
Chiar și în secolul 22, nu s-a găsit nici o cale pentru a-i împiedica pe oamenii de știință mai în vârstă și conservatori, să ocupe poziții administrative cruciale. Într-adevăr, erau îndoieli cu privire la faptul că această problemă va fi rezolvată vreodată.
Arthur C. Clarke în Rendezvous cu Rama
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre știință, citate despre vârstă sau citate despre timp
Citate similare

Astfel își petrecură cei șapte tineri această zi, străduindu-se ca, până seara, înainte de a pleca spre casele lor, să viziteze cât mai multe dintre compartimentele navei albastre. Cu această ocazie, cei patru colegi mai noi constatară că rezervele celor trei nu erau deloc mai mari decât ale lor, erau absolut identice, cel puțin în privința dimensiunilor; chiar și a comandantului, mai ales că nu se știa mai din timp că Lucian va fi comandantul, iar el își alesese de mult rezerva lui, dinainte de a afla că va fi membru al echipajului în această misiune, sau că "Pacifis" va participa vreodată la vreo misiune spațială. Bineînțeles, nu reușiră să viziteze chiar întreaga navă, ci doar o mică parte din ea, apoi reveniră pe puntea principală; Eugen Manea nu-i mai căutase deloc în acea zi, semn că, într-adevăr, dânsul era ocupat. Nici o problemă, îl vor întâlni mâine și zilele următoare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre zile, citate despre viitor, citate despre tinerețe, citate despre seară, citate despre manele sau citate despre albastru

Când un distins om de știință mai în vârstă, afirmă că ceva este posibil, el are aproape sigur dreptate. Când afirmă că ceva este imposibil, este foarte probabil că el greșește.
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre posibilitate, citate despre imposibilitate, citate despre greșeli sau citate despre dreptate

Există un simbolism plin de speranță la faptul că steagurile nu flutură în vid...
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre simbolistică, citate despre existență sau citate despre drapel
Legea 1 a lui Clarke
Când un om de știință renumit, dar în vârstă afirmă că ceva este posibil, are cu siguranță dreptate. Când afirmă că ceva este imposibil, greșește cu desăvârșire.
murphologie
Adăugat de Roxana Bria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre perfecțiune, citate despre legi sau citate despre celebritate

Tehnologiile de comunicare, sunt necesare, dar nu suficiente, pentru ca noi oamenii să ne înțelegem unul cu celălalt. Acesta este motivul pentru care încă avem multe dispute și conflicte în lume. Instrumentele tehnologice ne ajută să adunăm și să răspândim informațiile, dar avem nevoie de asemenea de calități precum toleranța și compasiunea pentru a obține o mai bună înțelegere între oameni și națiuni. Am mare încredere în optimism ca și principiu călăuzitor, chiar și numai pentru că ne oferă posibilitatea de a crea o profeție care se auto-împlinească. Așa că eu sper că am învățat ceva de la cel mai barbar secol din istorie - secolul 20. Mi-ar plăcea să ne văd că vom depăși diviziunile tribale și să începem să ne gândim și să acționăm ca și cum am fi o singură familie. Asta ar fi globalizare reală...
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre informații, citate despre țări, citate despre învățătură, citate despre încredere, citate despre toleranță, citate despre tehnologie sau citate despre principii
Omul de știință are multă experiență cu ignoranța, cu îndoiala și cu nesiguranța, și această experiență este de o foarte mare importanță, cred eu. Când un om de știință nu știe răspunsul la o problemă, el este ignorant. Când are o presimțire despre care ar putea fi rezultatul, el este nesigur. Și atunci când este al naibii de sigur despre care urmează să fie rezultatul, el încă are câteva îndoieli. Noi am aflat că este de o importanță capitală pentru a putea progresa, ca noi să ne recunoaștem ignoranța și să lăsăm loc pentru îndoială. Cunoașterea științifică este un corp de enunțuri de diferite grade de certitudine - unele destul de nesigure, unele aproape sigure, nici unele absolut sigure. În prezent, noi oamenii de știință suntem obișnuiți cu asta, și se înțelege de la sine că este perfect consistent să fii nesigur, că este posibil să trăiești și să nu știi. Dar nu știu dacă toată lumea realizează că acest lucru este adevărat. Libertatea noastră de a ne îndoi s-a născut din lupta împotriva autorităților în zilele timpurii ale științei. A fost o luptă foarte puternică și profundă: permiteți-ne să punem întrebări, să ne îndoim, să nu fim siguri. Eu cred că este important ca noi să nu uităm această luptă și astfel să fie posibil să pierdem ceea ce am câștigat.
citat din Richard P. Feynman
Adăugat de Cătălin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ignoranță, citate despre viață, citate despre prezent sau citate despre nesiguranță

Singura cale de a descoperi limitele posibilului este de a le depăși până la imposibil.
citat din Arthur C. Clarke (1962)
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt disponibile și traduceri în franceză, spaniolă, catalană, portugheză și italiană.
Vezi mai multe citate despre limite sau citate despre depășire
Secolul XX a fost secolul sângelui, secolul în care oamenii au putut să-și imagineze și să realizeze genocidul evreilor, secolul Auschwitz-ului, al victimelor persecutate naziste, precum și secolul tragediei comuniste, al lui Jan Palach, al Gulagului, al ororilor stalinismului.
citat din Walter Veltroni
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tragedie, citate despre sânge, citate despre nazism, citate despre imaginație, citate despre comunism sau citate despre Israel
Când va încolți în mintea organelor administrative că îmbunătățirea producției agricole este o problemă fundamentală a satului nostrum românesc, atunci greutățile vor fi pe jumătate biruite. Dacă va deveni unanimă această convingere, se vor găsi și mijloacele și căile pentru a se ajunge la scop.
citat clasic din Gheorghe Ionescu Șișești
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sat, citate despre producție, citate despre devenire, citate despre agricultură sau citate despre România
Asteroizii ne au în vizor. Dinozaurii nu au avut un program spațial, așa că ei nu sunt aici să vorbească despre această problemă. Noi suntem aici, și avem puterea pentru a face ceva cu privire la această problemă. Eu nu vreau să fim rușinea galaxiei, de a fi avut puterea de a devia un asteroid, și să nu o fi făcut, și apoi să ajungem să dispărem.
citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre asteroizi, citate despre vorbire sau citate despre rușine
Fiecare problemă rezolvată naște o nouă problemă nerezolvată încă.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de rorogio

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre naștere

S-ar putea, ca rolul nostru pe această planetă să nu fie acela de a-l venera pe Dumnezeu - ci de a-l crea.
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre planete sau citate despre Dumnezeu
Oamenii de știință au un lucru comun cu copiii: curiozitatea. Pentru a fi un bun om de știință, trebuie să păstrezi această trăsătură din copilărie.
citat din Otto Robert Frisch
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre copilărie

În știință se întâmplă de multe ori ca oamenii de știință să spună: "Tu știi că e un argument foarte bun; poziția mea este greșită."; apoi își schimbă părerea și niciodată nu mai auzi acest punct de vedere vechi de la ei, din nou. Ei într-adevăr fac acest lucru, deși nu se întâmplă atât de des cum ar trebui, pentru că oamenii de știință sunt ființe umane, iar schimbarea este uneori dureroasă. Dar se întâmplă în fiecare zi. Nu-mi amintesc ultima dată când s-a întâmplat așa ceva în politică sau religie.
citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre schimbare
- citate de Carl Sagan despre schimbare
- citate de Carl Sagan despre știință
- citate de Carl Sagan despre religie
- citate despre politică
- citate de Carl Sagan despre politică
- citate de Carl Sagan despre greșeli
- citate despre durere
- citate de Carl Sagan despre durere
Rose (în vârstă): Poți da o viață în schimbul alteia? Omida se transformă în fluture. Dacă o simplă insectă putea face acest lucru, eu de ce nu puteam? Era mai de necrezut ca faptul că Titanicul se poate scufunda?
Lewis Bodine: Nu am găsit nimic despre Jack. Nu există niciun document cu privire la el.
Rose (în vârstă): Nu, n-are cum, nu-i așa? Și nu am amintit nimic de el până acum. Nimănui. Nici măcar bunicului tău... Inima unei femei este un ocean plin de secrete. Dar acum știi că a existat un bărbat pe nume Jack Dawson care m-a salvat în toate felurile în care o persoană poate fi salvată. Și nu am nici măcar o fotografie de-a lui. Acum există doar în amintirea mea.
replici din filmul artistic Titanic
Adăugat de Andreea Tanase

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre salvare, citate despre secrete, citate despre ocean, citate despre insecte, citate despre inimă sau citate despre fotografie

Cea mai mare problemă a lumii este faptul că proștii și fanatici sunt întotdeauna siguri pe ei, în vreme ce înțeleptii au parte de îndoieli.
citat clasic din Bertrand Russell
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie sau citate de Bertrand Russell despre prostie

Nici o problemă nu poate fi rezolvată la același nivel de cunoștințe la care a fost creată.
citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În știință [în comunitatea științifică] se întâmplă des ca oamenii de știință să spună: "Să știi că acesta este un argument foarte bun. Punctul meu de vedere este greșit." și apoi ei chiar se răzgândesc și tu nu vei mai auzi niciodată de la ei vechiul lor punct de vedere. Ei chiar fac asta. Nu se întâmplă atât de des pe cât ar trebui, pentru că oamenii de știință sunt și ei oameni și schimbarea este câteodată dureroasă. Dar se întâmplă în fiecare zi. Nu pot să îmi aduc aminte de ultima oară când s-a întâmplat așa ceva în politică sau religie.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de nepotrivit este să numim această planetă Pământ când ea este în mod evident un Ocean!
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știința poate distruge religia la fel de bine ignorând-o, precum ar face-o contrazicându-i principiile. Nimeni nu a demonstrat vreodată, din câte știu eu, inexistența lui Zeus sau a lui Thor dar au puțini adepți acum.
citat din Arthur C. Clarke
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre Zeus