Diverse cauze determină apariţia caracterelor speciale ale mulţimilor. Prima constă în faptul că individul din mulţime dobândeşte, prin conştiinţa apartenenţei la un număr, sentimentul unei puteri de neînvins, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care dacă ar fi singur, ar fi obligat să şi le reprime. El va ceda în faţa acestora cu atât mai uşor cu cât (mulţimea fiind anonimă şi ca atare, iresponsabilă) sentimentul responsabilităţii, care îi înfrânează totdeauna pe indivizi, ar dispărea în întregime. Prin urmare, este suficient să spunem că individul din mulţime se află plasat în nişte condiţii care îi permit să-şi relaxeze reprimarea tendinţelor sale inconştiente.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o mulţime de oameni doreşte cu pasiune un lucru, nu-l doreşte niciodată mult timp, fiind incapabilă de o voinţă perseverentă. Nu suportă nici o clipă de răgaz între dorinţă şi realizarea acesteia. Mulţimea încearcă sentimentul atotputerniciei; pentru individul făcând parte dintr-o mulţime, noţiunea imposibilului nu există.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caracteristicile în aparenţă noi pe care individul le manifestă în cadrul mulţimii nu reprezintă de fapt decât manifestări ale inconştientului în care se află înmagazinaţi germenii a tot ce există mai rău în sufletul omenesc; dacă vocea conştiinţei încetează sau dacă sentimentul responsabilităţii dispare în aceste circumstanţe – iată un fapt pe care nu ne este greu să-l înţelegem.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Influenţa unei sugestii îl va lansa pe individul din mulţime cu o irezistibilă impetuozitate către îndeplinirea unor anumite acte; impetuozitatea este şi mai irezistibilă în cazul mulţimilor decât la subiectul hipnotizat, deoarece sugestia, fiind aceeaşi pentru toţi indivizii, se amplifică, devenind reciprocă.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece indivizii făcând parte dintr-o mulţime sunt dizolvaţi într-o unitate, trebuie prin urmare să existe ceva care să-i ataşeze unii de alţii şi e posibil ca acest ceva să fie tocmai elementul care caracterizează mulţimea.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţimea este extraordinar de influenţabilă şi de credulă, este lipsită de simţ critic, pentru ea nu există neverosimil. Gândeşte prin imagini care se cheamă unele pe altele pentru a susţine asocierea, ca în stările în care individul dă curs liber imaginaţiei, fără ca vreo instanţă raţională să intervină pentru a judeca gradul de verosimitate al acestor imagini. Sentimentele mulţimii sunt totdeauna foarte simple şi foarte exaltate. Tot astfel, mulţimea nu cunoaşte nici îndoială, nici incertitudine.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este dificil de redat, într-o manieră transparentă, pentru cititor, prin expunerea unei psihanalize care trece prin diferitele straturi suprapuse pe care le parcurge tratamentul, structura atât de complicată a unui caz grav, recunoscută sau bănuită prin analiză. Această sarcină devine dificilă datorită rezistenţei bolnavilor, cât şi a modurilor în care se manifestă bolile. În plus, trebuie recunoscut faptul că o nevroză obsesională nu este uşor de înţeles, fiind mai dificilă decât un caz de isterie, de exemplu.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul unei mulţimi, orice sentiment, orice act este contagios, şi contagios în aşa măsură încât individul sacrifică foarte uşor interesul său personal în favoarea interesului colectiv. Aceasta este o aptiudine contrarie naturii sale, de care omul nu devine capabil decât atunci când face parte dintr-o mulţime.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patologia ne aduce la cunoştinţă o mulţime de stări în care delimitarea eului de lumea exterioară devine incertă, graniţele dintre ele fiind într-adevăr greu de trasat; în anumite cazuri, părţile din propriul nostru corp şi chiar elemente din propria noastră viaţă psihică, percepţii, gânduri, sentimente, ne apar ca străine, părând să nu mai facă parte din eu; în alte cazuri se atribuie lumii exterioare ceea ce în mod vădit a fost generat de către eu şi ar trebui să fie recunoscut de dânsul. Aşadar, însuşi sentimentul eului e supus unor alterări, limitele sale nefiind constante.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţimea este impulsivă, mobilă şi iritabilă. Ea se lasă condusă aproape în exclusivitate de inconştient. Impulsiunile de care ea ascultă pot, după împrejurări, să fie nobile sau crude, eroice sau laşe, însă acestea sunt întotdeauna atât de imperioase încât însuşi interesul consevării se şterge în faţa lor. Nimic nu este premeditat în această mulţime.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La omul de geniu această nebunie se manifestă însă ca o atitudine creatoare, după cum susţine teoria creaţiei artistice. Este şi cazul lui Eminescu care, se ştie, a acţionat întotdeauna împotriva propriilor sale nevoi sau instincte (fie biologice, fie sociale). Mărturia sa legată de poemul Luceafărul este concludentă în sensul în care Eminescu însuşi avea conştiinţa genialităţii sale, dar, influenţat de lecturile din Schopenhauer, era convins şi de neputinţa sa de a fi fericit. În opoziţie cu individul de geniu, condamnat la singurătate şi nefericire, poetul credea că cel care acţionează în favoarea instinctelor sale (Cătălin, de pildă) este automat fericit, fiind lipsit de orice conflict sau dezechilibru interior.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât despre trebuinţele religioase, legătura lor cu starea infantilă de dependenţă totală, ca şi cu nostalgia faţă de tată pe care o suscită această stare, mi se pare incontestabilă, cu atât mai mult cu cât sentimentul cu pricina nu se datorează pur şi simplu unei supravieţuiri a trebuinţelor infantile, ci este susţinut în permanenţă de angoasa pe care o resimte omul în faţa puterii preponderente a destinului.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Observaţii atente par a arăta că individul, aruncat de câtăva vreme în sânul unei mulţimi active, cade curând, ca urmare a efluviilor care se degajă aici sau dintr-o cu totul altă cauză încă necunoscută, într-o stare aparte, care se apropie mult de starea de fascinaţie a hipnotizatului aflat în stăpânirea hipnotizatorului. Activitatea creierului fiind paralizată la subiectul hipnotizat, acesta devine sclavul tuturor activităţilor sale inconştiente, pe care hipnotizatorul le dirijează după bunul său plac. Personalitatea conştientă dispare, voinţa şi discernământul sunt desfiinţate. Sentimente şi gânduri sunt atunci orientate în sensul determinat de hipnotizator.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţimile, contrar indivizilor care le compun, nu au capacitatea unei judecăţi critice. Individul din cadrul unei mulţimi nu mai este el însuşi, ci un automat pe care propria sa voinţă nu-l mai poate dirija. În momentul în care face parte dintr-o mulţime, un individ, chiar dacă este o persoană foarte cultivată, îşi pierde capacitatea de a judeca critic şi se comportă în mod afectiv, având chiar manifestări primitive şi barbare. În consecinţă, judecăţile morale ale unei mase sunt independente de originea sau intelectul indivizilor care le compun.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demascarea întâlneşte cuvântul de spirit doar accidental, în măsura în care este pusă în slujba unei alte tehnici a spiritului, de exemplu, a reprezentării prin contrariu. Dimpotrivă, în cazul tolerării modalităţilor de gândire inconştiente, suprapunerea comicului şi spiritualului este necesară pentru că acelaşi procedeu, folosit ca tehnică a declanşării plăcerii de către prima persoană implicată în relaţia cuvântului de spirit, produce, conform naturii sale, plăcere comică unei alte persoane.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Investigaţiile psihanalitice au arătat clar că interdicţii provenind din conştiinţa morală împiedică individul să fructifice fericita modificare externă. Dar este o sarcină mult mai dificilă să aflăm care este natura şi originea acestor tendinţe justiţiare şi punitive care se manifestă, spre surpriza noastră, acolo unde ne-am aştepta mai puţin.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Practica psihanalistă arată că forţele conştiinţei morale care determină îmbolnăvirea în caz de succes, îmbolnăvire care de obicei este provocată de frustare, sunt strâns legate de complexul Oedip, de raportul cu tatăl şi mama, aşa cum se întâmplă poate cu sentimentul nostru de vinovăţie în genere.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrem să ne facem o idee exactă asupra moralităţii maselor, trebuie să luăm în consideraţie faptul că la indivizii adunaţi în mulţime toate inhibiţiile individuale dispar, în timp ce instinctele crude, brutale, destructive, supravieţuitoare ale unor epoci primitive, care dorm în adâncul fiecăruia, sunt brusc trezite.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un stat beligerant îşi permite sieşi orice faptă rea, chiar una precum un act de violenţă. Ca şi cum ar vrea să dizgraţieze individul.

citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La începuturile tabu-ului încă nu exista o seapraţie între sacru şi necurat. Chiar de aceea lipsea îndeosebi orice noţiune care să poată fi luată vreodată în sensul opus. Animalul, omul, aşezarea umană atinse de tabu sunt demonice, nu sacre şi prin urmare, nici necurate în sensul căpătat mai târziu. Tocmai acestei semnificaţii de demonic, încă indiferentă, având o poziţie intermediară, cu care nu este permisă intrarea în contact, i se potriveşte mai bine termenul tabu, deoarece reliefează o caracteristică rămasă în cele din urmă pentru totdeauna comună sacrului şi necuratului: teama de a le atinge. Dar această suprapunere persistentă a unor caracteristici importante evidenţiază în acelaşi timp faptul că între cele două domenii a existat o concordanţă originară, care mai întâi s-a diferenţiat datorită unor condiţii noi şi care, în final, s-a dezvoltat în elemente contrare.

Sigmund Freud în Totem şi Tabu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia trebuie, prin urmare, apărată împotriva individului, iar organizarea, instituţiile şi legile sale trebuie puse în serviciul acelei misiuni; toate acestea nu au drept singur scop instituirea unei anumite repartiţii a bunurilor, ci şi scopul de a o menţine ca atare, împotriva pornirilor ostile ale oamenilor, trebuind să fie apărat tot ceea ce slujeşte la dominarea naturii şi la producerea de bunuri.

Sigmund Freud în Viitorul unei iluzii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!