Cred că omul e o fiinţă ridicolă, care se clatină, căutându-şi sensul prin propria lui morală, prin propriile lui idei şi nimicnicii - asta când se zbate de unul singur, fără Dumnezeu, fără un fundament serios pe care să se sprijine.

citat din Alexandru Dabija
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este o fiinţă liberă, o conştiinţă creatoare: doar fiinţa care suferă este o fiinţă necesară. Existenţa fără nevoi este o existenţă superfluă;o fiinţă fără nevoie este o fiinţă fără cauză;o fiinţă fără suferinţă este o fiinţă fără esenţă. O fiinţă fără suferinţă nu este nimic altceva decât o fiinţă fără sensibilitate, fără materie.

citat din Ludwing Feuerbach
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă de lumină

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clătinarea

cum se clatină cum se clatină
cum
se clatină un cap mai jos de oltean
într-o slatină
cum
se clatină se
clatină toată ţara lui olt (?!)
clatină în garsoniera din sla
tina o pro
fesoară o poetă pe care o ştiu fir
firie de
şi e olteancă şi mă
enervează prin clă
tinare perpetuă
cum
iară se clatină
clatină

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ştie că va muri şi chiar moare cu fiecare zi. S-ar părea că ajunge să ştii asta pentru a înţelege (ceea ce nimeni nu înţelege) că sensul vieţii nu poate să nu fie independenţa de efemerul existenţei. Sensul vieţii e îndeplinirea pe lumea asta a voinţei celui care te-a trimis sau ceea ce dă sens fiecărei clipe a vieţii, iar sensul e dat de un singur lucru: îndeplinirea, năzuinţa către îndeplinirea unicei dorinţe în care poţi fi liber, desăvârşirea morală.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment in care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Si oare, cum ne putem regăsi sensul, intr-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există totuşi un moment în care omul se obligă prin conştiinţă să-şi recunoască limitele, respectând valorile şi convingerile proprii, impuse de însuşirea deplină a educaţiei. Într-o societate lipsită de hrană spirituală, abandonarea unui ideal care nu satisface propria necesitate de evoluţie se defineşte prin laşitate. Uneori ne pierdem în vâltoarea compromisurilor, fără a cultiva integritatea. Şi, oare, cum ne putem regăsi sensul, într-o lume în care ipocrizia devine un adevăr absolut?

Andreea Palasescu (21 noiembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu că Dumnezeu mi-a dat puterea creatoare a gândului, iar eu risipesc comoara asta ocupându-mi mintea cu imagini şi idei fără importanţă. Ştiu că în mine stă puterea împlinirii de sine, iar eu mă las parazitată de propriile umbre psihologice. Ştiu că mă pierd în fiecare zi pe mine însămi, trăind inconştient, şi că într-o zi s-ar putea să mă trezesc la sfârşitul vieţii fără s-o fi trăit cu adevărat, fără să-mi amintesc niciun moment în care Dumnezeu mi s-a arătat. Fiindcă observ ceva: de Dumnezeu nu îţi poţi aminti pe sărite, ci doar trăind conştient fiecare clipă a vieţii, aşa cum ar trăi-o El în tine.

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e omul pe pământ

Ce e omul pe pământ?
O frunză purtată în vânt,
poate un simplu cuvânt
care n-are nici început, şi nici sfârşit.

Poate e o stea care,
Când vine noaptea,
Ea pe cer răsare
Şi când vin zorile moare?

Omul, cine e el?
O fiinţă plină de mister,
Care zice că se teme
De bunul Dumnezeu.

Dar face cum vrea el,
Şi bine, şi rău!
Căci aşa a fost şi va fi mereu,
Omul se socoate el singur pe pământ Dumnezeu

poezie de Vladimir Potlog (30 aprilie 2007)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nobil se compară şi se evaluează prin intermediul unei idei mai mari decât el însuşi; omul rău, prin cei care sunt mai jos decât el. Primul produce aspiraţie, al doilea ambiţie, forma prin care omul vulgar aspiră.

citat clasic din Joseph Conrad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzorului meu

Se teme Dabija de versu-mi haios,
Se teme Dabija de râul spumos
Ce curge-n cuvintele mele.
Se teme Dabija de un dur adevăr,
Se teme de-o mică steluţă din cer
Ce-i arde retina sub gene.

Nu-mi pasă, Dabija, de "Nu" - ăst al tău,
Nu-mi pasă defel de refuzul să-mi publici scrisoarea-eseu,
Nu-mi pasă defel de cenzură.
Sunt "copilul teribil" al neamului meu
Şi când am inspiraţie râd că mi-e greu
Bâlbâindu-mi cuvântul în gură.

Eh!... Dabija, Dabija, cândva se va scri
Când va vrea Dumnezeu şi noi nu vom mai fi,
Se va scri fără pic de cenzură
Dabija, Dabija, vestitul poet
Trăit într-un secol de hoţi hrăpăreţi
Cenzura nepoeţilor gură...

poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura cale prin care vei descoperi propria identitate este atunci când stai singur cu Dumnezeu.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur, când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu se experimentează pe el însuşi în propria ta extincţie, în propria ta dispariţie. Când absolut totul dispare, când "eu-l" dispare fără urmă, Dumnezeu apare fără de început şi fără de sfârşit. Ce delicios şi cât e de înalt acest paradox! Cât de eliberator poate să fie!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În principiu, nu cred că există ceva mai minunat ca o după-amiază de vară calmă, fără vânt, când nu se clatină nici o frunză, iar lumina se filtrează prin crengi.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărac, bogat cu Dumnezeu

Merg mereu desculţ că mi-s sărac,
Şi mă taie pietrele în talpă,
Mă doare, dar nu plâng, ci numa' tac,
O lacrimă din ochii mei nu scapă.

Încerc prin viaţa asta să răzbesc,
Să alung toată tristeţea mea,
Fac Doamne ce pot s-o potolesc,
Dar sărăcia este foarte grea.

Acum numai salcâmii-n sat mă ştiu,
Salcâmii pe sub care trec ades,
Toţi mă văd ca pe-al vântului fiu,
Destin pe care eu nu l-am ales.

Ce vină Doamne aş putea avea,
Când eu m-am născut din nedorinţă,
Mi-a fost dată soarta asta rea,
Şi trec prin ea având mare credinţă.

Cred mereu în Tine şi-n cuvântul Tău,
Şi cred că viaţa mea va fi o biruinţă,
Doamne Tu mă scoţi din cumplitul hău,
În Tine cred cu întreaga mea fiinţă.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci omul este o fiinţă fără vârstă, o fiinţă care deţine îndemânarea, ca în câteva secunde să devină mai tânără şi aceasta în cadrul zidurilor timpului în care a trăit, în care înoată în sus şi în jos ca într-un bazin, la care oglinda apei se ridică şi coboară şi o conduce când cu această epocă, când cu alta.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este oare istoria fără politică? O călăuză care merge, merge fără a avea pe nimeni în urmă care să înveţe drumul şi prin urmare se osteneşte în zadar; după cum politica fără istorie e ca unul care merge fără călăuză.

citat clasic din Alessandro Manzoni
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul om

Acum când el s-a stins,
Putem contura din vârful peniţei
Portretul ultimului om suficient sieşi,
Omul care făcea totul singur,
Ridicase el o scară cu trepte în spirală,
Ea reprezenta chiar viscerele sale,
El progresa mereu şi fără oprire,
culoarea din obraji şi aspectul general
erau îmbunătăţite, eu nu cred că a fost un vizionar,
poate un divizionar, poate un ordinar coordonat,
chiar avusei un coşmar, se făcea că o fiinţă slabă,
izgonită de joagăr, un lup cu oase gelatinoase,
gemea şi nu-l puteam ajuta.
Cred, totuşi, că la temelia acestor case,
E îngropat un lup fără de oase.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!