Fumul care ieşea mereu prin crater se făcu din ce în ce mai gros şi mai negru, formând o imensă coloană neagră care părea că nu mai are sfârşit.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veţi găsi Carul Mare spre nord-vest, lăsându-se din ce în ce spre orizont. E format din şapte stele mai luminoase, patru din ele formând Carul, iar trei formând osia.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triunghiul e o constelaţie mică, pe care o găsiţi sub β şi γ din Andromeda, trei dintre stelele ei mai luminoase formând în adevăr un mic triunghi. Şi ea, ca şi Andromeda, are o nebuloasă, mult mai palidă, dar tot în spirală.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Golul negru"

Cunoscut ca un "black hole",
Astrul totuşi nu e gol,
Căci e o pată plină, plină
Cu particule de lumină.

Nelăsând nimic să iasă,
Prinde totul ca-ntr-o plasă;
Planetele, praful cosmic
Le aruncă-n întuneric.

Ca un nor ce şade-n aur,
Negru şade prin gălbui,
În al cerului tezaur
Impunând prezenţa lui.

"Goluri negre" sunt formate
Din a materiei colapsare,
Producând o prăbuşire
Prin propria lor greutate.

Şi prin marea prăbuşire
Mereu spre interior
Se formează cu uimire
Un "gol negru", negru nor.

Iar din astă nebunie
Nici lumina nu mai scapă;
Ea păleşte străvezie,
În întuneric se îngroapă.

Astfel lumina se stinge
Formând un "black hole" închis;
Iar când lumina se frânge,
"Golul negru" a învins!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre un punct din Vega ne îndreptăm noi, Soarele nostru având o iuţeală de vreo 20 km pe secundă. Şi cu toate acestea sunt sute de mii de ani de când zburăm spre acele regiuni cereşti. E drumul Soarelui o linie dreaptă? E o imensă curbă? Nu se poate răspunde. E mai probabil însă că Soarele descrie o imensă elipsă, sau poate o spirală, în jurul unui centru pe care încă nu-l ştim. În acest caz, s'ar observa, în viitor, că mereu Soarele se îndreaptă spre un alt punct al cerului, în realitate Soarele descriind o curbă. Dar lucrurile astea le-am aflat prea de curând şi trebuie să treacă poate mii de ani pentru a fi verificate.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecizie în alb sau negru

Mi-am lăsat pleoapele să cadă
peste lumea de gânduri
împrăştiate ca pe-o tablă de şah,
mişcându-se care încotro
şi schimbând
alb cu negru,
negru cu alb,
turnuri cu pioni apărând o damă
albă sau neagră,
care nu ataca un rege
alb sau negru,
de teamă că jocul
s-ar putea sfârşi
în pat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un alt peisaj lunar: un imens crater, un circ cu ramparturi, în mijlocul căruia se ridică un pilon. Pe Lună, deşi e ziuă, deşi Soarele luminează solul cu toată puterea lui, stelele strălucesc pe cer mai frumos decât strălucesc văzute de pe Pământ în timpul nopţii. Cauza? Luna nu are atmosferă, care iluminată de soare să împiedice lucirea stelelor.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era înainte o părere greşită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină şi prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deşi, de mii şi mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomii au găsit de mult că Procyon trebuie să aibă un soare mai mic ce se învârteşte în jurul lui, dar până acum nu l'au văzut încă cu lunetele. Acel soare e prea puţin strălucitor; poate că în viitor se va răci cu totul, transformându-se într-o imensă planetă, pe care se va naşte viaţa, pe care ar putea să înflorească o omenire inteligentă, luminată de puternicele raze ale soarelui Procyon.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mocăniţa

sânul era presat
de calea ferată

o dungă neagră urca
pe coapsă
până la ceea ce a mai rămas
din ceea ce am smuls

diblurile au prins rugină
sub ochi

mă gândeam
la ultima ei
dorinţă

fumul gri ieşea din păduri

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ne-am închipui Pământul nimicit de-odată, atunci am vedea că cerul pare o imensă sferă găunoasă, în mijlocul căreia ne-am afla noi. Şi atunci am vedea toate stelele; bolta cerească nu s'ar mai învârti, nu ar mai fi stele care să răsară şi să apună.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fumul tremură

în vatră suflat de vânt
subţire ca un dulce
cântec la trompetă
oglinda înnegrită arată chipul
suav şi ghiduş
sub căciula neagră
zâmbetul vine-ncet
se găseşte frumoasă
şi ochii mei aprobă privirea ei
trupul mic şi subţirel
tremură timid în cojocel
pe guler curge părul negru
ca un fum ţese tăceri
este lumina din întuneric
eterna îmbrăţişare de iubire
în palma care adună gesturi
curg cuvinte în timp
fumul striveşte clipa
îmi aşez capul pe inima ei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După reprezentarea Cocoşului negru al lui Victor Eftimiu, care se întrecea în succes cu Păianjenul lui A. de Hertz

Cocoşii toţi mănâncă gâze
Ce n-au valoare în comerţ;
"Cocoşul negru" al lui Victor
Mâncă "Păianjenul" lui Hertz!

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în alb şi negru

#alb

ceaţa a făcut ravagii pe teritoriile noastre sunt rochii de mireasă pe care le-am purtat în fiecare zi am închis ochii şi în loc de întuneric am văzut vulpi polare lingându-mi mâinile zăpada a curs ca o apă dar nu era zăpadă nu erau lacrimi nu era cerul vărsând ploaia eram eu ascultând de dorinţele mele imaculate eram eu cea mai bună fată care a uitat violenţele din copilărie
am înnodat toate aceste amintiri am făcut un fular alb şi am zâmbit în faţa aparatului de filmat cât de mult am putut

apoi a curs filmul alb, cadru cu cadru până la sfârşit

#negru

rochiile de mireasă sunt acum negre le-am purtat în fiecare zi în care a murit cineva le-am purtat toată viaţa mă întreb de ce frunzele sunt negre ca şi cum ar fi suportat o operaţie am înotat într-o apă mâloasă neagră nu am reuşit să ies la suprafaţă
noaptea mă îndrăgostesc de linişte dar e o linişte neagră şi sunt tot eu ascultând-o sparg o veioză ca întunericul să rămână deplin sunt tot eu cu toate rochiile de mireasă negre înfăşurată ca o mumie soarele s-a dezlănţuit peste camera mea soarele negru la care ne închinăm când nu se mai vede lumina

apoi a curs un film negru, cadru cu cadru, până la sfârşit.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea mi se părea o vietate posacă şi vicleană care te pândeşte şi te-nhaţă cu mii de tentacule, înglobându-te, sugându-te într-o imensă masă vâscoasă şi-aceea, din care, apoi, nici viu nici mort, te proiectează pe-o pânză, vâscoasă şi-aceea, din care nu mai ai putere să te smulgi, rămânând acolo, muscă imensă şi goală, etalată pe pânza unui păianjen necruţător.

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în bezna nopţii

O sferă neagră cerul
şi-un disc negru marea.

Farul desfăşoară de pe ţărm
evantaiul lui de lumină.

Pe cine cauţi în noaptea
care revine încontinuu?

Când cauţi în pieptul meu
inima muritoare,

uită-te la stânca neagră
de care-i înlănţuită.

Un corb o ciupeşte mereu,
dar ea nu mai sângerează.

poezie de Alfonsina Storni, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Lebăda, spre nord de α sau Deneb, sau Arided, cum i se mai zice, se vede cu ochii liberi o pată mare neagră, un gol în Calea Lactee.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuturându-şi aripile, vulturul făcu un ocol larg, suind şi scoborând prin aer. Apoi i se păru că ceva flutură mai jos, ceva mic, prea neînsemnat ca să îndrăznească să se suie până la el: se repezi şi, in ciocul gata să frângă, prinse o pană căzută chiar din aripa lui. Zbură cu dânsa, sus, apoi ii dădu drumul, şi urmări cu ochi strălucitori lunecarea uşoară, ca pe o apă, a penei, care cândva îl ajutase să se ridice. Luă munţii în lung. Nicio boare de vânt, niciun murmur de ape care să străbată atât de sus. Şi aşa a mers până după-amiază, cu ciocul deschis, înghiţind aerul cu gâlgâiri puternice, privind în toate părţile cu ochii lui ca două scântei. Obosi. Se coborî uşor şi se aşeză pe vârful unei stânci ce ţâşnea în sus, goală, din stratul gros de muşchi al muntelui. Cum sta nemişcat, părea şi el de piatră, părea că-i colţul ascuţit al stâncii încremenite acolo de veacuri.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Vulturul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duceţi o linie prin α, γ şi η din constelaţia Perseu şi cam la jumătatea drumului spre Casiopeia veţi da de un nor luminos, ce se vede bine cu ochii liberi. Cu binoclul se vede cum norul acela se desface în multe stele mici, cari strălucesc pe un fond alb. Cu luneta tot fondul acela alb se desface şi el în nenumărate stele mici. Şi cu cât te uiţi mai mult, cu atât vezi cum apar noi steluţe, mici, mici de tot, acolo unde până adineauri părea că nu mai e decât fondul negru al cerului. Nu voi uita niciodată priveliştea aceasta cerească văzută prin marea lunetă a observatorului Amiral Urseanu din Bucureşti. Stelele acestui cluster, sau mai bine zis ale acestor clustere, căci sunt două apropiate, sclipeau ca nişte diamante, pe când una dintre ele, mai strălucitoare, părea un mare rubin. În aceeaşi seară am văzut nebuloasa din Andromeda, gama din Andromeda şi cometa Brooks.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castor, văzut cu o lunetă, e dublu, steaua cea mai mică învârtindu-se în jurul celei mari în vreo o mie de ani. Pollux se află la o depărtare de vreo 48 de ani lumină şi se apropie de Pământ cu o iuţeală de 35 de km pe secundă. Aproape de stelele η şi ι din Gemenii, formând un triunghi cu ele, se află un cluster admirabil ce se poate observa şi cu binoclul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!