Nu sunt un bărbat fără nicio meteahnă.

citat din Francois Villon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonierul Francois Villon

I

În patru sute cincizeci şi şase,
Eu, Francois Villon, atotşcoler,
Crezând că anii-s de mătase,
Pe funie, i-am înşirat, spre cer-
Să cuget doar la ce voi face,
Precum Vegece, o, geto-dacul?
Lăsa-ţi-mă, rogu-vă,-n pace-
Mai bine vă trimit la dracu!

poezie clasică de Francois Villon din Testamentul cel mare (1461), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul cel mic al Marelui Francois Villon

III

Şi uite-aşa ce n-aţi văzut:
Minunea ei în ochii mei,
Născând lumina de-nceput,
Punea şi lumii nou temei!
Şi m-am rugat pe loc la zei,
De dincolo de cer şi lume,
S-arunce punte dragostei-
Ca-n inimă să-i aflu nume!

poezie clasică de Francois Villon din Dania (1456), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul cel mic al marelui Francois Villon

II

În anul zis în primul cânt,
de-i totul nins şi e Crăciun,
iar lupii mestecă doar vânt
şi omu-i doar la gheaţă bun-
îmi zic: poete, hai la drum!
să nu cumva să se întâmple,
din dragostea ce scoate fum,
să-ţi iasă stele iar pe tâmple!

poezie clasică de Francois Villon (1456), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebiruinţă

Vreţi adevărul să se ştie?
Îl spun: că-n chin nu-i bucurie,
Lumină ca în tragedie,
Laşi cum sunt cei nebiruiţi,
Oroare ca în armonie,
Nici minte ca la-ndrăgostiţi!

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi după ce m-am despărţit de bunul meu maghiar, mi-am zis: "Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de aşa meteahnă!"

finalul de la Meteahnă de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dosul scrisorii

Du-te scrisoare, iute saltă,
Chiar de n-ai limbă, nici picioare,
Să spui în a ta cuvântare
Că sărăcia rău m-asaltă.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Succubus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânire

Stăpâna mea, mai vreau să-ţi dau de ştire
Că inima-mi, de-a ta, nici o furtună
N-o s-o despartă. Dă-mi, la fel, vestire.
Şi pentru asta suntem împreună!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada de încheiere a Testamentului Mare

Ici testamentul s-a-ncheiat,
Sfârşind, al bietului Villon.
Veniţi când clopotele bat
Şi dau de mormântare zvon,
În straie roşii vermillon.
El fu, (pe fudulii jurase),
Amant martir, morţii plocon
Când lumea asta o lăsase.

Şi cred că nu minţea deloc,
Căci l-au gonit fără pardon
Iubitele, haíne foc,
Că de-aici până-n Roussillon
Nu-i spine, ghimpe ori ghimpon
Să n-aibă, (nu exagerase),
Din straie, zdrenţe de barşon,
Când lumea asta o lăsase.

Aşa a fost, nu altcumva,
Golaş pieri, fără zorzon;
Ba, pe deasupra, când murea,
Simţea al dragostei canon
Mai ascuţit ca un piron
De la curea, până la oase.
(Noi dăm mirării noastre ton),
Când lumea asta o lăsase.

Prinţe ca şoimul acvilon,
Plecând, o duşcă bună trase
De roşu vin, acest craidon
Când lumea asta o lăsase.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţe

Aşa-i sfârşitul frumuseţii –
Cu braţe stoarse, cu mâini uscate,
Cu gârboveala bătrâneţii
Si tatele piei atarnate,
Iar şoldurile discarnate...
Ascuns aşa, e ptiu! Şi vai!
Ciosvârte-s pulpele-mproşcate
De-al vremii rânced mucigai...

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubiţi-vă, dar, mult şi bine,
Mergeţi la chef şi la beţii
Că toate or să se termine
Şi pierdeţi capul într-o zi!
Pe proşti iubirea îi urî!
Ea duse în idolatrie
Pe Solomon, Samson orbi...
... Ferice-i omul când n-a ştie!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli

Ne ştim greşelile, dar niciodată
Nu ne căim, ci-avem îngăduinţă
Noi ştim că lumea-i temniţă curată.
Pentru cel drept nu e cu uşurinţă
A bate, -a chinui nu-i cu putiţă
Nici a fura călcând tot în picioare.

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tont

Atât eşti tont cât n-ai cap să pricepi;
Atâta mergi; cât paşii te pot ţine;
Atât baţi şaua pân' pricepe iapa;
Atât îl chemi pe dracu', până vine!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Şi dacă atunci m-am încrezut
În chipul ei şi-n ochii care
Până-n adânc m-au străbătut
Cu-a lor dulceaţă-nşelătoare,
Azi praf şi pulbere-s în zare,
Lăsându-mă să mă usuc.
Deci, răsădi-voi altă floare
Şi-n alt ogeac o să mă duc!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada lui Villon pentru amanta lui

Falsă frumuseţe, scump e-al tău dever,
Rea fără margini, de-un dulceag amar,
Amor mai crâncen ca un dumicat de fier,
Numele ţi-l pot spune, sigur că dispar:
Chin prefăcut în farmec, inimii calvar,
Orgoliu ascuns, prin tine oameni mor,
Iar ochii tăi n-au milă; legea cere doar
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Mai cu folos cătam şi mai cu spor
Altunde ajutor, cinstire chiar;
Reazim de n-oi găsi, izbăvitor,
Trebuie, ruşinat, să plec hoinar.
Hei, mic şi mare, milă aşadar!
Ei, cum e? fără scut va fi să mor,
Sau te înduri, cum scrie în glosar,
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor?

Dar vremea ce-ofileşte trece-n zbor,
Iar nurii tăi, uscate flori îmi par.
Aş râde eu, dar fălcile mă dor,
Ba-i nebunie, am aceeaşi soartă doar:
Moşneag voi fi; tu slută, fără har.
Deci bea, până izvoru-i curgător,
Nu împărţi la toţi din cel amar;
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

Prinţ iubitor, amant prea temerar,
Nu vreau să-ţi fac în ciudă, cârtitor,
Dar inimii, Domnul nu-i cere în zadar:
Să nu dai în sărman, să-i fii de ajutor.

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia fără bărbat

Femeia fără de bărbat
E ca ogorul nelucrat,
E ca Pământul fără ploaie,
Ca fără boabe o păstaie.

Femeia fără de bărbat
E ca smochinul cel uscat.
Ca oul fără gălbenuş,
Ca o ştampilă fără tuş.

E-o barcă fără de vâslaş,
O puşcă fără de puşcaş,
Corabie făr de catarg
Pierdută în al mării larg.

E ca Crăciunul fără brad,
Ca apa care n-are vad;
E ca grădina fără gard,
Ca trupul fără miocard.

E ca un corp lipsit de cap,
Un car lipsit de-al său proţap;
Apoi mai este, ia aminte,
Precum un creier fără minte.

Lipsită de bărbat, femeie
Eşti ca o broască fără cheie,
Eşti puşcă fără de cartuş,
Vioară fără de arcuş.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epistolă către prieteni

Vă înduraţi de mine, îndurare,
Atât măcar, prieteni, de-aţi avea!
În hrubă zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici şi tinerei,
Voi acrobaţi, voi dansatorii cei
Mai iuţi ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoţei,
Aici îl lăsaţi pe Villon sărmanul?

Voi menestrei cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeţi şi glumiţi,
Şi risipiţi bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacă aiuriţi,
Estimp el moare de mai zăboviţi.
Stihuitori de cântec, vers, oraţii,
De se va stinge, faceţi-i libaţii.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele fraţii.
Aici îl lăsaţi pe Villon sărmanul?

Veniţi să îl vedeţi în pătimire,
Nobili iertaţi de orice bir şi dare,
Neaplecaţi la legi şi cârmuire,
Ci doar în faţa Domnului cel mare.
Postind duminici, marţile, oricare,
Lui dinţii ca de greblă i se fac,
(Din coji uscate, nu din cozonac),
Şi-i toarnă-n maţe apă cu toptanul,
În hău adânc nu-i masă, nici hamac,
Aici îl lăsaţi pe Villon sărmanul?

Juni ori bătrâni, prinţi ce vă pomenesc,
Aduceţi-mi iertare cu sigil domnesc,
Şi scoateţi-mă-n coş, tras cu arcanul.
Aşa se-ajută porcii, mă gândesc;
Guiţă unul doar, în turmă o tulesc.
Aici îl lăsaţi pe Villon sărmanul?

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Urăsc iubirea şi-o blestem
Şi-o-nfrunt cu sânge şi cu pară;
Prin ea murim şi nu suntem
Ca preţ, nici cât paraua chioară.
Mai bine zvârl lăuta-afară
Şi nu-mi mai ţin cu-amanţii veacu';
De le-am fost soţ odinioară,
De-acuma ducă-se la dracu'!

poezie de Francois Villon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi seduce un bărbat fără a-ţi scoate nicio haină de pe tine, chiar fără a-l atinge.

citat din Rae Dawn Chong
Adăugat de Morticia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amoru-şi are harul său

Amoru-şi are harul său
Şi libertatea ne învaţă:
Alegi şi tu, aleg şi eu,
S-a stins iubirea, totu-ngheaţă!
Şi creşte ura certăreaţă:
"Nici nu mă ştii, nici te-am ştiut,
La naiba dragostea pe viaţă
Şi ani de chin pentru-un sărut!"

poezie clasică de Francois Villon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pricina sau balada Soartei

Fortuna mi-au pus cărturarii nume,
Iar tu, François, strigi că sunt rea şi crudă,
Ce nu eşti om cu fală şi renume.
Mai buni ca tine-n vărării asudă
Şi sparg în ocne pietrele cu trudă.
Te plângi, cu toată viaţa de ruşine?
Nu eşti tu singurul, şi nici nu se cuvine;
Priveşte-mi faptele de-odinioară bine,
Ce mulţi viteji s-au prăpădit prin mine;
Pe lângă ei, ştiu, eşti un biet poltron.
Stai liniştit şi vorba ţi-o aţine.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

Pe marii regi îmi căşunase mie
În vremurile vechi, de altădat'.
Priam muri cu-ntreaga lui armie,
Cetate, turn şi zid nu l-au scăpat;
Lui Hanibal, ce soartă i s-a dat?
În Cartagina moartea l-a învins,
Pe Scipio, aşişderi l-a cuprins;
Senatului pe Cezar l-am vândut;
Pompei în Eghipet a fost pierdut;
Într-un vârtej pe mări pieri Iason;
Prin foc poporul Romei l-am trecut.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

Iar Alexandru, care-atât s-a războit,
Tânjind spre stelele Pleiadelor, şi el
De mâna mea pieri: l-am otrăvit.
Regele Alfazar căzu peste drapel
Pe câmpul de bătaie. În ăst fel
Mi-s faptele şi-asemeni vor urma,
Căci n-am la nimeni socoteli a da.
Pe Holofrenes, idolatru blestemat,
Iudita l-a străpuns, dormind în pat,
În cortul lui, cu un pumnal. Pe Absalon?
Pe când fugea, de păr l-am spânzurat.
Să te-nvoieţti cu ce ţi-am dat, Villon!

François, de-aceea să asculţi ce-am zis:
Socoată de n-aş da la Domnu-n Paradis,
Te-aş fi tras ca pe-o zdreanţă prin dârmon,
Şi pentru un păcat, zece-aş fi scris.
Să te-nvoieşti cu ce ţi-am dat, Villon!

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!