Cunoștințele din prezent ale modului în care sunt alcătuite celulele, din punct de vedere biochimic, au fost atinse în mare măsură prin utilizarea unor metode distructive. Instruiți în tradiția teoriei soluțiilor, mulți biochimiști tind, chiar și astăzi, să considere celula ca un "sac de enzime". Cu toate acestea, toată lumea își dă seama acum că procesele biochimice studiate in vitro pot avea doar o asemănare de la distanță cu evenimentele care au loc, de fapt, în celula vie.
citat din Boris Ephrussi
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre chimie, citate despre prezent sau citate despre tradiții
Citate similare

Examenele sunt inutile: ele probează cunoștințele, nu capacitatea. De fapt ele acționează împotriva omului capabil care cunoaște doar subiectul său și are propriul său punct de vedere asupra lui și favorizează doar pe cel care memorizează, care poate repeta papagalicește toate manualele, indiferent de subiect.
citat celebru din George Bernard Shaw
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre examene, citate despre cunoaștere sau citate de George Bernard Shaw despre cunoaștere
Unele dintre procesele intens studiate - de pildă, emisia de unde gravitaționale, dezintegrarea protonului și radiația găurilor negre - sunt acceptate cu toată convingerea de teoreticieni, dar ele nu au fost încă observate. De asemenea, pot apărea fără îndoială, alte procese fizice despre care deocamdată nu știm nimic și care ar putea modifica drastic teoriile cunoscute în prezent.
Paul Davies în Ultimele trei minute
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre negru sau citate despre gravitație

Printre alte lucruri, o să îți dai seama că nu ești prima persoană care a fost vreodată nesigură sau speriată de comportamentul uman. Nu ești sub nicio formă singurul care trece prin acele situații. O mulțime de oameni au fost în egală măsură tulburați din punct de vedere moral și spiritual cum ești tu acum. Din fericire, unii dețin recorduri ale acestor stări.
J.D. Salinger în De veghe în lanul de secară
Adăugat de IvanovCecilia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sperieturi, citate despre recorduri sau citate despre fericire

Medicii sunt deprinși să atribuie funcțiilor organismului și tulburărilor acestuia cauze anatomice, să le explice din punctul de vedere al chimiei și al fizicii, să le conceapă din punct de vedere biologic, pe când interesul lor nu a fost niciodată orientat spre viața psihică prin care, cu toate acestea, culminează funcționarea admirabilului și complicatului nostru organism.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate de Sigmund Freud despre viață
- citate despre medicină
- citate de Sigmund Freud despre medicină
- citate despre medici
- citate de Sigmund Freud despre medici
- citate despre fizică
- citate despre biologie
- citate despre anatomie
Incatusare
Ma-ncatusez in propria-mi celula,
A mintii mele celula de foc,
Nici gratii, nici lanturi, nici paza
Doar teama si speranta la un loc.
In jurul meu doar neguri si tacere
Si nici o luminita calauza,
Departe de iubire, alaturi de tacere
In lumea ratacita, ciudata si confuza.
Ca minti bolnave, suflete desarte,
Distrug tot ce-i frumos si ce e sfant
Alunga omenia calcand pe demnitate,
Crezandu-se stapanii pe pamant.
poezie de Iulia Comaniciu (14 noiembrie 2011)
Adăugat de Iulia Comaniciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre iubire, poezii despre frumusețe, poezii despre frică, poezii despre boală sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Familia, celula vieții
El cu soața și băieții
Au format celula vieții,
Dar primind soacra-n formulă
Azi e singur în... celulă!
epigramă de Emil Ianuș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre viață, epigrame despre soție sau epigrame despre familie
Toți îndrăgostiții au iluzii. Nu mă refer la așteptările lor, care și ele sunt de cele mai multe ori nerealiste, ci la faptul că își localizează sentimentele în inimă. De fapt, acest organ cavitar nu face altceva decât să alimenteze adevăratul vinovat de toate cele ce se întâmplă cu bieții amorezi și anume creierul. Acolo au loc procesele biochimice care îi fac pe protagoniști să o ia pe arătură și să-și trimită dulci săgeți unul altuia, vai de... capul lor!
aforism de Mihail Mataringa (11 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre vinovăție, aforisme despre iubire, aforisme despre inimă, aforisme despre creier, aforisme despre chimie sau aforisme despre arat

Lucian: Deci, astea sunt toate hărțile tale?
Nistor: Da, șefu', astea sunt cele terminate. Mai am unele începute, dar nu sunt gata. O să le termin în curând și pe acelea. De ce, șefu'? Nu sunt bune?
Lucian: Ba da, mă, nărodule, în mare măsură sunt foarte bune, arată bine, sunt bine realizate, detaliate, cu toate elementele necesare... Dar se putea și mai bine de atât. Adică, privește și tu, Nis! Ce fel de hărți sunt acestea, oare? Și ce fel de geograf mai ești și tu?!
Nistor: De ce, șefu'?! Ce anume nu e bine? Eu n-am greșit nimic, serios. E totul corect. Foarte corect, din orice punct de vedere.
Lucian: Oare ce nu e bine, mă?! Nimic de zis, nu vreau să te critic, ai lucrat mult la ele, se vede, sunt foarte bine realizate și sunt convins că sunt foarte corecte, dar unde sunt denumirile?! Un bun geograf ar fi pus toate denumirile la locul lor! Iar tu ai pretenția că ai fi un bun geograf, nu?!
Nistor: Păi... Care denumiri, șefu'?!
Lucian: Cum, care denumiri, mă?! Toate! Ai mai văzut tu pe undeva hărți fără denumiri?! Eu, unul, nu! Deci, cred că ar trebui să le pui și tu la locurile lor... Nis, chiar și aici, pe Proxima, toate au denumirile lor specifice: străzile, aleile, parcurile, restaurantele, clădirile, tunelele subterane sau cele de legătură cu exteriorul, cercurile colorate, râurile artificiale, munții etc. Totul are o denumire proprie, doar e normal să fie așa.
Nistor: Serios?! Au denumiri? Păi... Nu știam.
Lucian: Acum știi! Deci, ai face bine să le afli și să le pui la locul lor, pe toate. Dar să nu le scrii de mână, că altfel strici toată frumusețea acestor hărți, cu scrisul tău indescifrabil! Oricum, fără denumiri, ce fel de hărți mai sunt și acestea?!
Nistor: Ai dreptate, șefu'.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre hărți
- citate despre început
- citate despre șefi
- citate despre sfârșit
- citate despre râuri
- citate despre parcuri
- citate despre munți
- citate despre greșeli
- citate despre geografie

Toate aceste lucruri - femeile cu care am greșit, acțiunile cu care am greșit, circumstanțele în care am greșit, toate acestea sunt unelte pentru poet. Un poet trebuie să considere toate lucrurile ca fiindu-i date, chiar și nenorocirile. Nenorocirile, înfrângerea, umilința, nereușita, acestea sunt uneltele noastre. Doar nu crezi că atunci când ești fericit poți să produci ceva. Fericirea constituie un scop în sine. Însă ni se dau greșelile, ni se dau coșmarurile aproape în fiecare noapte, iar sarcina noastră este să le transformăm în poezie.
citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre poezie, citate despre înfrângere, citate despre noapte, citate despre femei sau citate despre coșmaruri
Toate organismele vii iau naștere din părinți, cu care sunt asemănători; își caută hrană, pe seama căreia cresc și trăiesc, cu ajutorul unei sensibilități speciale față de excitanții din mediu (fizici, chimici, biologici); desfac hrana ingerată în nutrienți mai simpli: glucoză, aminoacizi, acizi grași, glicerină, pe care îi absorb în protoplasma celulelor lor, unde își construiesc, cu ajutorul unui cod genetic specific, proteinele, glucidele și grăsimile lor; cu acestea își alcătuiesc structurile protoplasmatice, în interiorul cărora se petrec toate reacțiile de degradare și de sinteză, realizate cu ajutorul unor enzime; elimină la exterior produșii toxici sau neutili ce rămân în urma acestor reacții metabolice; se mișcă, cu ajutorul unor formațiuni contractile; se reproduc la o anumită vârstă prin schimb de material ereditar; mor după un anumit timp de viață, caracteristic fiecăruia.
Eugen Popa în Unitatea lumii vii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vârstă, citate despre timp, citate despre schimbare, citate despre naștere, citate despre genetică sau citate despre creștere

Dom' Ubu: Având în vedere că suntem în Franța, țara-n care libertatea e egală cu fraternitatea, care nu-i comparabilă decât cu egalitatea pe care-o are legalitatea, luând în considerație că nu-s în stare să fac și eu ce face toată lumea, ținând seama că mi-e totuna și egal că sunt egal cu toată lumea, fiindcă pân' la urmă tot eu o să omor toată lumea, am să mă fac sclav, madam Ubu.
replică din piesa de teatru Ubu rege, scenariu de Alfred Jarry (1896)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sclavie, citate despre libertate, citate despre legi sau citate despre Franța

Pui laolaltă doi oameni care n-au mai fost puși laolaltă până acum. Uneori e ca la prima încercare de a fixa un balon cu hidrogen de un balon de aer cald: preferi să te prăbușești și să arzi sau să arzi și să te prăbușești? Însă uneori merge, se creează un lucru nou și lumea se schimbă. Pe urmă, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, dintr-un motiv sau altul, unul dintre ei e luat. Și ce e luat e mai mare decât suma a ceea ce-a fost. Poate că, din punct de vedere matematic, e imposibil; dar, din punct de vedere emoțional, e posibil.
Julian Barnes în Niveluri de viață (27 martie 2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre posibilitate, citate despre matematică, citate despre imposibilitate sau citate despre hidrogen

Cu adevărat importantă e fericirea. Veți spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriți-vă de ei, care fac pe grozavii și disprețuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puțini cei care dau importanță cu adevărat fericirii. Aleargă dupa niște surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest "în cele din urmă" anulează retroactiv toate agrementele, toate vanitățile, prestigiul și puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămașa fericitului nu e decât un apolog fără cine știe ce relevanță. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreșit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiștiute, repetate de milenii. Le repet și eu acum. Arhistiute, dar in fond nu prea stiute.
citat din Alexandru Paleologu (21 septembrie 2011)
Adăugat de kissbruneta

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plăcere, citate despre obstacole, citate despre descoperiri sau citate despre adevăr
Înalta eficiență cu care sunt fabricate substanțele necesare celulelor ar putea fi invidiată de oricare combinat industrial ultramodern. Ea se datorează faptului că celulele au capacitatea să-și autoregleze activitatea, în funcție de condițiile de mediu ambiant și ca urmare, la un moment dat, ele produc numai substanțele de care celula și respectiv organismul căruia îi aparține, are nevoie și numai în cantitățile necesare.
Petre Raicu în Genetica și evoluția viețuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre invidie, citate despre industrie sau citate despre eficiență
O mare parte din comportamentul acceptabil în prezent ar fi o jignire din punct de vedere social într-o configurație mai normală sau mai rațională. Dar oricare ar fi valorile, idealurile și comportamentele mai potrivite la care oamenii aspiră, acestea nu se pot materializa în totalitate acolo unde există foamete, șomaj, lipsuri, război și sărăcie. Oamenii privați de bani vor face adesea orice le va sta în putință pentru ca lor și familiilor să nu le lipsească mijloacele de subzistență. Poate că valorile lor sunt exemplare, dar comportamentul acestora reflectă starea de fapt a lucrurilor.
Jacque Fresco în Cea mai bună lume pe care banii nu o pot cumpăra
Adăugat de Homo Novus

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre sărăcie, citate despre război, citate despre idealuri, citate despre familie, citate despre existență sau citate despre bani

Latura întunecată a înțelepciunii...
Doamne, ei nu știu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri
ei nu știu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deși nu le-ai descoperit încă
îți sfâșie inocența până la os
nu știu ei cum este să îți scrii testamentul pe pereții din celula
singurătății
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate
nu știu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopții
barosul frământărilor cosmice
să îți plângă chiar și umbrele de milă
ei nu știu cum este să fii fidel toată viața aceleiași convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile
ei nu știu cum este să le pui suferințelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebunești
nici cum este să îți întâlnești propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrietenești cu ea și să vă alintați
ei nu știu mai nimic Doamne
și cu toate acestea sunt inexplicabil și irațional
de fericiți
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre înțelepciune, poezii despre întuneric, poezii despre viață, poezii despre testament, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre somn
Noi dorim să ne înțelegem în toate problemele. Nu intenționăm să ridicăm și alte probleme, nu acum... însă ele vor apare. De aceea, din punct de vedere politic(...) eu sunt ferm convins că aceasta va atrage o serie de probleme care vor costa de 10 ori mai mult decât acest aur... Dar care, de fapt este al României.
Nicolae Ceaușescu în Vizita în URSS din 3-11 sept. 1965, Discuții cu L. Brejnev pe marginea returnării Tezaurului românes
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre politică, citate de Nicolae Ceaușescu despre politică, citate despre dorințe, citate de Nicolae Ceaușescu despre dorințe, citate despre România sau citate de Nicolae Ceaușescu despre România
Caracteristic pentru toate celulele este faptul că ele au un anumit program genetic, în care se găsește codificată biochimic (în moleculele de ADN) informația necesară realizării structurilor și funcțiilor lor.
Petre Raicu în Genetica și evoluția viețuitoarelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre informații
În momentul în care realizezi că ți-ai identificat o pasiune, investește în tine însuți. Dă-ți seama ce trebuie să știi, ce fel de experiență și expertiză trebuie să dezvolți pentru a întreprinde lucrurile pe care simți în inima ta că îți vor aduce plăcere și care te vor susține și din punct de vedere mental și din punct de vedere economic.
citat din Martha Stewart
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă
Reset memories
când îmi alergi prin vene
ca un tren de mare viteză rămas fără frână
ceea ce văd nu mai e ceea ce pare a fi,
unitățile de măsură ale tuturor lucrurilor se amestecă între ele
unitatea de măsură a dragostei e dorul,
unitatea de măsură a dorului e așteptarea,
unitatea de măsură a așteptării e tăcerea,
tăcerea ești tu
îmi spuneai să nu contorizez nimic
pentru că doar infinitul ne poate cuprinde
și iată-mă acum neștiind cât la sută din tot ce am trăit
a fost iubire și cât a fost dor
cât la sută a fost teama aia, când înțelegi
că așteptarea nu se mai măsoară
în cât de lung ai părul și cât de alb,
ci în cât de mult poți să taci
și până unde
ce urmează e atât de previzibil
ca atunci când citești prognoza pe weather. com
și-ți iei umbrela pentru că șansele de ploaie sunt de 90%,
deraierile tale anticipate la fel de banale
ca explicațiile stewardesei la decolare,
despre utilizarea echipamentului de salvare,
tu nu m-ai pregătit pentru ceea ce nu se va întâmpla
câtă vreme în războiul rece dintre noi
ceea ce se sfârșește continuă,
ceea ce continuă nu duce nicăieri
acesta e infinitul la care m-ai condamnat,
o buclă temporală în care trăiesc iar și iar
aceeași iubire într-o singură zi,
ce se va sfârși doar atunci când voi reuși
să-mi resetez toate amintirile
despre tine
poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre dor, poezii despre viteză, poezii despre trenuri, poezii despre salvare, poezii despre război sau poezii despre păr