Diamantul

Diamantul unei stele
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.

Vânători dintr-o lume străină
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.

Puieţii de plop descifrează
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma
cărţi. Nespus de tristă
în cimitire viaţa!

Începe-ţi cântul, broscuţo!
Ieşi din cotlon, greieraş!
Faceţi pădurea să sune
de flautele voastre. Eu zbor
neliniştit către casă.

Sub fruntea mea se zbat
sălbatici, doi porumbei,
şi-n orizont, mai departe,
apeductul zilei se surpă.
Cumplită roată a timpului!

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi poţi iubi patria legat la ochi.

citat celebru din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

viaţă

Viaţa noastră este râul care se varsă în marea numită "moarte".

definiţie de Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu vrea partizani, vrea iubitori.

citat celebru din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece noi

Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.

Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.

Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.

Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.

Fără carne lirică- un cânt
ce umple de râset tăcerea
(un stol de orbi porumbei
lansaţi spre mister).

Un cântec spre lucruri ţintind
şi spre sufletul vântului,
să afle odihnă în bucuria
inimii nemuritoare.

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah! Cât mă obosesc să te pot iubi cum te iubesc.

citat din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai viu decât amintirea.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu m-am temut să mă nasc, nu o să mă tem nici să mor.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul este probabilul paradis pierdut.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate dorurile se plimbă prin grădini.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai tulburătoare constatare e aceea că nu mai ai nicio speranţă.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea vine peste cel care o aşteaptă cel mai puţin.

citat din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea vieţii noastre

Zac în tăceri şi-n linişti de uitare
Copacii lumii, singuri prin păduri.
Pe creste-i-mângâie cu taine, norii
Şi câte un cóndor, deasupra.. pragu-i trece.

Parcă ne vedem iubire pe-amândoi
Doi falnici goi, copaci.. aplecaţi unul spre altul.
Pe brate primitoare al unui miez de noapte
Umbrind nestingheriţi... îmbrăţişând pământuri
Numărând frunzele ce-s pline de poveste
Şi de-amintiri nostalgice.

Ne mângâia iubite lin, ploile de vară
La poalele cărunte creşteau rozi mărăcini.
Adăpostind de frig boboci de trandafiri, sălbatici şi cuminţi.
Ce-şi scoteau galeşi capul, tânjind un colţ de cer.

Eram pădurea verde, tu... plop umbrit de vise
Trăiam printre dorinţi zburând prin paradise, purtaţi de vântul rece.
Nu acceptam că toamna în zbor ne v-a-lúa frunza
Şi v-a preface-o-n veşted.. şi-apoi în zbor v-a-duce,
Tăcerile de ieri ce-n suflet ne-au brăzdat.
Tânjind fi tineri veşnic.. şi primăveri, eterne.

Parcă mă văd iubite în dansul căprioarei
Săltând de fericire prin limpezi, dulci izvoare.
Parcă te văd iubite în zbor de fluturi tainici
Presărând miriştii.. flori înviorate.
Sărutând petale de ceruri în culori.
cu aripile moi, zburând prin mii şi mii de vise.

Parcă eram vråjiţi şi plini de-ntruchipări.
Ne deznudam de iad.. cu-chip de heruvimi.
Ce luminau făclii... cu focuri vi, stelare
Fără a zăbovi, cerşind desconsolare
Când au căzut din rai..

Venit-au tăietorii a taie infinitul
A dezbrăca pădurea de-arbuşti-mbåtrâniţi.
Ne rupeau braţele servind de dezgheţare...
Fragila-i existenţă ce trece efemeră... mai repede ca noi.
Eliberând un spaţiu pentru lăstarii noi.
Întinerind pădurea ce pleacă fårå noi,
Spre-etape milenare.

Înţelegând iubire că ne-om găsi prin scrum
Eu... plăpândă scânteie tu.. arbust descompus.
Vom retrăi-n cenuşă prin dor recompunând
O tânără, plăpândă iubire ce-a apus.
Acumulând cenuşă şi presărând-o-n vânt.

Ne-om aminti pădurea.. ne-om transforma în oameni
Privind ca muritori în vieţi.. ce transcendând
Aşteaptă uniunea cu spiritul pădurii
Ce s-o-ndura de noi.
Să fim din nou copaci cu crengile-n tăcere
Ce zac nestingheriţi în liniştea uitării.
În marea neclintire, valsând în Univers.

poezie de Cristina Tenea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artistul, poetul în particular, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să asculte numai chemarea ce se înalţă în el din trei voci: vocea morţii, cu toate prevestirile sale, vocea dragostei şi vocea artei.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un spaniol care n-a locuit în America nu ştie ce este Spania.

citat celebru din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau multe lucruri pe care noi le-am uitat.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie, ce mai număr? O mie de zbârcituri... Ce-am ajuns... Cine m-a pus pe mine să mă însor? Trebuia să fi înţeles după câte romane am citit că tuturor bărbaţilor le place femeia dar femeii nu îi plac toţi bărbaţii.

Federico Garcia Lorca în Minunata pantofăreasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

teatru

Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească.

definiţie celebră de Federico Garcia Lorca (1936)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plop (prietenului meu, poetul Ion Bica Pop)

Citindu-ţi epigrama înţeleg
Că nu eşti doar în plop; eşti în doi plopi
De-aceia n-aş putea să te aleg
Tocmai pe tine, aquila să-ndopi.

epigramă de Gheorghe Luchian D'Aquila (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Gheorghe Luchian D'Aquila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un cuvânt magic "iubire" pe care oamenii ar trebui să-l ceară aşa cum cer pâine.

citat clasic din Federico Garcia Lorca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!