Noaptea are o mie de ochi

Noaptea are o mie de felinare
Iar zilei unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina lumii moare
Odată soarele apus.

Mintea are o mie de felinare,
Inimii unul e de-ajuns;
Şi totuşi lumina vieţii moare
Dacă iubirea a apus.

poezie de Francis William Bourdillon din Printre flori, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea are o mie de ochi [The night has a thousabd eyes]

O mie de ochi noaptea are,
Ziua de unul doar dispune;
Însă lumina lumii moare
Atunci când soarele apune.

O mie de ochi mintea are,
Inima unul doar păzeşte;
Însă lumina vieţii moare
Atunci când dragostea păleşte.

poezie de Francis Bourdillon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi iubirea

şi totuşi iubirea doare câteodată
când valuri de suspine vuiesc în adâncuri
când frenezia zilei este suspendată
când credinţa pierde mirabile tâlcuri.

şi totuşi iubirea îngroapă extaze
când candorile vieţii tremură a pustiu
când ceaţa din zori acaparează raze
şi sufletul străbate decorul arămiu.

şi totuşi iubirea se transformă-n lavă
când trădarea sfinţilor trece în profunzime
când speranţa moare ucisă de otravă
când spiritul simte a vieţii cruzime.

şi totuşi iubirea e un cântec de slavă
în raiul inimii în izvor de limpezime.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ajuns cu analgezicele, vindecaţi

De-ajuns cu analgezicele, vindecaţi.
De-ajuns cu măgulelile, luaţi comanda,
chiar dacă sălbaticile voastre bucurii
sunt permanente izvoare de inechitate
şi vă inundă vasele –
care, totuşi, pot fi înlocuite.
De-ajuns cu reconsiderările, creaţi.

Nu mai minţiţi pe cei bolnavi,
nu se vor face bine.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile lumii sunt stinse

Luminile lumii se sting,
Mai sclipesc câteva prin cetate,
Armate mondiale înving,
Generaţii sub spectrul lui Marte.

Aş fi vrut să trăim ca-n trecut,
În lumina Cetăţii Eterne,
Conjuraţii conspiră tăcut,
Să ne prindă-n capcane moderne.

Te mai am, te mai vreau, cum să nu?
Dar minunile lumii sunt stinse,
Şi le vezi uneori numai tu,
Prin cetăţi, cu luminile-aprinse.

Suntem totuşi doar doi străini,
Ne striveşte apusul ce vine,
Mai aprind împăraţi bizantini,
Candelabrele gintei latine.

Te mai vreau, te mai pot, te mai simt,
Dar ne sting conspiraţii mortale,
Reaprindem lumini pe Pământ,
Luceferi în cetăţi ancestrale,

Care eu, care tu, care noi,
Mai veghează în noapte ruina?
Au rămas pe Pământ doi strigoi,
Prin cetăţi să aprindă lumina.

Mă mai ierţi, mă înşeli, te mai iert,
Peste lume se trage cortina,
Aşteptăm într-un secol incert,
Un profet să aprindă lumina,

Te iubesc, te iubesc, cum să nu?
Dar luminile lumii sunt stinse,
Şi-am rămas pe Pământ eu şi tu,
Să veghem candelabrele-aprinse.

Pentru noi se trezeşte-un apus,
Pe Pământ un apus mai răsare,
Când cocorii luminii s-au dus,
Semănăm prin amurg felinare.

Iar lumea dacă nu ne mai vrea,
Cu lumini condamnate la moarte,
Te invit să plecăm, draga mea,
Luminând pe planeta lui Marte...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul este de-ajuns

Prin dealuri fluieră vântul
Munţii se scaldă grijulii
Cerul ce sărută pământul
La lumina Lunei argintii

O mână am întins spre tine
M-a îmbrăţişat doar vântul
Şi sărutări în păr îmi pune
Iubindu-ne etern cu gândul

Aripi de vânt trimite şoapte
Iar Luna albă ne veghează
Iubirea-i tăinuită -n noapte
Atunci când soarele visează

Rămânem suflete pereche
Un răsărit ajunge la apus
Gândul şopteşte în ureche
Ne iubim visul este de-ajuns

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ar fi să ne naştem şi să murim toţi precum soarele care se naşte şi moare în fiecare zi, prin răsărituri şi apusuri fermecătoare. Să devenim lumina lui nemuritoare, la răsărit, la amiază şi-n apus.

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre întuneric şi lumină

Când moare noaptea în zori,
din întuneric naşte lumină.
Când sădim în nisip flori,
din pustiu facem grădină.
Când pe cer soarele moare,
cu el moare şi lumina.
Întunericul apare,
un pustiu este grădina.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată avută Recunoaşterea Adevăratei tale Fiinţe, orice întrebare ca şi orice răspuns încetează, iar ceea ce eşti tu, cel adevărat; Tăcut Fiinţează. Odată ce entitatea gând-rădăcină falsă numită "eu" moare, cine să mai întrebe şi ce mai este de întrebat? Cuvintele pot răsări la fel de tăcute ca soarele, iar lumina lor va ilumina lumea, dar nu există nimeni care să vorbească, nimic de spus şi nimeni care să le asculte. Şi totuşi, ele vor elibera fiinţele care se cred ignorante din Maya, din ghearele încătuşării, la fel cum soarele te eliberează din ghearele întunericului. Nimeni nu face o astfel de iubire şi totuşi ea este mai vie ca viaţa şi este Aici în toate timpurile şi în toate epocile, dăinuind una cu veşnicia, ca veşnicia.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Franţa moare, unul din cei doi sori la lumina cărora a înflorit şi s-a dezvoltat existenţa mea, s-a stins.

Pericle Martinescu în Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim (1941–1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expandabilă

Iubirea mea nu moare, ea singură-i ecoul oceanicelor zări,
Dă raiurilor roze, balsam, rod pe înalturi,
Mai curmă zbor de ciori, negreli pe depărtări
Ce îi umbresc privire cu-interminabilele-i salturi.

Eu nu sunt la apus, doar ziua, cu-a ei umbră...
Mă zămisleşte aur, purpură în veşmânt,
Lumina mea nu moare, ci-nfăşură de sumbră,
Pâlpâitoarei clipe, un lanţ de muguri sfânt.

Iubirea mea nu moare, nici moartea nu mă moare,
Azi numai nevăzutul îmi simte-mprospătare
Cu fericiri din duhu-mi şi albul drept splendoare
Căzând pe-aripa vremii ca strai de... mai mult soare.

Şi numai nevăzutul îmi simte norocoase,
Intrări de-arome-n piele cu vârfurile-ntoarse
Spre pulsuri îmbinate cu strălucirea-n oase
Când spadă-i este ploaie, când atrii îi sunt roase.

Iubirea mea nu moare, cătuşă-i pe sporirea ce ţine seamă Viul
În care te găsi, nu am cum să te pierd în avuţii de bezne
Acum când se deschid împrejmuiri din pliul
A mii de curcubeie ce ne trancend o veşnicie glezne.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mea

În amurgul sufletului meu
Nu e niciun fel de înserare,
Stelele se nasc şi Dumnezeu
Înviază parcă din uitare.

Şi ce dacă scapătă lumina
Soarelui, şi n-o să mă mai vezi,
Îţi voi da-ntâlnire în grădina
Visului, cât o să mai visezi.

Tu nu vezi că tot ce ni se-ntâmplă
E deasupra celor ce se pot?
Mâna stângă mi-o ridic la tâmplă
Şi cu dreapta inima mi-o scot.

Şi mi-ntreb şi inimă şi minte:
Care dintre voi se teme oare
Că-n amurguri soarele fierbinte
Se răceşte sau iubirea moare?

Inima-mi bate, mintea mă gândeşte
Şi-n ochii mei se văd ca să mă plângă,
Dar dacă una poate se-ndoieşte
Cealaltă sigur poate să se frângă...

Iar eu le spun fricoaselor din fire:
Iubirea nu e-n mine sau în voi,
Ci noi suntem ostatici în iubire
Perechi să facem, nicidecum război;

Şi-am să le strig din fiecare
Cântec al zorilor de zi:
Măcar cât soarele nu moare
Nici dragostea nu va muri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinare pe stradă

Cresc din văzduh felinare pe stradă,
Urma ta miroase a zăpadă,
Inima mea se-ntinde în ea
Desenând o vioară în formă de stea.

Gânditoare natura aşteaptă
Pământul dansând pe-o lopată,
Florile se înmulţesc în neştire,
Iubiri profunde-s în pornire.

Iederi cresc în jur la felinare,
Urma şi inima intră-n calendare,
Timpul poartă în veşnicie noul,
Sămânţa vieţii mătură ecoul!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele la apus

Zăceam acolo întins pe nişte pături
Prea istovit să-mi pot capul înălţa,
Şi-o zi lungă şi fierbinte îmi trecea pe-alături,
Şi-mi doream să fi fost mort. Şi asfinţea.

Spre vest, lichid, aurul aluneca-n amurg.
Contemplam cum lumina zilei moare
Şi parcă simţeam cum stelele de pe cerescul crug
Îmi însoţeau inima într-o depărtare mare.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

E toamnă, seară, noi şi un apus
în care ne privim, ne aşteptăm,
şi ne-am dori ca înapoi să dăm
un timp ce-aleargă liber, nesupus.

Să facem să dispar-o depărtare
ca şi apusul ce, spre noapte, moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb de noapte

Valuri concentrice de parfum
Simfonie de petale aurii
E tot galben,
Dar nu de-ajuns.

Am închis sărutul fără pecete.
Prin mâini străine,
E verde,
Dar nu de-ajuns.

Cald, gust metalic,
Durere halucinogenă,
E roşu,
Dar nu de-ajuns.

Umbriţi de gene ondulate
În lacrimi de sare
Tot albastru,
Dar nu de-ajuns.

Speranţa, viitorul,
Visul alb din zori...
Prea negru.

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă lumina este prima iubire a vieţii, oare iubirea nu este lumina inimii?

citat celebru din romanul Eugenie Grandet de Balzac
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare seară

Iubirea se-nchină unor albastre zări
E unul din îndreptarele multora
Se-ascunde în ochii omului pătimaş
Iubirea se-nchină celor fără de vrăjmaşi
Iubirea e singura atingere mută...
Iubirea te-nalţă, fără să-ţi spună
Iubirea te caută-n zile, fără răspuns
Iubirea e aici, acum în răstimp.

Magie... cuvânt nerostit, academic
Magia iubirii un necesar absolut
Pe câmpuri magnetice, accesând fericit
Un alt cuvânt, un alt motiv...
Pentru a fi entuziasm şi fecund.
Atingerile tale mă dor şi poate
Că-ntr-o zi, atentă vei fi...
Vei lumina în ochii mei fără de răbdare.

Vei fi albastru de jad... verde de cuvânt
Şi fiecare notă din veşnicia vieţii
Va fi cunoscută... ca un posibil ascuns
Voi fi liminiţa din capătul tunelurilor mute
Şi voi răsări la fiecare apus...
Nu am nici falsuri, nici calendare aprinse
Doar privesc nedumerită lumina
Se-aprinde în noi... se-aprinde vrăjit.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!