O scară de lemn, cu balustrada joasă şi cu treptele lustruite urca din sala cea mare de la parter la etaj. Totul era atrăgător în aspectul acestei case, unde călătorul găsea un confort neobişnuit în hanurile din Norvegia.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine numărate, vreo şaizeci de case povârnite care încotro pe singura uliţă, împodobite cu un acoperiş năzdrăvan, a cărui coamă depăşeşte pereţii de chirpici, cu faţada privind spre grădină şi având drept etaj podul cu ferestruică, iar drept acaret un hambar părăduit, un staul strâmb de-a binelea, acoperit cu paie, ici şi colo un puţ străjuit de cumpăna de care atârnă găleata de lemn, două trei bălţi care "o iau din loc" pe timp de furtună, pârâiaşe cărora vaduri întortocheate le înseamnă albia, aşa arată satul Vereşti, ridicat pe cele două laturi ale uliţei, între talazurile piezişe ale trecătorii. Dar totul e proaspăt şi atrăgător; flori la porţi şi la ferestre, perdele de verdeaţă căptuşesc pereţii, ierburi ciufulite se amestecă cu aurul vechi al stufului, plopii, ulmii, fagii, brazii, arţarii, se caţără deasupra caselor "pe cât de sus se pot căţăra". Mai încolo se înşiruie treptele intermediare ale lanţului muntos şi în ultimul plan, albăstrite de depătare, vârfurile cele mai înalte ale munţilor se pierd în azurul cerului.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ici-colo, parcuri minunate, umbrite de copaci falnici, încă desfrunziţi, apoi hoteluri şi case particulare, elegante şi confortabile, edificii publice cu arhitectură anglo-saxonă, nenumărate biserici monumentale ce dau un aer măreţ acestei capitale a Californiei.

Jules Verne în César Cascabel
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rachel Hansen: Mai bine să se termine totul acum decât să vii acasă şi să o găseşti în pat cu Lars din Norvegia.
Tom: Cine e Lars din Norvegia?
Rachel Hansen: Doar un tip pe care l-a cunoscut la sala de sport şi care are faţa lui Brad Pitt şi abdomenul lui Iisus.

replici din filmul artistic (500) Days of Summer
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Phileas Fogg se îndreptă degrabă spre sala de mese, ale cărei ferestre, nouă la număr, dau spre o minunată grădină cu aboi ruginiţi de toamnă. Se aşeză la masa obişnuită, unde tacâmul era din vreme pus.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub acopeişul ce se înălţa ţuguiat ca al unui conac, se afla o cameră, luminată de o fereastră cu cercevelele din lemn de brad, lucrate cu mult gust. De acolo privirea, după ce cuprindea zarea unde se profila un grandios lanţ de munţi, putea să coboare până jos, în valea îngustă, unde vuia Maan-ul, jumătate torent, jumătate râu.

Jules Verne în Un bilet de loterie
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe întinderea Venezuelei, un fluviu mare, desenat minuţios, descria un elegant semicerc şi purta pe tot parcursul numele magnific de Orinoco, atât la prima lui curbură, unde îşi vărsa apele în el un afluent, Apure, cât şi la a doua, unde Guaviare şi Atabapo i le aduceau pe cele din Cordiliera andină.

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Pe-o scară simplă coboram,
eu o priveam din spate
şi de pe glezne-i culegeam
sclipiri de nestemate.

Ea luneca parc-ar fi stat,
subţire şi felină,
pe trepte ce pocneau mirat
sub tocuri de regină.

Iubirea-n clipe de beton
o măsuram cuminte,
în timp ce ea, la telefon,
mima, parşiv, cuvinte.

Ferestre mari, de geam normal,
ne luminau spre-afară,
noi doi, mergând tot în aval,
întârziam pe scară.

Nu mai ştiam, ca-ntr-un miraj,
ce punct vom mai atinge –
fără parter, fără etaj,
doar treapta ce ne-mpinge...

Parcă simţeam că în curând
vom eşua în lume,
pe-orizontalele ce vând
şi suflete şi nume.

Iubind, tăceam şi coboram,
serioşi, din treaptă-n treaptă,
la curbe, doar, ne-ndepărtam
de linia cea dreaptă.

Am fi putut să ne oprim
şi, singuri, să ne-atingem,
dar s-a-ntâmplat să ne dorim
ca scara s-o învingem.

Şi deodat-am nimerit
pe stradă-n miez de vară,
unde iubirea a pierit
ca un parfum pe-o scară.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretul meu cel mai mare este că nu am consideraţie din partea literaturii franceze.

Jules Verne în Interviu pentru presa britanică (1893)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aspectul, moravurile şi deosebirile etnografice ale peninsulei tind a se modifica de pe o zi pe alta. Altădată se călătorea cu anticele mijloace de transport: pe jos, pe cal, în căruţă, în roabă, în palanchin, în cârca omului etc. Acum vapoarele parcurg cu viteză fulgerătoare apa, iar drumul de fier, care străbate India în toată lărgimea sa, a apropiat Bombay la numai trei zile de Calcutta.

Jules Verne în Ocolul Pământului în 80 de zile
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o hartă la scară mare se întindea aria de nouă sute şaptezeci şi două de mii de kilometri a întinderii statului Venezuela. Cât de mult îl transformaseră evenimentele politice care s-au succedat din anul 1499 când Hojeda, tovarăşul florentinului Amerigo Vespucci, debarcând pe coasta golfului Maracaibo, descoperise un târguşor ridicat pe piloni în mijlocul lagunelor şi îi dăduse numele de Venezuela, adică «Mica Veneţie».

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jules Verne-iană" de sezon

E rece şi plouă-n cascadă,
Umbrelă nu am, nici palton
Şi-n ton cu Jules Verne, ies pe stradă
De cinci săptămâni... în balon.

epigramă de Mihai Batog-Bujeniţă din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce carte mare ar putea fi scrisă cu tot ceea ce se cunoaşte! Dar mult mai mare ar fi cartea cu tot ce nu se cunoaşte.

citat celebru din romanul Insula misterioasă de Jules Verne (1875)
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar clădi Casa Fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de aşteptare.

citat celebru din Jules Renard
Adăugat de Andreea C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albia fluviului «în scară» este barată de cornişe, care tansformă torentele în cataracte. Peste tot răsar piscuri ca nişte boschete înverzite, stânci care par sferice şi dau impresia că-şi păstrează starea de stabilitate doar printr-o derogare de la legea echilibrului.

Jules Verne în Minunatul Orinoco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea este o mare nenorocire, prieteni; trebuie să mă credeţi că poate distruge repede raţiunea.

citat celebru din romanul Insula misterioasă de Jules Verne (1875)
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa ne întâmpină încă de la parter, dar împlinirea se află de obicei la ultimul etaj.

aforism de David Boia (24 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un copil. Viitorul este scara pe care se urcă şi mai este un etaj şi iar un etaj şi mereu un etaj şi, apoi, apare acoperişul, se coboară scara, etaj după etaj, până în pivniţă, şi tu numeşti asta viitor.

Gunter Grass în Creşterea apelor (1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din loc în loc, lanţurile de roci aride se prelungeau până în mare, ca un vârf ascuţit, muşcând din păşune, dar întotdeauna rămânea un loc de trecere.

Jules Verne în O călătorie spre centrul Pământului
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gurbi nu-i altceva decât un soi de colibă, construită din bucăţi de lemn, care are un acoperiş de paie, numit de localnici "driss". Este ceva ma mult decât un cort arab, dar mult mai puţin decât o locuinţă de piatră sau de cărămidă.

Jules Verne în Hector Servadac
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!