Ursus avea o retortă şi un vas de alchimist. Vindea leacuri universale. La nevoie, compunea comedioare, pe care tot el le juca, lucru care-l ajuta să-şi vindă leacurile. Neiubitor de oameni şi totodată vorbăreţ, o scotea la capăt vorbind de unul singur. Din stradă, îl auzeai vorbind în baracă. Tecătorii spuneau: "E idiot". Din fericire, Ursus nu călcase niciodată prin Ţările de Jos. Acolo, fără îndoială că l-ar fi cântărit, ca să afle dacă avea greutatea normală peste care sau sub care un om e socotit vrăjitor. Fiind prea sărac şi prea aspru din fire şi făcând cunoştinţă cu Homo într-o pădure, deprinsese gustul vieţii rătăcitoare. Luase lupul şi pornise cu el pe drumuri.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus avea vreo cincizeci-şaizeci de ani şi părul sur. Homo avea părul negru şi era un lup lung de un metru şi jumătate, foarte puternic, cu privirea piezişă. Uneori, seara, din prietenie, Ursus îl lăsa să rătăcească liber prin preajma locuinţei lor; lupul nu-i înşela niciodată încrederea, iar în societate se purta cu discreţia unui căţeluş.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus şi Homo erau legaţi printr-o strânsă prietenie. Ursus era om, Homo era lup. Însoţirea aceasta dintre om şi lup îşi câştiga traiul prin bâlciuri, din hramurile parohiilor şi din nevoia oamenilor de pretutindeni de a asculta baliverne şi a cumpăra leacurile şarlatanilor.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursus locuia într-o baracă amărâtă pe roate, pe care Homo, un animal îndeajuns de civilizat, o trăgea după el ziua şi o păzea noaptea. Lupul fusese dresat să facă divergenţe giumbuşlucuri, care aduceau mulţi bani. "Fii atent mai ales să nu degenerezi în om" îi spunea prietenul său.

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul nu muşca niciodată, iar omul nu muşca decât uneori. Ursus era mizantrop şi ca să-şi dovedească şi mai mult această ură faţă de oameni, se făcuse măscărici de bâlci. Era ventriloc şi putea vorbi fără să-şi mişte buzele. Reproducea la perfecţie accentul şi pronunţia oricui; imita atât de bine glasurile, încât ai fi putut jura că vorbeau chiar cei cu pricina. Scotea sunetele mai multor soiuri de păsări, călătoare ca şi el; iar uneori te făcea să auzi fie zarva unei pieţe pline, fie sunetul unei păşuni unde mugeau vitele. Era ager la minte, curios şi înclinat spre fenomenele neobişnuite, pe care le atribuim basmelor. Se intitula "negustor de superstiţii".

Victor Hugo în Omul care râde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit cândva pe stradă un tânăr sărac foarte îndrăgostit. Cu pălăria roasă, cu haina jerpelită, cu pelerina prea strâmtă, cu pantofi sparţi, prin care intra apa... şi cu stele în suflet.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de roua
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

dacă aş fi un om curajos
ţi-aş mărturisi că te visez
aproape în fiecare noapte
dacă aş fi un dandy
ţi-aş trimite prin curier
un buchet de flori
dacă aş fi respectabil
ţi-aş spune că e prea devreme
dacă n-aş avea inimă
ţi-aş da de înţeles că e prea târziu
dar sunt un poet uşor nevrotic
şi de-a pururi sărac
drept pentru care
am scrijelit acest poem
pe scoarţa unui copac
dintr-o pădure despre care
tu nici măcar nu ştii
că există

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o păreche de oameni, muncitori, de! cum dă Dumnezeu. Toată nădejdea lor era într-o iapă cu care se hrăneau. Şi ar fi voit şi ei să aibă un copilaş, dar fu peste poate. Cercetară în dreapta şi în stânga, ca să afle niscaiva leacuri care să le desfacă făcutul stărpiciunei lor, dară, aşi! parcă întâlnea tot surzi şi muţi. Nimeni nu ştia să-i înveţe ceva. Mai umblară ei ce umblară şi, la urma urmelor, aflară despre un vrăjitor meşter carele închega şi apele. Creştinul se duse şi la dânsul, îi spuse păsul lui şi îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-aşteptă multă rugă şi, după ce se învoiră, îi dete un măr.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreb care din două – viaţa civilizată sau cea naturală – este mai susceptibilă să devină de nesuportat celor care o trăiesc? Aproape că nu vedem în jurul nostru decât oameni care se plâng de existenţa lor; şi mai mulţi sunt aceia care nu se plâng, deşi sufletul le e plin de aceasta; îmbinarea legilor divine şi omeneşti abia dacă este de ajuns pentru a împiedica dezordinea. Concluzia va fi că, rătăcind prin păduri, fără meşteşuguri, fără grai, fără locuinţă, fără război şi fără legături, fără a avea nevoie de semenii săi şi fără a avea vreo dorinţă de a le face rău, poate fără a recunoaşte vreodată pe vreunul dintre ei în mod individual, omul sălbatic, prea puţin supus pasiunilor şi fiindu-i de ajuns lui însuşi, nu avea decât sentimente şi cunoştinţe cu această stare.

Jean-Jacques Rousseau în Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni (1755)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când concepem substanţa, concepem numai un lucru care există în aşa fel, că nu are nevoie decât de el însuşi pentru a exista. Aici pot exista nelămuriri în ceea ce priveşte explicarea cuvintelor: a nu avea nevoie decât de el însuşi: căci, la drept vorbind, nu există decât Dumnezeu care să fie astfel şi nici un lucru creat nu poate exista nici o singură clipă fără a fi susţinut şi menţinut prin puterea lui. Dar pentru că între lucrurile create unele sunt de aşa natură că nu pot exista fără altele, noi le distingem pe acestea de cele care n-au nevoie decât de ajutorul obişnuit al lui Dumnezeu, şi le numim substanţe, iar pe celălalte le numim calităţi sau atribute ale acestor substanţe.

Aristotel în Despre suflet
Adăugat de Adina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul săracului

În vremea în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La sărac până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

Dacă-i prea adânc e semn,
C-a bătut prea multe cuie
Şi că-i ţeapăn ca un lemn
Şi la ceruri, iată-l... suie!

Dacă n-are somn e semn,
Că de frigul care-l frige
Va ieşi în stradă demn
Foamea din el ca s-o strige.

Nopţile în care Domnul
Toarnă poduri fără cuie
La săraci până şi somnul
Ori e prea adânc, ori nu e.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcise galbene

E important să nu vezi lumea dintr-un singur sens

ea se împarte în multe fibre, dimensiuni
direcţii
mă reped asupra ta ca asupra unei prăzi
pe care nu o voi avea niciodată
iubesc acele minute pe care nu le voi avea
acele membre încolăcite, acele vorbe în dimineaţa prea rece
în care vrei să mă ţii de mână, incoerent
în timp ce narcisele galbene
taie aerul cu prea multa lor culoare
sunt bolnavă,
mă îndrept spre o stare nedefinită,

spre un lucru
pe care nu-l pot anticipa
sunt ca o apă neliniştită.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Des-facerea

Ceea ce este trebuie să se confirme prin sine
Căci altfel nu este;
Ce se vede trebuie să se vadă singur,
Ce se aude trebuie să se audă singur,
Ce se simte trebuie să se simtă singur,
Ce miroase trebuie să se miroasă singur,
Gustul trebuie să se guste singur,
Căci altfel de ce ar avea nevoie să fie?!
Şi din miezul tuturor acestor esenţe
Se desface Universul
Care se DES-FACE în viaţă şi moarte –
Viaţa prin ea însăşi,
Moartea prin ea însăşi,
Care se DES-FAC în fiinţe şi nefiinţe,
Separat, pentru fiecare ceea ce merită.
Şi dacă nu te voi mai întâlni
Niciodată
Înseamnă că ne-am despărţit înfricoşător
De trist
În două lumi,
Una care există
Şi una care nu există.

poezie de Bujor Voinea din Transparenţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii există în grade diverse; or, cea dintâi însuşire pe care-o avea Miss Emeralds era să sugereze că ea exista doar din întâmplare şi fără să aibă propriu-zis această intenţie. Într-adevăr, până şi cel mai nesemnificativ gest al ei părea să-i sublinieze descumpănirea de-a fi pe lume şi de a juca un rol pe care şi-l îndeplinea altminteri de minune, ignorându-i totodată în mod vizibil esenţa. Era într-atât de străină în această lume populată cu oameni de rasa noastră, încât Ted L., cel care avea să devină unul dintre cei mai mari scriitori ai vremii noastre şi care pe-atunci era singurul meu prieten, o numise Alogena.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni vorbind singuri pe străzi

Teribil!
nici măcar tragic,
doar teribil.
un trecător,
vorbeşte, singur, pe stradă.
are mintea rătăcită,
sau, poate nu.
cui o şopti?
cu cine se ceartă?
anapoda.
tristă alienare
altă eroare,
lumi paralele
fără podele.
mă întreb,
dacă n-am nimerit din greşeală,
în oraşul acela,
de care nimeni nu a auzit,
în care oamenii recită pe străzi,
propria creaţie.
desigur,
total incert,
total nesigur.
dar cât neverosimil,
nici măcar tragic,
doar teribil.
dar dacă
şi eu vorbesc singur
şi nu este nimeni să mă audă?
nici măcar nefericitul,
care vorbeşte de unul singur,
pe strada cu Poşta.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îi iubim pe cei care ne urăsc duşmanii, iar dacă nu am avea duşmani, am avea prea puţini oameni pe care să-i iubim.

citat celebru din Bertrand Russell
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că acesta este tipul de bărbat care ar trebui să fie prima dragoste a unei femei. Unul care să îţi dăruiască flori şi să-ţi reumple paharul cu apă fără să fie nevoie să îi ceri asta. Unul care te urmăreşte cu privirea într-o încăpere plină cu oameni numai pentru a se asigura că eşti bine. Unul care să te iubească de la distanţă în tăcere, fără să te preseze sau să-şi dorească să te schimbe.

citat din Una La Marche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânse Horcruxul fals cu un gest mecanic, dar în ciuda tuturor celorlalte lucruri, în ciuda drumului întunecat şi şerpuit pe care-l vedea în faţa ochilor, în ciuda confruntării finale cu Cap-de-Mort, despre care ştia că trebuia să aibă loc, indiferent dacă avea să fie peste o lună, peste un an, sau peste zece ani, i se umplu inima de fericire la gândul că avea încă o ultimă zi însorită de pace, de care să se poată bucura împreună cu Ron şi Hermione.

J.K. Rowling în Harry Potter şi Prinţul Semipur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea, ca într-o Hexagramă

Imaginea, ca într-o Hexagramă:
Eremitul închide uşa în faţa viscolului.
Astfel reţine căldura în baracă.
De-a lungul iernii îşi sortează tot ce are.
Lucrurile care au fost începute bine trebuie să fie duse la capăt.
Celelalte, trebuie aruncate.

Primăvara el apare cu un veşmânt
şi cu o singură carte.

Baraca este foarte curată.

Dacă nu ar fi fost acest lucru, n-ai fi putut bănui niciodată
că cineva a locuit acolo.

poezie de Lew Welch, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ura faţă de rău, care se manifestă, de fapt, prin durere, este necesară din punctul de vedere al corpului. Vorbesc însă de ura care provine dintr-o cunoaştere mai clară şi o raportez numai la suflet. Afirm de asemenea că ura este întotdeauna însoţită de tristeţe, deoarece răul nefiind decât o lipsă, nu poate fi conceput fără un subiect real în care să se afle;şi nu există nici un lucru real care să nu aibă în sine ceva bun, aşa încât ura care ne depărtează de un rău, ne depărtează totodată de binele cu care acesta este legat, iar lipsirea acestui bine, fiind înfăţişată sufletului nostru ca un neajuns care îi aparţine lui, provoacă în el tristeţe. De pildă, ura care ne depărtează de purtările rele ale unei persoane, ne depărtează totodată de convorbirea cu această persoană, în care altminteri am putea găsi ceva bun, lipsirea de acest lucru fiind supărătoare pentru noi. Şi tot astfel, în orice altă ură se poate observa un motiv de tristeţe.

citat din Ralph Cudworth
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!