Unui fost secretar P.C.R.
Secretarul de partid,
Un tip prost și insipid,
N-a-nvățat, nici n-a muncit,
Și totuși s-a-mbogățit.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
MUNCA DE PARTID
Ma numesc Popescu Lica,
Muncitor cu leafa mica
la o sera de tomate
de doi ani societate.
Membru de partid din vara,
c-o tinuta exemplara
si in fapte,si in vorbe,
am chiar un dosar cu probe.
Dar acum nu-mi fac reclama
si nici gind darea de seama
sa o laud ,sa o critic,
chiar va spun:sint apolitic.
In partid eu n-am intrat
ca sa fiu salariat
ci sa lupt in contra cui...
dar nu asta voi sa spui.
Vreau sa spun :ieri la sedinta,
si va jur am cunostinta
despre ce s-a petrecut
si fac totul cunoscut.
Actualul secretar
scoase-o cheie din sertar
si i-o-mpinse doamnei Mita
care pleaca cu cheita.
Iar cind paza s-a dat
secretarul s-a scuzat,
s-a-ncuiat in cabinet
spre-a citi un document,
zise el:"foarte secret".
Dar eu, om mai intimplat,
nu ma las manipulat
chiar asa de toti miseii
si fac uz de...borta cheii.
Secretarul si cu Mita
au continuat sedinta...
in ce fel sa-i pui la zid,
dar ,asta-i munca de partid.
Insa uite-comitetul
vrea sa stie,cabinetul
a fost folosit legal?
De-aia fac si eu scandal,
vreau procesul verbal,
nu ca sint gelos pe Mita,
dar...sa-nregistram sedinta.
poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Testamentul melcului avar
Nu las urmașilor mei
Nicio sumă de bani grasă.
Nu las dolari, nu las nici lei,
Le las totuși câte-o casă.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Abuzată fiind chiar de secretarul de partid, s-a declarat victimă a regimului totalitar.
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Însetatul 2
Pe Dunăre de-ar curge vin,
M-aș face, zău, hidrocentrală;
Și nici barajul n-ar fi plin,
Dar nici eu cu burta goală.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rostul în viață
Orice om are un rost
Pe pământ, chiar și un prost.
El vă face (fiți corecți)
Să vă credeți mai deștepți.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre director
El e același vajnic individ,
Ce-a suportat cu brio noul val,
Lipsit de secretarul de partid,
Și procopsit c-un lider sindical.
epigramă de Constantin Cristian din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui prost
A vrut să știe cât este de prost,
Și a făcut totul pentru a afla,
Însă a muncit fără vreun rost,
Deoarece lui mintea nui mergea.
epigramă de Paul Constantin (1 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Doctor inginer multiplu
Vremurile sunt ingrate
(Gândea în sinea lui tăcut)
Am atâtea doctorate
Că nici nu știu când le-am făcut!
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!

Școala de partid
Pentr-un prost e o supapă
Ce are un singur rost
Să-l treacă-n altă etapă
Cu patalama de prost.
epigramă de George Ceaușu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui partid
Cel mai mare-n România,
Cum ne spune epopeea,
Dar închise prăvălia
Că era totuși cu... Cheia!
epigramă de Sanda Alecu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nascut in comunism
N-au reusit nici comunistii
Sa arate tot ce pot,
Dar au venit azi securistii
Sa ne termine de tot.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aș avea timp, mi-ar plăcea vânătoarea. Dar n-am. Muncesc mult, am sarcini obștești, am sarcini politice, sunt secretarul de partid al Teatrului de Comedie. Dorm puțin 5 ore. Dar sunt rezistent, pentru că sunt de la țară!
Amza Pellea în revista Teatrul (1972)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copii mici nu au nevoie de vacanță și totuși îi zăresc pe plajă. Mă duc către ei și le spun: "Ce faceți aici? Voi n-ați muncit nici măcar o singură zi din viață."
citat din Stephen Wright
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Migrații din partid în partid
Eu detest profund și nu în taină
Toate-acele creaturi meschine
Care-mbracă haină după haină,
Ele rămânând doar manechine.
epigramă de Constantin Iurașcu-Tataia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Debranșatul, vara la mare
Cu ochii rătăciți, speriat,
Un debranșat tremura-n soare,
El nici pe plajă nu a lepădat,
Șuba cea groasă din spinare.
epigramă de Alexandru Truță
Adăugat de Alexandru Truță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Soldatul Ion nu știe carte,
Că-n satu lui a fost
Cioban la un boier, și iacă,
Rămas-a omu prost!
De patru luni e în cazarmă,
Și n-a-nvățat, nătângul,
Nici cum să meargă, când sergentul
Comandă: "dreptu... stângu..."
Dar lui nu-i pasă! Îl usucă
Un dor nebun de-o fată.
Frumoasă, vere!... știi, cu ochii
S-o sorbi, bat-o s-o bată!
Și cum nu poate să-i trimită
O slovă de la el,
Soldatul Ion e trist, săracu,
Nu râde mai de fel.
Când întâlnește-un om din satu-i
Îl roagă blând: "mă, frate,
Să spui Ileanei... că sunt bine,
Și... multă sănătate!"
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Criză
M-a ajuns criză,
parcă nici nu mai am idei;
mă tot repet, tot joc repriză
cu rezultatul nul... Ok.
Nu-mi regăsesc vocabular,
am sărăcit din nici ce-aveam;
nu mai am gust de dulce, de amar...
Bine-ar fi fost, de mult... de dezertam!
Nimic nu pot transmite, îs vid,
nu curge nici anost... ce epitete;
nu am metaforă, sunt insipid
și prost ce sunt, mă plâng... Tot am regrete?!
Ori poate-am fost așa mereu;
doar relatez minuscule aventuri
ce mintea-mi categorisește "greu"...
N-am hărăzit de-a incita... lecturi?!
M-autosugestionez în laitmotiv
cu ce-am citit, un cât de cât de expertiză,
că pot și eu să fiu ca pictorul... naiv
și să mă vând așa, bani grei... mereu în criză.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul aspirantului la putere
De ce n-aș face și eu un partid,
Cu care să deschid o nouă eră,
Din care să mă-aleg cu-o carieră,
Chiar dacă unii-ar spune că-i stupid.
Cum viața asta-i totuși efemeră,
Am șanse să profit de noul vid.
De ce n-aș face și eu un partid,
Și-apoi, o situație prosperă!
Terenul l-am sondat și nu-i arid.
Platformă am, la care se aderă,
Subvenții de la stat mi-se oferă,
După putere-am devenit avid!
De ce n-aș face și eu un partid?
rondel de Virgil Petcu din revista "Rezon", nr. 3 (1990)
Adăugat de Virgil Petcu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă în Uniunea Sovietică s-ar îngădui existența unui alt partid, ar fi tot o țară cu un singur partid, fiindcă toată lumea ar adera la celălalt partid.
citat clasic din Ronald Reagan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nelipsita politică
Politica în junglă-a fost,
Totalitară, ca la noi,
Iar animalele-eroi,
Le imităm azi pe de rost
Și ele se băteau pe-un post,
Partidele erau în toi,
Niciunul nu a fost de soi,
Fi'nd care mai de care, prost
Din creangă-n creangă, joc perfid,
Dintr-un partid, în alt partid
Săreau de cât mai multe ori
Iar cel ce le dăduse tonul,
Schimbând culori după culori,
Era și-atunci, cameleonul!
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Oarecum sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!