Lia se gândea la spusele colegelor ei referitoare la Lucian, acest Don Juan al Institutului și constată uimită că el nu se comportase deloc cum s-ar fi așteptat ea, conform caracterizării pe care i-o făcuseră fetele, adică să o cuprindă strâns în brațe, cu îndrăzneală și să o sărute; el plecase, pur și simplu, fără a face nimic din toate acestea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Lucian o duse până acasă, mulțumită lui, din nou fără body-guarzi. Coborâră, el deschizându-i atent portiera. Își luă apoi rămas bun, sărutându-i ușor mâna, spunându-i, cu acel surâs al său "noapte bună, colega". Lia-i răspunse timid, deși parcă știa că pentru el noaptea ce va urma nu va fi deloc prea bună, tocmai din cauza ei. Constată însă că el nu era deloc așa cum îl caracterizaseră fetele, colegele ei, ci cu totul altfel, diferit de ceea ce s-ar fi așteptat ea. Nu se purta deloc vulgar, ci dimpotrivă, era tare amabil, galant. Rămase din nou plăcut surprinsă că nu era vulgar, dar tristă din cauza acțiunii ei din acea seară. Îl urmări puțin cu privirea, doar până ce el porni mașina înapoi, spre Institut, apoi fugi repede în casă. Nu se opri să-și salute părinții, care o priviră nedumeriți, nu-și luă pisoiul gri în brațe, ci se îndreptă grăbită spre camera ei, unde intră și se închise, trântindu-se pe patul moale, cu lacrimi în ochi. Uimită de comportamentul fiicei sale, Valeria Stancu porni îngândurată spre camera ei.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima coborâtă, Ly, ca și fratele ei, păru surprinsă de prezența noroiului, despre care nu știa nimic. Dar îi plăcu, solicitându-i campionului câteva explicații, referitoare la noroi. Deci, fetele nu reacționaseră cum s-ar fi așteptat "băieții"... Din nava "Vulturul", Victor și Pavel se apropiară de ei, având încălțămintea plină de același noroi local...
citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu că gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei să spui că Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traian: Ce zici de asta?
Lucian: Nu știu; nici nu vreau să-mi închipui... Să fiu destituit din funcție; asta aș mai accepta, ar merge, dar... Să fiu exclus definitiv din echipaj?! La naiba! Ce-și închipuie?! Doar e nava mea; "Pacifis"... Și n-ar fi vorba nici de asta, dar... Și tot drumul a tăcut, n-a zis nimic, deși știa, știa ce-a făcut... De ce oare?! Nu înțeleg...
Traian: Știi ce-ar însemna dacă ai fi exclus din echipaj?
Lucian: Alex și Nis s-ar retrage din proprie inițiativă, brusc, imediat.
Traian: Desigur, ei s-ar retrage, iar fără voi trei, "Pacifis" n-ar mai pleca deloc, nicăieri. Misiunea voastră s-ar anula.
Lucian: Asta ar însemna o mare pierdere pentru dumneavoastră, din punct de financiar; ați investit atât...
Traian: Poftim?! Cine se gândea la pierderile de acest gen?! Pe mine mă preocupă cel mai mult persoana ta, starea în care te afli. Pricepi?
Lucian: Eu, dom' director?! Am să-mi revin...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totuși, fetele remarcară o schimbare în atitudinea lui Lucian; nu mai era chiar așa, "năvalnic", cum și-l aminteau ele; era parcă mai rece, mai distant, deși, ca de obicei, fermecător... Nu le mai strângea însă pasional în brațe, nu le mai săruta cu foc, era mult mai rezervat în gesturi, iar dacă el nu proceda astfel, se abținură și ele; cel puțin era acolo; măcar atât... Frumos, elegant (chiar îmbrăcat în blugi și cu tricou), galant... Adică Don Juan! Plăcut sfârșit de săptămână în Institut...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu ești periculos. Și am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greșit. Nu trebuia să fi spus așa ceva. Nu știu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu ești așa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt așa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i așa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Și nu crezi, domnișoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peșteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o șansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândește-te: Don Juan și Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită așa ușor...
Lucian: Nu, nu ești Ly, tu ești Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ți merge!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian se încruntă. Un "mic incident" neprevăzut?! El era protagonistul acelui incident, cauza care-l provocase, dar directorul, foarte subtil, nu-l învinuise deloc. Desigur, tot dânsul conducea ședința. Tânărul comandant avea impresia certă, care i se contura din ce în ce mai clar în minte, că directorul Institutului îl proteja intenționat prea mult, îl favoriza, iar acest amănunt nu-i convenea, aproape deloc. N-avea nevoie de protecție, de favoritisme de acest gen, nici măcar din partea directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Domnișoara consilier; Lucian nu o-nțelegea; era dificilă... Dar și ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-și putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce știa deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar așa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Și-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult și-ar fi dorit s-o strângă-n brațe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubește; practic nu-l împiedica nimic, sau totuși... Ce anume-l reținea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamația, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate și altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărțea, îi îndepărta... Porniră spre ieșirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeași mașină albastră a directorului.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câteva clipe, Lucian privi în gol, de parcă era absent din acel loc, cu gândurile aiurea; de fapt se gândea la Lia... Își întoarse capul și o regăsi lângă el; tot nu mâncase nimic, nici nu se atinsese de mâncarea din farfuria pe care el i-o așezase în față. Privind apoi spre farfuria lui, observă că, de fapt, în mod ciudat, era tot plină; deci, nici el nu se atinsese deloc de mâncare. Ceilalți însă, adică bunicii și părinții lui, deja terminaseră. Lucian nu mai insistă ca ea să mănânce, dacă nu dorea; se ridică și începu să strângă totul de pe masă, lăsând locul curat. Apoi reveni din bucătărie, fără șorțul de bucătar, pe care, probabil, îl lăsase acolo, unde-i era locul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Și acum de ce nu te-ai îmbrăcat cu o rochie?
Lia: Așa nu-ți place?
Lucian: Ba da; n-aș putea zice că nu. Arăți foarte bine.
Lia: Știu că nu prea mă potrivesc cu costumația ta, dar n-am nici o rochie aici, nu le-am luat din navă, le-am lăsat pe toate acolo.
Lucian: Dacă vrei, putem trece prin navă, să te schimbi, sau să mă schimb eu, ca să ne potrivim.
Lia: Nu. E bine și așa. De altfel, prefer pantalonii, de orice fel, lungi sau scurți.
Lucian: De ce?
Lia: Mi se par mai lejeri, comozi, interesanți, sau poate doar mai practici. Oricum ar fi, îi prefer; mi se potrivesc, mă caracterizează. Deci îmi convine chiar și uniforma. Mă bucur că nouă, fetelor, nu ni s-a impus să purtăm fuste la uniformă; nu mi-ar fi convenit deloc.
Lucian: Hmm... Ești deci un pic băiețoasă, în privința asta?
Lia: De ce? Nu-ți plac fetele cu pantaloni?
Lucian: Ba da. Mie-mi plac fetele, în general, indiferent cum ar fi ele îmbrăcate... Păi, sunt un mare Don Juan, nu?!
Lia: Hmm... Să mergem!
Lucian: După tine, frumoasă domnișoară cu pantaloni!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl știa, îl ținuse minte, căci nu greșise deloc și nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în fața casei ei și coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieși, răsuflând ușurată; nu că ar fi stat incomod în splendida mașină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în brațe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu știa cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemișcat, pe loc.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Ah, nu-ncepe și tu ca Nis!
Lucian: Cum adică?
Alex: Păi, nărodul ăla îmi zicea că-l trădez, renunțând la burlăcie; glumea, desigur...
Lucian: Păi, Alex, nu mi se pare deloc o glumă; chiar ai renunțat la burlăcie. Deci, e ceva serios, foarte serios.
Alex: Da, bineînțeles, am renunțat, dar Nis nu-i singurul care a rămas; ar mai fi Mihai și evident, tu. Campionul, cu Ly, are toate șansele să devină în curând ca mine. Dar tu, ce perspective ai?
Lucian: Eu nu, încă nu. Deocamdată, îi țin companie nărodului de Nis. Oricum, tu, cu doctorița noastră, ai nimerit bine; te-ai orientat perfect. Te-ai aranjat! E, într-adevăr, o persoană remarcabilă. Ai fost norocos...
Alex: Și încă sunt... Luci, are o fire nemaipomenit de voioasă, nu m-aș fi așteptat niciodată să descopăr asta la ea. Înainte mi se părea o persoană distinsă, dar foarte distantă, rigidă. Pentru ca acum să aflu că nu e deloc astfel. E de-a dreptul minunată!
Lucian: Grozav, bătrâne! Înseamnă că n-ai ce să regreți. Dar altfel, cum o duci? Cum e cu problema ta, cu ochii?
Alex: Ah, nu mă mai deranjează deloc, nimic. Nu mă mai dor ochii, văd foarte bine și m-am obișnuit deja cu prezența ochelarilor, nu mă incomodează deloc. Acum nu m-aș mai putea lipsi de ei, n-aș vedea bine fără ei.
Lucian: Păi... Îmi pare bine, bătrâne.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lia: Ia te uită, ce onoare... Să fiu servită chiar de comandantul nostru... Ah, scuză-mă, n-am vrut să spun... Adică...
Lucian: Nu-i nimic. De fapt, să știi că, dimpotrivă, e o mare onoare pentru mine să am ocazia să te servesc, domnișoară consilier.
Lia: Exagerezi...
Lucian: Ba, deloc.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mașina albastră a directorului intră fără probleme pe poarta Institutului. Lucian o parcă atent la locul ei, de unde o luase. Avusese grijă de ea, n-o zgâriase deloc. Coborî, o închise și activă alarma, deși, cine s-ar fi apropiat de ea, chiar în Institut, fără permisiunea directorului?! Apoi se îndreptă îngândurat spre clădirea principală a Institutului, cu intenția de a-i înapoia cheile mașinii directorului. Îl găsi pe Traian Simionescu în biroul său, încă treaz, ocupat cu studierea unor documente. Zărindu-și preferatul, își ridică ochii de pe actele oficiale pe care le studia, pe care le abandonă fără a sta pe gânduri. Le strânse rapid într-un dosar, pe care-l închise și-l așeză deoparte, pe birou, iar dânsul se ridică de pe fotoliu, să-și întâmpine favoritul.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Deci, n-ai plecat totuși?
Lia: Nu, nu sunt așteptată de Sid. Cel puțin, nu la ora asta. Dar ce-i cu tine?!
Lucian: Cu mine?! Nimic, absolut nimic.
Lia: De ce nu te-ai îmbrăcat în uniformă?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Nu te înțeleg deloc, domnule comandant! Vacanța s-a sfârșit, pentru noi toți, inclusiv pentru tine, doar așa ai spus.
Lucian: Te rog, Lia...
Lia: Păi, din partea domnișoarei Ly e de așteptat, dar tu...
Lucian: Eu... Eu, ce?!
Lia: Tu, nimic! Absolut nimic! Doar că mă surprinzi, atâta tot!
Lucian: Te surprind?! Păi, uneori mă surprind chiar și pe mine însumi...
Lia: Aha... Sid și eu te-am așteptat ieri și alaltăieri, mai mult de o oră, de fiecare dată. De ce n-ai venit?
Lucian: N-am vrut.
Lia: N-ai vrut?! Și de ce nu m-ai anunțat, cum rămăsese stabilit, ca să nu te așteptăm degeaba, atâta timp?
Lucian: N-am putut. Sau am uitat.
Lia: Ai uitat, n-ai putut sau n-ai vrut?
Lucian: Bine, recunosc: N-am vrut nici asta.
Lia: Se pare că n-ai vrut cam multe în ultimul timp.
Lucian: E adevărat.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Ce mai face Sid?
Sonya: Sid?! Lasă-l pe fratele meu, știi foarte bine ce face; el e singurul privilegiat, cu care te-ai întâlnit aproape zilnic în tot timpul ăsta. Chiar și ieri l-ai văzut.
Lucian: Așa-i, dar nu știu ce face acum, când nu mai e cu mine.
Sonya: Păi, drept să-ți spun, nici eu nu știu exact ce face în acest moment. Dar, dacă vrei, putem afla foarte ușor.
Lucian: Nu; lasă. Nu-i nevoie să-l deranjezi.
Sonya: Nu l-aș deranja deloc. Aș afla doar pe unde este, fără ca el să știe nimic. Vei continua să te întâlnești zilnic cu el?
Lucian: Desigur. E un bun profesor pentru mine, un bun îndrumător.
Sonya: Profesor? Îndrumător? Tu n-ai nevoie de așa ceva, te descurci întotdeauna foarte bine de unul singur, fără ajutor.
Lucian: Atunci îmi e un foarte bun prieten.
Sonya: Așa-i mult mai bine.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcției sale, se afla din nou la distracție; discoteca Institutului era plină de tinere domnișoare frumoase; localul, destul de spațios, părea acum neîncăpător. Ca și seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl așteptau. Fetele încercară totuși să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă și să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l știe acolo, aproape... Și pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopții găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deși era târziu. Era conștient că de dimineață va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunța pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deși nu erau foarte încântate de acest anunț; nu doreau însă să-l supere. Și nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrățișări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalți îi urmară exemplul; fără el, distracția nu mai avea farmec, așa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Mașina albastră a directorului ieși pe poarta Institutului în viteză și se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraș. În interiorul ei se aflau și cei doi body-guarzi, Petre și Adi; aceștia îl așteptaseră pe Lucian chiar și până la acea oră târzie.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deocamdată, la acea oră, nu foarte matinală pentru o zi de vară, primul sosit dintre cei șapte tineri membri ai echipajului se dovedi a fi geneticianul Alex. Iar dacă mulțimea de curioși strânsă în afara Institutului nu putea crea probleme nici unuia dintre cei șapte, nu la fel se putea afirma și despre cei din interiorul Institutului, sau mai bine zis cele, pentru că marea majoritate erau tinere domnișoare, angajate ale Institutului sau încă eleve. Era de înțeles a cui sosire o așteptau fetele evident, nu a președintelui țării, ci a Don Juanului Institutului, comandantul misiunii, ele fiind marile lui admiratoare. Și pentru că aceasta era una dintre puținele ocazii pe care le mai aveau de a-l vedea, ignoraseră complet "amenințarea" directorului dânsul n-avea decât să ia orice măsuri împotriva lor, oricât de drastice ar fi acestea însă ele, admiratoarele înfocate ale lui Don Juan, nu renunțau la șansa de a-l mai întâlni, măcar o singură dată înainte ca el să plece în anunțata misiune spațială, mult mediatizată în ultima perioadă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erau în Institut, aici nu li se asigura protecție. Protecție?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Și totuși, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reținură pe Lucian. Vai... Și de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise și el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnișoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Și iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuși să reușească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această șansă. Și cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnișoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, își continuă drumul spre rachetodrom. Deși era conștient că acțiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuși tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuși, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!