Este fericit cel ce are cărți, dar și mai fericit este cel care nu mai are nevoie de ele.
proverbe chinezești
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

De ziua fericirii
Sunt fericit că m-am culcat aseară,
Sunt fericit că m-am sculat târziu,
Sunt fericit că ninge pe afară,
Sunt fericit că am pe ce să scriu.
Sunt fericit că am în casă pâine,
Sunt fericit că încă am cafea,
Sunt fericit că voi avea și mâine,
Sunt fericit că ești în preajma mea.
Sunt fericit că nu mi-ai spus adio,
Sunt fericit că văd, aud, vorbesc,
Sunt fericit că mă suporți cu brio,
Sunt fericit că încă te iubesc.
Sunt fericit că s-a albit văzduhul,
Sunt fericit că încă n-am albit,
Sunt fericit că sunt sărac cu duhul,
Sunt fericit! Atât de fericit!
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt fericit
Sunt fericit că mă iubești,
Sunt fericit că mă dorești,
Sunt fericit că pot să cânt,
Că am, din plin, discernământ.
Sunt fericit că te iubesc,
Că văd, aud, că simt, gândesc,
Sunt fericit că îmi vorbești,
Că-atât de galeș mă privești.
Sunt fericit că îmi ești muză,
Că pot să te sărut pe buză,
Că mă inspiri și pot să scriu,
Sunt fericit că și-azi sunt viu.
Sunt fericit că pot vorbi,
Că singur eu mă pot hrăni,
Sunt fericit că pot mânca,
Că pot bea apă, respira.
Sunt fericit cu un pupic,
Că pot din pat să mă ridic,
Că singur pot să merg la baie,
Că munca încă nu mă-ndoaie.
Sunt fericit că sunt creștin,
Că pot să beau un vin divin,
Că pot la Domnul să mă rog,
Sunt fericit că nu-s olog.
Sunt fericit că pot să merg,
Sunt fericit că pot să-alerg;
Chiar de nu sunt bogat, bănos,
Sunt fericit că-s sănătos.
Sunt fericit că am o pâine,
Chiar de trăiesc de azi pe mâine,
Sunt fericit că-am ce mânca,
Sunt fericit că am ce bea.
Sunt fericit că-am un veșmânt,
Că pot pe alții să-i încânt,
Sunt fericit că-s prețuit,
Sunt fericit că am trăit.
Sunt fericit că pot visa,
Sunt fericit că pot dansa,
Că pot să port un dialog,
Că sfânt mi-e sfântul Decalog.
Sunt fericit că pot dormi,
Sunt fericit că pot glumi,
Sunt fericit că sunt hazliu,
Sunt fericit că multe știu.
Sunt fericit că este pace,
Sunt fericit că am ce face,
Că pot răspunde și-ntreba
Că pot să-afirm și pot nega.
Sunt fericit că pot munci,
Sunt fericit că pot citi,
Că pot deplin a cugeta,
Sunt fericit că pot ierta.
Sunt fericit că-mi ești fidelă,
Că ai ochi blânzi, ca de gazelă,
Sunt fericit că am cafea
Și că o beau cu draga mea.
Sunt fericit că pot iubi,
Sunt fericit că pot zâmbi,
Că-mi pot iubita săruta,
Că draga-mi pot îmbrățișa.
Sunt fericit că sunt iubit,
Sunt fericit că-s fericit.
Par lucruri simple și firești,
Dar fără ele nu trăiești.
poezie de George Budoi din Fericirea și Nericirea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (5 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericit acela care...
Fericit acela care
El te poate lăuda
Pe care-L alegi Tu Doamne
Spre a sta în curtea Ta.
Fericit a cărui haine
Ele de Domnu-s spălate
Are drept la pomul vieții
Poate intre în cetate.
Fericit de acela care
Păcat are acoperit
Pe care-l numești Tu Doamne
Spre a fi neprihănit.
Fericit, Doamne, de acela
Ce-și pune tăria-n Tine
Care rău nu săvârșește
Și el face numai bine.
Fericit acel ce-n Tine
El își pune a sa soartă
Care zilnic poposește
În a Ta măreață poartă.
Cel ce pragul îl păzește
După el este flămând
Cel ce poartă a sa minte
Și la Tine al său gând.
Fericit cine găsește
În Domnul înțelepciune
Despre Domnul povestește
Și la toată lumea spune.
Fericit de cel sărac
Că el se va îmbogăți
Fiul Celui Preaînalt
La sfârșit se va numi.
Fericit de acela care
Îngrijește de sărac
Și îi dă ca ajutor
A sa pungă, al său sac.
Domnul boala îi păzește
Durerea i-o ușurează
Îl păzește-n a sa viață
Și de el Domnul veghează.
Fericit de acela blând
Că va moșteni pământul
De acela ce-i creștin
Și el seamănă Cuvântul.
De cel împăciuitor
Căci el Fiu Ți s-o numi
Fericit de acela care
El la nuntă-Ți va veni.
Fericit de omul care
Umple tolba cu săgeți
Și a cărui curte Doamne
Este plină de băieți.
Ferice de acea gură
În care minciună nu-i
Fericit este poporul
Care este a Domnului..
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea nu este un rezultat, ci este o alegere. Nimic nu te va putea face fericit până când tu alegi să fii fericit. Nicio persoană nu te va face fericit până când tu decizi că vrei să fii fericit. Fericirea nu va veni la tine. Fericirea poate să vină doar din interiorul tău.
citat din Ralph Marston
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

De cele mai multe ori atenția și recunoștința mă fac fericit. Să intru într-o stare de recunoștință față de ce mi s-a întâmplat și mi se întâmplă, transformă orice situație în bucurie. Este o chestiune de conștiință. În același timp însă aș vrea să fiu fericit dincolo de conștiință, să fiu fericit de undeva de unde nici eu să nu știu. Să fiu pur și simplu fericit.
citat din Claudiu Bleonț
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce nu e fericit oriunde, nu e fericit niciunde; cel ce nu e fericit oricând, nu e fericit nicicând.
aforism de Silvia Velea
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

- fericit
- Fericit este acela care nu gândește rău.
definiție celebră de Sfântul Vasile cel Mare
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

- fericit
- Fericit este acela care poate să renunțe la sine.
definiție de Naguib Mahfouz
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit
Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste și amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.
Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiți.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre niște regi bine veniți.
Sunt fericit când admir floarea,
Care înflorește la geamul meu
Și când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.
Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Și scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e și întregul Univers.
poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om este nefericit pentru că nu știe că este fericit; acesta este singurul motiv; oricine descoperă acest lucru devine imediat fericit.
citat celebru din Dostoievski
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit este bărbatul care întâlnește un adevărat prieten, dar cu mult mai fericit este cel care află un bun prieten în soția sa.
citat celebru din Franz Schubert
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce îți lipsește? De ce ai avea nevoie să fii fericit cu adevărat? Exact, tot ce ai nevoie este deja în tine și așteaptă să fie accesat. Tot ce trebuie să faci este să asculți ce îți șoptește intuiția.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- fericit
- Fericit este acela căruia încă îi mai place ceva ce i-a plăcut la grădiniță; acela care nu a fost rupt în două de către timp; acela care nu este doi oameni, ci unul, și care nu și-a salvat nu numai sufletul, ci și viața.
definiție celebră de G.K. Chesterton
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Am citit o mulțime de cărți la viața mea și pot spune în cunoștință de cauză că, singurul sfârșit fericit pe care îl cunosc, este sfârșitul de săptămână.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de dolion

Comentează! | Votează! | Copiază!
Devino conștient de faptul că principalul tău țel în viață este să fii fericit, iar încrederea este o stare fericită. Fă exerciții, învață-te să fii fericit și începe prin a zâmbi.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Fericirea nu este determinată de nivelul de prosperitate ci de căldura relației dintre inimi și de modul în care percepem lumea. Ambele atitudini sunt în puterea noastră. Fiecare din noi este fericit atunci când decide să fie fericit și nimeni nu ne poate împiedica.
citat din Alexandr Solzhenitsyn
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este nefericit pentru că nu știe că este fericit. Numai din acest motiv. Aceasta e totul, totul! Cel care constată aceasta, acela va fi fericit imediat, în aceeași clipă.
Dostoievski în Demonii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E timpul să fii fericit. E locul să fii fericit. Calea de a fi fericit e a-i face și pe alții să se simtă la fel.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
- fericit
- Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit.
definiție de Hrisostom Filipescu
Adăugat de Alupei Mihaela

Comentează! | Votează! | Copiază!

- om fericit
- Omul fericit este omul care îl poartă pe Dumnezeu în sine.
definiție de Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia

Comentează! | Votează! | Copiază!