Calul merge la iesle, nu ieslea la cal.
proverbe românești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Calul călare
Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
La ora când toți, în secunda când toți,
bolnavi, sănătoși, unii vii, alții morți,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
și vor să încalece și vor să se ducă
și vor să-și ia caii legați de ulucă,
o, și-a găsit fiecare,
o, și-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pruncul Isus
S-a născut în Betleem
Pruncul Sfânt Emanuel,
Cel mai mare Împărat
Să ne scape de păcat.
Într-o iesle a fost pus
Pruncul cel venit de sus.
Și eu vin la ieslea Sa
Să-i dau inimioara mea!
poezie de Elena Gherasim
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul și călărețul
Calul și-a uitat calul acasă
așa că au plecat doar potcoavele
șaua
și călărețul.
Calul s-a întors să se ia
dar nu mai avea potcoave
șa
și călăreț.
Calul a plâns
potcoavele și-au găsit noroc
șaua a căzut de pe șa
și călărețul și-a continuat drumul...
Până la urmă calul a călărit
iar călărețul a uitat de ce a venit!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrie Biblia: "Unde nu sunt boi, ieslea este curată. Dar puterea boilor aduce mult belșug." La noi, ieslea este murdară, iar boii rumegă belșugul.
aforism de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Satul sătul
Calul plecase la birt să îi cânte stăpânului
din iesle
trecea un stol de porumb copt
femeile spălau pietre de râu într-un batic
strâns sub bărbia casei
salcâmii jucau cu sobele
prinsa
toporul săruta un buștean tocit.
La difuzor un crainic repeta cu viață
moartea exactă...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
potcoava în cui -
calul merge puțin șchiop
pe asfaltul ud
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Întotdeauna e mai ușor să călărești un cal în direcția în care merge el. Dacă moare calul, dă-te jos.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trece pe podul care e rupt, nu merge cu calul cu piciorul frânt și nu te însoți cu omul despărțit de prima nevastă.
Sanda Tulics în Miez dulce
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am adunat la ieslea Ta...
Ne-am adunat la ieslea Ta
Să te-admirăm, copile
Căci ne vei binecuvânta
Cu mai frumoase zile.
Ne-am adunat să-Ți dăm onor
Că-l meriți pe vecie
C-ai devenit un călător
În lumea cea de glie.
Răsar din chipul Tău senin
Surâsuri și candoare
Să știm că veșnicul destin
Cuprins e-n întrupare.
În suflete se-așează lin
Un sentiment ce-alină,
Lăuntrul tot de pace-i plin
Și Ție Ți se-nchină.
Pătrunși de-atâtea fericiri
Odihna ne cuprinde
Vedem pe frunte străluciri,
Credința ni se-aprinde.
Privindu-ne putem să știm
Că ai venit din Slavă,
Că iarăși o să ne-ntâlnim
În veșnica Dumbravă.
Copil în scutece-nfășat
Ne-ai încântat privirea
La ieslea Ta ne-am adunat
Să știm ce e iubirea.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (21 decembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Veniți azi toți credincioșii
Veniți azi toți credincioșii
Să săltăm, să săltăm [bis]
De nașterea lui Hristos
Ne bucurăm [bis]
Căci el azi în Viflaem
S-a născut, s-a născut
După cum au zis prorocii
Mai demult.
În ieslea dobitocească
S-a culcat, s-a culcat,
Ca un prunc mic
În scutece înfășat.
Îngeri și păstori cântare
I-au adus, i-au adus
Și noi sa-i cântăm mărire
Întru cel de sus.
Trei crai de la răsărit
Au venit, au venit
Aur, smirnă și tămâie
I-au dăruit
Pace și bună-nvoire
Pe pământ, pe pământ
Căci azi s-a născut în iesle
Domnul sfânt.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce trecură și se depărtară de nu se mai văzură, argatul scutură frâul, și iată că îndată și-i sosi calul. Îi spuse ce avea de gând să facă și ceru povață. Calul îl învăță ce să facă, când va fi dinaintea vrăjmașului. După ce luă în cap ce-l învăță calul, încălecă și porni și el.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de Crăciun
Afară ninge liniștit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar și dulce.
Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.
Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Și îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul
Romanii-și cată zeii,
frumos afară ninge,
în staul zburdă mieii,
și joaca nu se stinge.
Ținându-le isonul,
micuțul lor stăpân,
din nou și-ascude
nimbu-n
miresmele de fân.
Cu Pruncul, ieslea pare
o ramă de icoană,
cu Iosif și Maria,
podeaua pare
strană.
Tămâie, aur, smirnă,
trei magi aduc în dar,
se gată cerul clipei
cu înstelări de har.
Din iesle, Pruncul sfânt
le-ntinde-ncet o mână
și magii pleacă, pleacă,
în Biblii să rămână...
La Betleem, zâmbind,
ieri s-a născut un Făt.
O stea vestit-a faptul
până departe-hăt.
"Balaurul" Irod
pândea cu-o ură-adâncă,
iar, Doamne, Sfântul Gheorghe
nu se născuse, încă!...
poezie de N. Petrescu-Redi (7 ianuarie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu Redi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Dis-de-dimineață o vezi pe drum, tîrîndu-și calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricați de vărsat, arși de soare și de vînt. Pășește larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlțind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deșălată două coșărci desăgite. Sub coșărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coșărci, i s-a ros părul tot, și pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniță, nu și-l mișcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
pășește mereu înainte; doar în răstimpuri zice așa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!
citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare și a da înapoi. Și fiul craiului, văzând că nu-i lucru de șagă, se lasă și el de împărăție și, cu rușinea lui, se întoarce înapoi la tată-său acasă.
Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Aștepți calul de paradă, râvnești la calul de curse, și te trezești în fața porții cu caii mascați...
aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Franța și Anglia trebuie să fie strâns unite, cum sunt calul și călărețul. Important e un singur lucru: să nu fii calul.
citat clasic din Talleyrand
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul de dar
Dacă REGELE se-nmoaie,
Când REGINA e călare,
OFIȚERUL iute sare,
Căci e CALUL de bătaie!
epigramă de Valentin David (2020)
Adăugat de Mihai Enachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Calul bun câștigă fânul, calul rău pintenul.
proverbe armenești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Venim de la iesle...
Venim de la iesle cu-n gând mai profund
Să spunem la mulți ce-nseamnă-ntrupare
Să știe că cei ce în El se ascund
Putea-vor să-nvingă necazul cel mare.
Plecat-am spre-acolo cu suflet deschis
Dorind să primim priviri penetrante
Și iar ne-am convins că tot ce e scris
Ne leagă de Fiul, de stări importante.
O încăpere modestă, o iesle la fel
Toți pot să intre: nu-s interdicții
Să poată afla că încrederea-n El
Înlătură gânduri ce nasc contradicții.
Cuprinși fiind de atmosfera divină
Ce-a Lui prezență o poate crea
Ne-a copleșit înfățișarea-I senină
Ce poate lumini cerești să ne dea.
Va fi amintire cum alta n-a fost
Care, niciunde, nicicând, nu se șterge
Îl vom sluji, vom plăti orice cost,
Ființele noastre spre El vor s-alerge.
Înțelegere clară în noi s-a format
Privindu-L uimiți, copleșiți de candoare
Și-am înțeles o taină: El ne-a chemat
S-aline tristețea și tot ce ne doare.
Venim de la iesle deciși să vestim
Tot ce în Carte-așternut-au profeții
Ca-n Pruncul cu chipul atât de sublim
Milioane să afle rostul vieții.
poezie de George Cornici din Nuanțe stelare (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!