Aicea, printre Ardeleni

Aicea, printre Ardeleni, mă simt acasă.
În fiecare văd un nepot de-al lui Horea, de-al lui Iancu.
Ai! ce s-or mişca-ntr-o bună zi Munţii Apuseni,
Ce s-or urni din loc, ca urieşii!

Mi-am ridicat privirile spre cer,
Dar nu-mi spune nimic mătreaţa lui de stele,
Nici luna lustuită ca tingirea.
Îmi pun în schimb urechea pe inima ţării
Şi-aud bătăi neregulate prin gemete surde...
Freamătă pădurea românească,
Ca-n preajma vijeliei!

Mi-am culcat capul pe lutul străbun
Alăturea de alţii
Ce mestecă prin somn cuvinte fără sens.
Şi-am vrut să dorm.
Eu însă-aud, în noaptea ce se lasă,
Şuier de piatră pe tăiş de coasă...

poezie celebră de Mihai Beniuc din Trepte (1971)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris o omletă bună

Am scris o omletă bună... şi am mâncat
o poezie fierbinte... după ce te-am iubit
M-am încheiat la maşină... şi mi-am condus
paltonul acasă... prin ploaie...
după ce te-am iubit
Am trecut pe roşu... şi am oprit la
verde... plutind undeva între culori...
de ici-colo...
după ce te-am iubit
Mi-am ondulat patul... şi am făcut
părul... uşor
confuz dar... nu-mi pasă...
Mi-am pregătit dinţii... şi m-am spălat
pe pijama... apoi m-am ridicat
... şi m-am întins pe pat...
Să dorm...
după ce te-am iubit

poezie de Nikki Giovanni, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de dor

Când de dor se lasă noaptea
Şi cânt melodii de dor,
Este pentru că de-al tău dor
Mi-am făcut altar să mor.

Când de dor îmi trece dorul
Şi se aşterne iarăşi dor,
Nu mi-e dor decât de tine
Şi-am ajuns să te ador!

poezie de Aniţa Vulcan Grigoriu
Adăugat de Aniţa Vulcan Grigoriu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

Azi, te sărut, străbună glie
Şi tu, pământ al ţării strămoşesc
În taina sfântă îţi dorm străbunii...
Acum, la ceas de sărbătoare,
Cu mâna pe drapel îţi fac urare...

Veniţi, români din toată lumea,
Ce pribegiţi pe alte glii,
Să fim ca un mănunchi de grâu uniţi,
Cu flori şi al nostru tricolor să-l împodobiţi,
Copiii să ne crească în pace, linişte şi armonie,
Azi te cinstesc, cum se cuvine,
Străveche vatră, iubită Românie!

Din Munţii Apuseni ne străjuie goruni,
Cu fruntea sus azi ne salută Iancu,
Al nostru crăişor viteaz,
Să fim un sânge şi un neam,
Cu drag ne îmbrăţişează Horea, Cloşca şi Crişan,
Să fim precum o piatră de granit,
Strămoşii noştri pentru glie s-au jerfit!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpânii să fim NOI!

Sunt neam de-al lui,, opincă''
Cu talpa în pământ
Am sânge de româncă,
Un dar curat şi sfânt.

Sunt neam de-al lui,, căciulă''
Din piei de miel ţurcan
Şi-mi dăinuie-n celulă
Nucleul de ţăran

Păşesc sfios pe glie
Prin lanurile de grâu
În tril de ciocârlie
Prin spice pân' la brâu,

Mi-aplec spre ţărnă fruntea
Şi-o scald în flori de mac
Gândind că eu sunt puntea
Strămoşilor ce zac

În lutul sfânt al ţării
Spre-un viitor mai bun
Mă-nclin în miezul verii
Spre neamul meu străbun

Care-a frământat huma
Cu sânge şi pelin
Eu caut să-i calc urma,
La crucea-i să mă închin....

Aud jelind străbunii
Pământul părăsit
Că suntem prada lumii,
Poporu-i sărăcit...

Veniţi, ne cheamă glia,
Ne cheamă înapoi,
Acasă-i România,
Stăpânii să fim NOI!....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele (Elegie de toamnă)

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram...

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, niciun cuvânt...
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt...

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem...

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie...
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am donat

inima învelită-n poezii
am acceptat s-o fac
în schimbul vântului
şi
şi a ploii şi a valurilor
şi a sărutului şi a zâmbetului
şi a înserării şi a visului
îmi cânt un cântec la
la
la muzicuţă spunând povestea mea
de dragoste nebună
dulce somn pentru suflet
pe
pe
pe ochi se lasă ceaţa
duioasă ca o comoară
văd femeia cea mai frumoasă
nu mai simt nimic şi
şi
şi mă felicit că mi-am donat inima
ce-mi îndemna sufletul să nu se culce
până ce stelele nu devin mai palide

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul castanului

Freamătă uşor castanul
Mângâiat de-al palei vânt,
Îşi ridică, veteranul,
Vesel fruntea din pământ.

Florile-i sporesc elanul,
Păsări se întrec în cânt,
Freamătă uşor castanul
Mângâiat de-al palei vânt.

Dezgolit de-al său veşmânt
Toamna-i cere-n vamă banul,
Vieţii-i face legământ,
Adaugă-n tihnă anul,
Freamătă uşor castanul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul meu de viaţă

Absolutu-i mugur de viaţă?
Tu nemuritor peste cetate
Mai strecori imagini şi cuvinte
Înţelepte scoase dintr-o carte.

Din biblie o să mai sară peştii
Şi pâinea ei hrăni-va noi copii,
Din inima femeii ce iubeşte
S-or naşte munţi, oceane şi câmpii.

Acesta-i absolutul meu de viaţă?
Nu! Căutarea suferinţei mele
Strecurată-i Doamne prin cuvinte
Căutându-te acolo, printre stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,
între maşini şi-n biserici.
Lângă fântâni fără fund
mi-am deschis ochiul cunoaşterii.
M-am rugat cu muncitorii în zdrenţe,
am visat lângă oi cu ciobanii
şi-am aşteptat în prăpăstii cu sfinţii.
Acum mă aplec în lumină
şi plâng în târziile rămăşiţe
ale stelei pe care umblăm.
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet rătăcit

M-am întors acasă pe un drum de ţară
şi-am stat de vorbă cu pădurea
mi-a spus cum cucul cântă în fiecare vară
de când eu am plecat aiurea

Am croit cărare prin boabe de rouă
şi m-au copleşit aducerile-aminte
razele de soare au spart pădurea în două
şi mi-am spus atunci: totu-i ca-nainte!

Am trecut tăcută pe sub merii-n floare
ce mi-au nins cărarea semn de bun venit
ziua-ntreagă, parcă, era o-ntrebare:
ai venit acasă suflet rătăcit?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţii Apuseni

Sanctuar zidit în piatră
Pe a ţării noastre vatră.

distih de David Boia (12 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborii

Mai aud şi-acum în noapte
Tainice bătăi de ram,
Ale arborilor şoapte,
Tremurând la mine-n geam.

Dezgoliţi de-al lor veşmânt
Şi cu braţele chircite,
Dormitează-n alb mormânt,
Pe uliţe părăsite.

Satu'-i gol, fără mişcare
Şi de iarnă-ncremenit,
Câte-un arbore-n visare
Freamătă neliniştit.

A mea curte adăposteşte
Doi stejari bătrâni şi goi,
Troieniţi într-o poveste
Scrisă noaptea de ninsori.

Doar când suflă viscol rece
Îi trezeşte degerând,
Prin pustiul alb când trece,
În răstimpuri şuierând.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătrat în stele

Când eram cu gândul prin văzduh,
am văzut două entităţi,
ce pe parcurs s-au scurs
pe hărţi,
şi-am simţit senzaţia de déjà vu.
Cu fiori reci mi-am şoptit
"Eram noi" - oxigen şi apă,
poli contrari ajunşi la metastază.
Am vrut să fim de-o parte
şi acum,
mă respingi uşor.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatului care, privind doar la picioarele frumoase ale unei femei, spune că "e ceva de capul ei"

Privind piciorul dumneaei,
Spui că-i ceva de capul ei,
Dar tre' să-ţi spun, îmi pare rău,
O fi de-al ei, dar nu-i de-al tău!...

epigramă de George Budoi din Lume, lume, hai la glume! (2011)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată seara

Păşind pe-a vieţii cale, pe vechiul drumuşor,
Împins de-al vieţii zvâncnet, mergeam încetişor,
Şi rămânând pe gânduri, un dor încet şoptea –
La drumul de la gară copila te–aştepta.

Eu i-am sărit în braţe, lăsîndu-mă pe val,
Şi-am observat deodată că ceru-i de mangal.
Pe lume fericirea-şi găsea loc potrivit –
Pentru-al tău farmec la tine am venit.

Mi-am lăsat capul pe-al tău piept
Şi-atunci eu am ştiut că data viitoare-o aştept,
Lângă regina mea eu seara-am petrecut,
Dar clipele frumoase-ndată au trecut.

Şi revenit acasă, am adormit cu drag
Şi gândul meu în gîndul tău era pribeag,
Acum am să las pixul şi am să dorm uşor
Gândindu-mă în cuget la al-meu puişor.

poezie de Ion Rotari (9 mai 2009)
Adăugat de Ion Rotari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasin plătit... la dispoziţie!!!

Mi-am pierdut viaţa în zadar,
N-am ştiut ce e adevăr!
Nu am ştiut ce-nseamnă har...
N-am crezut dreptul să omor!

Mi-am pierdut minţile prin şcoli,
N-am învăţat furturi, minciună,
Am visat să însănătoşesc boli...
Mi-am pierdut sens de rea ori bună!

M-am erodat în educat,
Am luat bun-simţul calitate
M-am ferit veşnic de păcat...
N-am învăţat parşivitate!

M-am luat speranţele, în spate
Să scap o ţară de povară
De ar fi fost nemeritate...
Şi tot sunt judecat de-ocară!?

M-am construit un patriot
Prin neam de neam, străbuni de-ai mei...
N-am fost nicicând un strâmb de ciot
Să împiedic geniu! Am idei!!!

M-am educat în cult de fapt,
Am cuvânt doar să îl explic!
Nu din cuvânt îmi fac un act...
Ci mi-e doar spusul cum l-aplic!

M-am dedicat mult la onoare...
O trăsătură de popor
Din care sunt filon, o boare
Şi vreau s-o port spre viitor!!!

M-am dezis de prostimi, trădare,
Urăsc de moarte pe bandiţi!
Îi vreau întinşi, spânzurătoare
De gât... Fără de cap meniţi!

Mi-am făcut corpul o armată
În fapt, pe câmpuri la Bacău!
Iubesc părinţii, mamă, tată...
Modeşti! Nu din Belu, Copou...

M-am dat dreptăţii o viaţă întreagă,
Am crezut ferm că-i doar real!
N-am ştiinţa fălii minţii bleagă
S-o storc, în mâzgă... teatral!

Mi-am lăsat mult de-al meu câştig
-Furat, adesea l-am lăsat-
Şi nu-mi plâng golul din covrig...
Ce semeni mi l-au destinat!

Mi-am pus elanul sufletesc
Cu cinste pe răboj să numeri,
Să nu m-acuzi că-l pervertesc...
Condamnat fals, cu dat din umeri?!

M-am decis azi mai mult de-oricând
Să fiu un asasin plătit!!!
Să împuşc pungaşii ţării în rând!!!
V-aştept!!! Am totul pregătit!!!

La hoţi, corupţi, borfaşi, tâmpit,
Parşivi, dobitoci, proşti, bandit,
Tot infractorul dovedit!!!
O fac şi gratis... Biet pârlit!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea ... căzătoare

O piatră de mormânt îmi este gândul,
Din gânduri mi-am alcătuit mormântul,
Din sute de idei mi-am construit giulgiul,
Iar din tristeţi mi-am terminat sicriul.

M-am îngropat în răsărit de soare
Când nimeni nu era pe afară,
Doar eu, o mică şi neînsemnată vietate,
Îmi răcoream picioarele în moarte.

Am colindat cu umbra spiritului luna,
Am poposit apoi la fiecare stea
Şi aş fi vrut să vă opresc pământul,
Căci nimeni nu a plâns la moartea mea.

M-am înfrăţit în absolut cu Universul
Să născocim în doi o nouă stea,
În care să nu punem gânduri,
Iar eu să zac pe veci în ea.
*
Mi-am amintit fără să vreau trecutul,
Când ţi-am văzut în praf de stele chipul,
Şi-n ziua când lucram un colţ de stea
Am hotărât să-ţi vizitez ţinutul.

Dar clipele se transformaseră-n ore
Şi zilele se preschimbaseră-n ani,
Iar eu călătorisem mii de ani
Când am ajuns să văd din nou pământul.

De sus, din cerul plin de stele,
Am căutat să-ţi văd iar chipul,
Dar fiindcă nu te-am mai găsit,
De întristare, m-am aruncat în mare.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!