Prin secolele al XIX-lea și al XX-lea se obișnuia să se recruteze din toate clasele societății copii cărora li se vâra cu de-a sila în creier tot felul de științe și rezultatul era că unii învățau ca o mașină tot ceea ce li se spunea, lucru care nu avea nici o consecință rea, dar nici bună, știința fiind pentru aceștia un mijloc de a ajunge la un scop, pentru formarea unei cariere.

în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Citate similare

Mihai Eminescu

Copiii români sunt încărcați cu materii atât de multe și atât de diverse, încât nici profesorii, nici școlarii nu se pot orienta în capetele lor. Acești copii nu învață nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu și judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila și scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate școalele la noi. Vezi tineri care au învățat latinește, grecește, istoria universală, logică și psihologie, științe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul și... cu toate astea, nu știu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit școala au uitat tot...

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Între o stea de mărimea 2 și una de mărimea 3 e o mare deosebire, ba încă așa de mare, încât astronomii au împărțit o clasă în zece intervale; prin urmare, pentru toate clasele, vom avea deci stele de mărimile 3,8; 5,6; 5,9; 6,1; 2,1; 2,3; 4,5; etc.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Hoții de suflete

Din voalul de borangic al cerului,
miriade de suflete candide au coborât pe Pământ...
Ochi inocenți, ca stele strălucitoare,
strigă voioși și râd fericiți
dar ceasul timpului orele marchează
și anii verzi alunecă nepregătiți.
Ce de cadouri pentru copii!
Unii vor avea în dar o mașinuță,
altora le va fi dăruită o păpușă...
Sunt multe și diverse jucării!
Cadouri însă nu există pentru unii copii
căci ei întind mânuțele prin parcuri și străzi...
ochișorii-s lipsiți de strălucire ș-armonii,
cu frica-n sân pășesc spre-nfricoșătoare amiezi.
Pentru unii copii nici dulciuri nu sunt,
căci ei nu au nici măcar un colț de pâine
și nici un acoperiș pentru ale lor trupuri uitate de lume.
Sunt copii care nu vor avea o mitralieră jucărie
ci o armă adevărată căci jocul lor e războiul, cruntă barbarie!
Unele fetițe nu vor primi în dar păpuși căci inocența le-au furat
și jocul nici măcar în vise sau visuri nu s-a mai arătat.
În spatele măștilor ce fețe pulhave ascund,
sunt hoții de suflete ce darul copilăriei au furat
și voalul de borangic al cerului au spintecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aristotel

Între științe, o considerăm pe cea aleasă pentru ea însăși și în vederea cunoașterii ca fiind în mai mare măsură înțelepciune decât pe cea aleasă pentru foloasele ce decurg din ea. De asemenea, este în mai mare măsură înțelepciune știința care se află mai presus decât cea situată mai prejos. Știința care cunoaște cu ce scop trebuie săvârșită fiecare acțiune este suverana științelor și se află mai presus decât știința supusă ei;căci scopul acțiunilor este binele lor, iar, în general, scopul este supremul bine în cuprinsul întregului firii.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba greacă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Gr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Ioan Petru Culianu

Guzgan, de acord fiind asupra inexistenței unui maculism autentic în Jormania, îi acuza însă pe ceilalți trei de demagogie; căci, spunea el, inexistența unei mișcări de protest în timpul regimului maculist demonstra că masele jormane sunt în stare să înghită orice și n-au nici o greutate politică reală. În consecință, era necesar ca o elită luminată, o dată constatate primejdiile unei îndepărtări radicale și imediate de Imperiu, să încerce să le evite prin toate mijloacele.

în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Astronomii au găsit însă un mijloc foarte bun pentru a stabili pozițiunea fiecărei stele pe bolta cerească. Știți cum se stabilește pozițiunea unei localități pe Pământ: prin longitudine și latitudine. Cerul fiind și el o sferă, sau alcătuit din linii curbe, la fel și astfel, ce e longitudinea pentru Pământ e ascensiunea dreaptă pentru sfera cerească, iar ce e latitudinea pentru Pământ e declinațiunea pentru sfera cerească. Astfel, acum există nenumărate cataloage și atlasuri cerești, în cari stelele sunt trecute cu ascensiunea dreaptă și cu declinațiunea.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Mahomed le-a promis drept-credincioșilor musulmani (bărbați) că, drept răsplată pentru credința lor, vor ajunge în Paradis, unde vor avea parte fiecare de câte 72 de hurii, adică de câte 72 de fecioare (virgine) deosebit de frumoase, veșnic tinere, care, după cum spun exegeții în Coran, "au vagine apetisante și redevin virgine" după ce drept-credinciosul face sex cu ele; mai mult, "penisul celui ales este veșnic erect", nu se înmoaie niciodată, nici nu suferă vreodată de impotență, deci își poate regula toate huriile odată, una după alta, cât timp vrea el, după pofta inimii. Primul lucru ciudat: răsplata pentru credința în Allah este de natură sexuală, nu spirituală, și nu una oarecare, fericiților aleși nu li se oferă niște femei, nici femei frumoase, ci "fecioare deosebit de frumoase și de voluptoase". Al doilea lucru ciudat, care dovedește și atitudine misogină: femeilor drept-credincioase nu li se oferă în Paradis nici feciori (virgini) deosebit de frumoși și de voluptoși, cu "penisuri veșnic erecte", nici bărbați frumoși, nici măcar niște moși. Al treilea lucru ciudat: credincioșii lui Allah care în timpul vieții au preferat să facă sex cu bărbați, în Paradis nu vor avea parte de bărbați, ci fiecare va fi obligat să facă sex cu cele 72 de fecioare care-i revin; păi, pentru aceștia, asta e pedeapsă, nu răsplată, iar pentru ei Paradisul promis e, de fapt, Infernul!...

în Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (8 martie 2020)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Immanuel Kant

A treia întrebare, anume: dacă fac ceea ce trebuie, atunci ce-mi este îngăduit să sper? Este practică și totodată teoretică, astfel încât practicul conduce numai ca un fir călăuzitor la soluționarea problemei teoretice și, când aceasta se înalță, a problemei speculative. Căci toată speranța tinde spre fericire și este pentru practic și pentru legea morală exact același lucru ca știința și legea naturii pentru cunoașterea teoretică a lucrurilor. Speranța ajunge în cele din urmă la concluzia că ceva (care determină ultimul scop posibil) există, fiindcă ceva trebuie să se întâmple, pe când știința ajunge la concluzia că ceva (care acționează în calitate de cauză supremă) există, fiindcă ceva se întâmplă.

în Critica rațiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Critique of Pure Reason" de Immanuel Kant este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -120.99- 56.36 lei.

Scoatem America de pe hartă. Credeți că va fi mai bine? Credeți că ceea ce vine - China de exemplu, care ar putea să devină marea putere care a fost America în secolul XX -, va fi mai bună venind cu o total altă viziune pe care încă nici nu o știm bine și nici nu o înțelegem bine? Iar cu Rusia nici nu am ce să spun, pentru că nu există prea multe motive pentru ca un român să simpatizeze cu vecinul cel mare de la Răsărit, care i-a făcut tot felul de pozne.

în interviu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Variante la un autoportret" de Norman Manea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -45.23- 11.99 lei.
Viorel Muha

Omenii sunt prin multe diferiți între ei. Unii nu gândesc de loc, alții numai prin trecut, alții numai prin prezent, alții numai pentru viitor, dar foarte puțini pentru toate la un loc! A trăi gândind pentru toate, înseamnă că vom avea șansa să-i trezim pe unii, să reconstruim trecutul, ceea ce va îmbunătăți și consolida prezentul pentru a construi viitorul, fără a mai repeta greșelile trecutului.

(noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sirius e în adevăr un astru fermecător. Strălucirea lui e albă, dar are toate apele diamantului. Scânteiază ca nici o stea de pe cer. Unii astronomi pretind că Sirius e alb numai de vreo 1200 de ani și că înainte era roșu. În timpul din urmă, un astronom american spunea că această schimbare de culoare e sigură și a adus ca dovezi mai multe citații din autori vechi. Ar fi curioasă o asemenea schimbare de culoare.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

În experiențele mele în insulele din Pacificul de Sud, cu ani în urmă, nativii nu purtau haine și pentru că nu purtau haine, nu au apărut voyeuri pentru că, acei oameni înotau nuzi încă de pe vremea când erau foarte tineri. Așa că nimeni nu a devenit un voyeur pentru că nu exista o bază pentru asta. Când un bărbat vorbea cu o femeie, de obicei, aceștia le priveau în ochi când vorbeau cu ele. Ei nu aveau reviste pentru femei, nici fetish-uri pentru că nici o parte a corpului nu era accentuată prin acoperire... Așa că, după cum se poate observa ceea ce rezultă din aceasta, este un tipar comportamental total diferit în ceea ce privește sexul. Ei mângâiau toată femeia, ei o atingeau de sus până jos, dar nu aveau zone specifice ale anatomiei feminine pe care să pună accent. Vedeți voi fetish-urile apar la oamenii care revizuie în mintea lor din nou și din nou ceea le-ar place să facă sexual, din cauza privării, și dacă revizuie asta în mintea lor pentru mulți ani, ei dezvoltă tot felul de idei exotice.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Toate stelele cari, ca Ursa sau Carul Mare, se află între Polară și orizont, nu răsar, nu apun și pentru aceasta se numesc circumpolare. Toate stelele care răsar și apun și bine-înțeles, o parte din stele, cele dinspre polul sud, nu răsar pentru noi și deci nici nu apun; nu le vedem niciodată.

în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Arthur Schopenhauer

Pentru marea majoritate a învățaților știința este un mijloc, nu un scop.

citat celebru din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Lumea ca vointa si reprezentare Vol. 1+2" de Arthur Schopenhauer este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -183.03- 137.99 lei.
Mihai Eminescu

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra și mii de idei care de care mai curioase și mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru știu și voi hotărât: să fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri și în cazul cel mai bun urât. Știu că-ți scriu lucruri fără nici o legătură și c-aș vrea mai bine să te țin de mână decât să-ți scriu și... Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm de mult amândoi, ceea ce pururea vom ști, ceea ce spus și nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Napoleon Bonaparte

Îi cunosc pe oameni și de aceea vă spun că Isus Cristos nu este un om. Oamenii superficiali văd o asemănare între Cristos și întemeietorii de imperii, sau dumnezeii altor religii. Această asemănare nu există. Între creștinism și celelalte religii este o distanță infinită... Totul în Cristos mă surprinde. Spiritul său mă intimidează și voința sa mă uimește. Între El și oricine altcineva din această lume nu există nici un termen de comparație posibil. El este într-adevăr o ființă prin sine însuși. Ideile sale, sentimentele sale, adevărul pe care El îl vestește, felul său de a convinge, nu pot fi explicate nici prin organizare omenească, nici prin natura lucrurilor... Eu caut în zadar în istorie pentru a găsi pe cineva asemănător cu Isus Cristos sau ceva comparabil cu Evanghelia. Nici Istoria, nici Omenirea, nici secolele, nici natura, nu-mi oferă ceva care să poată să-mi permită să-L explic.

citat celebru din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Influența unui om genial nu se sfârșește niciodată; de asemenea, pentru o cercetare științifică, nu există o finalitate certă, nici un scop; rulează de-a lungul secolelor, pentru a răspunde nevoilor tot mai mari ale unei populații în creștere.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Geografia fizică nu e o știință și nici măcar o ramură a unei științe, ci o adunare de fapte demonstrate și de concluzii probabile, din deosebite științe care au atins subiectul său

citat din
Adăugat de Roșca RaduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Greg Kinnear

Ca toate lucrurile, faptul că nu sunt distribuit repetat în același tip de rol la Hollywood, e o binecuvântare și un blestem. Probabil că aduce simplicitate unei cariere de pe urma căreia ai fi recunoscut pentru genurile de roluri pe care poți - și ar trebui - să le interpretezi actor fiind.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Desigur, voluptatea feminină este în felul ei un miracol economic care nu are totuși nimic de-a face cu o economie de schimb, nici cu o economie a dăruirii, prin faptul că nu este nici ardere a unei forțe, nici ofrandă risipitoare a unui bun valorizat, ci drumeții de intensități, nomadisme senzoriale, șir de ne-prețuiri care scapă oricărui sistem de evaluări.

în Noua dezordine amoroasă
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
cumpărăturiCartea "O inima inteligenta" de Alain Finkielkraut este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -29.00- 20.99 lei.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook