Carl Sagan

Mi-e teamă că, odată cu apropierea mileniului de marginea sa, pseudoștiința și superstiția vor părea an de an tot mai tentante, cântecul sirenei - al iraționalului tot mai sonor și mai atractiv. Pe unde am mai auzit noi asta? Ori de câte ori ne sunt stârnite prejudecățile etnice sau naționale, în perioadele de sărăcie, în timpul provocărilor legate de stima națională sau de furie, atunci când agonizăm după locul și scopul nostru cosmic diminuat, sau atunci când fanatismul din jurul nostru începe să fiarbă - atunci, obiceiuri de gândire familiare, din epoci îndepărtate, ajung să preia controlul. Flacăra lumânării începe să se gâtuie. Micul său bazin de lumină începe să tremure.

citat clasic din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "The Dragons of Eden: Speculations on the Evolution of Human Intelligence Paperback" de Carl Sagan este disponibilă pentru comandă online la 32.99 lei.

Citate similare

Victor Martin

Dragi copii, istoria ne învață că omul, atunci când începe să zâmbească, începe să gândească; și invers, când începe să gândească, începe să zâmbească.

aforism de din Țara lui Travian
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

În artă, o idee este la fel de bună ca altă idee. Dacă un om descoperă ideea tremuratului spre exemplu, dintr-o dată, întreaga artă începe să tremure. Michelangelo începe să tremure. El Greco începe să tremure. Toți impresioniștii încep să tremure.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când cineva începe o relație și după șase luni își dă seama că e ceva solid, abia atunci poate să se expună. Până atunci e în pericol.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Jacinto Benavente

Dușmanul începe să devină periculos atunci când începe să aibă dreptate.

citat celebru din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Este disponibilă și traducerea în italiană.
Mircea Albulescu

Noi dăm drumul la spectacol, spectacolul începe să fie, să capete viață, emoția începe să se nască pe scenă, începe să fie puternică, ea nu-și mai ajunge în propria ei cămașă și atunci pleacă peste public.

în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Exiști prin a te cunoaște pentru că începutul începe odată cu tine, că exiști numai atunci când începi a te cunoaște mai întâi pe tine, că adevărul începe de la tine. Iată în ce constă puterea gândului.

în Cuvântul deschide gândul omului (2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Cântecul vieții începe atunci când încetează zgomotul inutil din mintea noastră.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Biblia negociatorului" de Marian Rujoiu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -37.00- 31.99 lei.
Rosa Luxemburg

Caracterul unei femei nu se vede atunci când începe dragostea, ci atunci când ea se termină.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Cuth Hajnalka

De unde începe începutul

De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac își pierd elanul
în miez de vară când își scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia și pe mine să zbor spre stele;

De unde începe dragostea și cât va ține?
de unde știu că mă iubești tu doar pe mine
de unde știu că sufletu-ți mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde știu că tu exiști, că nu ești doar o-nchipuire
un dans al minții, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleșit de prea mult dor,
de întrebări și nențelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pacea interioară începe atunci când nu mai permiți ca evenimentele sau oamenii să-ți controleze emoțiile, ci tu ești în controlul gândurilor și trăirilor tale.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem o Lumină pentru cei din jurul nostru atunci când suntem transparenți și spectrul nostru este format din roadele Dragostei.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Separarea începe atunci când vă ascundeți sentimentele. Ea se va încheia atunci când le împărtășiți unul altuia. Acesta este fluxul și refluxul tuturor relațiilor.

în Liniștea inimii
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi. Un calendar spiritual" de Paul Ferrini este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.
Denzel Washington

Cred că mi-e mai bine atunci când sunt ocupat. Nu știu ce să fac cu timpul liber; nu pare să mi se potrivească. E o industrie păcălitoare, mai ales când ai succes. Nu mai trebuie să faci nimic. Eu sunt acel gen de persoană care dacă nu face ceva constructiv, poate începe să facă ceva distructiv.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când își privesc durerea în față, oamenii se simt egali. Atunci când durerea este recunoscută, oamenii învață să spună adevărul despre experiența lor. Atunci poate începe lucrarea lui Dumnezeu pe planeta Pământ.

în Liniștea inimii
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Atunci când ne trezim, iar soarele se bate cu noaptea, ca să urce pe cer, atunci când ciripitul păsării la drum ne însoțește, atunci când zâmbetul ne umple fața în urma trudei depuse, când culegem roadele la sfârșit de zi, de an sau spre toamna vieții, să nu uităm că am vrut, dorit, ca prin noi și cei în jurul nostru, Dumnezeu să arate că există.

(noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee îndoielnică, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie

În cazul ființei umane, atât timp cât sângele circulă prin corp în mod liber, ea se va afla într-o stare de sănătate deplină. Prin analogie, dacă banii circulă fără obstacole în viața voastră cotidiană, sunteți sănătoși din punct de vedere economic. Când omul începe însă să-i acumuleze, să-i pună la ciorap sau în safe-uri, când începe să se teamă pentru ei, atunci el se îmbolnăvește.

în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Miracle Power of Your Mind: The Joseph Murphy Treasury Paperback" de Joseph Murphy este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -121.99- 63.99 lei.

Cea dintâi întrebare, cu care trebuie să se ocupe o expunere a istoriei literaturii române, este: când începe această literatură? Dacă vorbim de literatura poporană, atunci trebuie să începem odată cu poporul român; dacă vorbim de literatura cultă, trebuie să spunem că începe mult mai târziu.

în Istoria literaturii române (1913)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton amuzant

Distribuie

Ceva se întâmplă în creierul nostru când luăm decizii puternice pe moment. Când luăm decizii, creierul degajă forțe electrice și începe să modifice întâmplările din jurul nostru pentru a ne duce la destinația dorită.

în Mintea conduce lumea (iulie 2013)
Adăugat de Iustinian CruceanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Octav Bibere

Infernul începe atunci când simți că ți-e frică și se termină atunci când nu mai simți nimic!

aforism de
Adăugat de Kitzy BushSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Dorul de tată

Mi-e dor de tine, tată.
Mi-e dor de sfatul tău,
care-l primeam odată,
atunci când făceam rău.

Mi-e dor de tine, tată.
Și de dojana ta.
De mintea luminată
ce mi-o făceai mata.

Mi-e dor de-înjurătura
pe care o primeam,
atunci când stricam șura
și fânu-l tăvăleam.

Ești tată prea departe.
La tine nu ajung,
că timpul ne desparte
și drumul e prea lung.

Dar îți promit eu, tată,
că sigur vin la tine,
când viața mi se gată
și totul va fi bine.

poezie de (septembrie 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook