La invitaţia mamei lui Mihai, Lucian nu mai putea să se împotrivească. Porni alături de noul său coleg. Doamna Ristea remarcă de îndată că fiul ei era altfel îmbrăcat decât cum fusese când plecase de acasă şi că ambii băieţi aveau cam acelaşi fel de haine albastre, deci, un gând logic o străfulgeră rapid, dar deocamdată nu vru să-i dea crezare. Intră în casă. Băiatul cel chipeş, educat, se aplecă să se descalţe, fără a-i fi cerut nimeni să procedeze astfel.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu părea dispus să dea curs invitaţiei tânărului informatician, însă în curând băiatul urma să aibă un aliat în persoana mamei lui, Marilena Ristea, care, auzind o maşină oprind în faţa casei, ieşise să vadă despre ce era vorba. Dat fiind că şi dânsa lucra tot la Institut, recunoscu uşor maşina albastră a directorului. Pentru o clipă prezenţa acestei maşini o intimidă; continuă însă drumul spre poartă. Se aştepta să-l zărească la volan însuşi pe directorul Institutului, dar constată surprinsă că nu dânsul, ci un tânăr chipeş ocupa acel loc. Zărind-o pe mama mai tânărului său coleg, Lucian nu avu încotro; coborî. Desigur, coborâse şi Mihai. Lucian se apropie de doamna Ristea, salutând-o politicos şi cu o eleganţă desăvârşită în gesturi şi mişcări, îi sărută mâna, fără a se pierde cu firea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinţii lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezenţa celor doi martori, Lucian şi domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea şi doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spaţială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniţi. După părinţii informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea şi Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai îşi asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian şi Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alţii doi, tot în uniforme: Alex şi Nistor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiind că părinţii ei erau acasă, Stela sună la uşă, deşi avea cheile la ea. Nu procedă astfel din comoditate, sau pentru că deschisul uşii ar fi necesitat cine ştie ce mare efort din partea ei, dar dorea ca tatăl sau mama, depinzând cine îi va deschide, s-o vadă îmbrăcată astfel, în uniforma albastră; ar fi imposibil să nu sesizeze diferenţa, doar cu totul altfel îmbrăcată plecase de dimineaţă de acasă, în acelaşi timp cu părinţii ei, ba chiar împreună cu ei. În uşă se ivi chipul domnului Sergiu Stejăran, tot medic şi dânsul. Văzându-şi fiica, remarcă rapid schimbarea survenită în vesti-mentaţia acesteia. Ea intră, închizând uşa. Domnul doctor Stejăran o privi încurcat; îşi dăduse bine seama, încă din prima clipă, de cum o zărise, ce putea semnifica această schimbare, dar încă nu reuşise să spună nimic, de parcă-i pierise graiul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare şi însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu şi-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră şi pricepu că era unul dintre tinerii acceptaţi de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-şi scuze, le permise trecerea. Domnul şi doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreaţă! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deşi părinţii lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Am primit încă un plic, sosit direct de la Comisia pentru Zboruri Spaţiale a Institutului nostru. Plicul este desigur, sigilat, iar pe el scrie "Şeful securităţii misiunii". Să vedem al cui nume se află în interior, deci, cine va deveni posesorul a cinci bulinuţe aurii... Mihai Ristea. Şeful securităţii misiunii, Mihai Ristea.
Lucian: Mihai, pe tine te cheamă!
Mihai: Cum?! Pe mine?! Adică... Eu?!
Traian: Mihai Ristea, minorul... Felicitări, tinere!
Mihai: Mulţumesc, domnule.
Traian: Eşti, deci, şeful securităţii; sper că ştii ce presupune acest lucru.
Mihai: Nu întocmai, dar îmi cam dau seama.
Traian: Vei primi explicaţiile cuvenite la momentul oportun. Şi se pare că-ţi vei serba majoratul la bordul navei albastre, împreună cu noii tăi colegi. Ce crezi despre asta?
Mihai: Cred că va fi cea mai frumoasă aniversare; nu mi-aş putea dori mai mult de atât...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se afla în Institut şi putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problemă – avea cine şi unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar şi în navă, în propria-i rezervă, cea cu iniţialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinţii lui? Acum se înţelegea bine cu ei, nu mai erau supăraţi, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau şi bunicii lui la mijloc; ar fi fost şi dânşii îngrijoraţi şi nu le putea face aşa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Deci, te ascult: Ce altceva mai ai să-mi spui?
Lucian: În legătură cu tânărul acela, Mihai...
Traian: Ce-i cu el? Deci, l-ai condus până acasă.
Lucian: Da; iar în drum spre casă ne-am oprit la o patiserie. Am discutat mult împreună. Îmi place băiatul. E tare simpatic şi ambiţios. Dumneavoastră ştiaţi că a avut o carieră sportivă impresionantă, la care de curând a renunţat?! Timp de mai mulţi ani a fost campion la lupte, la arte marţiale sau cam aşa ceva; normal, la juniori, dar a fost chiar şi campion mondial...
Traian: Aşa-i; parcă ştiam. Mihai Ristea; scrie în fişa lui personală.
Lucian: În cea pe care am văzut-o eu, nu!
Traian: Ai dreptate; în aceea, nu. Acolo au fost trecute doar datele care ne interesează pe noi, iar cariera sportivă n-are nici o legătură cu astronomia, cu ştiinţa, în general.
Lucian: Dar nu e ceva de neglijat.
Traian: Bineînţeles, nu-i!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opri maşina directorului în curte, lângă cea nouă, gri, cumpărată ziua trecută şi coborî. Bineînţeles, coborâră şi body-guarzii. Lucian îi salută, apoi intră grăbit în casă, Petre şi Adi ieşind din curte; pe vremea aceea nu avea rost să mai rămână pe acolo, de pază, mai ales că Lucian îi asigurase că nu avea de gând să plece nicăieri. Nu acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul poliţiştilor, jandarmilor şi gardienilor care înconjurau casa; aceştia, cu haine impermeabile, erau prezenţi la datorie, în ciuda ploii care ţinea de trei zile. Tot la posturile lor erau şi cei ce păzeau locuinţele colegilor săi. Tânărul comandant se afla deja pe holul de la intrare, unde-i găsi pe Rikky şi pe Nero. Aplecându-se să se descalţe, nu se putea să nu-i acorde câinelui negru atenţia necesară.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papagalul se aşeză pe umărul lui şi astfel porniră amândoi spre ieşire, însoţiţi de Mihai şi părinţii lui. În curând se despărţiră, Lucian şi Rikky urcându-se în maşina albastră, urmaţi îndeaproape de cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, iar cei din familia Ristea, Mihai şi părinţii lui, întorcându-se în casă. Maşina albastră porni, dar nu pe drumul spre casa comandantului, ci într-o altă direcţie. În curând se opri în faţa unui bloc înconjurat de mai mulţi poliţişti, gardieni şi jandarmi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinţii ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinţii lui Lucian, domnul şi doamna Enka şi directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnişoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în faţa Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alţii? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduinţă şi se ascunse după părinţii ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunţă rapid la această acţiune. Directorul, drăguţ, amabil, îi salută pe soţii Stancu şi pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinţii comandantului, să-i salute şi pe aceştia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în aşa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian şi Diana Enka nu avură nici ei tangenţă cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declaraţii, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu maşina lor cea nouă, nu fără a-şi anunţa fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei şase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toţi îi salutară pe părinţii lui Lucian; el se miră de prezenţa lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de faţă cu profesorul Manea şi ceilalţi colegi ai săi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acel moment, în curtea Institutului tocmai intră o maşină albastră, modernă, elegantă, iar din ea coborî un tânăr chipeş, admirat de toţi cei prezenţi în acel moment acolo, îmbrăcat cu uniformă albastră, cu şase bulinuţe aurii pe rever; evident, era el, comandantul misiunii, Don Juanul Institutului, nimeni altul decât Lucian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul-instructor Eugen Manea, rămas pe moment, până ce-şi va primi noii elevi, fără elevi, se urcă la volanul maşinii sale şi porni spre ieşirea din Institut, făcându-i semn cu mâna prietenului său, directorul. Acesta îl conduse cu privirea atât cât mai reuşi să-l zărească, apoi se opri în dreptul maşinii sale albastre. N-o atinse, pentru că s-ar fi declanşat alarma şi n-o putea opri. Ce ciudat! Se simţea ca un străin în faţa propriei sale maşini. Se obişnuise să-l vadă pe Lucian la volan; acum, desigur, băiatul se afla la comanda propriei sale nave spaţiale, într-o misiune mai mult decât importantă... Totul fusese bine pregătit, pus la punct, deci, n-aveau cum să dea greş, n-aveau cum să nu reuşească. Directorul se mai calmă; avea încredere în acei tineri... Lăsă maşina albastră acolo, stingheră; probabil vreodată îi va face alte chei, dacă intenţiona s-o mai folosească... Porni agale, cu paşi mărunţi, spre sediul principal al Institutului, unica sa casă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a intra în bloc, Lucian asigură maşina directorului; oricum, aceasta avea chiar şi pază, de moment ce cei patru nu urcau cu ei la etajul doi. Rikky încă stătea pe umărul tânărului şi nu părea dispus a părăsi curând acel loc. Ajunseră la etajul doi. Blonda nu sună la uşă, ci deschise, doar avea un rând de chei. Intrară, după cum spusese Maria, cât mai repede, pentru ca animalele din interior să nu iasă pe scările blocului, ci să rămână în interior. Lucian nu se mai aplecă să se descalţe. Simţindu-i prezenţa, dulăul negru apăru, dând bucuros din coadă. Băiatul se aplecă spre el, pentru a-l întâmpina; Rikky nu zbură nici acum de pe umărul său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai şi Lucian porniră spre locul în care se aflau roboţii. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboţi, care vor fi roboţii echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepţia lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioşi, chiar şi domnul Manea. Dar nu roboţii erau emoţionaţi, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalţi o să le placă de roboţii lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalţi ce părere vor avea? Şi directorul?! Şi dânsul fusese de acord ca aceştia să fie roboţii misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeaşi părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv nelinişte în sufletul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnişoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Şi dacă da, la ce sfaturi se va putea aştepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conştient că nu va putea, din două motive: Rikky şi Nero. Deci, domnişoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în maşina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnişoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăşi sentimentele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!