Love and love

Gura ei aştepta sărutul, lacrimile ei erau o chemare
A fericirii, inima ei se zbătea prinsă încă în plasa copilăriei,
Cineva vorbea cu durerea iubirii, mai ştii căldura laptelui matern?
Oare s-a stins rugul? Capul meu se înclină, mă simt ca la apa Babilonului.
Mă simt de parcă aş fi un semn în spaţiul zilei, ca un desen de copil.
Sunt, oare, într-un careu de execuţie? Dar poţi cere iubirea?
Poate – o lumânare? Nu te teme, şi-a spus.. memoria nu face zgomot.
Dezleagă-mi taina, Doamne. Eşti, poate, ultimul refugiu.
Îmi place personalitatea ei, dar pot să calc eu peste mine?:
Mă pasionează sexul opus, zise unul cu glas gros.
Dragostea este ceva tulbure, nu ştii din ce este făcută.
Dragostea este o colonie în ţările calde.
Poate fi o pădurice de mesteceni tremurând.
O ghitară cântând sub briza mării.:
Ieri o vedeai şi nu e. Unde e femeia de dor nebună,
Unde? Strigă de după gratii violatorul.
Ce cauţi tu în viaţa mea, şopteşte bolnavul, căutând medicamentele pe noptieră.
Două viori cu coardele rupte. O glumă e iubirea, când se repetă, e grav.
La un pas de fericire, apoi te calcă tramvaiul.
Cinstitelor doamne cu multe principii
Le prefer o fierbinte desfrânată. Ş. a. m. d.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e de genul feminin

Vom restaura femininul,
El este fără limite,
Este un vis absolut, etern, intern, plenar,
Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege, oare?
Vorbeşte-mi, când vei vorbi?
Se poate reinventa propria viaţă?
Lăsaţi dorinţele să vină la mine.
Misterul nu este decât o haină.
Pot eu să te reneg? Pot eu, oare?
Întâlnirea cu imprevizibilul, ştii ce este?
Poezia este un detector de mistere.
Dragostea – fluture, frunză, munte de cremene, nor.
Îţi trăiesc frumuseţea, nu uita, sunt aici, acum, ca secunda.
Sunt califul deghizat în cerşetor. Mă recunoşti?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dragostei

să simţi priviri de lup bătrân ţesându-te în plasa lor şi-n jur să vezi doar chipuri cunoscute

dar ce e dragostea? de unde a ei culoare? şi ce gust are lacrima de dor

când trupul ţi arcuieşte un pod peste uitare şi yin and yang descriu al zilei drum sub soare

ai adormit în cântec, şi-n cântec te petreci, ai fost copil şi-acuma copilu-n viaţă-l treci

iubirea este viaţă, iubirea este moarte, iubirea e-n grăunte, iubire e în toate

ce e iubirea nu ştiu, poate n-am învăţat dar dau bucăţi din mine chiar de nu-s întrebat

aştept să văd lumina, să mă spăl în lumină şi pentru că sunt viu dau viaţa în surdină

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero

Aceasta este iubirea noastră, care-şi
modifică sensul continuu. Nu ştiu dacă
iubirea aceasta este poezia noastră, sau
invers. Vrei să fii tu însuţi? Ai nevoie de mine?
Poate că e iadul, poate e raiul. Poate că e
amândouă la un loc. Poate că are nevoie de
un zero absolut. Tot ce ştiu este că ea trebuia
să ardă în interior. Dar nu poate să ardă, pentru
că iubirea noastră este un paradis nebun.
E ceva ce trebuia să ştii înainte de a mă atinge.
Trebuia să ştii că dragostea nu poate fi decât divină.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne, bine, Doamne!

Caut cerul cu privirea,
Se ascunde după nori
Dincolo de ei iubirea,
Cântă-n sunet de viori

Doar o simt, ştiu unde este,
Mi-a-nflorit zâmbet pe faţă,
Nu e filă de poveste,
Ci o altă dimineaţă

O voi aştepta cu lacrimi
Care-mi vor spăla păcatul,
Mă vor dezlega de patimi
Şi-mi vor alina oftatul

Cât de orbi putem fi Doamne!
Cât de orb am fost chiar eu,
Am iubit ceva ce-adoarme
Sufletul când îi e greu

Să te rog... îmi e ruşine,
Sigur am să mai greşesc,
Însă, Doamne, fă-mă bine!
Să nu uit cum să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti?

Unde eşti, iubire interzisă?...
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

Scrisă-i dragostea de tine-n suflet,
Arde litere de dor şi fericire,
Simt ce n-am ştiut nicicând că pot,
Simt că timpul se opreşte-n loc...

Unde eşti, iubirea mea secretă?
-n lumea largă,
Unde te-ai ascunde?
Zâmbetu-ţi de nedescris iubit
Sufletu-mi şi inima-mi pătrunde...

Ochii tăi întunecaţi îi simt flăcări,
diamante negre, brute,
peste mare şi ocean ştiute...

Peste timp şi spaţiu, peste vârstă,
Dincolo de eu şi tu şi noi,
E iubirea mea de tine, şi apoi,
Până la sfârşit, eternitatea
Ne aşteaptă, dar pe amândoi...

Unde eşti, iubire interzisă?
Gându-mi plânge, inima-mi tresare,
Dor de tine veşnic simt că-mi este
Până dincolo de-arzândul soare...

rondel de Elena Vlădescu (6 iunie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai spus

Tu ai spus – nu cer nimic,
Nici cerul nu poate cere,
Tu ai spus, evoluăm pe raze diferite,
Este bine, iradiem ceva, tu ai spus,
Nu suntem nici aproape, nici departe,
Este drept, noi doar suntem,
Tu ai spus, nu este momentul,
Aşa este, nicio execuţie nu se potriveşte cu momentul,
Pentru mine nu există decât ACUM,
Dar nu ai cum înţelege, ai ceasul tău,
Nu-ţi sunt străin cât timp ne aflăm în această lume,
Tu ai spus, iubirea este-n tine, fals,
Iubirea mea este la tine, iubirea ta nu este nicăieri,
Poate că este în cuvinte, dar ce sunt cuvintele?
Pui de vrăbii, zboruri de rândunele, vorba Minulescului,
Cel ce pierduse cheia, pălăria şi bastonul,
Tot mai departe ne vom roti, mâine vom fi departe,
Acum este deja mâine, everyone around me is dying,
Fiecare pleacă în alt tren, avion, au rămas un pantof fără toc,
Un toc fără peniţă, din joacă se nasc iubirile,
Ca furtuna-n aprilie, copleşit îmi plec fruntea,
Parcă ieşeam din spital sau din închisoare,
Mă simt ca o libelulă, adică liber, în jurul meu moare timpul,
Acest fluviu pe care plutesc cadavre invizibile,
Eins, zwei, copii împuşcaţi în faţa mamelor,
Mame împuşcate în faţa copiilor, cine să-i mai plângă?
Istoria se scrie de jos în sus, apoi se autodecapitează,
Buzele mele muşcă aerul, pântecul aerului, mormânt aerian,
Am scos sabia de aur de sub nisip, ca Lancelot,
Pălăria lui Hamlet a fost uitată la rechizite,
Veneau lupii şi urinau peste tot,
Departe urlă felinele mari,
Mă acund şi repet, toate sunt vânare de vânt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi semne ale iubirii acolo unde ele nu sunt... Iubirea se cere exprimată, se cere strigată, se vrea aratată, iubirea este generoasă, acolo unde un om iubeşte nu poate exista niciun semn de orgoliu... Iubirea îngenunchează orgolii şi leagă la ochi..., dar ah, ce minunată este lumea pe care o vezi cu ochii sufletului, ce miraj, ce unic moment de divinitate...

Narci Anca în Picata Din Cer
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem la dragoste...

Pe raze de lună, lunec spre tine,
Mă poartă gândul din inima scâncită...
Să mă iei în braţe, iubirea să m-aline,
Şi dragostea ta să mă lase împlinită.

Pe aripi de noapte, te vreau mai intens,
Şi doar pasiune să-mi dai...
Tot ce-am trăit cu tine are sens,
Şi sensul e să mă ai...!

Ia-mă iubire în braţele tale acum!
Nu mai pot aştepta zile amare...
Simt viaţa ca pe un fum
Care m-apasă şi nu mai dispare...

Oare nu simţi dor de mine vreo clipă...?
Oare nu vrei să iubeşti...?
Sunt rănită şi zbor c-o aripă,
Te rog să nu mă striveşti...!

Vino în braţele mele, aştept tu să vii!
Buzele tale să m-alinte cu dor...
Să mă iubeşti, să-mi aparţii...
Iar eu duios să te-ador...

Întinde mâna, atinge iubirea...
Nimic nu ţine etern...!
Doresc pentru noi doi împlinirea,
Te vreau puternic şi demn!

Şi taci mai departe şi timpul se duce,
Nu ştii să profiţi tu de timp...
Şi dragostea şi totul, la un punct se reduce,
Şi dragoste n-o să mai simt...

Azi este vremea iubirii noastre,
Azi vreau să iubim...
Nu te ascunde în gânduri albastre,
Haide să ne unim...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Dragostea Ta, Doamne,
prin Duhul Tău
s-a aşezat în inima mea,
peste mine ai
aşternut lumina,
liniştea şi pacea,
simt iubirea Ta aproape
Sălaşul Tău a devenit
bucuria mea.
Te rog,
Doamne,
zideşte-n trupul meu
iubirea Ta nepieritoare
căci am aflat că nimic
nu e mai maiestuos şi mai sublim
decât să trăieşti în mine!

rugăciune de Lusiana Drăguşin (1 noiembrie 2011)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire

Atunci a intervenit Almitra, vorbeşte-ne despre Iubire.
Şi el a ridicat capul şi-a privit
Poporul, şi-o tăcere grea s-a lăsat peste ei;
Şi cu voce puternică a spus:

Când iubirea îţi face semn, urmeaz-o,
Deşi căile ei sunt grele şi-abrupte.
Şi când aripile ei te cuprind, cedează-i,
Deşi sabia ascunsă printre pene s-ar putea să te rănească.
Şi-atunci când îţi vorbeşte, ai încredere-n ea,
Deşi vocea ei ar putea să-ţi sfărâme visele
Aşa cum vântul de la nord vestejeşte grădina.

Pentru că deşi iubirea te încununează, la fel te crucifică.
Deşi te ajută să creşti, îţi taie multe crengi.
Deşi se ridică la înălţimea ta
Şi are grijă de ramurile tinere tremurând în soare,
La fel ajunge la rădăcinile tale şi le desprinde din pământ.

*

Ca pănuşile de porumb te strânge la pieptul ei.
Te loveşte pentru a te dezbrăca.
Te cerne pentru a-ţi scutura de pleava.
Te macină pentru a te albi.
Te frământă până devii maleabil.
Şi-apoi te coace la focul său sacru
Pentru a deveni pâine sacră pentru ospăţul lui Dumnezeu, sacru.

Iubirea va face toate aceste lucruri
Pentru ca tu să-ţi afli tainele inimii –
Astfel cunoaşterea devine parte din inima Vieţii.

Dar dacă, temător, cauţi doar pacea şi plăcerile aduse de iubire,
Atunci e mai bine să-ţi acoperi goliciunea
Şi să părăseşti teritoriile iubirii,
Trecând într-o lume fără anotimpuri unde vei râde,
Dar nu cu tot râsul tău, şi vei plânge, dar nu cu toate lacrimile tale.

*

Dragostea nu dăruieşte nimic, doar pe sine –
Şi nu ia nimic cu ea, doar pe sine.
Dragostea nu posedă şi nici nu poate fi posedată;
Iubirea-şi este suficientă ei înseşi.

Când iubeşti nu trebuie să spui, " Dumnezeu este-n inima mea,"
Ci, mai degrabă, "Eu sunt în inima lui Dumnezeu."
Şi nu crede că poţi controla în vreun fel cărările iubirii,
Pentru că ea, iubirea, dacă te simte vrednic, îţi controlează drumul.

Iubirea n-are alte dorinţi, ci doar dorinţa de-a se satisface pe sine,
Iar dacă dragostea ta şi necesităţile ei trebuie să aibă dorinţi,
Lasă ca acestea să fie dorinţele tale:

Să te dezgheţi şi să fii asemenea unui pârâiaş care curge
Şi care-i cântă nopţii cântecul lui.
Să cunoşti durerea unei prea mari tandreţe.
Să fii rănit de propria înţelegere a iubirii
Şi, încântat, să sângerezi de bunăvoie.
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată
Şi să fii recunoscător pentru încă o zi plină de dragoste;
Să te odihneşti la amiezi meditând la extazul iubirii;
Să revii îndatorat acasă odată cu mareea serii;

Şi-apoi s-adormi, după ce vei fi spus o rugăciune
Pentru cei dragi inimii tale,
Cu un cântec de binecuvântare pe buze.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună... poate

Mă urmăreşte gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunţat la mine şi astăzi nu mai vezi,
Cum mă topeşte frica că poate nu exişti
Şi mă chircesc în mine cu ochii foarte trişti.

Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi eşti parcă alături... dar tare eşti departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.

Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiţi în alte vremuri,
Te-mbrăţişez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îţi scriu ţie.

Tu nu mai ştii de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristeţea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.

Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieţii noastre e pe acelaşi drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veşnicie
Îţi sunt oricum aproape... la fel îmi eşti tu mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi"

dar Doamne, unde e acest aproapele?
am obosit să fiu eu
ai obosit să fii tu
de vină sunt el şi ea
noi vom face,
voi aţi stricat
ei, ele... oare la ce se uită?

cum să-l recunoasc?
asta e greşeala celor mulţi.
tu vrei să recunoşti şi apoi să iubeşti
recunoştinţa vine şi ea după iubire
yin yang, el şi ea, cald rece
dar iubirea nu caută
iubirea se revarsă

şi mai ales... cum să mă iubesc?

atât de mult am iubit lumea...
încât m-am frânt trup în trup, oferindu-mă
şi m-am jertfit împărtăşindu-mă
din unu în doi, din doi în unul
căci sângele apă nu se face
ci cuget şi fiinţare

şi am iubit: lumină şi întuneric, foc şi apă
bogat şi sărac, prinţ şi cerşetor
curajos şi laş, sincer şi ipocrit
sfânt şi păcătos. laolaltă
m-am iubit când mă uram
şi am iubit chiar când nu mai puteam

iubirea arde, pustieşte. iubirea urăşte.
iubirea potopeste. ş iubirea pribegeşte
iubirea este stâlp de sare
iubirea este întrebare
iubirea te coboară în moarte
şi te înaltă ridicându-te din mormânt

Lazăre?
îţi urmez Doamne...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este de o dimensiune incidentală. În ce sens? Să spunem că duci o viaţă fericită: eşti norocos, ai un job, te întâlneşti regulat cu prietenii, nu eşti îndrăgostit, ci ai doar aventuri de-o noapte ici-colo, te găseşti în fiecare seară cu amicii, bei, mergi pe undeva, şi aşa mai departe, şi, apoi, cu neaşteptate, într-un fel cu totul întâmplător, să spunem că dai pe stradă peste cineva care te ajută să te ridici deasupra acestor lucruri, o femeie sau un bărbat, şi, desigur, este dragostea vieţii tale. O întâlnire întru totul întâmplătoare, dar al cărei rezultat poate fi o schimbare a întregii tale vieţii. Nimic nu mai este le fel, cum se spune. Ajungi chiar să percepi spontan că toată viaţa ta trecută a condus la acest moment unic. Ştii, iluzia dragostei este, "Ah, Doamne, te-am aşteptat toată viaţa pe tine!" Ceva de genul asta ar putea fi evenimentul dragostei, şi cred că este din ce în ce mai rar astăzi.

citat din Slavoj Zizek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii

trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoişti, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaş
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul şi iubirea se exclud reciproc,
tot aşa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii
trebuie să reînvăţăm apoi lecţia iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră
şi răutatea să nu se învechiască
cine ne poate aduce bunăvoire între oameni
dacă nu credinţa şi nădejdea şi iubirea?
să ne iubim cu sufletul unul pe celălalt,
să ne dăruim apoi aripi de vulturi
şi să ne aruncăm în vâltoarea vieţii
să ne primenim gândurile bune
cu gânduri de fericire
încât să plouă cu stropi de fericire asupra noastră
peste lumea noastră de suflete
îmbrăţişate de-a pururi...
dacă vom adormi cu dragostea în suflet,
somnul nostru va fi odihnitor
ca somnul unui copil,
dacă vom gândi atunci când suntem plini de iubire,
gândurile noastre vor fi profunde şi în strălucire.
gândurile care se clădesc prin iubire
vor fi mai luminoase decât razele soarelui
şi mai pătrunzătoare decât săgeţile lui Arjuna.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere,
În Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,
Nu ştiu ce-ţi voi face, că eşti fecioară.

Iubirea din ascunse amintiri,
Le cânt şi cânt fiinţa din aceste cânturi,
Că om sunt eu, ca voi, oameni- lucruri.

Trăim între două eclipse, mai multe,
Trăim, ne iubim între două insulte,
Tu eşti om, eu sunt om, dar nu este destul,
Este greu, cercul Soare prea este fudul,
Prea se crede el mare, iar noi - mult prea mici,
Ne retragem sub lună, nu-i bine aici,
La eclipsa de lună se nasc vârcolaci,
Un sărut, te trezeşti cu o mie de draci,
Toţi îţi joacă în sânge, Domnul tace mereu,
Cu doi sori, două luni parcă n-ar mai fi greu.

Afară se aşternuse o zăpadă proaspătă,
Luna strălucea ca o garoafă,
Singura fereastră a celulei, cu gratii
Lăsa la vedere un chip gălbejit
De vechi locatar.
Pe umărul gălbejitului
trona un papagal imens, roşu.
Acesta era poemul lui Villon.
Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul.
M-am ferit să-i răspund.
Lucrătorii lovea cu sete cuiele
Spânzurătorii.
Lemnul vuia vesel.
E cam târziu, i-am răspuns
După un prelung răgaz.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divine senzaţii

Dacă iubirea este-n aer, că altfel n-are un' să fie,
cum poate ea, aşa cum ploaie
în picuri, ce udă pe alese, cum poate să nu crească
în toţi,
de atât ocean, imensa sursă, cum de nu-i vie,
cum de se poate să nu înmoaie
şi splendid să se oglindească
în orice fire... Doamne poţi?

Şi dacă dragoste nu doare, că nu e un lucru ce perimă,
doar naşte din nimic, un vid
şi se înfiripă în fire ramuri,
seminţe dând...
ce o oprimă?...
ce spirit, sau ce individ
orbit de doi pereţi, plini geamuri...
de ce-i laşi Doamne, le spărgând?

Şi-i una, ori sunt amândouă,
cum este aer, dar şi apă;
dragostea, foc stins de licoare
unind chimii nestudiate...
iubirea, aer fiind din rouă,
topind şi stânci cu cald, ce crapă,
pătrunsă, se înfiltrând cu spin de floare...
Doamne ne iartă, de-s uitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!