Când te apropii de împăraţi şi de cei mari, aminteşte-ţi că acolo sus e un împărat şi mai mare, care te vede, te aude şi căruia trebuie să-i placi mai mult decât lor.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie ca un împărat să aibă merite extraordinare pentru ca oamenii să-i fie fideli doar din iubire.

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând ce mai trecu, împăratul îşi aduse aminte de cele trei mănunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu împărăteasa cum să facă să-şi dea fetele la casele lor. Cum se află de această hotărâre împărătească, începu a veni peţitori de pe la fel de fel de împăraţi. Fetele, adecă cea mare şi cea mijlocie, îşi aleseră câte un fecior de împărat şi se duseră după bărbaţii lor. Fata însă cea mică nu voia să se mărite cu nici un chip. Ba să-i dea pe feciorul cutărui împărat, ba pe al cutărui; aşi! ea zicea că nu-i place nici unul. Ce să facă bietul împărat? Se sfătui cu boierii şi găsiră cu cale să stea fata într-un pridvor, cu un măr de aur în mână, să treacă toţi fiii de împăraţi şi de boieri pe dinaintea ei, şi, pe care îl va plăcea, să-l lovească cu mărul. Aşa şi făcură.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult îmi placi!

Ce mult îmi placi când trupu-ţi mă cheamă la ospăţ,
Când sânii-ţi tari ca piatra îi mângâi şi-i răsfăţ,
Când gura ta flămândă o caută pe-a mea
Şi când gemi de plăcere, iubită porumbea!

Ce mult îmi placi când trupu-ţi cu trupu-mi se uneşte,
Când toată-a ta fiinţă o simt că mă doreşte,
Când sângle ne-aleargă prin vene, ca furtuna,
Şi când din două fi'nţe noi devenim doar una!

poezie de George Budoi din Poezii erotice (23 ianuarie 1993)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat se mâhni mult; căzu la pat şi zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu ştiu cât aceluia ce ar fi putut să-i tămăduiască copilul. Când iată credincioşii lui veniră cu un condur. Măiastra, daca se nomoli în smoală, mai bine lăsă condurul acolo decât să întârzie. Atunci feciorul împăratului trimise pe credincioşii lui să umble din casă în casă, şi să puie pe toate femeile să se încalţe cu acel condur, şi la care s-o potrivi, aceea să fie soţia lui. Tată-său se învoi şi el la această otărâre. Se duseră deci, credincioşii lui, ocoliră toată împărăţia, cercară toate femeile condurul, şi la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta se îmbolnăvi şi mai rău. Apoi porunci ca să încerce şi femeile din curtea împărătească. La nici una nu se potrivi. Nu mai rămase decât găinăreasa, pe care o uitaseră; dară împărăteasa, aducându-şi aminte de dânsa, îi porunci să se încalţe şi ea cu condurul. Când îl trase la călcâi, pare că fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea începu a se văicăra şi a tăgădui că nu era condurul ei. Feciorul de împărat cum auzi, porunci să i-o aducă...

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul nu mai putea de bucurie că-i sosise aşa voinic chipeş şi drăgălaş. Îi plăceau prea mult răspunsurile ce primea la întrebările lui, se vedea cât de colo că vorbea cu înţelepciune şi supunere. Văzând împăratul un tânăr aşa de cu minte, prinse dragoste de el şi-l luă pe lângă dânsul. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toţi ceilalţi fii de împăraţi, fiindcă cei mai mulţi erau năzuroşi, tembeli şi deşucheaţi; iară ei prinseseră pizmă pe dânsa pentru aceasta; şi, pentru că văzuse că împăratul o lua în nume de bine, îi purtau sâmbetele. Într-una din zile ea îşi găti bucate singură şi şedea la masă, când doi din ceilalţi fii de împăraţi veniră să o vază. Şezură deci cu toţi şi mâncară. Atât de mult plăcură acestor fii de împăraţi bucatele, încât îşi lingeau şi degetele când mâncau. O lăudară pentru meşteşugul de a face bucatele şi ziseră că de când sunt ei, nu mai mâncaseră aşa bucate bune. Cum se întâlniră aceştia cu ceilalţi fii de împăraţi, le spuseră că au fost la masă la fiul de împărat venit de curând, că au mâncat cum nici împăratul nu mănâncă şi că bucatele au fost gătite de dânsul.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încercat să scriu muzică de dragul muzicii şi nu din alte considerente... Cel mai mic cântec, cel mai neînsemnat vals trebuie să poarte scânteia care să electrizeze publicul şi să-l cucerească... Ştiu că numai o jumătate de pagină de Liszt va cântări mai mult decât toate operetele mele. Compozitorii mari vor avea întotdeauna admiratorii lor, dar paralel cu ei trebuie să existe şi compozitori pentru un public căruia să-i placă o operetă veselă, uşoară, spirituală şi elegantă.

Emmerich Kalman în Ghid de operetă (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai trecând câtânică vreme la mijloc, se pomeni împăratul cu veste de la un alt împărat să iasă la război. Împăratul chemă în ajutor pe ginerii săi, feciorii de împăraţi, carii şi veniră şi se lăudau cu isprăvile ce au să facă. Când veni vremea a merge la război, iată că se înfăţişe la împăratul şi argatul, ginere al său, şi ceru să-l ia şi pe dânsul la război, că poate va tăia şi el vrun vrăjmaş. Împăratul şi ginerii cei mari îl înfruntară, zicând să-i lase în pace, să nu-i mai poarte şi lui grija p-acolo. El stărui şi împăratul se înduplecă şi porunci să-i dea şi lui o mârţoagă de cal şi o rugină de paloş. Argatul încălecă voios şi porni înaintea oştilor. Când ajunse la o lăcovişte pe unde trebuia să treacă, el înnomoli calul şi începu să-l bată ca să iasă de acolo, dară în deşert. Ajungându-l împăratul cu ginerii cei mari şi cu toată oastea, trecu pe lângă dânsul clătinând din cap, iară ostaşii îşi dedeau coate şi râdeau.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproşurile şi glumele prietenilor tăi să nu te împiedice să-ţi schimbi viaţa. Preferi să rămâi vicios şi să le placi mai degrabă, decât să le displaci devenind virtuos?

Epictet în Manualul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă, pentru vrednicia şi curăţenia ei. Ea se purta cu toate slugile cu bunăcuviinţă, şi nimeni nu cuteza să-i zică nici dă-te mai încolo, pentru că ea nu le da prilej de glumă. Într-acestea un fiu al unui împărat vecin, însurându-se, a fost poftit la nuntă şi pe acest împărat cu toată curtea lui. Împăratul plin de bucurie merse la acea nuntă şi luă cu dânsul şi pe împărăteasă şi pe fiul său. În ziua aceea, când era cununia fiului de împărat, la nunta căruia merse acest împărat cu feciorul său, găinăreasa se ceru şi ea de la vătaf să o lase şi pe dânsa să se ducă la preumblare. Vătaful, cam râzând, îi zise: "Ce-i trebuie chelului? Tichie de mărgăritar". Apoi o lăsă. Iară ea, înghiţind înfruntarea, nu zise nimic şi plecă.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte şi mai frumos. În toată împărăţia lui şi a vecinilor lui împăraţi, altă vorbă nu era decât de înţelepciunea şi frumuseţea acestui fiu de împărat. N-ajunsese să-şi răsucească mustăcioara şi foile de zestre curgeau de la fel de fel de împăraţi, care voiau să-şi dea fetele după dânsul, dară el nu voia să se însoare aşa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meşter şi viteaz. În cele din urmă, daca văzu şi văzu că tot îi sărea în cale, întinse arcul şi dete cu o săgeată. El se miră prea mult cum de nu o putu omorî el, care era aşa de bun vânător, ci o răni puţin în aripă, care, aşa rănită, se duse de nu o mai văzu. Cum se duse turturica, simţi, nu ştiu cum, nu ştiu de ce, că îi tâcâia inima. După ce se întoarse acasă, era tot cm galeş. Împăratul văzând că tânjeşte fiu-său cu sănătatea, îl întrebă ce are, iară el răspunse că n-are nimic.

Petre Ispirescu în Zâna munţilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

Ce se aude? Ce nu se mai aude?
Şi când se aude, ce se aude?
Şi când nu se aude, ce nu se aude?
Şi de ce nu s-aude, când nu s-aude?
Şi cine aude, când se aude?
Şi pentru ce se aude?
Şi până când?

De ce se aude ceva şi nu altceva?
Ia să nu se mai audă, ce se aude!
Ce-am auzit că s-aude?
Dar până când?

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o viaţă de om nu e scutită de durere şi de plictiseală, e deci o favoare specială a destinului ca un om să fie expus în principal răului împotriva căruia natura l-a înarmat mai bine, decât sa fie trimise mari dureri acolo unde domneşte o mare veselie, şi multă distracţie acolo unde există mult spirit, iar nu invers. Căci spiritul ne face să resimţim dublu şi cu încetinitorul durerea, iar pentru un temperament vesel lipsit de spirit, singurătatea şi timpul liber lipsite de orice ocupaţie sunt cu totul insuportabile.

citat din Arthur Shopenhauer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea are un gust minunat, aminteşte-ţi că pentru ca să primeşti trebuie să oferi; aminteşte-ţi că pentru ca să poţi iubi, trebuie să fii tu însuţi. Încrede-te în instinctul tău, fii credincios conştiinţei şi emoţiilor tale, trăieşte-ţi viaţa, n-ai decât una.

Marc Levy în Şi dacă e adevărat...
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. Acel împărat mare şi puternic bătuse pe toţi împăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, încât îşi întinsese hotarele împărăţiei sale pe unde a înţărcat dracul copiii, şi toţi împăraţii cei bătuţi era îndatoraţi a-i da câte un fiu d-ai săi ca să-i slujească câte zece ani. La marginea împărăţiei lui mai era un alt împărat carele, cât a fost tânăr, nu se lăsase să-l bată; când cădea câte un pârjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrâneţe, se supusese şi el împăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea încotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să împlinească voia acelui împărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gânduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel împărat că el este zacaş şi se îndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia împărăţia, iară el cu fetele lui să moară în ticăloşie, în sărăcie şi cu ruşine.

Petre Ispirescu în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumirea de sine o considerăm un mare bine, nu în sensul că trebuie să ne mulţumim întotdeauna cu puţin, ci în înţelesul că în clipele când nu avem mai mult, să fim mulţumiţi cu puţin.

citat celebru din Epictet
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tendinţa spre acte reprobabile care poate lua o mare amploare, trebuie frânată, iar o astfel de tendinţă o manifestă cel mai mult omul cuprins de dorinţă şi copilul. Într-adevăr, copii trăiesc sub impulsul dorinţei şi la ei tendinţa spre plăcere este foarte pronunţată, iar dacă nu e strunită, încă de la început, ea poate ajunge foarte departe. Căci tendinţa spre plăcere este insaţiabilă, asaltându-l din toate părţile pe cel fără minte, iar actualizarea dorinţelor nu face decât să intensifice ceea ce este înnăscut. Şi când acestea sunt mari şi intense, ele pot anula chiar şi judecata. Iată de ce dorinţele trebuie să fie moderate şi puţine la număr şi, de asemenea, să nu vină în contradicţie cu raţiunea. Pe cel cu un astfel de caracter îl numim disciplinat şi stăpânit.

citat celebru din Epictet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricare ar fi cariera pe care o îmbrăţişaţi, să aveţi totdeauna un scop măreţ. Să aveţi cultul oamenilor mari şi al lucrărilor mari. Fericit este acela care are în sine un ideal de frumuseţe şi căruia i se supune: ideal artistic, ideal ştiiţific, ideal patriotic, ideal al virtuţilor evanghelice! Acestea sunt izvoarele de unde ies gânduri mari şi fapte mari. Toate sunt luminate de reflectarea infinitului. Nu vă lăsaţi molipsiţi de scepticismul sterp care ponegreşte, să nu vă pierdeţi curajul în ceasurile de mâhnire când bântuie câteodată o ţară... Oricât de mult sau de puţin să fi fost înlesnite de soartă ostenenile voastre, trebuie, când vă apropiaţi de un ţel înalt, să aveţi dreptul să spuneţi: "Am făcut ce am putut!"

citat clasic din Louis Pasteur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai nevoie de mai mult decât un trup frumos. Trebuie ca inima şi sufletul să se potrivească acestuia.

citat celebru din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aminteşte-ţi, trupul meu

Aminteşte-ţi, trupul meu, nu numai cât de mult ai fost iubit,
nu numai paturile în care te-ai culcat,
ci şi acele dorinţe
care-ţi străluceau în lumina ochilor
şi-ţi tremurau în voce – şi pe care anumite
întâmplări le-au destinat neîmplinirii.

Acum, când toate au devenit trecut,
parcă aproape ţi s-au împlinit aievea
acele dorinţe – aminteşte-ţi
strălucirea lor în ochii care te priveau cu nesaţ;
aminteşte-ţi cum tremurau în voce,
pentru tine, trupul meu.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt şi iscusinţele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, şi feciorul de împărat nu se depărta de lângă soţia sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, îşi puse piatră pe inimă şi trimise carte, ştire şi veste la frate-său, a cărui împărăţie era vecină, spuse cum şi ce, şi grăi două-trei vorbe, ca să vină cu oaste şi voinici şi să cheme pe feciorul de împărat la război. Asta era una, bună şi cea din urmă. Nici nu rămase în zadar. Feciorul de împărat sări cuc de mânie când îi veni vestea că acum nu e bine, că iaca cum şi ce, şi cum că oştile vrăjmaşilor sunt pe cale să vină, să intre şi să fie precum de mult n-a mai fost... Bătaie adică, bătaie grozavă, bătaie între doi împăraţi! Văzu şi el că acuma nu e încotro, că n-are decât să facă ce e de făcut. Aşa sunt feciorii de împărat! Oricât de în drag şi-ar păzi nevestele şi oricât de-a dor ar aştepta să-şi vadă feţii, când aud de bătaie, li se zvârcoleşte inima în trup, li se frământă creierii în cap, li se împăienjenesc ochii... lasă nevastă şi feţi în grija Domnului şi pornesc ca vântul la război.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!