
Efortul obișnuit presupus de o inhibiție devine, la auzul unei naivități, dintr-o dată inutil, descărcându-se prin râs; aici, abaterea atenției nu este necesară, probabil că suprimarea inhibiției se produce direct și nu prin intermediul unei operații induse. În acest caz, ne comportăm la fel cu cea de-a treia persoană implicată în relația cuvântului de spirit, care beneficiază de o ridicare a inhibiției fără efort personal.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre naivitate, citate de Sigmund Freud despre naivitate, citate despre devenire, citate de Sigmund Freud despre devenire, citate despre cuvinte sau citate de Sigmund Freud despre cuvinte
Citate similare

Demascarea întâlnește cuvântul de spirit doar accidental, în măsura în care este pusă în slujba unei alte tehnici a spiritului, de exemplu, a reprezentării prin contrariu. Dimpotrivă, în cazul tolerării modalităților de gândire inconștiente, suprapunerea comicului și spiritualului este necesară pentru că același procedeu, folosit ca tehnică a declanșării plăcerii de către prima persoană implicată în relația cuvântului de spirit, produce, conform naturii sale, plăcere comică unei alte persoane.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre plăcere
- citate de Sigmund Freud despre plăcere
- citate despre comedie
- citate de Sigmund Freud despre comedie
- citate despre umor
- citate de Sigmund Freud despre umor
- citate despre natură
- citate de Sigmund Freud despre natură
- citate despre gânduri
- citate de Sigmund Freud despre gânduri
- citate despre demascare

Producțiile naive iau naștere fără nici un efort; omul naiv nu apelează la tehnica complicată a cuvântului de spirit menită să paralizeze inhibiția indusă de critica rațională, întrucât la el nu există o astfel de inhibiție, nonsensul și gluma licențioasă fiind, în cazul său, produse în mod spontan, fără compromis. Ca atare, naivitatea este un caz limită al cuvântului de spirit; condiția sa este ca, în formula cuvântului de spirit, mărimea cenzurii să fie egală cu zero.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre naștere, citate de Sigmund Freud despre naștere, citate despre limite, citate de Sigmund Freud despre limite, citate despre existență, citate de Sigmund Freud despre existență sau citate despre cenzură

Întrucât plăcerea produsă de cuvântul de spirit are aceeași origine un nucleu hedonic format din cuvinte și nonsens și un înveliș hedonic format din anularea inhibiției și descărcarea unor conținuturi psihice acest raport asemănător față de inhibiție demonstrează înrudirea strânsă dintre naiv și cuvântul de spirit. În ambele cazuri plăcerea provine din anularea unor inhibiții interne.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprinderea volutară a unei dezgoliri nu este pentru cel care spionează un caz comic, căci efortul său anulează posibilitatea unei plăceri comice, iar el obține doar plăcere sexuală pe cale vizuală. Dar dacă ulterior cel care spionează povestește altcuiva descoperirea sa, atunci persoana surprinsă dezbrăcată redevine comică, deoarece cea de-a treia persoană consideră aceasta a neglijat efortul necesar intimității sale.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre spionaj, citate despre sex, citate despre posibilitate, citate despre nuditate, citate despre intimitate, citate despre descoperiri sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Comicul presupune doar existența a două persoane: una care-l descoperă și a doua, la care este descoperit. O a treia persoană, căreia îi este comunicat comicul, întărește efectul comic, dar nu-i adaugă nimic nou. Această a treia persoană este în schimb indispensabilă pentru a produce plăcerea specifică cuvântului de spirit; dacă însă nu este vorba de un cuvânt de sprit tendențios, agresiv, a doua persoană poate lipsi.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre violență, citate despre schimbare sau citate despre agresiune

Diferența care produce plăcere se poate obține și dintr-o singură parte: fie prin intermediul sim-patiei, fie din procesele ce se desfășoară în propriul eu. Aceasta dovedește că între sentimentul de superioritate și plăcerea comică nu există o legătură esențială. O comparație este însă necesară pentru nașterea unei asemenea plăceri, iar ea se realizează între două consumuri de investire ca se succed cu rapiditate și care privesc aceeași performanță; cele două consumuri sunt produse prin sim-patie sau le găsim, fără o astfel de raportare, în propriile noastre procese psihice.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recunoaște naivul, trebuie să avem cunoștință de absența inhibiției interne la persoana producătoare. Doar în acest caz râsul ia locul indignării. Din această transpunere și comparație rezultă o economisire a efortului psihic, care se descarcă prin râs.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre râs sau citate de Sigmund Freud despre râs

Omul naiv consideră că a gândit și s-a exprimat normal și simplu și nu are nici o intenție ascunsă; el nu obține plăcere din producțiile sale. Caracteristicile naivului sunt determinate în exclusivitate de atitudinea persoanei care ascultă, identică cu persoana a treia din relația cuvântului de spirit.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Incidentul banal care devine incitarea la vis prin legături de acest gen este supus unei condiții care nu există pentru adevărata sursă a visului: el trebuie să se fi produs în mod necesar în ajun.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre visare sau citate de Sigmund Freud despre visare

Când găsim comicul în modificările propriilor noastre investiri, râsul provine din relația cu viitorul pe care obișnuiam să-l anticipăm prin așteptările noastre. Presupun că un consum psihic de un anumit cuantum stă la baza unei anumite așteptări; în cazul unei dezamăgiri, acest consum se micșorează cu o diferență determinată; aici mă gândesc la remarcile privitoare la "mimica de reprezentare". Mi se pare însă mai ușor să dovedesc mobilizarea consumului de investire pentru cazurile de așteptare.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor sau citate despre anticipație

Doar persoana stăpânită de inhibiții sesizează naivitatea, iar plăcerea generată de contactul cu producția naivă este resimțită în exclusivitate de ea. De aceea putem considera că această plăcere provine din anularea inhibiției.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre producție

Dacă mișcarea celuilalt este exagerată sau inadecvată scopului ei, atunci efortul excesiv necesar înțelegerii ei este inhibat " in statu nascendi", în faza mobilizării energiei; el este declarat inutil și devine disponibil pentru o altă utilizare, eventual pentru descărcarea prin râs.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mișcare, citate de Sigmund Freud despre mișcare, citate despre energie sau citate de Sigmund Freud despre energie

Cuvântul de spirit care folosește anumite greșeli de gândire, părând din acest motiv lipsit de sens, poate avea și un efect comic. Dacă problema nu poate fi rezolvată doar prin analiza cuvântului de spirit, atunci putem apela din nou la istorioara comică, la anecdota hazlie.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre greșeli sau citate de Sigmund Freud despre greșeli

Nu exsită printre contopiri nici una care să fi produs un sens nou din condensarea elementelor sale; acestea sunt puse în evidență de cea mai simplă analiză. Modificările și înlocuirile trimit, asemenea cuvântului de spirit, la o formulă curentă și familiară, însă ele nu exprimă prin ele însele nimic altceva, de regulă nimic valabil sau interesant. Prin urmare, pentru aceste "cuvinte de spirit" este valabilă dar prima concepere: ele sunt nonsensuri. Astfel de producții, care s-au îndepărtat de una din caracteristicele esențiale ale cuvântului de spirit, pot fi numite spirite nereușite, sau pur și simplu li se poate refuza calitatea de cuvânt de spirit.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre calități sau citate de Sigmund Freud despre calități
Mulți ziariști tineri mă întreabă deseori: "Merită să faci ziaristică?" Eu le răspund: "Merită!" În măsura în care ceilalți oameni trec prin viață și nu lasă nicio urmă, ca peștele care trece prin apă și nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii...
Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre jurnalism
- citate despre viață
- citate despre zile
- citate despre tinerețe
- citate despre timp
- citate despre pești
- citate despre meserii
- citate despre imagine
- citate despre frumusețe

În domeniul psihic, supraviețuirea unei stări primitive, alături de starea evoluată derivată din ea, este atât de frecventă, încât devine de prisos să o dovedim prin exemple. Cel mai adesea ea este consecutivă unei scizuri intervenite în cursul dezvoltării.
Sigmund Freud în Angoasă în civilizație
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre supraviețuire, citate despre evoluție, citate despre dezvoltare sau citate de Sigmund Freud despre dezvoltare

Procesul comic nu suportă concentrarea atenției asupra sa; el trebuie să se desfășoare cu totul neobservat, condiție care de altfel este valabilă și pentru cuvântul de spirit. Dacă cineva ar dori cu tot dinadisul să caracterizeze acest proces drept inconștient ar contrazice termenul de "proces conștient" pe care l-am folosit nu fără temei în "Interpretarea viselor". Mai curând procesul comic ține de preconștient, iar astfel de procese care se desfășoară în preconștient, în afara câmpului atenției legată de conștiință, pot fi calificate drept "automate". Pentru a produce plăcere comică, procesul comparării consumurilor psihice trebuie să fie automat.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre dorințe, citate de Sigmund Freud despre dorințe, citate despre conștiință sau citate de Sigmund Freud despre conștiință

Cuvântul de spirit este produs, în timp ce comicul este descoperit în primul rând la persoane și doar prin transfer la obiecte, situații etc. Nu persoanele străine, ci propriile noastre procese de gândire constituie sursa plăcerii pe care o datorăm cuvântului de spirit.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Sigmund Freud despre timp

Caricatura realizează minimalizarea prin evidențierea din ansamblul expresiei unei persoane proeminente a unei singure trăsături, în sine comice, care ar fi trecut neobservată în contextul ei firesc. Izolarea acestei trăsături poate produce un efect comic ce se extinde în memoria noastră, asupra întregului, cu condiția ca persoana vizată să nu fie de față pentru a ne obliga să păstrăm o atitudine respectuoasă. Dacă în realitate nu există o astfel de trăsătură neglijată, atunci caricatura o creează fără dificultate prin exagerarea unei trăsături, în sine nerizibile. Este caracteristic pentru originea plăcerii comice faptul că efectul caricaturii nu este substanțial diminuat prin astfel de falsificări ale realității.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre realitate, citate de Sigmund Freud despre realitate, citate despre caricatură sau citate despre respect

Este cam simplistă afirmația care pretinde că o concentrare a atenției asigură execuția adecvată a unei activități, pe când diminuarea atenției ar avea un efect contrar. Există o mulțime de acțiuni pe care le executăm în chip automat sau cu atenția scăzută, ceea ce nu dăunează cu nimic gradului lor de precizie.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre asigurări sau citate de Sigmund Freud despre asigurări