Omul este ca luna: arată lumii doar faţa sa luminată, ţinându-şi hidoşeniile în întuneric.

citat din Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul copilului este ca apa limpede de izvor; pe parcurs, se poluează.

citat din Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

vis

Visul e un adevăr de o clipă.

definiţie de Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

realitate

Realitatea e un vis mai consistent.

definiţie de Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonisind se îmbogăţeşte avarul, iar generosul – dăruind.

citat din Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără sprijinul rădăcinii, chiar şi falnicul stejar îşi pierde demnitatea.

citat din Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imperiile, asemenea cămilelor, când se prăbuşesc, nu pot să se mai redreseze: mor, rumegându-şi amintirile trecutului.

citat din Hrandt Avakian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

sferă limped luminată,
tu esti luna întruchipată,
trimiţi raze lungi şi triste,
pe pământuri înegrite,

noaptea nu lipseşti niciunde,
te arăţi în amănunte,
ba jumate, ba întreagă,
tu eşti luna luminată.

poezie de Alexandru Simion (21 decembrie 2015)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o carte unică. Nu se lasă prinsă în mână şi răsfoită de către oricine. El este autorul care se deschide şi se lasă citit în faţa cui doreşte, arată paginile pe care le doreşte, când doreşte. El spune şi se auto-comentează. Iar aceste cărţi, se ştie, sunt toate diverse, fiecare scrise într-un singur exemplar. Aceste documente umane îşi arată secretul lor doar în faţa acelora care stau în faţa lor în linişte şi cu modestie.

citat din Giuseppe Colombero
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminaţi, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu şi la noi.

Drum de stele şi becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine şi dulci, într-un misterios întuneric.

Şi copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitaţii tei şi părăsiţii mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată şi lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înţelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce linişte este într-o lume adormită,
Vântul mă loveşte tăios ca realitate,
Neştiutor şi firav la fel ca libertatea.

Şi crengi cu umbre dansează jucăuşe,
Stele şi luna ţin cerul sub cătuşe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu şi rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte şi doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eşec în spate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de linişte

O noapte luminată cu stele mii şi mii
Te fascinează-ndată, ca joaca pe copii.
Şi vezi pe cer cum luna, sfioasă se arată
Şi în tăcerea nopţii, mireasma te îmbată.

Este un iz puternic al florilor zglobii
Ce stau pe malul bălţii, aflată vizavi.
Şi pe neaşteptate, din calmul nesfârşit
Răsun-o voce caldă ; vocea de răsărit.

Îndată tot văzduhul se umple de culori
Şi-ncepe ca să cânte mulţimea dintr-un stol.
Şi fuge luna, fuge; se zbate să se-ascundă
Căci în curând pe cer un soare o s-ajungă.

poezie de Ramona Kovacs (2002)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moment de linişte

O noapte luminată cu stele mii şi mii
Te fascinează-ndată, ca joaca pe copii.
Şi vezi pe cer cum luna, sfioasă se arată
Şi în tăcerea nopţii, mireasma te îmbată.

Este un iz puternic al florilor zglobii
Ce stau pe malul bălţii, aflată vizavi.
Şi pe neaşteptate, din calmul nesfârşit
Răsun-o voce caldă ; vocea de răsărit.

Îndată tot văzduhul se umple de culori
Şi-ncepe ca să cânte mulţimea dintr-un stol.
Şi fuge luna, fuge; se zbate să se-ascundă
Căci în curând pe cer un soare o s-ajungă.

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Şi să-i închid când noaptea
Vorbeşte-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din faţa ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Şi s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Şi să-l cuprind când ceaţa
Luceşte-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Şi să le-alint când luna
Vesteşte întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Şi să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de Gabriela Chişcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie, doar frumoasă, este ca Luna. Îşi arată doar partea care străluceşte.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca este faţa pe care omul şi-o arată atunci când nu are o faţă proprie.

Daniela Pană
Adăugat de Daniela Pană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii.

definiţie celebră de Nikolai Berdiaev
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minte luminată taie orice întuneric al minţii.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Temniţa Minţii
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politrucul este o specie umanoidă nouă, Homo degeneratus (omul degenerat), cu sinonimele: Homo agrammaticus (omul agramat), Homo atheus (omul ateu), Homo avarus (omul avar), Homo demagogus (omul demagog), Homo duplex (omul duplicitar), Homo egocentricus (omul egoist), Homo ferox (omul feroce), Homo hypocritus (omul ipocrit), Homo ignorans (omul ignorant), Homo ilogicus (omul ilogic), Homo inanimis (omul fără suflet), Homo ireligiosus (omul nereligios), Homo mendax (omul mincinos), Homo necans (omul ucigaş), Homo sanguinis (omul sângeros), Homo vindictus (omul răzbunător). Specia Homo degeneratus a degenerat din specia Homo sapiens subspecia sapiens (omul înţelept sau omul inteligent) şi n-are nici conştiinţă, nici suflet, nici remuşcări. Multiplele sinonime ale lui Homo degeneratus arată doar o parte dintre trăsăturile definitorii ale acestei specii.

George Budoi în Politică şi politicieni (14 aprilie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul nopţii

Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pământeană,
Doar de stele-i luminată
Sub a bolţii-nchisă geană.

Doarme-n codri, în poiană
Soarbe roua parfumtă,
Misterioasă-ntunecată
Este noaptea pămâmteană.

Trece Luna alungată
Peste-a munţilor sprânceană,
De nori negrii-ndoliată
Cade-n zarea apuseană...

Misterioasă-ntunecată...

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte de poveste

Luna, mireasă e pe cer,
Un greier este giuvaer,
În lanţ de stele vise poartă...
Lună, cât eşti de minunată!

În noaptea asta-ntunecată
Umbre ascunse se arată...
Luna se-nalţă lin pe cer,
În ape pline de mister...

Când floarea nopţii se deschide,
Pământu-n umbre îl cuprinde
Şi-n murmure şi şoapte calde
Harpa le duce mai departe.

Doar luna luminează calea,
A ei e taina... şi cărarea...
Ea ea stăpână, ea-i lumină
Şi suferinţa ne-o alină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!