Lucian îi cunoștea de seara trecută pe părinții lui Mihai. Politicos, îi întâmpină cum se cuvine. Celor doi, interiorul navei li se păru impresionant; ca și exteriorul. Știind despre Lucian că era responsabil de realizarea acestei superbe nave, îl felicitară. Modest, Lucian se mulțumi să zâmbească amabil. Nu întârziară prea mult pe puntea principală; porniră degrabă spre biroul directorului, presupunând că la acea oră, încă matinală, îl vor găsi acolo. Presupunerea lor se adeveri; directorul era în cabinetul său. Dar nici Mihai, nici părinții lui nu îndrăzniră să intre de la început, rugându-l pe Lucian să fie primul, să le facă o introducere. Directorul ocupat până peste cap! Văzându-și însă favoritul, abandonă hârțăgoria în care se afundase și-și întrerupse temporar activitatea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Amabil, directorul veni spre favoritul său și înainte ca Lucian să-și dea seama, îl apucă prietenește de braț, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise ușa apartamentului său și intră; Lucian îl urmă. Cunoștea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la mașină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvășise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu știa dacă să se bucure sau nu.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În timp ce directorul vorbea, Eugen Manea îi salutase pe părinții lui Mihai, apoi se ocupară de acte. În prezența celor doi martori, Lucian și domnul profesor Manea, domnul Emilian Ristea și doamna Marilena Ristea semnară toate actele prin care îi acordau fiului lor, Mihai Ristea, încă minor, permisiunea de a pleca în misiunea spațială spre planeta Proxima, la bordul navei "Pacifis", în următorii 13 ani, chiar dacă la data lansării, băiatul nu va avea 18 ani împliniți. După părinții informaticianului, fu rândul directorului Simionescu să treacă la semnat actele, apoi al celor doi martori, profesorul Eugen Manea și Lucian Enka. Cu aceste semnături, tânărul Mihai își asigurase un loc la bordul navei albastre pentru următorii 13 ani. Când Lucian și Mihai ajunseră pe puntea principală a navei albastre, acolo se mai aflau deja alții doi, tot în uniforme: Alex și Nistor.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Directorul abandonă imediat hârțogăria. Se ridică să-și întâmpine preferatul. Lucian îl privi atent. Dom' director, în blugi, adidași și tricou? Părea ciudat, dar îi stătea foarte bine! Ținuta aceasta sport îl avantaja, îl întinerea; de altfel, Lucian remarcase de mult că directorul era un om frumos, cu o înfățișare tare plăcută. Și totul la persoana dânsului era foarte plăcut! Amândoi porniră spre nava albastră, urmați îndeaproape de Rikky. Se opriră pe puntea principală. Aici totul era în ordine, bine pus la punct, dar directorul nu se afla în acest loc pentru a verifica starea în care se prezenta puntea principală sau chiar întreaga navă. Totuși, nu se putea trece totul cu vederea.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian părăsi puntea principală a navei albastre. Rămasă singură, Lia șovăia: Să plece sau nu? O parte din ea îi spunea să plece imediat, dar o alta să rămână în așteptarea lui. Inexplicabil, îndemnul de a rămâne se dovedi a fi mai puternic și o reținu la bordul navei albastre, în așteptarea lui, a Don Juanului Insitutului. El pornise grăbit spre clădirea principală a Institutului, aceea destinată conducerii. Uită să ciocănească la ușă înainte de a intra în biroul directorului iar zărindu-l pe acesta, nici nu-l salută. Directorul tresări, ridicându-și capul spre cel ce dăduse buzna în biroul său; își recunoscuse după glas preferatul, iar fiind vorba despre acesta, nici gând de supărare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Vezi, asta-i Lia, când era mică.
Ly: Era frumoasă și atunci.
Lucian: Da. Și încă mai e. Iar aceștia sunt părinții ei, doamna Valeria și domnul Virgil Stancu.
Ly: Ah, părinții ei... Cred că i-am văzut la tine acasă, cu Mihai, la supercomputer...
Lucian: Da, i-ai văzut... Au fost și dânșii la ziua mamei mele.
Ly: Așa e. Se pare că Lia seamănă foarte mult cu mama ei.
Lucian: Adevărat... Aici suntem noi, în grup, înainte de plecarea în misiune. Se vede și nava noastră, în spate.
Ly: Da... Ce tineri erați! Niște copii, parcă. Și cine sunt aceste persoane, de aici?
Lucian: Ah, acesta este profesorul nostru instructor, domnul Eugen Manea, iar celălalt este directorul Institutului nostru, domnul Traian Simionescu...
Ly: Luci, ai pățit ceva?
Lucian: Nu... Scuze, Ly. De fapt, doar mă uitam... La dom' director!
Ly: Deci, dânsul este cel care te consideră mereu pe tine favoritul dumnealui.
Lucian: Mda, exact, favoritul... Dar, te rog, nu-mi aminti și tu acest lucru!
Ly: De ce nu? Nu pricep ce te-ar deranja să fii preferatul acestui domn, directorului Institutului vostru. Ar trebui să fii mândru de asta.
Lucian: Hmm; mândru?! Poate...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primul ajuns pe puntea principală a navei "Pacifis" era chiar Lucian; părinții lui plecaseră, deocamdată, spre birourile lor. Aveau să se întâlnească puțin mai târziu, la primul etaj al sediului principal al Institutului, unde se afla sala în care își desfășura activitatea Comisia Disciplinară. Deocamdată singur, Lucian își cercetă nava: frumoasă în interior, frumoasă și la exterior; "Pacifis" albastră, măreață... De decizia de azi a Comisiei depindea întâia ei misiune.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în așa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian și Diana Enka nu avură nici ei tangență cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declarații, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu mașina lor cea nouă, nu fără a-și anunța fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei șase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toți îi salutară pe părinții lui Lucian; el se miră de prezența lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de față cu profesorul Manea și ceilalți colegi ai săi.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboți, cât și a acestui computer, de care informaticianul susținea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără acești doi roboți, încă neterminați. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului și după ce acesta îl plimbase chiar cu mașina directorului prin oraș, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aștepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai și părinții lui îl conduseră până la poartă, unde îl aștepta mașina albastră a directorului, acea superbă mașină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În sala în care-și desfășura activitatea Comisia Disciplinară a Institutului se aflau în acel moment domnul și doamna Stoica, Andrei și Eleonora, părinții domnișoarei biolog, de la care Lucian îl avea pe Rikky; normal, părinții blondei Maria nu puteau spune ceva rău despre acel tânăr simpatic, care-i vizitase de câteva ori și care le lăsase o impresie foarte bună. După soții Stoica, se pregăteau părinții lui Mihai să intre, pentru declarații: domnul Emilian și doamna Marilena Ristea; apoi ai domnișoarei doctor Stela, medici și ei: domnul doctor Sergiu Stejăran și doamna doctor Ecaterina Stejăran. Directorul discuta cu cei rămași afară: părinții lui Mihai și ai Stelei. Nu încerca să-i influențeze în favoarea lui Lucian; probabil nici nu era necesar, pentru că nici unul nu părea a avea ceva de declarat împotriva tânărului comandant.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: E a ta?
Lucian: Bijuteria asta albastră?! Nu. E a directorului.
Mihai: Poftim? Cum? A cui? A... cărui director?!
Lucian: Directorul Institutului nostru, desigur, Traian Simionescu.
Mihai: Cum așa?! Adică domnul director ți-a împrumutat ție mașina dânsului?!
Lucian: Da; și nu-i prima oară când mi-o împrumută. Eu și dom' director ne înțelegem foarte bine, ca să zicem așa... Îmi e prieten.
Mihai: Ah... Și de ce te duceai spre Institut; să-i înapoiezi mașina domnului director cumva? În cazul ăsta, n-ar trebui să mă mai duci pe mine în oraș; mai bine oprește, să cobor, îmi pot continua drumul spre oraș așa cum l-am început, singur.
Lucian: Stai liniștit! Dom' director mi-o lasă la dispoziție oricât doresc; mi-a spus că i-o pot înapoia chiar și... peste 13 ani. Desigur, glumea, dar nu-i nici o grabă.
Mihai: Ah...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânărul Mihai, tare mândru, purta uniforma albastră, deocamdată fără accesoriile necesare și însemnele echipajului. Membrii familiei Ristea porniră spre rachetodrom. Gardianul nu-i recunoscu și-i opri, doar pentru câteva clipe, până când îl zări pe Mihai în uniforma albastră și pricepu că era unul dintre tinerii acceptați de curând în echipajul navei "Pacifis". Cerându-și scuze, le permise trecerea. Domnul și doamna Ristea nu văzuseră până în acel moment nava albastră, de aceea o admirară câtva timp; era măreață! Mihai urcă treptele spre puntea principală, deși părinții lui nu se apropiaseră încă de corpul metalic al navei. Pe puntea principală a "Pacifis"-ului nu se afla la acea oră decât... Lucian. Îl recunoscu pe tânărul lui coleg, căruia nu-i mai uitase numele.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ly: Interesant. Aceștia sunt părinții lui Mihai.
Lucian: Da, aceia sunt părinții lui. El avea doar 18 ani, neîmpliniți, atunci, la acea dată.
Ly: Iar aceștia sunt părinții tăi?
Lucian: Da, aceia sunt ai mei.
Ly: Nu semeni cu tatăl tău. Dânsul e blond.
Lucian: Ai dreptate. Nu semăn. Chiar deloc. Și nu mă refer doar la înfățișare!
Ly: Ce vrei să spui? Dânsul e rău? Nu mi s-a părut.
Lucian: Rău?! Nu... Absolut deloc! Dimpotrivă, e bunătatea întruchipată! Adică, e mult prea bun, blând, nepăsător, domol, indulgent, atât de diferit față de mine... Ceea ce nu înseamnă că eu aș fi cel rău! Dar, oricum, nu semănăm, deloc, din nici un punct de vedere!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Cât despre voi, ce-ar fi de lămurit acum, urgent? În primul rând, sper că ați vorbit acasă, cu părinții voștri, iar aceștia sunt de acord cu plecarea voastră... Plecarea în această misiune.
Lia: În principiu.
Lucian: Cum adică?! Sunt sau nu de acord?
Lia: Adică nu în totalitate. La început, când le-am vorbit despre concurs, au fost de acord, dar pe atunci nu era deloc sigur că vom lua parte la misiune; acum, după rezultatele finale, când totul a devenit sigur, nu știm cum vor mai reacționa.
Lucian: Ar fi de preferat să nu existe împotriviri.
Alex: Vorbește astfel, pentru că el se confruntă cu împotrivirea părinților săi.
Lucian: Chiar trebuia să nu-ți ții gura?
Alex: Scuze, dar nu e ceva secret, tot s-ar afla.
Lucian: Mda; să revenim la ale noastre... E bine că nu depindem în totalitate de părinții noștri, deși... Tu... Cum ziceai că te numești?
Mihai: Eu?! Mihai, domnule...
Lucian: Poftim?! Cum?! Ce-ai zis, măi?! Ce mă iei pe mine cu "domnule"?!
Mihai: Păi, scuze, dar...
Lucian: Nu-mi vorbi astfel, nici tu, nici altul dintre voi! Mă numesc Lucian, iar pentru voi, colegi și sper, prieteni, simplu, Luci. Pricepi? Cum ziceai că te cheamă?
Mihai: Mihai.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În curând, pe puntea principală sosiră Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu părinții ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja părinții lui Lucian, domnul și doamna Enka și directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treacăt, domnișoarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare această tânără care îndrăznise să-i reclame fiul, să-l aducă în fața Comisiei Disciplinare, de parcă el ar fi un element rău, care să aibă probleme cu disciplina, probleme care să-i deranjeze pe alții? Lia remarcă faptul că doamna Enka o privea nu tocmai cu îngăduință și se ascunse după părinții ei, ferindu-se, măcar din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insistă în a o cerceta pe reclamantă, renunță rapid la această acțiune. Directorul, drăguț, amabil, îi salută pe soții Stancu și pe fiica lor; acum se îndrepta spre părinții comandantului, să-i salute și pe aceștia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejurări.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Bine. Ești un tip grozav!
Mihai: Așa sper și eu.
Lucian: Te cred...
Mihai: Știi, și tu arăți destul de binișor. Ba chiar minunat, aș putea spune.
Lucian: Normal, doar eu n-am hoinărit până târziu cu iubita mea prin parcuri, ca tine. Haimana ce ești!
Mihai: Iubita ta?! Care? Ai vreuna? Cine este?
Lucian: Nu, voiam să spun dacă aș fi avut vreuna...
Mihai: Haide, fii sincer! Spune-mi! Care-i norocoasa?
Lucian: Nu! Adică, n-am nici una. Nu încă.
Mihai: Lia, ea este! Nu-i așa?
Lucian: Cum?!
Mihai: Despre ea este vorba, nu? Iubita ta, adică Lia.
Lucian: Nu! Cine ți-a spus ție așa ceva?
Mihai: Haide, Luci! Orice prost ar observa. Recunoaște!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să știi că m-ai speriat puțin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenția.
Maria: Hmm... Dar care-ți era intenția?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei așa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, ești foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, știu. Va trebui să te desparți de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Așa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ți fie. Doar știi că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ți va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînțeles că am! Și ești de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puțin.
Lucian: Aha... Și ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Așa, deci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dat fiind că poziția navei încă permitea legătura cu cei de acasă, iată că, o dată ce scăpaseră de interferențe, aceasta se restabili, atât audio, cât și video. Pe monitorul computerului principal de la bordul navei (care era computerul informaticianului Mihai) apăru o imagine binecunoscută celor șapte tineri: aceea a cabinetului domnului director Traian Simionescu. În acea încăpere se aflau 17 persoane: părinții celor din echipaj, directorul Institutului, instructorul echipajului și președintele țării. Pe puntea principală a navei "Pacifis" răsună glasul directorului, clar, puternic, impunător, așa cum îl cunoșteau și ei...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Și dacă s-ar ajunge la concluzia că domnișoara ar avea dreptate și se vor lua măsuri împotriva ta?
Lucian: Destituirea din funcția de comandant n-ar fi o pagubă prea mare, de nereparat; nu țineam cu tot dinadisul la această funcție, dar excluderea mea definitivă din echipaj... Asta chiar ar avea urmări imediate, destul de neplăcute.
Mihai: Cum ar fi?
Lucian: Anularea misiunii.
Mihai: Cum așa? De ce?
Lucian: Fără mine, Alex și Nis s-ar retrage amândoi rapid din echipaj.
Mihai: De când îi cunoști?
Lucian: De când aveam vreo 6 ani, de când m-am înscris la școală aici, în Institut; eram nedespărțiți, măcar după ore, împreună zi de zi. Și făceam groaznic de multe nebunii. Și cine crezi că ne scăpa mereu de pedepse?
Mihai: Cumva... directorul?
Lucian: Chiar el.
Mihai: Și atunci tot dânsul era director?
Lucian: Da; închipuie-ți, avea doar vreo 24 de ani... aproape 25, sau cam așa ceva.
Mihai: Uau... Impresionant!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai și Lucian porniră spre locul în care se aflau roboții. Nu peste mult timp reveniră la bordul navei albastre, pe puntea principală, de astă dată, împreună cu cei doi roboți, care vor fi roboții echipajului, deci, aveau un rol important în această misiune. Cu excepția lui Lucian, doar Nistor îi mai văzuse; restul pentru prima oară. Îi priviră curioși, chiar și domnul Manea. Dar nu roboții erau emoționați, ci tânărul informatician, întrebându-se dacă celorlalți o să le placă de roboții lui. Oare îi vor accepta în echipaj, sau îi vor respinge? Dacă n-o să le convină ceva? Desigur, îl avea de partea lui pe Lucian, comandantul misiunii, care-l sprijinea, dar era oare de ajuns?! Ceilalți ce părere vor avea? Și directorul?! Și dânsul fusese de acord ca aceștia să fie roboții misiunii, dar oare după ce-i va vedea, va rămâne la aceeași părere? În mintea lui Mihai se îngrămădiră rapid, în mare viteză, o sumedenie de întrebări stupide, menite să aducă fără motiv neliniște în sufletul lui...
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zărindu-l liber pe comandantul misiunii, domnul Virgil Stancu, tatăl Liei, consideră că era momentul prielnic pentru acea discuție între patru ochi despre care îi amintise. Lucian acceptă propunerea dânsului, așa că amândoi se retraseră într-un locșor mai ferit de camerele de luat vederi; pe puntea principală a navei, căci reporterilor nu li se permisese accesul în interiorul vehiculului spațial. Puteau filma exteriorul din orice unghi doreau, dar în interior nu puteau pătrunde. Deci, pe puntea principală erau doar Lucian și domnul Stancu Virgil, acesta din urmă admirând pentru câteva clipe aspectul interior al navei albastre.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!