragostea
care zice: nu și da.
Dragă-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mică pe cât lacrima.
Dragă-mi este dragostea
care face stea și stea
din pământurile noastre -
prin poienile albastre.
Sângele își știe visul.
Dragă-mi este dragostea
cu-nălțimile și-abisul
și cu ce mai are-n ea.
Dragă-mi este dragostea -
locului nu pot s-o țin,
căci frumsețea ei dispare
în frumsețile-i ce vin.
Dragă-mi este dragostea,
dragă uneori furtuna
și-un păcat pe care-l arde
pe la miezul nopții luna.
Din aleanul trupului
sufletul se naște.
Dragă-mi este dragostea
ce de ani mă paște.
Dragostea ne-o țină zeii,
să ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre sânge, poezii despre suflet, poezii despre sprâncene, poezii despre poezie sau poezii despre noapte

Am rămas față în față, încordați, cu ochii țintă unul la altul, trași parcă de firul acesta întins care ne lega privirile, el câinele și eu omul. Simțeam că-i e frică de mine și nu mă putea împiedica să-mi fie frică de el. Nici unul nu se mișca, spre a nu rupe un anumit echilibru creat. Ceva obscur, ceva originar ne lega într-o asemenea unitate, încât simțeam că suntem, el câinele și eu omul, fețele unui aceluiași act existențial. Berdiaev are dreptate: omul poate avea relații METAFIZICE cu câinele.
citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încordare, citate despre ochi, citate despre metafizică, citate despre frică, citate despre dreptate sau citate despre câini

N-aș putea alege vreun rol interpretat, fie el din teatru sau film, despre care aș putea spune că mi-a rămas cel mai aproape de suflet. Au fost multe... dar nu cred că mi-aș putea identifica destinul cu vreunul. Mi-ar fi dificil să aleg, pentru că fiecare rol... a reprezentat o părticică din mine.
citat din Dana Dogaru
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre teatru, citate despre suflet sau citate despre filme

La final
La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
și piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morții noastre.
cine știe câți vor mai fi pe mal
și se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu și-or fi savurat și ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
și ne naștem mai înțelepți
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre sfârșit, poezii despre dulciuri, poezii despre cenușă sau poezii despre aniversare
flaut de bambus -
în desișul pădurii
mii de melodii
haiku de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre păduri, citate despre muzică sau citate de Monica Trif despre muzică
Râul
Lângă râul acesta am crescut,
lîngă râul acesta am descoperit copacii
și adâncimea pădurii, lângă râul acesta
am învățat pentru totdeauna mirosul apei.
Primii oameni pe acest râu i-am văzut,
cu fețele arse de soare, cu plutele lor din
trunchiuri, cu acele cufere împletite din răchită,
în care n-am știut niciodată ce duceau.
Omul îmbrăcat în cămașă largă și lungă ca o
rasă preoțească, ce și-a întins brațele înspre
răsărit și apus în apele acestui râu s-a înfipt
ca o cruce mare și albă. Pe malul acestui râu
număram cocorii sub primele frunze
ale toamnei.
Eram copii, încă nu știam că aici nu este
nici un ecou, că tot ce vorbim dispare pentru
totdeauna, se topește în vuietul surd al apei
ca într-o vată lichidă ce nu întoarce nimic înapoi,
nici râs, nici plâns, nici țipăt, nici șoaptă, nici
cântec.
Râul acesta ne-a legănat iubirea, el este chiar
viața noastră, chiar iubirea noastră; nu știm
de unde izvorăște și unde se termină,
dar care curge, curge fără sfârșit.
Pe gleznele noastre urcă lin valurile calde
ale amurgului...
poezie de Dragoș Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș Niculescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă, poezii despre învățătură, poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre toamnă sau poezii despre plâns
Aceasta este întrebarea
aș putea să trăiesc ca și un renegat,
nu cred că mă pot ascunde
decât în propriile idei
democrația este o făcătură monstruoasă
a prezentului,
o cupă de otravă
la masa verde
aș putea fi propriul meu tiran
sau mare democrat,
să vorbesc singur
cu Moise
pe un munte
despre cele zece porunci,
sau cu Prometeu
pe Elbrus
despre populisme,
sau despre foc,
cadoul sublim făcut umanității,
marii greci stau împietriți
în filosofia lor,
împletindu-și barba de marmură,
gândind poate că
zeii lor erau mai înțelepți decât
sfinții
convertibili în dolari,
până la urmă,
bătrânul Prometeu a fost un
democrat
sau Moise un tiran?
sau noi niște renegați?
aceasta este întrebarea!
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sfinți, poezii despre prezent sau poezii despre idei
"Viața e făcută din gânduri, fericirea din alegeri." Oare cum e făcută "viața" din gânduri pentru un fluture sau o rândunică și ce alegeri face ea? Nu vedem că doar omul poartă din greu această povară atât de iluzorie... Tocmai de aceea omul nefericit trăiește gânduri crezând că trăiește "viața". Tu ești Viața, care nu poate fi făcută de nimeni și de nimic. Dacă părinții tăi ar fi avut doar gânduri despre tine, corpul tău nu ar mai fi acum aici, nu-i așa? Gândul nu poate cunoaște viața, ci doar alte gânduri care pretind că sunt despre "viață"; după cum Adevărata viață nu are deloc gânduri. Gândul=frica=separare, dar Viața ființează ca prea-fericire a fericirii, doar în absența gândirii. Orice alegere e doar un gând ce te trimite în sclavie. De ce, pentru că orice alegere e despre devenire, nu e despre această clipă. A spune că "aleg să fiu aici și acum" e un complet non-sens, pentru că sunt deja aici și acum, Sunt Viața din aceasta clipă și nu gândul care apare în ea și pretinde că o poate alege, dar nu ca gând, ca alegere, ci ca Viață liberă de devenirea gândirii înlănțuitoare. Contemplă asta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre viață, citate despre fericire, citate despre devenire, citate despre sclavie, citate despre rândunele, citate despre nefericire sau citate despre libertate