
Ultimul rest de energie l-am găsit acolo unde mă așteptam cel mai puțin: chiar în disperarea mea.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Locul meu
Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Și tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Și, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până și în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obișnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Și, așteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Și, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram și eu.
poezie de Adrian Moroșan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu credeam că "puii" din sală au o apetență pentru personajele spectaculoase, chiar și pentru cele negative. Jucând o bunică nu mă așteptam la un gest de tandrețe din partea lor. La ultimul spectacol, puțin și din spirit de imitație, a venit un copil și l-am sărutat pe creștet, apoi a mai apărut un altul, apoi un altul. Au venit vreo zece să le dau un fel de binecuvântare "bunicească" și mi-a făcut plăcere că au găsit această apropiere.
citat din Alexandrina Halic
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre sărut, citate despre plăcere sau citate despre copilărie

Infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranță.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate de Octavian Paler despre religie, citate despre iad sau citate de Octavian Paler despre iad

Nicăieri nu ne vom simți mai acut vârsta decât acolo unde am copilărit.
Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Rachieru Ionela

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate de Octavian Paler despre vârstă sau citate de Octavian Paler despre copilărie

Liniștea cere mai multă energie decât furia de a trăi.
Octavian Paler în Calomnii mitologice, Amestecate (2007)
Adăugat de Gheorghiță Maria-Cristina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Octavian Paler despre viață sau citate despre furie

Eu îmi iubesc țara, dar din iubirea mea face parte și disperarea mea de a vedea ce trăim și cum trăim.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate de Octavian Paler despre iubire, citate despre țări, citate de Octavian Paler despre țări sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Inocenția
azi am ajuns Acasă
și n-am mai găsit
aproape nimic din mine
prin mine
doar câteva cioburi
de oglinzi
și câteva amintiri
despre trecuturi verzi
pe copil
l-am găsit carbonizat la un geam
cu ochii lipiți de un viitor inexistent
adolescentul s-a stins în picioare
pe scara cerului
cu o plasă de fluturi în mână
bărbatul din mine
a fost surprins de apocalipsă
fumând lanuri de cânepă la ușa ta
în rest
Inocenția
sunt bine
am făcut chiar
puțină curățenie
mi-am aspirat disperarea
și mi-am spălat sângele din lacrimi
poate voi învăța
să trăiesc din nou
undeva pe o altă Nemurire
nu trebuie să îmi răspunzi
poștașii au fost uciși
dar dacă vrei
împrumută-mi îngerul tău
să mut sentimentele
și pianul într-un suflet gol
poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre învățătură
- poezii despre îngeri
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre poștă
- poezii despre picioare

În rest, port în mine, fără să știu, un adevărat cimitir în care se află ceea ce am uitat că am văzut, că am auzit, că am fost.
Octavian Paler în Viața ca o coridă
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr sau citate de Octavian Paler despre adevăr

Important nu e să-L găsești pe Dumnezeu, chiar crezând în El, ci să-L cauți. În clipa în care îți spui că L-ai găsit, de fapt L-ai pierdut pentru totdeauna.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de contes diana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Dumnezeu sau citate de Octavian Paler despre Dumnezeu

Undeva spre limita disperării, eu am găsit totdeauna speranța.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Lorelei22

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre limite sau citate de Octavian Paler despre limite

O pasiune n-are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înțeleasă și explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârșind abia când simte din nou nevoia de lămuriri.
Octavian Paler în Caminante
Adăugat de iulia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul poate fi ca păcatul imaginar pe care nu l-am săvârșit noi, însă îl plătim noi.
Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de adela

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trecut, citate de Octavian Paler despre trecut, citate despre plată, citate despre imaginație sau citate de Octavian Paler despre imaginație
Dor mistuitor
Mă mistuie un dor de libertate
Să nu depind de nimeni și nimic
Să fac numai ce vreau, dar cu dreptate,
Și până sus la cer să mă ridic.
Mă mistuie un dor de fericire
S-ajung în Raiul ce mi l-am dorit,
Să mă hrănesc acolo cu iubire
Și să nu gust din fructul cel oprit.
Mă mistuie un dor s-ajung acasă
Acolo unde știu că-i locul meu
Și unde grijile în prag se lasă,
Fiindcă înăuntru este Dumnezeu.
poezie de Octavian Cocoș (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre libertate
- poezii despre iubire
- poezii despre fericire
- poezii despre dreptate
- poezii despre dorințe
- poezii despre acasă
- poezii despre Dumnezeu

A doua pasiune a fost șahul. Jucam în fum de țigară ore întregi fără să mă pot desprinde de pe scaun. Parcă mă țintuia cineva acolo... Întreg universul încăpea acolo.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șah

Din ce în ce mai puțin soare și din ce în ce mai multă amintire a soarelui...
Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de anda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Soare, citate de Octavian Paler despre Soare, citate despre amintiri sau citate de Octavian Paler despre amintiri
Acolo unde merge atenția ta merge tot ce ai tu mai bun. Toată energia ta merge acolo unde merge atenția. Dacă acum 40 de ani cineva te-a supărat și tu îți readuci permanent aminte pentru că nu te poți detașa, trimiți energia ta vitală cu 40 de ani în urmă și rămâi mai sărac și mai lipsit de energie pentru timpul prezent. Câte astfel de pietre de moară ai legate de gât? Câtă energie pierzi pentru că atenția ta zboară aiurea? Preia controlul atenției și du-o acolo unde reprezintă o investiție pentru un viitor mai bun.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre viitor, citate despre timp, citate de Pera Novacovici despre timp, citate despre sărăcie, citate despre supărare sau citate despre prezent

Liturghii online
împărțim virtual pâinea și vinul
iubim prezumtiv
anulăm spațiile dintre noi și focului
dăm orologiile cum le-am întoarce
numele noastre rămână tatuate
pe epiderma cerului
și de-ar veni acum, chiar acum, aici
Blândul Iisus
nu l-am mai răstigni
avem oroare de sânge fiindcă
nu-l mai avem sau îl chivernisim ca pe ultimul strop de benzină
L-am supune la o ruletă rusească în care gloanțele
să fie din grafit contrafăcut
în rest
suntem foarte, chiar prea
evlavioși
și nimic nu e mai sadic decât
o răstignire nereușită
de mântuială
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sadism, poezii despre ruletă, poezii despre pâine, poezii despre internet, poezii despre foc sau poezii despre creștinism

Închipuiți-vă că într-o zi ar fi venit un tren și n-am fi mai avut putere să urcăm în el. L-am dorit prea mult, l-am așteptat prea mult. Ne-am epuizat în așteptare și nu ne-a rămas nicio picătură de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului așteptat. Numai că ne-am fi simțit striviți de o mare tristețe, amintindu-ne cât am visat trenul acela care acum pleacă fără noi. Și ce-am fi putut face după plecarea trenului? Singura noastră șansă ar fi fost să uităm de el, să uităm de toate, să dormim, iar când ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, să așteptăm alt tren...
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Nicoleta Radu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trenuri, citate despre visare, citate de Octavian Paler despre visare, citate despre tristețe, citate de Octavian Paler despre tristețe, citate despre somn, citate de Octavian Paler despre somn, citate despre dorințe, citate de Octavian Paler despre dorințe sau citate despre bucurie

Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.
Octavian Paler în Viața pe un peron
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre moarte sau citate de Octavian Paler despre moarte

Marea noastră problemă nu e să fim fericiți, ci să fim mai puțin singuri.
citat celebru din Octavian Paler
Adăugat de Ciprian Rigman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fericire sau citate de Octavian Paler despre fericire