Ioan Petru Culianu

În timpul revoluției florilor, Jormania avea un aer de tinerețe. Femeile procreau fără nici o constrângere, spre a înlocui cele șase milioane de victime ale zorabilor, ale ciumei și ale luptelor intestine. Economia Jormaniei, în lipsa indicațiilor omniscientului Gologan, reîncepuse să funcționeze, iar țăranii, deși cereau uneori prețuri exorbitante pe produsele lor, asigurau aprovizionarea regulată a orașelor și a comunelor. Și pentru prima dată de la război, libera concurență comercială aduse un zâmbet mai mult sau mai puțin autentic pe fețele implacabililor vânzători. Pe deasupra, funcționărimea de toate felurile ce terorizase țara fu silită să-și schimbe tactica, sub amenințarea concedierii. Jormania era pe cale de a deveni o țară aproape normală, ceea ce atrase un enorm val de turiști imaculiști. Cu cât devenea însă Jormania mai prosperă, cu atât se întărea certitudinea că intervenția Imperiului n-avea să întârzie.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Citate similare

Ioan Petru Culianu

Chinuiți și înspăimântați, locuitorii Jormaniei nu visau decât să scape de Președintele Gologan; nimeni însă n-avea nici forța și nici curajul de a organiza o mișcare coordonată de protest. Și totuși exista o putere capabilă să-l răstoarne: marele Imperiu Maculist, care adusese la putere regimuri maculiste în numeroase țări satelite, între care și Jormania însăși. Politica Imperiului era cât se poate de pragmatică: fiecare regim subordonat era lăsat să-și urmeze cursul, cu condiția să afișeze idei maculiste și să se opună oricărei influențe imaculiste și existenței proprietății private. Dezastrul jorman îi neliniștise pe funcționarii Imperiului: prăbușirea economică a unei republici maculiste, ca și nemulțumirea generală a populației, trebuiau evitate cu orice preț. Cu toate acestea, Imperiul excludea posibilitatea unei intervenții directe în Jormania, deoarece această țară profesa una dintre cele mai ortodoxe ideologii maculiste (inspirată din opera lui Maculatus însuși și mai ales din directivele lui Gologan, foarte abundente și perfect contradictorii, dar impregnate de un autentic spirit maculist), în așa măsură încât, contrar Imperiului însuși, ea nu admitea existența nici unei, dar într-adevăr a nici unei proprietăți private.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

În 1988, Imperiul hotărî în secret pentru o intervenție indirectă în Jormania. Întru aceasta a fost utilizată o armă mai de temut decât chiar armele bacteriologice și meteorologice: arma zoologică, deja experimentată, ca și celelalte două, în Borbishtan. Redutabila Bedeker (BDKR, poliția secretă a Imperiului) era Sigură, de astă dată, că arma zoologică va repurta un mare triumf în Jormania, deși în Borbisthan rezultatele fuseseră destul de slabe (aproximativ 200.000 de victime), aceasta datorându-se condițiilor geografice și demografice diferite din cele două țări. În Borbisthan, partizanii omorâseră, în șase ani, mai multe milioane de zorabi (numele internațional al purtătorilor armei zoologice), dar ei erau trăgători de elită mereu la pândă și, dacă altele le lipseau, muniții aveau suficiente. Din acest motiv, zorabii deveniseră din ce în ce mai rari în Borbisthan, iar supraviețuitorii se transformaseră din nou în pisici obișnuite.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Jormania este o țară unde numele majorității locuitorilor se termină în "–an". Pentru că numele scriitorului Boba, întemeietor al SLIMUJ (Sindicatul Liber al Muncitorilor Jormani), face excepție, autoritățile au insinuat că era evreu sau balt. După câteva luni de închisoare, a fost expulzat din țară. Președintele jorman Gologan și soția sa Mortu erau protejați de un comando puternic de o mie de oameni și de doi câini Pinker-Dobermann feroce. Perechea prezidențială avea longevitatea țăranilor. Născut dintr-un tată alcoolic, Gologan era abstinent. Voise să ducă o viață grea, ținând adesea discursuri de peste șase ore, cu toate că se bâlbâia și abia știa să citească; dar avea un program foarte regulat. Era bolnav, dar s-au văzut alții și mai nenorociți decât el târându-și bolile vreme de treizeci de ani și mai bine.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Guzgan, de acord fiind asupra inexistenței unui maculism autentic în Jormania, îi acuza însă pe ceilalți trei de demagogie; căci, spunea el, inexistența unei mișcări de protest în timpul regimului maculist demonstra că masele jormane sunt în stare să înghită orice și n-au nici o greutate politică reală. În consecință, era necesar ca o elită luminată, o dată constatate primejdiile unei îndepărtări radicale și imediate de Imperiu, să încerce să le evite prin toate mijloacele.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Carnea victimelor, se spunea, fusese a doua zi vândută în piață, ca să sature mulțimea. Dar răzmerițele au continuat și nimeni nu mai avea acum siguranța vieții sale sau a celor dragi. Câțiva agenți ai Bedeker-ului au înscenat o tentativă de a ocupa postul național de televiziune. Scenariul lor prevedea eșecul, dar nimeni nu li se împotrivi. Schimbîndu-și planul, puseră mâna pe emițător ca să comunice populației că reprezentau un grup înarmat de imaculiști, a căror intenție era să scoată Jormania din sfera de influență a Imperiului. Emisiunea încă nu se terminase când Maculburgul protestă vehement și amenință cu trimiterea unei armate în ajutorul guvernului popular al Jormaniei. Despre ce guvern să fi fost vorba? Greu de precizat, căci Jacan nu era numit în comunicat. Dar, la rigoare, s-ar fi putut oricând forma nenumărate guverne populare și nu era nici măcar necesar ca membrii lor să fi vorbit jormana: căci, deși li se pun multe în cârcă, jormanii au această indiscutabilă calitate de-a nu fi xenofobi.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

De aceea, în definitiv, lovitura de stat a generalului Bulan din Jormania n-a avut aerul de a surprinde pe nimeni. Era neîndoielnic că o pregătise cu ajutorul generos al Bedeker-ului. Iar cel dintâi act al ei atroce, anume asasinarea a 27 de ziariști imaculiști pe care Bulan se grăbi s-o pună pe seama SLIMUJ sau a unui grup terorist sub ordinele lui Motan, avu pur și simplu menirea de a arăta că sărbătoarea luase sfârșit. Bostan și cei ce mai rămăseseră din grupul celor 42 fură poftiți să-și facă bagajele și majoritatea acceptă această ofertă imposibil de refuzat. Sub Bulan, deși privați de libertăți elementare, jormanii se pot încă îndopa cu mâncare și au primit autorizația să scoată reviste pornografice indigene, ceea ce pare să le excite enorm spiritele, căci guvernul Bostan, ca să nu tulbure biserica predestinaționistă lampistă, biserica jormană bilampistă, pe maculiștii puritani și pe mozaicii de rit binocular, declarase pornografia și prostituția ilegale.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Plecarea imediată a ambulanței fu, în ochii experților Bedeker-ului din Maculburg, mai grăitoare decât un certificat de deces semnat; căci chiar într-o țară atât de stranie precum Jormania, s-ar fi găsit în cele din urmă o posibilitate de-a o lăsa să intre în parcul ticsit de trupe, de-ar mai fi fost ceva de salvat. Iar în cazul când doctorii ar fi hotărât, de pildă, că agonizanții erau intrasportabili, ar fi trebuit să fie aduse de urgență aparate de transfuzie la domiciliu. Or, nici un transport de felul acesta nu fusese semnalat de observatorii Bedeker-ului camuflați în pomi de-a lungul tuturor șoselelor naționale. Și în orice caz, ordinul Bedeker-ului fusese formal: convoiul ar fi trebuit să fie oprit cu orice preț, cu ajutorul minelor-fluture. Fiind încredințat de moartea președintelui Gologan și a soției sale Mortu, Imperiul declanșă, în noaptea de 30 aprilie 1989, operațiunea Omega, cea mai secretă ce fusese vreodată întreprinsă spre a restabili armonia într-o țară-satelit.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Ministrul de finanțe, a cărui administrație, în buna și vechea tradeție jormană, n-a excelat prin onestitate, se întoarse în țara al cărei cetățean devenise, descoperind deodată că în Jormania nu beneficia nici măcar de drept de vot, fiindcă fusese privat de Gologan de naționalitatea jormană. Gâscan, scriitor de avangardă și dușman personal al lui Boba, după ce fusese ales ministru de maculiștii reformați încercă să fugă și-și găsi moartea într-un accident de automobil. Butan, ministrul energiei, se sinucise lăsând o scrisoare de adio (pe care uită s-o semneze) pentru mama sa. Scrisoarea, a cărei autenticitate a fost contestată, spunea: "Dragă mamă, nu avem energia necesară. Nu te demoraliza și întoarce-te în Brazilia."

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

O întrebare pe care numeroși comentatori politici din toată țările și-au pus-o în fața acestei stări de lucruri era de ce oare nu intervenea Maculburgul? Prin ipoteza cea mai plauzibilă se răspundea că Imperiul dorea să le dea o lecție binemeritată acestor vecini care nu erau buni de nimic. Voia să rezolve problema suprapopulației și să șteargă urmele tuturor proiectelor economice ruinătoare ale lui Gologan. Ceea ce Maculia nu voia cu siguranță era să-i restabilească pe cei 78 în funcții. Inutil să fi trimis trupe: emisarii Imperiului erau deja acolo și își făceau treaba cum nu se poate mai bine. Într-adevăr, numărul zorabilor ajunsese între timp la peste un milion, în timp ce populația Jormaniei scăzuse de la douăzeci și unu la optsprezece milioane în numai doi ani.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Bolovan, fără să nege caracterul ridicol al conceptelor romantice de "popor" și de "masă", insista îndeosebi asupra faptului că elita e socotită a nu-i înșela pe oameni, ci a-i trata ca pe adulți. În Jormania trebuia instaurat un regim realmente democratic și atâta pagubă dacă voința poporului va fi contrară maculismului într-atât încât un partid politic maculist nu va mai exista.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Câte nu s-au scris despre curiozitatea feminină! Oricum, fapt este că ea a fost, în acest caz, cauza imediată a căderii dinastiei Gologan. O ușă imprudent întredeschisă de Doamna Mortu îi permise zorabului Baha să-și desăvârșească opera. Când sosi Baban, trupul chircit al președintelui Gologan nu mai era, din cap până-n picioare, decât o rană sângerândă. Baha fusese atât de brutal încât chiar îl emasculase, fără să fi fost în mod special antrenat pentru astfel de operațiuni. Cât despre Doamna Mortu, cu jugulara transformată în fântână arteziană, ea spumega în convulsii. Nici unul dintre ei n-a așteptat sosirea echipei de doctori adăpostiți în clădirea de alături; Gologan încercă să dea o ultimă indicație decisivă pentru dezvoltarea multilaterală a Jormaniei, dar expiră horcăind, în timp ce Doamna Mortu se stinse gângurind dulce.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Teoretic, Jormania continua să fie condusă de clanul celor 78, care primea ordine de la Jacan prin videofon. Dar cei 78 nu mai ascultau de ordine. Ocupau ca întotdeauna vechiul palat regal, împreună cu câteva sute de soldați și de membri ai Secanului, pentru că acolo se mai găseau de-ale gurii și pentru că, oricum, nu știau unde să se ducă. Ceruseră deja de mai multe ori ajutorul frățesc al Maculiei, care întârzia să sosească. Mai mulți dintre ei, înțelegând să profite de economiile depuse prin băncile elvețiene, intraseră într-un dialog activ cu toate statele sud-americane și africane susceptibile de a le garanta azilul politic. Deocamdată însă discuțiile nu duseseră la nimic precis.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Guzgan admitea necesitatea unei democrații reale, dar sublinia faptul că ea va trebui să fie realistă, adică de bun simț. "În seara unor alegeri cu adevărat libere în Jormania", spunea el, "trupele de la Maculburg vor trece Putanul și vor fi la Jorjan în douăzeci și patru de ore; nu vor întâmpina nici o rezistență". Iar Bolovan replica: "De aceea trebuie pregătită o rezistență. Trebuie să arătăm opiniei publice mondiale că suntem efectiv capabili să ne apărăm idealul. Ați văzut Borbisthanul? În cincisprezece ani, maculiștii n-au fost în stare să-i biruie pe partizani".

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Un fenomen straniu s-a produs atunci: toți acei năpăstuiți care așteptau plini de speranță o vizită a lui Tozgrec s-au îndreptat deodată, ca înțeleși, către un alt podiș, situat la câțiva kilometri mai la nord, în alt Golf al Smaraldelor, perfect identic cu primul, inclusiv în privința clădirii în ruină. Aici Tozgrec le-a apărut tuturora sub înfățișarea unui bătrân scârbos, cu o rană mare supurândă care-i acoperea obrazul drept, și le-a adresat un discurs cu prilejul sosirii Mileniului; discursul a fost și el transmis, nu se știe cum, în toate limbile, de către toate posturile de televiziune din lume, inclusiv cele din Maculia și Jormania. Acest mesaj al lui Tozgrec de Anul Nou a fost considerat de multă lume deosebit de îngrijorător.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Vila președintelui Jormaniei era prevăzută cu aparate din cele mai sofisticate pentru supraveghere și alarmă; în plus, era zi și noapte păzită de oamenii lui Baban. La nevoie, trupe de elită dotate cu tancuri și alte vehicule blindate puteau sosi la fața locului în nu mai mult de paisprezece minute. Un adăpost anti-atomic inexpugnabil putea permite unui grup de vreo treizeci de persoane să se izoleze etanș timp de optsprezece ani. Toate precauțiile minuțioase ce înconjurau persoana președintelui și suita sa nu făceau totuși nici doi bani în comparație cu arma secretă, zorabul Baha care, deghizat într-un pisoi inofensiv și îndopat cu mușchi de vițel în sânge, inspecta regulat, cu coada țeapănă, garda personală a lui Gologan înarmată până-n dinți.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Reculența simbolului lui Dionysos nu e frecventă, însă el are un lucru deosebit, anume că atinge straturile cele mai adânci ale intențiilor filozofilor moderni, reprezintă oarecum limita însăși la care gândirea lor e silită să se oprească.

în Iocari serio – Știință și artă în gândirea Renașterii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Totul începuse ca un joc, dar acum știa coridoarele și bolțile și locul unde-și pierduse brațele și putea spune sunetul fiecărui arbust mângâiat de vântul șerpuitor și simțea distincția subtilă dintre sărut și roșeață, deși nu era nimeni și nimic de simțit. În același fel, iubirea era iubire și n-avea niciun obiect și toate acestea erau Zeița, care-o lua tot mai departe și mai departe dincolo de frontiera de smarald. Și, cu toate că nu exista nici în afară și nici înăuntru, uneori ieșea din lumea de smarald și de fiecare dată Zeița venea cu ea. Puteam simți toate astea, nu conta dacă ochii-mi erau închiși ori deschiși. Era atât de frumoasă și de proaspătă, iar de fiecare dată umbra unui iepure negru traversa încăperea, sau se auzea un glas de delfin. Totul a început ca un joc. S-a terminat ca un lucru familiar, jucătorul însuși făcând parte din jocul de smarald.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diana Niță

Atât de...

Atât de fragilă-i fericirea,
E ca și un fir de ață,
Dacă se rupe, îl înozi
Și o iei de la capăt. Atât de neprevăzută- i viața,
Ca și când ai merge pentru prima oară,
Cazi, te ridici
Și mai încerci o dată. Atât e de nedrept,
Când dai cu însăși viața, piept
Și-i afli fețele cele mai ascunse
Și colțurile cele nepătrunse. Atât e de firav,
Nisipul din clepsidră,
Timpul curge în derivă
Și nu se oprește,
nici măcar o clipă. Atât de efemer e totul,
Când ai toți pionii, se termină jocul.
Dacă ai putea, să te întorci la start,
Însă, zarul a fost deja aruncat.
Să schimbi regulile,
Să joci după un alt plan.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Un calcul sumar ne arată că numărul minim de suflete este reprezentat de o cifră cu trei mii șaizeci și cinci de zerouri, fără a mai socoti că, pentru a-i obține primele unități, mai trebuie încă să-l ridicăm pe șase la puterea șase sute treisprezece. Mai realist, Samuel van Haeren vorbește, în tratatul atribuit lui Luino, doar de zece milioane de suflete.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Or, numai Anticristul poate să semene discordia în așa hal încât sfârșitul lumii să trebuiască a fi considerat iminent. În consecință, Institutul Epistofelic resimțise necesitatea de a face publică această supoziție. Dar, spre a nu tulbura partida modernă, patriarhul adăugi că "Institutul nu este în măsură să precizeze dacă Tozgrec este cu adevărat Anticristul" și de asemenea că "felul în care vor avea loc învierea trupurilor și Judecata de Apoi rămâne o chestiune controversată". Acest nou discurs suscită multe critici în toate cercurile epistofelice, favorabile sau nu lui Tozgrec. El fu invitat în mod formal de către un teolog radical să se ducă într-o țară neutră ca să-și explice poziția cu privire la religii. Desigur, propunerea era naivă: Tozgrec nu se duse nicăieri și nu explică absolut nimic. Asta îl făcu să-și piardă câțiva suporteri dintre vechii tozgreciști și să-și câștige alții dintre netozgreciști. În orice caz, în țara din America Latină unde se manifestase prima oară era venerat ca un sfânt epistofelic și tot felul de moaște, cum am mai spus-o, circulau pe ascuns la niște prețuri formidabile.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook