
Am avut altă atitudine politică decât garda de fier, dar nu am prigonit pe nimeni și nu am făcut nici un gest urât. Nu pot să fiu însă umilit și degradat. De ce să fiu arestat? Dacă aș avea pe sufletul meu o cât de mică vină aș suferi orice, căci aș fi meritat. Dar așa? În cărțile scrise de mine apare clar atitudinea și concepția mea.
Petre Andrei în scrisoare către fiii săi (1940)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nebunia tenisului m-a prins și pe mine zilele acestea și m-a făcut să mă întorc la o veche iubire de-a mea. Atitudinea și mentalitatea de învingători, de campioni, de alfa. După cum poate știi, lucrul cel mai important pe care orice sportiv îl menționează atunci când vorbește despre performanță este atitudinea, mai importantă decât experiența și cunoștințele. Ceea ce îmi doresc este ca noi, cei din comunitatea alfa, să ne dezvoltăm o atitudine de campioni. Personalitate alfa este despre atitudine. Libertatea supremă a omului este să își aleagă atitudinea în orice situație de viață. Foarte mulți oameni care suferă din iubire, sau din lipsa de bani sau sănătate, au ajuns în situații grele tocmai din cauza atitudinii greșite. Înainte de a începe educația despre atitudine și mentalitate, aș vrea să știu ce înseamnă pentru tine atitudinea și mentalitatea? Cum i-ai explica unui prieten ce este atitudinea?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Marii bărbați care în Franța au luminat mințile pentru revoluția ce avea să vină au avut ei înșiși o atitudine cât se poate de revoluționară. Nicio autoritate exterioară, de orice fel ar fi fost, nu era recunoscută de ei. Religia, concepția despre natură, societatea, ordinea de stat, toate au fost supuse celor mai necruțătoare critici; toate trebuie să-și justifice existența în fața scaunului de judecată al rațiunii sau să renunțe la existență.
Friedrich Engels în Anti-Düring (1955)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Emily Dickinson
NU a frecventat cenaclurile,
NU a frecventat restaurantul scriitorilor,
NU a fost boemă,
NU s-a îmbătat decât cu eternitate.
NU s-a angajat în nici o polemică, deși și-a detestat contemporanii,
NU a făcut nici un gest zgomotos care să atragă privirile,
NU a făcut parte din nici o gașcă,
NU a fost membră de partid,
NU a cunoscut servituțile și compromisurile "vieții literare".
NU a asaltat redacțiile,
NU a fost cunoscută ca poetă, deși scria intens și continuu,
NU a publicat nimic în timpul vieții,
NU a înțeles poezia ca pe o competiție,
NU a trăit din scris, ci prin scris.
NU a vrut să vadă pe nimeni în ultima parte a vieții,
NU a mai ieșit din casă, deși era validă,
NU a avut biografie, și-a ars (la timp!) corespondența,
NU și-a ars însă sutele de poeme.
NU a avut soț,
NU a avut copii,
NU a avut amanți,
NU a iubit
decât scriitorii
din bibliotecă.
poezie de Traian Călin Uba din Și totuși, rodim
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și ce e de făcut pentru a-ți construi o atitudine pozitivă? Simplu: exersează! Dacă atitudinea ta este proastă, vei avea rezultate proaste, iar dacă este bună, și rezultatele ce le vei obține vor fi bune.
Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Victime frustrate care suferă și se urăsc pe sine, pe ceilalți și viață. Oare ei conștientizează că această atitudine este doar o alegere? Nu, nu vor sa conștientizeze - dacă le spui că există soluții spun "ușor de zis, greu de făcut". "Nu se poate schimba nimic", "viața e un chin", "trebuie să suferi", "lumea în care trăim mă face să fiu așa". Plasăm responsabilitatea, nu ne asumăm nimic, ni se întâmplă lucruri fără ca noi să putem face ceva, destinul face cărțile și noi privim neputincioși, dar frustrați, ceea ce ni se întâmplă. Însă lucrurile nu stau așa. Totul este o chestiune de alegere, mai exact de mentalitate și de atitudine. Viața nu ți se întâmplă, ci o faci să se întâmple. Sigur că există situații neprevăzute și probleme, însă tot mentalitatea și atitudinea ta fac diferența. Acțiunile tale, reacțiile tale, procesele tale mentale, autocontrolul tău emoțional, maturitatea ta psihică, abilitatea de conștientizare și cea de asumare fac toată diferența dintre o victimă și un învingător. Tu ce alegi să fii în viață? O victimă neputincioasă sau un învingător puternic și înțelept?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am socotit că avea vreo douăzeci de ani cel mult, însă ceva din atitudinea ei și din felul în care sufletul îi cădea la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gândesc că nu avea vârstă.
citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce te porți urât acum cu mine?
Din ziuan care mam născut
Eu team iubit și o știi bine,
Absolut tot la tine mia plăcut,
De ce te porți acum urât cu mine?
Copil fiind am mai greșit câteodată,
Însă nicicând mai mult de se cuvine,
Răul eu nu ți lam dorit vreodată,
De ce te porți acum urât cu mine?
Țiam dat tot ceam avut mereu,
Team îngrijit cum am știut mai bine,
Și ca so fac, am tras din greu,
De ce te porți acum urât cu mine?
Team dus la sport pe stadioane,
Team dus snoți în mari piscine,
Team dus la munte, la cabane,
De ce te porți acum urât cu mine?
Tu ai băut cât pentru cinci persoane,
Team dus chiar la femei străine,
Team dus la doctor de ai avut frisoane,
De ce te porți acum urât cu mine?
Team dus în multe țări din lume,
La cinema, la teatru, chiar la balerine,
Team îmbrăcat în splendide costume,
De ce te porți acum urât cu mine?
Te miști acum cu greu și fără vlagă,
Văd că refuzi să mai asculți de mine,
Deja eu te compar cu o mârțoagă,
De ce te porți acum urât cu mine?
Tu trup nevolnic care mai trădat,
Pierzânduți verva, dinți și chiar părul,
Ținândumă mai mult culcat pe pat,
Va trebui să afli de la mine adevărul:
Vreau să fii sigur că dacă vei continua,
O să tengrop și am să renunț la tine,
Am să apuc să merg pe calea mea,
Că prea te porți acum urât cu mine.
poezie de Paul Constantin (7 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Admirăm la alți oameni ceea ce credem că ei au și noi nu avem, însă psihologia explică foarte clar că prin mecanismul proiecției psihologice noi nu putem vedea la alții, bune și rele, decât dacă deja le avem și noi. Cum ai putea să recunoști sentimentul de ură din sufletul cuiva dacă tu nu ai urât niciodată ceva? La fel cu orice emoție, calitate sau defect. Nu le poți vedea la alții dacă tu nu le-ai știi deja. Când admirăm o calitate la o altă persoană, înseamnă că suntem la un pas de a o scoate la suprafață din noi. Când invidiem sau urâm o persoană sau trăsăturile ei, îngropăm și mai adânc în noi anumite elemente care credem că sunt rele, dar ele ne-ar folosi foarte mult în evoluție.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi când cele mai civilizate state au acceptat acest măcel îngrozitor, aceasta pustiire fără exemplu, nu pentru a desființa o națiune, ci pentru a distruge o concepțiune, nu pentru a întrona o dominațiune, dar pentru a inaugura o politică, apare clar că nimeni nu se va bucura de roadele noii stări de lucruri, dacă nu s-a arătat demn din vreme, nu numai cu vitejia, dar mai ales cu sufletul!
Nicolae Titulescu în Inima României discurs din 1915
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ***
Nu-mi pasă dacă soarta mea pe pământ
Puțin din Pământ a avut
Si dacă ani de iubire s-au frânt
In ura unui minut:
Si nici mă plâng dacă cei dezolați,
Dragă, sunt mai fericiți decât mine,
Ci că TU suferi de soarta MEA,
Doar un trecător prin destine.
poezie celebră de Edgar Allan Poe, traducere de Emil Gulian
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre sfârșitul lumii
Când va fi sfârșitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.
Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună și alt soare.
Lumea din nou va renaște
Cu alt Isus și alt Paște.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.
Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi și noapte
Fără să gândim la moarte.
Și atunci, ca și acum
Totul se va face scrum.
Alternanța alternează
Și altă lume urmează.
Din timp în timp vom tot renaște,
Altă lume vom cunoaște.
Deși ne vine iar sfârșitul
Tot n-atingem infinitul.
poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poți avea o atitudinea pozitivă și fără a avea talent și poți avea talent fără o atitudine pozitivă, dar totul se întâmplă cu adevărat când ai o atitudine pozitivă combinată cu talentul.
citat clasic din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Sinziana Mihalache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Există o mică diferență între oameni, dar această mică diferență contează. Această diferență este atitudinea. Ceea ce contează e dacă această atitudine e pozitivă sau negativă.
citat din W. Clement Stone
Adăugat de Cristiana

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nucleul unei stele este destul de masiv, se va micșora foarte mult, până ce va avea o rază mai mică decât raza Schwarzschild. Această rază este cea mai mică pe care o poate avea un corp cu o anumită masă. Pentru Soare este de 3 km, iar pentru Pământ de 9mm. Găurile negre se produc atunci când nucleul va avea raza mai mică decât această limită. Nici o radiație și nici o particulă nu poate scăpa enormei gravitații a găurilor negre.
citat din Adrian Șonka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul tradiției de Sfinții Mucenici
Tradiția e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.
Doar n-o să mă împiedic eu de-atât;
De mâine, o să văd eu cum m-oi drege.
Așa că trec la treabă hotărât.
Și de sub masă de mă vor culege,
Tradiția e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.
Nimic nu-mi stă în cale, mă simt rege.
Mândru privesc în jur, dar și-oțărât.
Nimeni nu pare a mă înțelege;
Toți cred, cu viața, că mi s-a urât.
Tradiția e pentru mine lege:
Pahare, câte-s scrise, dau pe gât.
rondel de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să știi că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut că vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Viața însă e ciudată, îl schimbă pe niciodată în uneori și lasă să se depună praful chiar și pe cărțile scrise cu sufletul.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Explică! Dă-i unui om o explicație despre cum a picat în iad! Explică-mi preferința! Nu am avut niciodată o preferință pentru ea, la fel cum nu am vreo preferință în a respira. Nici o altă femeie nu există alături de ea. Aș atinge mai curând mâna sa dacă ar fi moartă decât să ating orice altă femeie în viață.
George Eliot în Middlemarch: un studiu al vieții de provincie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atitudinea este mult mai importantă decât trecutul, decât educația, decât banii, circumstanțele, eșecurile sau succesele, decât ce cred oamenii despre noi, sau spun, sau fac. Este mult mai importantă decât înfățișarea, înzestrarea, sau talentul. Ea poate face o prietenie... o biserică... o casă. Ea poate întemeia o religie, și Îl poate chema pe Dumnezeu să vină în sufletul nostru. Minunat este că avem în fiecare zi o șansă în ce privește atitudinea pe care o vom adopta în acea zi.
citat din Charles Swindoll
Adăugat de Adriana Pleșca

Comentează! | Votează! | Copiază!
În alte sfere
De ce sunt eu pe lume, când toți suntem la fel?
Aceleași fapte bune, același caracter
Aceleași fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierți și iar greșesc!
Eu sunt la fel ca tine, căci suntem ființe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să știi!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji și cu probleme
Cu aceste haine, ce nu țin cont de vreme.
Vom fi la fel cu toți, chiar și după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Și în alte sfere și într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!
De găsești ca mine, înghețați de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Și dacă vor măcar puțin să înțeleagă!
Căci misterul vieți, nimeni nu-l dezleagă!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!