Mântuitorul a venit în această lume într-o iesle umilă, lipsită de confort! A venit smerit şi modest! Fără tentaţia luxului, fără ifose şi pretenţii princiare! Era Fiul Divinităţii dar nu şi-a arogat niciun drept! Ştia precis, ce va găsi pe Pământul pârjolit de prihană! Ştia şi, cu toate acestea, şi-a lăsat palatul onorabil - cel mai elegant din Univers- în schimbul unei locuinţe pasagere, de pe un Pământ arid, auster, pustiit de iubire...!

Iulia Mirancea în Roata vieţii (27 septembrie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E trist dacă, în căutarea fericirii, ne lăsăm orbiţi de somptuozitate! Mântuitorul a venit pe lume într-o iesle umilă, lipsită de confort! Dar, o făptură modestă şi credincioasă a făcut din ea, cu o mână de paie poaspete, un pătuţ călduros -MedLife- pentru prunc!

aforism de Iulia Mirancea (6 noiembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veniţi, neamurilor

Veniţi, neamurilor toate, să-i cântăm să-i cântăm;
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm,
Pe Cristos Mântuitorul să-l lăudăm.

Că la Betleem el astăzi a venit
După cum de mult prorocii au vestit.

Din Maria Preacurata s-a născut,
Pentru lume mântuire s-a făcut.

Într-o peşteră în iesle s-a culcat,
Şi în scutece sărace s-a înfăşat.

Fie-n ceruri preamărire Celui Sfânt
Pace fie între oameni pe pământ.

Păstoraşii într-un cuget îl slăvesc,
Şi cerescului Părinte mulţumesc.

De la răsărit şi craii se ivesc,
Aur, smirnă şi tămâie-i dăruiesc.

Pe Maria, Maica Sfântă o cinstim
Şi pe Fiul ei, Mesia-l preamărim.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mântuitorul la uşa inimii

Bătăi uşoare-am auzit
La uşa încuiată
"Din nou străinul m-a trezit,
Din nou la uşă a venit
Când va-nceta să bată?"

Aşa gândeam în acel ceas
Cuprins de supărare
Iar graiul lui nu m-a atras
Aveam "uleiul" MEU în vas
Şi nu voiam salvare.

Din nou la uşă a bătut
În următoarea seară
Dar încă nu L-am cunoscut
Pe cel ce a venit şi-a vrut
Să poarte-a mea povară.

Iar am tăcut când a venit
Şi-a zis cu vocea-I lină:
"Eşti fiul Meu, eşti preaiubit
Şi pentru tine-am suferit
Să stăm, ACUM, la cină."

Multe respingeri au urmat
Dar când sosise ceasul,
Când înc-odată m-a chemat
În viaţa mea L-am invitat
Spre Rai să-ndrepte pasul.

Ce străluciri m-au copleşit!
Ce sfinte sentimente!
Cu dragostea-I m-a cucerit
Şi pentru mine-a suferit
Să-nving furtuni, torente.

Să-mi pară rău că am deschis
Să intre cu Lumină?
O, nicidecum! Tot ce-a promis
El mi-a trimis din Paradis
Şi-a şters sinistra vină.

Ce-ar fi viaţa fără El?
(Cel neglijat o vreme)
Călătorie fără ţel
Îndepărtare de Betel
Şi greutăţi supreme.

Regrete n-o s-avem nicicând
Că am deschis fiinţa
Să intre El, Păstorul bland,
Să schimbe pământescul gând,
Să ştim ce dă credinţa.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (11 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rutină

să te loveşti bezmetic ca fluturii de lună
fără niciun scop prinşi în efectul de pendulă
ca insectele din capcana luminii de bec
viaţa noastră avea un singur anotimp
şi o singură noapte şi nimeni nu ştia de ce
apoi ne-am plictisit să mai întrebăm
aşa că ne turnam vin în borcane de sticlă
şi povesteam
ce am fi vrut să ni se fi întâmplat
mai toţi am fost prinţi apoi miliţieni şoferi
oameni fără noroc jinduind noroc
doar fiul tatălui meu nu am fost

tatăl meu a avut o fântână
era cea mai adâncă şi limpede din sat
până într-o zi când a venit un străin
i-a dat doi lei
şi a plecat cu fântâna în spate până sus la deal
tatei i s-a părut că străinul e de pe altă planetă
mai ştia şi că pe Marte nu e apă neam
i-a cerut doi lei ca nu cumva să se înece în ea
în cealaltă viaţă, viaţa de după moarte
era aşa o vorbă la noi în sat
câinii şi fântânile nu se dădeau
şi nici nu se primeau de pomană
mai era şi păcat

eu mi-am început viaţa legănat într-o boxă
cu muzică rock dată tare şi cu jazz
cum tot timpul era noapte nu aveam umbră
şi ca să nu mă ia vântul ţineam în buzunar
un cocoloş de hârtie un fluier şi un zar
ca să nu mă piardă tata mi-a cusut
pe umărul drept un fel de etichetă
pe care scria habar nu am
cum îl cheamă dar e fiul meu
ştie să asculte muzică rock dată la maxim
şi jazz mult jazz cântat la trompetă contrabas şi pian

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am venit pe pământ fără soartă

Am venit pe pământ fără soartă
Într-o lume nedreaptă, orfani.
Puşi la index oricând de profani,
Ne rugăm pentru ei: Doamne-i iartă!

Pentru ei n-avem chip, n-avem nume,
Nici părinţi nu avem şi ni-e greu,
Îngrădiţi în acelaşi clişeu,
Judecaţi după alte cutume.

Suntem oameni ca voi, ştiţi prea bine!
Nici cămin nu avem şi-i cumplit,
Dar destinul ne-a fost arvunit
Şi trecut pe sub furci caudine.

Am venit pe pământ fără soartă
Într-o lume nedreaptă, orfani.
Puşi la index oricând de profani,
Ne rugăm pentru ei: Doamne-i iartă!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, pur şi simplu

În mulţimea naturalelor numeri,
Există concret exclusiv şi perfect,
Un şir infinit -notat cu Xn!-
Un şir infinit al femeii normale,
Salvând excelent şi constant,
Prospectarea divină!
Pe planeta Pământ exist-o făptură
Care-adună cu grijă-n tăcere
Firicele coagulante de praf
Din primordiala ţărână,
Ca argument consonant
Al existenţei umane!
De dragul sacrificiului cast,
Niciun bărbat, fie el şi poet,
N-are dreptul s-atingă,
Nici măcar c-o silabă,
Prototipul femeii!
Căci făptura ce-adună cu drag
Firicelul de viaţă plăpând,
Fără infatuări infantile
Făr-apoteotice glorii,
Fără pretenţii obscure de Nobel,
Se numeşte discret, modest şi subtil,
Pur şi simplu, Femeie!

poezie de Iulia Mirancea (8 martie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Dumnezeu m-ar chema în această clipă, m-aş duce fără ezitare! N-aş spune: mai stai puţin, Doamne, că n-am ajuns, unde m-ai trimis Tu! Ştiu precis că, de mii de ori, am ajuns în locul cel mai râvnit de pe Pământ: suflet! Şi, de cele mai multe ori, am rămas acolo!

Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşi din han pe jos, mergând alături de cal. Nu ştia să călărească, aşa cum nu ştia nici să mânuiască nici sabia. Aşa cum nu ştia să fie cavaler. Cum nu ştia să fie Păzitor. Trebuia însă să treacă peste toate astea. Acolo, în depărtare Tărâmurile îl aşteptau...

Aurel Cărăşel în Poveştile Paznicului de Tărâmuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Dumnezeu a uitat de Pământ" de Petru Ioan Gârda

''Dumnezeu a uitat de Pământ'',
Şi-a luat sfinţii şi îngerii-n fugă,
Ne-a lăsat doar un ultim cuvânt
Adormit în blestem şi în rugă.

Poate-un rai mai zideşte-n eter-
(O-ncercare ce-i e la-ndemână),
Într-o altă sclipire de cer,
Unde-o lume mai bună adună.

Când, pe-aici, va mai trece vreodat',
Coborându-şi privirea blajină,
Va găsi un ţinut despuiat
Fără viaţă şi fără lumină.

Şi va lua, ca şi-atunci, din fruntar
O bucată de piatră, s-o-nvie,
C-o suflare, dar n-are habar,
Că-ncercarea, în van, o să-i fie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru Eros

fără iubire viaţa nu ar avea rost
fără iubire florile nu ar avea parfum
minune trăită şi-n petreceri şi-n post
printre slendori şi-a croit sublim drum

fără iubire timpul ar fi rai pustiit
ca un deşert vast cu dune de nisip
pe continentul dragostei am poposit
mii de amintiri am strâns în fel şi chip

fără iubire lumea ar fi mai odioasă
ca un lac nămolos cu greţos miros
poeţi cinstesc iubirea cu slovă valoroasă
e semeaţă ca un munte sub cer glorios

fără iubire lumea n-ar fi armonioasă
ea este miracolul mândrului zeu Eros

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amore, more, ore, re ... (dedicaţie pentu Sir)

De curând, un necunoscut m-a făcut să retrăiesc, insantaneu,
"Povestea unui om adevărat" (Boris Polevoi)!
Îi trimisesem o jerbă de flori, insinuată în lama unui pumnal!
A fost ca un vis, un coşmar ciudat în care,
eu însămi îi reamputasem picioarele,
eroului meu, dintr-o carte citită demult!
Din prea multă dragoste; sau răsfăţ; sau din teamă!
Din teama de a nu-l pierde, zadarnic...!
A fost ca şi cum aş fi secţionat (fără niciun drept)
fiecare fibră dintr-o fiinţă!
S-ar fi putut întâmpla ca, pentru mine,
ea să nu se mai recoaguleze... niciodată!
Şi totuşi...
Şi totuşi, un necunoscut, un om pe care nu l-am văzut niciodată,
s-a reinventat, şi–a confecţionat alte picioare (şi mai trainice),
le-a reînvăţat să danseze şi a venit, jovial, către mine!
A venit din nou către mine, fără să-mi ceară nimic!
Nu oricine poate face asta dar, un om adevărat, poate!

poezie de Iulia Mirancea (1 februarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce...?

Oare de ce din înaltul sublim
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic,
Acel ce-a creat şi ochiul şi lumea
S-a coborât într-un staul, smerit?

Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată
Şi face ce vrea,
În noaptea aceea luminată de îngeri
A renunţat pe de-antregul la ea?

Oare de ce în imensa clepsidră
În care cu toţii suntem boabe ce curg
Eternul Cuvânt ce-a rostit începutul
A venit printre noi să-şi găsească amurg?

De ce?
Oare de ce mă întreb eu acuma
Şi caut în traistă răspuns potrivit
Orice-ntrebare îşi poartă însemnul
Oare de ce? De ce a venit?

Cu mâna întinsă într-un gest drăgălaş...
- Îmi răsare acum imagine-n minte –
Acel ce se cheamă pe drept minunat
Cel Mare ce-acuma era COPILAŞ
A stârnit gelozia şi-a înfuriat
Oştenii, şi regii, şi-a lor oseminte.

Un han i-a fost locul din care respins
Sub abur de boi, prin muget şi paie
Din primele clipe El viaţa şi-a’ntins
Făclie în grotă închisă şi-adâncă,
Lumină pentru’ntreaga odae.

De sus plecat, parc’a lăsat un gol
Ca golul nost’ pustiu să-l umple
Oare de ce...
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic
De sus din înaltul sublim
Golindu-se’adânc şi deplin
În staulul meu îl invit
La fel ca păstorii las turme şi oi
Şi vin să-L găsesc
Şi vin să mă-nchin,
Umil, şi smerit şi deplin!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

A venit un lup din crâng
Şi-alerga prin sat să fure
Şi să ducă în pădure
Pe copiii care plâng.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu c-o nuia:
"Hai la maica să te joace"-
- "Lup flămând cu trei cojoace,
Eu chemam pe lup încoace,
El fugea-ncotro vedea.

Ieri, pe drum un om sărac
Întreba pe la vecine:
"-Poartă-se copiii bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit eu şi i-am spus:
-"Puiul meu e bun şi tace,
Nu ţi-l dau şi du-te-n pace!
Eşti sărac dar n-am ce-ţi face!
Du-te, du-te!" Şi s-a dus.

Şi-a venit un negustor
Plin de bani, cu vâlfă mare,
Cumpăra copii pe care
Nu-i iubeşte mama lor.

Şi-a venit la noi la poartă
Şi-am ieşit şi l-am certat:
-"N-ai nici tu, nici împăratul
Bani să-mi cumpere băiatul!
Pleacă-n sat că-i mare satul,
Pleacă, pleacă!" Şi-a plecat.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţă la toate acestea

Am tânjit după fericire
Nu a venit
Am dorit sa fiu iubit
Am fost evitat
Am vrut confort
N-am avut

Apoi
Am renunţat la toate acestea
Şi-am obţinut mult mai mult în schimb

poezie de Kelly Kurt, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştia că minciuna are picioare scurte, aşa că, a făcut operaţie estetică întregului portofoliu: pentru lungirea picioarelor!

aforism de Iulia Mirancea (29 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea nu ştia

Ea nu ştia să potrivească cheia,
În chestii foarte simple se-ncurca,
Nu ştiu de ce? poate aşa-i femeia?
A vrut s-o potrivească şi pe-a mea.

Ea nu ştia... cu cheia ce să facă,
De săptămâni o ţine în vitrină,
Cu cheia asta, însă, nu-i de joacă,
I-a mea şi n-are-o pată de rugină.

Ea nu ştia... că-i cheia împăcării
Şi-n broască de o bagi, o răsuceşti,
O fi ajuns la limita răbdării,
Fără de cheie... nu poţi să iubeşti.

Ea nu ştia de ce mereu vibrează,
Dar îi plăcea sărutului s-o dea,
Cheia aceasta-i tot ce mai contează
Şi-am fost de-acord, s-o ţină numai... EA.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai venit?!...

De ce-ai venit dacă tot pleci,
De ce prin focuri tu mă treci,
De ce mă laşi să-ndur pustiul,
Să-mi fie casă doar sicriul?!

Iubeşte-mă şi-alungă moartea,
Din inima ta să-mi dai partea,
Ce cu drept mi se cuvine -
Să gust amorul doar cu tine!

De ce-ai venit, dacă nu stai,
Şi-n pieptul tău nu mă mai ai?
Vrei să mă vezi numai oftând,
După iubirea ta plângând.

Asta iubire nu se cheamă,
Nici nu mă mai iei în seamă,
Pleci departe pe-al tău drum,
Eu din iubire mă fac scrum.

De-ţi va păsa vreodat' de mine
Mă vei găsi printre ruine,
De visuri sparte fără de culoare,
Morminte reci pierdute în uitare.

poezie de Răzvan Isac (3 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!