
Lucian: Hmm... Și crezi că e bine să continui cu aceste lecții, cu Sid?
Lia: Evident. De ce nu?
Lucian: Și ce-ai să faci dacă el se va îndrăgosti de tine?
Lia: Cine?! Sid?!
Lucian: Da, el. De ce te miri?! Crezi că n-ar fi posibil?
Lia: Nu știu. Însă nu cred că el ar comite o asemenea imprudență.
Lucian: Să presupunem că totuși o va face. Cum te vei descurca în această situație?
Lia: Nu știu. Chiar nu m-am gândit la această posibilitate.
Lucian: Dar ea există! Așa că gândește-te mai bine, înainte ca acest lucru să se întâmple. Nu va aduce nimic bun, pentru că el n-are nici o șansă cu tine!
Lia: De unde știi tu că nu are?! De ce ești atât de convins?
Lucian: E simplu: El e de aici, iar tu ești de pe Terra. Nu cred că tu vei dori să rămâi aici, iar el nu te va putea însoți pe Terra, în nici un caz, niciodată!
Lia: De ce nu?! Nick ne va însoți!
Lucian: Nick e diferit. Cu el e cu totul altceva.
Lia: Nu s-ar zice. Amândoi sunt de aici.
Lucian: Te rog... Doar nu vrei să mă convingi că ar fi așa. Și sper că nu crezi cu adevărat acest lucru. Dar i-am promis domnului Kuny că n-am să insist asupra acestui subiect delicat, legat de originea membrilor familiei sale.
Lia: I-ai promis?!
Lucian: Da, pentru că dânsul m-a rugat insistent și nu vreau să-l supăr. E un om deosebit. Totuși, asta nu înseamnă că aș crede altceva. În fine! Nu mai vorbesc despre asta, doar așa am promis... Era însă vorba despre Sid. Și ar fi mai indicat să renunți la aceste lecții, ca să eviți eventualele probleme, ce s-ar putea ivi.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre posibilitate
- citate despre vorbire
- citate despre supărare
- citate despre promisiuni
- citate despre nuntă
- citate despre lecții
- citate despre iubire
- citate despre familie
- citate despre existență
- lecții de engleză
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Lucian: Salut, blondino.
Maria: Ah, Luci... Salut! Dar să știi că m-ai speriat puțin.
Lucian: Mii de scuze! Nu asta mi-a fost intenția.
Maria: Hmm... Dar care-ți era intenția?!
Lucian: Nici una, cred...
Maria: Bine, comandante. Scuzele se acceptă. Însă altădată să nu mă mai iei așa, prin surprindere.
Lucian: Voi încerca. Deci, ești foarte matinală, ca de obicei.
Maria: Nu chiar ca de obicei, dar azi e o zi deosebită.
Lucian: Da, știu. Va trebui să te desparți de mititica ta prietenă, Ema.
Maria: Așa e. Îmi va fi dor de ea.
Lucian: N-ar trebui să-ți fie. Doar știi că va fi bine îngrijită acolo unde o vom duce, iar de altfel, o vei putea vedea ori de câte ori vei dori, nu-ți va interzice nimeni acest lucru.
Maria: Ai dreptate.
Lucian: Bineînțeles că am! Și ești de mult aici?
Maria: Nu, dar nici de prea puțin.
Lucian: Aha... Și ai venit singură?
Maria: Nu, evident. Nick e pe puntea principală, n-a vrut să vină aici, la Ema.
Lucian: Așa, deci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vinovăție, citate despre sperieturi, citate despre prietenie, citate despre interdicții, citate despre dreptate, citate despre dorințe sau citate despre Maria

Lucian: Știi, anul trecut aveai o părere total diferită despre mine. Aș vrea ca lucrurile să fie din nou la fel ca atunci.
Ly: Da, dar știi că nu mai pot fi la fel ca atunci!
Lucian: Știu... Ia loc, te rog! Și relaxează-te! N-am să te mănânc, pe cuvânt! Serios, nu sunt chiar un monstru... Nu mă privi atât de speriată; n-am de gând să-ți fac absolut nimic! Nici să te sărut. Promit! Jur! Ce vrei mai mult de atât de la mine?
Ly: De ce-aș avea încredere în tine?
Lucian: De ce n-ai avea?! Ți-am dat vreodată vreun motiv?
Ly: Da, mi-ai dat, atunci...
Lucian: Ah, atunci... Știu, am fost un dobitoc! Și-mi cer mii de scuze față de tine, Ly, pentru acel gest necugetat! Chiar nu mă poți ierta? Nu poți trece peste ceea ce s-a întâmplat atunci? Te rog, din nou...
Ly: Nu știu... Nu știu ce să mai cred despre tine, Lucian! După ce te-am văzut la supercomputer, de ziua mamei tale... Mă derutezi continuu!
Lucian: Sunt un ciudat...
Ly: Nu chiar un ciudat. Și totuși, ce făceai pe aici?
Lucian: Nimic deosebit. Înainte de a intra tu, de abia sosisem și... Răsfoiam puțin albumul cu fotografii al Liei.
Ly: N-ar trebui să umbli prin lucrurile ei, dacă ea nu este aici.
Lucian: Știu foarte bine asta, dar tocmai am stabilit că sunt un ciudat, deci, nu mă comport normal... Crezi că am greșit chiar atât de mult, dacă i-am răsfoit puțin albumul?
Ly: Nu, probabil că nu. Știi, de fapt, cred că aș vrea să-l văd și eu, pentru că ea nu mi l-a arătat niciodată. Crezi că s-ar supăra dacă voi arunca și eu o privire?
Lucian: Nu, n-ar avea de ce.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre încredere, citate despre timp, citate despre sărut, citate despre mamă, citate despre iertare sau citate despre gânduri

Lucian: Nu cred că vreau să vorbesc despre asta acum. Problema asta o voi rezolva doar când mă voi afla din nou acasă, pe Terra, față în față cu dom' director; cu nimeni altul!
To Kuny: Dar, băiete, noi doi am discutat pe larg despre acest subiect, iar eu ți-am explicat destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile. În plus, tu ești un băiat destul de inteligent pentru a putea înțelege...
Lucian: Victor!
To Kuny: Da, comandante!
Lucian: Oprește-te, te rog!
To Kuny: Bine, mă opresc în acest punct, așa cum vrei tu, dragul meu...
Lucian: Cu tot respectul pe care ți-l port, Victor, ar trebui să-ți fie clar un singur lucru: Anume, n-am de gând să dezbat acest subiect acum, nici măcar cu tine! Și trebuie să înțelegi că nu vreau să te supăr, doar n-am nici un interes să vreau așa ceva.
To Kuny: Înțeleg, dragul meu. Deci, problema asta o vei lămuri doar cu Traian, față în față...
Lucian: Exact! Și până atunci, nu vreau alte discuții legate de acest subiect, cu nimeni! În plus, eu rămân, așa cum mă știți, doar Lucian Enka, nimic mai mult și nimeni altcineva! Și acum, poate ar trebui să trecem la altceva; ar fi destule altele de spus...
To Kuny: Ai dreptate, dragul meu. Deocamdată, putem abandona acest subiect. Avem multe altele de spus... Am să te rog însă să mă ajuți în continuare. Pentru că ești singurul care cunoaște destul de multe amănunte, tocmai datorită lui Traian.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre respect, citate despre inteligență, citate despre cunoaștere, citate despre ajutor sau citate despre acasă

Lucian: N-o lua chiar așa...
Lia: Atunci cum? Cum altfel? Spune-mi tu, expertule! De fapt și tu ai condus-o pe Sonya, te-ai plimbat cu ea prin oraș, sigur nu doar o singură dată și nu numai cu ea. Și nici măcar nu te-ai limitat doar la atât, la o simplă plimbare, ca mine. Vrei să adaug ce altceva ai făcut?
Lucian: Ce vrei să spui cu asta? Sună a acuzație!
Lia: Iar ție nu ți-a cerut nimeni niciodată explicații!
Lucian: Off... Ce greu e! Nu ne înțelegem.
Lia: Într-adevăr, nu ne înțelegem deloc. Însă doar din cauza ta! Te întreb din nou, ce vrei de fapt?
Lucian: Nimic! Tu ce crezi?
Lia: Luci, sincer, nici nu știu ce să cred când e vorba despre tine. Vreau doar să înțelegi că dacă m-ai salvat, asta nu-ți dă drept de proprietate asupra mea, deci, nu presupune că ar trebui să vorbesc numai cu tine, să mă plimb numai cu tine, să mă conduci doar tu, mereu... Și din nou repet: Fac orice vreau în timpul meu liber!
Lucian: Desigur. Ai perfectă dreptate.
Lia: Și atunci... Care-i problema?
Lucian: Nici una! Dar de ce tocmai cu Sid?
Lia: De ce te deranjează acest lucru? Ai ceva împotriva lui?
Lucian: Nu mă deranjează deloc. Și n-am nimic împotriva lui. E prietenul meu. Doar că... Eu...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plimbare, citate despre sinceritate, citate despre salvare, citate despre perfecțiune, citate despre oraș sau citate despre limite

Lucian: Cum adică, tot?! Nu vreau detalii, dar... Ce-ai făcut totuși?
Lia: Nimic neobișnuit. Adică, nimic de genul a ceea ce ai făcut tu... Ne-am plimbat, am stat de vorbă și... L-am învățat să danseze.
Lucian: Să danseze?!
Lia: Da, să danseze, pentru că nu știa. Așa că i-am acordat primele lecții de dans.
Lucian: Primele lecții?! Adică, ai de gând să continui?
Lia: Da, de ce nu? Până va reuși cât de cât să priceapă ceva, să prindă ritmul, mișcările.
Lucian: Și crezi că-i bine să-i dai aceste lecții?
Lia: Da, de ce nu? Tu ai învățat-o pe sora lui, iar eu pe el. Crezi că e ceva rău în asta?
Lucian: Nu cred că părerea mea te interesează prea mult sau că vei ține vreodată cont de ea. De fapt, din nou ai dreptate: Faci ce vrei și cum crezi tu că ar fi mai bine. Și unde anume ați exersat?
Lia: În camera mea, până au apărut Ly și Mihai.
Lucian: În camera ta?!
Lia: Da, desigur, acolo. Altfel, unde altundeva ai fi vrut să exersăm? În oraș, în nava noastră, pe suprafața albă a planetei?
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre ritm, citate despre planete sau citate despre mișcare

Nick: Lucian, sper că tu și prietenii noștri nu mai aveți nici o armă asupra voastră! Maria sigur nu mai are arma la ea.
Lucian: Te asigur că nici noi, Nick. Poți avea încredere în mine, ai cuvântul meu în acest sens.
Nick: Cuvântul tău înseamnă destul de mult pentru mine. Totuși, fără nici o supărare, aș vrea să verific eu însumi acest lucru, dacă-mi permiți.
Lucian: Nu, Nick! Te rog, nu face asta! Nu-i nevoie... Te rog, ai încredere în mine și nu vei greși! Amintește-ți că în cele din urmă, eu am avut încredere în tine. Acum e rândul tău.
Nick: Bine. N-am să vă controlez deloc, deși aș fi preferat să o fac eu personal, pentru a fi mai sigur. Dar am încredere în tine, Lucian și sper să nu greșesc. Sper că ai reușit să-i convingi pe colegii tăi că aici nu e nevoie de arme; sunt inutile! Ești totuși comandantul lor și poate că ai o oarecare influență asupra lor; mi-ai dovedit că ai autoritate, îți impui punctul de vedere, atunci când este nevoie... Ești prietenul meu și nu vreau să stricăm prietenia ce ne leagă pentru o nimica toată.
Lucian: Desigur, prietene. Mulțumesc pentru încredere și te asigur că n-ai greșit procedând astfel.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli, citate despre mulțumire, citate despre cuvinte, citate despre autoritate sau citate despre asigurări

Nick: Te întreb un lucru, Lucian. Dacă veți purta armele la uniformă, îmi veți da și mie în mod obligatoriu o astfel de armă, de moment ce sunt membru al echipajului?
Lucian: Nick, în cazul tău, o asemenea decizie e dificil de pronunțat. Eu nu te pot obliga să ai o armă asupra ta, dacă tu nu vrei sau nu consideri a fi necesar. Desigur, îți putem da totuși una, numai dacă și tu dorești acest lucru.
Nick: Nu, mulțumesc. Nu cred că aș avea nevoie de o armă. Nu mă simt amenințat, nu știu s-o folosesc, n-am de gând să învăț cum se utilizează și nici nu m-aș simți bine având-o asupra mea. Sper să mă înțelegi.
Lucian: Bine, cum dorești. Deși să știi că o asemenea atitudine negativistă nu e întotdeauna soluția cea mai bună. În fine, am spus clar că rămâne așa cum dorești. De asemenea, în cazul surorii tale...
Ly: Nu vreau nici o armă!
Lucian: Tot așa mă gândeam și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Spune-mi, Lucian, nu-i așa că-i mai frumos la voi, pe Terra, decât aici, la noi?
Lucian: Depinde. E frumos și acolo, dar și aici, însă n-are rost să facem asemenea comparații, deci nu e bine să abordăm acest subiect. Amândoi știm foarte bine care anume sunt diferențele sau mai bine zis, diferența, unica, singura existentă, sau măcar cea mai importantă. Restul... E mai puțin relevant.
Sonya: Ai dreptate. Spune-mi, nu ți-e dor de planeta ta?
Lucian: Ba da, evident. Dar nu-i indicat să-mi amintești acest amănunt.
Sonya: Totuși, presupun că în acest moment ai vrea să fii acolo, pe planeta ta. Nu-i așa că aici te-ai plictisit deja?
Lucian: Nu m-am plictisit încă, deși... Te rog, să nu mai vorbim despre asta. E normal să-mi fie dor de planeta mea, însă nu pot spune că nu m-aș simți bine aici.
Sonya: Ești drăguț; foarte amabil, subtil...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe sau citate despre Pământ

Lia: Te-aș putea ajuta cu ceva?
Lucian: N-aș prea crede. Mai bine ai grijă cu ochii.
Lia: De ce?
Lucian: Din cauza cepei. E foarte iute. Te va face să plângi.
Lia: Crezi?
Lucian: Sigur. Nu știai că ustură la ochi?
Lia: N-am avut ocazia să aflu până acum. Totuși, dă-mi voie să încerc măcar să te ajut.
Lucian: Nu te-aș sfătui. Și nici nu cred că știi ce ar trebui să faci.
Lia: Dacă-mi explici, poate mă descurc.
Lucian: Bine. Dacă insiști, n-am nimic împotrivă. Însă nici n-am ce să-ți explic. Privește doar! Și încearcă să faci și tu tot așa, la fel ca mine. E ușor. Sau cel puțin, mie așa mi se pare.
Lia: Cu cuțitul? Interesant! N-am umblat niciodată cu cuțitul...
Lucian: Dacă nu vrei, nu te obligă nimeni. Ești musafirul meu; eu nu te pun la treabă.
Lia: Ba vreau. Pentru că te-am văzut pe tine, vreau să încerc și eu.
Lucian: Cum dorești. Poți încerca. Însă... Invers; cuțitul în dreapta, doar dacă nu cumva ești stângace. Și nu începe cu ceapa.
Lia: De ce?
Lucian: Doar ce ți-am spus: Ceapa e tare afurisită! O să plângi, iar eu nu vreau să văd lacrimi în ochii tăi.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cepe, citate despre stângaci sau citate despre plâns

Lucian: Și deci, din cauza Adelei nu dorești tu să-ți faci o altă prietenă acum, aici, pe această planetă?
Nistor: Păi, cum să-mi fac alta, șefu'?! Nu pot! I-am promis că mă voi întoarce special pentru ea și că mă voi gândi mereu numai la ea. N-o pot trăda!
Lucian: Ce-ai zis, mă?!
Nistor: Ce-ai auzit, șefu'. Îi sunt fidel prietenei mele, chiar dacă ea a rămas pe Terra. În plus, mi-a promis și ea că mă va aștepta, oricât de mult va trebui, adică atât cât va dura misiunea noastră.
Lucian: Cum?! Ești cumva într-o ureche?
Nistor: De ce, șefu'?
Lucian: Păi, cum ai putut să-i ceri așa ceva?!
Nistor: Nu i-am cerut nimic; ea însăși mi-a promis... apoi și eu ei!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre șefi, citate despre urechi, citate despre trădare sau citate despre fidelitate

To Kuny: Să reluăm, deci... Ești de acord cu mine că are acest drept, de a se plimba oricând, cu oricine, nu doar cu tine și că nu este obligată să-ți raporteze ție ce face în timpul ei liber, sau să-ți dea explicații referitoare la aceste lucruri?
Lucian: Da, domnule. Așa este. Aveți dreptate.
To Kuny: Bun. Până aici ne-am înțeles. Mai departe... Ar fi cazul să pricepi că nu trebuie să te deranjeze faptul că ea se plimbă și cu altcineva, nu doar cu tine.
Lucian: Desigur. Înțeleg perfect asta. Dar mă deranjează, enorm!
To Kuny: N-ar trebui, sau chiar dacă te deranjează, nu dovedi acest lucru, păstrează pentru tine ceea ce simți, prefăte că totul e-n ordine, pentru că altfel dai de bănuit.
Lucian: Dar nu pot pretinde că totul ar fi în ordine! Nu mă pot preface!
To Kuny: Păi, ar trebui să poți, pentru că altfel, acest comportament al tău, aduce a gelozie. Începi să pari gelos, băiete și nu cred că e bine. Nu e bine deloc!
Lucian: Uff... Dar... Nu doar par gelos! La naiba! Chiar sunt gelos! Foarte gelos! Gelozia mă roade cumplit, mă chinuie, nu-mi dă pace... Fierb... Clocotesc... Simt că explodez și alta nu!
To Kuny: Și cum îi poți explica ei acest lucru? Ce-i poți spune? Cum îți poți justifica acest comportament? Cum va interpreta ea reacția ta? Ce va crede?
Lucian: Nu știu.
To Kuny: Păi, vezi, nu te-ai gândit la consecințe.
Lucian: Nu, nu m-am gândit. Deloc! La nimic! La naiba! Nu mai pot gândi logic... Îmi pierd raționamentul, totul; complet...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gelozie, citate despre pace sau citate despre logică

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i așa, Luci... Ești tot tu, așa cum te știam. Așteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăși o mulțime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, știu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greșit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai și pierzi în viață, nu poate fi totul așa cum ți-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de povești.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorințelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, așa că te poți întoarce liniștită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă și nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poți întoarce la Nick, probabil te așteaptă nerăbdător și nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepția uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o și ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre tinerețe, citate despre realitate sau citate despre naivitate

Maria: Luci, acum, că te văd atât de tulburat de cele întâmplate, sincer, tu mă îngrijorezi chiar mai mult decât Nick! Așa că, te rog, calmează-te! Nu-i atât de grav cum pare.
Lucian: Cum așa?! Ce vrei să spui?
Maria: Crede-mă, mă descurc eu cu Nick.
Lucian: Ar fi bine să fie așa cum spui tu. Însă tare mă tem că nu-i atât de simplu. Poate ar trebui totuși să încerc să-i vorbesc.
Maria: Nu! Am să vorbesc eu cu el.
Lucian: Bine, dar...
Maria: Nu, te rog... Nu-i o problemă pe care să n-o pot rezolva. Te rog, ai încredere în mine!
Lucian: Sper din tot sufletul să nu te înșeli!
Maria: Sigur nu mă înșel. Am să plec chiar acum să vorbesc cu el.
Lucian: Așteaptă! Te conduc.
Maria: Nu, Luci. Nu cred că ar fi o idee prea bună. Nu acum! N-ai face decât să torni gaz peste foc!
Lucian: Așa-i, ai dreptate! Unde mi-o fi capul?
Maria: Te rog, rămâi aici și încearcă să fii calm! Nu crea și alte probleme, că n-are rost!
Lucian: Bine. Am să încerc. Ai grijă ce-i spui, blonduțo!
Maria: Stai liniștit, voi avea!
Lucian: Blondino, îmi pare rău că s-a întâmplat așa!
Maria: E-n ordine, Luci! Repet, nu-i vina ta.
Lucian: Baftă, micuțo...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet

Lia: Ceilalți, colegii noștri, știu că gătești?
Lucian: Nu cred. Adică, nu toți.
Lia: Vrei să spui că Alex și Nis au habar de acest lucru?
Lucian: Ei doi, cu siguranță, da. Știau de mult timp.
Lia: Ciudat! N-au spus niciodată nimic despre asta.
Lucian: Poate pentru că nici nu i-a întrebat nimeni nimic în acest sens.
Lia: Așa-i. Îi serveai des pe Terra?
Lucian: Ori de câte ori se ivea ocazia. Însă Nis, de obicei, când venea la mine, în vizită, mânca o grămadă de dulciuri.
Lia: Din partea lui, era de așteptat. Aveai întotdeauna suficiente dulciuri?
Lucian: Suficiente pentru el, nu cred, însă, de obicei aveam întotdeauna, destule; îmi plăcea să fiu pregătit, pentru orice eventualitate. Dar Nis tot mă lăsa fără dulciuri...
Lia: Și atunci îi plăceau tot așa de mult?
Lucian: Mai și întrebi? Evident! Altfel cum?! Cred că el întotdeauna a fost așa, de când se știe și nici nu dă semne că s-ar schimba.
Lia: Ai dreptate. E incorigibil.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare sau citate despre dulciuri

Sonya: Spune-mi, tot mai crezi despre mine că aș fi artificială? Despre noi toți, locuitorii Proximei, cu excepția membrilor familiei Kuny, sau ți-ai schimbat între timp această părere?
Lucian: De ce mă întrebi?
Sonya: Fără un motiv anume. Vreau doar să știu ce mai crezi despre noi, locuitorii Proximei? Crezi că e o întrebare nepotrivită, incomodă pentru tine?
Lucian: Nu, dar ar trebui să-ți dai seama că nu-mi schimb părerile așa de repede, odată formate. Deci, deși n-am mai aflat nimic nou în acest sens, tot mai cred că sunteți creaturi artificiale, dar extraordinar de reușite...
Sonya: Deci, îți păstrezi convingerile.
Lucian: Da, în privința asta, nu sunt un tip schimbător. Sunt foarte conservator, statornic...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Păi, dacă insistați... Nu știu dacă ar trebui să vă spun... În fine, n-am nimic de pierdut. Deci, e vorba despre...
To Kuny: Presupun că despre colega ta, frumoasa domnișoară Lia.
Lucian: Cum de v-ați dat seama?
To Kuny: Ah, dragule, crezi că era atât de dificil?! Voi, tinerii ăștia... Mereu aveți acest gen de probleme. Deci, ce-i cu domnișoara?!
Lucian: Păi, după ce-am părăsit apartamentul fiului dumneavoastră, m-am plimbat prin oraș, de aceea am întârziat și ați fost nevoit să mă așteptați. Iar într-un parc, m-am întâlnit cu ea. Dar nu era singură. Era împreună cu... Sid!
To Kuny: Sid?! Asta te deranjează atât de mult?
Lucian: Da... Eu... Nu știu... N-ar trebui să mă deranjeze, dar... Când i-am văzut împreună, în acel parc...
To Kuny: Off... Dragostea asta! Vă sucește mințile la toți! Văd că și tu ești gelos, din cauza domnișoarei. Și te mai mirai de fiul meu...
Lucian: Nu, tocmai, că nu mă miram deloc, pentru că... Îl înțeleg perfect!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre parcuri

Maria: Ah, Luci... Aș fi vrut să te fi întâlnit pe tine mai demult, înaintea lui Remy, cu mult înainte de a fi plecat în această misiune.
Lucian: De ce? Crezi că lucrurile ar fi evoluat altfel pentru noi?
Maria: Hmm... N-aș fi avut nici o șansă cu tine, nu-i așa? Niciodată?!
Lucian: Nu știu... Cred că nu; presupun... Adică, sigur nu, dacă aș fi cunoscut-o deja pe ea înainte de a te fi întâlnit pe tine. Ea mi-a cucerit inima și cred că același lucru s-ar fi întâmplat oricum, era inevitabil. Poate că... Dacă n-aș fi întâlnit-o niciodată, nu știu ce s-ar fi întâmplat, poate că ai fi avut totuși vreo șansă, n-ar fi fost exclus... Tu sau altcineva...
Maria: Dar ai întâlnit-o! Și cred că mai devreme sau mai târziu, tot ai fi întâlnit-o, așa că tot ai fi căzut în capcana ei.
Lucian: Hmm... Așa e; cred. Off...
Maria: De ce oftezi?
Lucian: Păi, nu știu... Nu pot să mi-o scot din minte, deloc, oricât aș vrea, oricât aș încerca... De parcă ea mi-ar controla întreaga ființă; nu-mi pot lua gândul de la ea. Dar, ce fac?! Bat câmpii... De ce mă lași să vorbesc prostii, blondo? Spun numai tâmpenii!
Maria: Nu, Luci. Spuneai doar cât de mult o iubești. Pentru că o iubești; nu-i așa?
Lucian: Mai mult decât s-ar putea exprima vreodată în cuvinte, blondo.
Maria: Dar ei nu i-ai spus încă.
Lucian: Nu; încă n-am reușit să găsesc momentul potrivit.
Maria: Dar, Luci, spuneai că...
Lucian: Știu! Și am să-i spun. În curând. Nu știu când, dar am să-i spun. Altfel simt că înnebunesc! Nu mai suport! E deja pea mult. Atâția ani...
Maria: Bine. Treaba ta. N-am să mă amestec, dacă nu vrei.
Lucian: E cel mai bun lucru pe care-l poți face, să nu te amesteci...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre prostie, citate despre inimă sau citate despre evoluție

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu ești periculos. Și am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greșit. Nu trebuia să fi spus așa ceva. Nu știu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu ești așa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt așa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i așa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Și nu crezi, domnișoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peșteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o șansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândește-te: Don Juan și Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită așa ușor...
Lucian: Nu, nu ești Ly, tu ești Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ți merge!
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre speologie, citate despre păcăleli sau citate despre pericole

Sonya: Și totuși, nu despre acel raport e vorba, ci despre jurnalul ei personal; măcar acest amănunt l-am observat detaliat, din apropiere...
Lucian: Ciudat... De ce să fi scris Lia despre mine în jurnalul ei personal?
Sonya: Pentru că te iubește. Și tu pe ea. Nu-i așa?
Lucian: Sonya, de câte ori să te rog să nu mai vorbim despre ea? Înțelege! Nu vreau să punem în discuție sentimentele mele. N-am de gând să mă destăinuiesc față de tine sau altceva asemănător.
Sonya: Spune-mi măcar dacă ești îndrăgostit sau nu...
Lucian: Ah, nu... Ascultă, Sonya, sunt drăguț și amabil, dar dacă mai continui mult astfel, insistând pe subiectul ăsta, am să-mi pierd răbdarea și să știi că mă voi întoarce imediat înapoi în navă, chiar dacă ar fi un gest grosolan și nepoliticos din partea mea! Îmi asum acest risc.
Sonya: Luci, nu vreau să te supăr, dar insist doar pentru că... Vreau să-mi răspunzi la această întrebare, cu sinceritatea care te caracterizează, pentru că s-a întâmplat, fără voia mea, ceva ce n-am putut evita...
Lucian: Ce vrei să spui?!
Sonya: Nimic rău... Îmi pare rău, știu că nu trebuia, n-am vrut, dar... M-am îndrăgostit de tine.
Lucian: Oh, nu... Nu se poate! Asta-i grav! Dar nu... Nu e bine! Chiar deloc.
Sonya: Știu că nu trebuia, dar... Îmi pare rău.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Și tu? Care a fost idolul tău? Modelul tău?
Lia: Eu?! Nu știu. Nu m-am gândit. Mama mea, cred...
Lucian: Crezi doar?!
Lia: Ți-am spus, nu știu sigur, nu m-am gândit la asta.
Lucian: Păi, mama ta e psiholog?
Lia: Nu. De ce? Ar trebui să fie?
Lucian: Nu. Însă mă gândeam... Tu de ce-ai ales psihologia?
Lia: Eu?! Nu, inițial nu asta a fost alegerea mea, ci fizica; asta mă atrăgea... Dar n-am renunțat nici la fizică. Spre psihologie însă m-am orientat mai târziu, pe la vreo 16 ani.
Lucian: De ce atât de târziu?
Lia: Păi, pentru că, din anumite motive, atunci mi-am dat seama că-mi place ideea de a-i ajuta pe alții să-și rezolve problemele psihice; dacă Stela vindecă boli ale trupului, eu pot afirma că vindec, într-un fel, boli ale sufletului.
Lucian: Frumos spus...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre psihologie, citate despre fizică, citate despre trup și suflet, citate despre medicină sau citate despre boală