Prinţul Miorlau

Într-o împărăţie cam ploioasă,
trăiau un împărat şi-o împărăteasă
ce-aveau, cum se cuvine, şi un prinţ,
singur la părinţi.
Prinţul era de şase anişori
şi miorlăia din noapte până-n zori.
În loc de "vreau!" spunea "miorlau!"
şi tot "miorlau!" pentru "nu vreau!"

(- N-am înţeles! veţi spune voi.
Ce-i ăsta, prinţ? Sau e pisoi?
Te rugăm să nu-ţi urmezi povestea
până nu ne lămureşti acestea.
- Răbdare, dragii mei copii,
şi singuri vă veţi lămuri.)

Deci, cum spuneam, cu prinţul miorlăit
deloc nu era lesne de trăit.
Când i se aduceau bomboane –
el miorlăia că vrea baloane;
şi-n loc de baloane
voia tromboane,
şi-n loc de tromboane
voia bomboane,
dar nişte bomboane
cu gust de baloane,
şi-n care să sufle
ca-n nişte tromboane.

Astfel de dulciuri – vai! Nu se găseau...
Şi prinţul miorlăia: Miorlau! Miorlau!
Miorlau! – că plouă afară;
Miorlau! – că afară-i soare;
Miorlau! – că-i zi de lucru;
Miorlau! – că-i sărbătoare...
Părinţii nu mai ştiau ce să-i mai facă
- numai să tacă...
Îi aduceau în fiecare zi
o mie o sută una jucării:
căişori de lemn,
puşti de tras la semn,
gume şi creioane,
raţe dolofane
de celuloid,
şi căţei şi mâţe,
şi păpuşi semeţe,
cu ochi ce se-nchid,
şi iar se deschid...

Ah, dar prinţul nostru nu tăcea de fel
El voia ceva ştiut numai de el:
Miorlau! – de ce e luna lună?
Miorlau! – friptura nu e bună!
Miorlau! – vreau să mănânc compot!
Nu vreau compot că nu mai pot!

... Albi şi împăratul, albi şi-mpărăteasa
De atâta miorlăială, se-mbolnăvise casa.
Canarii asurziră, căţeii leşinară,
iar caii se mutară cu totu-n altă ţară.
Bostanii şi verzele
părăsiră grădinile.
Fugiră găinile,
Zburară şi berzele
Şi se făcu – pe câte ştiu –
în jurul prinţului – pustiu.
... Doar mâţele sosiră toate
cu cozile încârligate,
torcând de zor,
la prinţişor.
Sfârr... Sfârr...
Ce pisici!
Cu ochi mici!
Ce motani
năzdrăvani!
Şi-ncepură să-l aţâţe,
miorlăind motani şi mâţe:
"Miau-miorlau!
Hai cu noi!
Nu eşti prinţ
Eşti pisoi –
Nu mai sta! Vino-ncoa!
De-acum, şoareci vei mânca."

Atunci prinţişorul, de frică
să nu se prefacă-n pisică,
uită de miorlăitul lui, fireşte,
şi prinse să vorbească omeneşte
Pisicile-au plecat tiptil, tiptil:
"Acesta nu-i pisoi, ci e copil!"
Şi foarte bosumflate fură ele
că au putut astfel să se înşele...

Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceţi imediat
şi la mama, şi la tata,
să le spuneţi răspicat:
"Iubiţii mei părinţi, nu vreau
să fiu şi eu un prinţ Miorlau!"

poezie pentru copii de Nina Cassian
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vă spun o poveste veche,
c-o pisică-ntr-o ureche,
ce iubea înveterată,
un motan cam într-o toartă,
dragostea lor bunăoară,
se-arăta mai mult spre seară,
când miorlau el cotoşmanul,
aluneca pe burlanul
casei şi mai da o tură,
făcând mare tevatură,
deşteptând pe toţi vecinii,
ea, Francesca da Rimini,
ca-n infernul cel dantesc,
ei în iadul pisicesc
pedepsiţi vor fi, fireşte,
că se iubeau pisiceşte
cam pe unde apucau,
doi amanţi din neamul Miau,
când cinau poate-n siloz,
şoricei cu burta roz,
cu muştar, cu hrean, cu-ardei,
maioneză dacă vrei,
ca pe mici în scobitori
şi nu doar de sărbători,
încheind c-o savarină
demnă chiar de o felină.
Şi aşa cei doi amanţi,
şoricei mirobolanţi,
servesc regulat la cină,
sub o boltă de glicină.
Trei codiţe, trei mustăţi,
o mie de bunătăţi,
despre care nici nu ştiţi,
au motanii-ndrăgostiţi.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Leopold: Ai întârziat.
Inspector şef Uhl: Iertare, Alteţă. M-am ocupat de câteva nelămuriri cu privre la caz.
Prinţul Leopold: Încă mai sunt nelămuriri?
Inspector şef Uhl: Câteva.
Prinţul Leopold: A mai făcut iar ceva? (Uhl confirmă dând din cap.) Cum îi reuşeşte?
Inspector şef Uhl: Mi-e teamă că încă nu ştiu.
Prinţul Leopold: L-ai întrebat?
Inspector şef Uhl: În acest moment refuză să vorbească.
Prinţul Leopold: Sunt convins că ai metodele tale pentru astfel de situaţii. Vreau să-i pui capăt odată. Trebuie să-l poţi constrânge cu ceva. Cu ceva din trecutul său?

replici din filmul artistic Iluzionistul
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Meredith Grey: Ajunge! Numai relaţie nu este asta. Vreau plimbări sub clar de lună, flori şi bomboane. Ştiţi cât de greu este pentru o femeie doctor? M-am epilat, m-am pensat, şi port şi o bluză curată, iar voi doi vă uitaţi unul la celălalt.
Dr. Derek Sheperd: Meredith...
Dr. Meredith Grey: Fantezia mea nu constă în doi bărbaţi care se privesc.
Finn: Noi nu am...
Dr. Meredith Grey: Nu vreau să aud nimic. Doar atunci când veţi reuşi să pregătiţi o întâlnire adevărată. Vreau pasiune! Vreau romantism! La naiba, vreau să mă simt ca o doamnă!

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Raluca Preda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretinsul prinţ Paul al României, condamnat definitiv în 2020 la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru corupţie, care a fugit din ţară ca să scape de pedeapsă, a fost prins astăzi la Paris

Ca să scape de-nchisoare,
A fugit peste hotare
Şi de-acolo, din Parnas,
Falsul ne râdea în nas.

Om corupt şi-n plus fugar,
Lacom, imoral, măgar,
Falsul "prinţ al României"
E, de fapt, al puşcăriei.

Prinţul cel închipuit
E-autentic necinstit;
Aşteptăm cu nerăbdare
Să-l vedem la închisoare.

Cu origini cu dispute,
Numele Lambrino-i pute;
Azi vrea Tronul României,
Dar ia drumul puşcăriei.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (27 iunie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul cu un pneu spart

Se lăsa la vale
odinioară
din nişte munţi bleu-aurii
un prinţ tânăr şi chipeş
care călărea
un cal de culoarea zorilor
numit Lordsburg.

Te iubesc
Eşti castelul meu însufleţit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârşit

În acea vale
trăia o fecioară nemaivăzut de frumoasă
de care prinţul
s-a îndrăgostit
ca Apple Thunder de
paturile lungi de sticlă.

Te iubesc
Eşti castelul meu însufleţit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârşit

Prinţul şi fecioara
fermecată de prinţ
s-au îndepărtat călare
către munţii bleu-aurii.
pe un cal de culoarea zorilor
numit Lordsburg

Te iubesc
Eşti castelul meu însufleţit
Delicat nespus de delicat
Vom trăi la nesfârşit

Ei ar fi putut trăi
fericiţi întru veşnicie
dacă armăsarului nu i s-ar fi
spart un pneu chiar în poarta casei
unde locuia
zmeul.

poezie de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau Isus pe Tine

Îmi vreau viaţa doar cu Tine
O Isus pe acest pământ
Prinţ al slăvilor Divine
Ce-ai murit şi pentru mine
Să ajung în cerul sfânt

Eu mă vreau pe-a Tale braţe
O Isus în veşnicie
Duhul Tău să mă înalţe
Şi-a Ta mână să mă-nhaţe
Să-ţi cânt Fiinţa Ta cea vie

Căci pe Tine eu te vreau
Fiu născut ca nimeni altul
A mea fiinţă să ţi-o dau
Căci eu Domn pe veci te iau
Pentru veci din tot înaltul

Nu vreau Doamne răsplătire
Nu vreau daruri nici comori
Ci eu vreau a Ta iubire
Şi a Ta neprihănire
Pe Tine — te vreau din zori

Nu vreau cerul şi nici Raiul
Ci te vreau Isus pe Tine
Tu să-mi umpli de-acum duhul
Să nu am pe nimeni altul
Prinţ al slăvilor Divine

Eu Fiinţa Ta o vreau
Ochii Tăi Isus de foc
A mea fiinţă să ţi-o dau
Ca în veci cu Tin" să stau
Mai aproape să-mi faci loc

Ia-mă Tu pe-a Tale mâini
Să îţi văd Isus privirea
Ţinta dragostei dintâi
Şi cu mine să rămâi
Să îmi înnoieşti iubirea
13-11-2021 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

COPILUL fără de BOMBOANE, II

Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Fără de mamă, fără de tată
Pe străzile vieţii tot singur
Privesc spre vitrina înaltă
Bomboanele-n color contur...

Nimeni nu-mi zice nimic:
Copile, vino şi gustă un pic...
Dacă era mama cu mine poate
Gustam vise/ bomboane colorate!
Visele mele, visele mele toate
Au miros de bomboane colorate;
Unii le au şi nu le-mpart unor
Eu le doresc să le dau dor cu dor...

Singur, singur fără de fraţi
La milă vieţi/ a celorlalţi...
Cum să mă întorc "acasă",
Inima mea din vise-i retrasă...

Nu vreau de la viaţă nimic
(Poate nici să fiu astăzi iubit!)...
Vreau doar o cutie cu bomboane
Să o-mpart Doamne, acum, la fiecare!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Naveen şi Tiana pregătesc cina)
Prinţul Naveen: (tocând legume) Nu prea sunt obişnuit să fac asemenea lucruri. Ceea ce vreau să spun este că mai am avut mai mereu servitori care să facă totul în locul meu: mă îmbrăcau, mă spălau pe dinţi, chiar mă ajutau să mă dau jos din pat!
Prinţesa Tiana: (mestecând supa) Sărmanul copil!
Prinţul Naveen: Da, făceau totul în locul meu pâna când părinţii mei mi-au tăiat porţia şi acela a fost momentul în care am realizat că... nu ştiu să fac nimic.

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul Naveen: Ai avut ceva influenţă asupra mea. Ceea ce e umitor, pentru că am avut mii de femei şi...
(se panichează)
Prinţul Naveen: Nu doar două, trei... doar alte femei! Şi oricum, n-ai putea fi mai diferită decât ele! Eşti, practic, unul dintre băieţi!
(Tiana pare mirată)
Prinţul Naveen: Nu, nu, nu! Nu eşti un băiat! Lasă-mă să o iau de la capăt!
(se sprijină de masă şi cade pe podea, mâncarea vărsându-se pe el)
Prinţul Naveen: Nu sunt eu în seara aceasta. Tiana!
(se ridică)
Prinţul Naveen: Îmi pare rău, a fost cam tare.
(Tiana râde)

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greşit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluţie mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ţine cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înţeleg din atitudinea ta? Mai eşti sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aş vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aş vrea să ştiu. E un lucru foarte important. Deci, eşti sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Şi ştii de ce.
Maria: Şase buline mici, aurii sau nu; n-are importanţă faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să ştii că noi tot pe tine te considerăm şi te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta şi gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume aţi considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ţi-a trecut deloc de atunci. Eşti încă prost dispus.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp cât a domnit Împăratul cel Bun în împărăţie nu au existat copii flămânzi şi desculţi. Iar când la tron s-a ridicat Prinţul, a condus cu atâta înţelepciune şi bunătate încât poporul i-a zis pe bună dreptate Împăratul cel Înţelept şi Bun.

finalul de la Împăratul cel bun de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta anticorupţie

Multe mâţe, chiar motani,
Sunt în saci la barosani
Dar poliţia, la noi,
Prinde câte-un biet pisoi.

epigramă de Nicolae Gonţ-Topor din ziarul "Viaţa Buzăului" (1 februarie 2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul să se comporte ca un prinţ, supusul ca un supus, tatăl ca un tată, fiul ca un fiu!

citat clasic din Confucius
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

(se uită la Naveen şi vede că poartă un fluture pe post de papion)
Prinţul Naveen: Este prea mult, nu-i aşa?
(îşi drege vocea)
Prinţul Naveen: Mulţumesc, Bow!
Bow: Eu am crezut că o să fie ceva draguţ.
(zboară)
Prinţul Naveen: Prefă-te că nu ai văzut nimic!

replici din filmul artistic Prinţesa şi broscoiul
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de azi, nu-I uitaţi pe părinţi

Copii de azi, păstraţi-i în minţi
Şi în suflet pe ai voştri părinţi!

Ei v-au îngrijit, v-au vegheat,
Şi din puţinul lor v-au dat,
Ca să creşteţi cu aripi de zbor,
Să fiţi urmaşi cu viitor!

V-au iubit, v-au ocrotit,
Şi dacă uneori v-au dojenit,
Copii de azi, nu îi pizmuiţi,
Pe-aceşti neobosiţi părinţi!

Ceas de ceas şi zile de-a rând,
Voi aţi fost în al lor gând,
Că nu există un lucru mai sfânt,
Decât să fii părinte pe pământ!

În pragul casei lor, ei aşteaptă smeriţi,
Să le daţi un semn, că-i iubiţi,
Şi că-n aceste privinţi,
Mai există copii cu dor de părinţi!

Dacă viaţa departe vă poartă,
Nu-i lăsaţi pe părinţi singuri cu a lor soartă,
Veniţi şi ştergeţi lacrimile lor,
Care au curs, după atâta dor!

Veniţi ca uşa lor este mereu deschisă,
Pentru voi, să le-mpliniţi o lipsă,
Să-i bucuraţi în sufletele lor,
Pe părinţii care strigă după ajutor!

Şi într-un târziu, ce nu se va şti,
Când clipele părinţilor se vor sfârşi,
Şi nu vor mai cunoaşte zori,
Să v-amintiţi de ei adeseori!

Copii de azi, nu-i uitaţi pe părinţi,
Chiar dacă ei n-au fost nişte sfinţi!

poezie de Gheorghe Alionte (12 ianuarie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie linişte şi pace în ţară. Vreau să avem grijă şi de copiii fără părinţi, să avem grijă ca părinţii să nu mai trebuiască să plece din ţară, să nu se mai despartă de copii, pentru că generaţia care urmează, a copiilor fără părinţi, este generaţia care va avea pe umerii ei, destinele acestei ţări. Asta mă îngrijorează. Numai la asta mă gândesc şi la asta mă rog.

citat din Angela Similea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul şi prinţesa au îmbrăcat-o în mătase şi în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat şi să trăiască în belşug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal şi o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume şi să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi şi un manşon, au îmbrăcat-o frumos şi când să plece, la scară era o caleaşcă numai de aur şi stema prinţului şi a prinţesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul şi valetul aveau coroane de aur pe cap. Prinţul şi prinţesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleaşcă şi i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoţit-o cale de trei poşte. Şedea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în uşă şi dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă şi mânca prea mult. Caleaşca pe dinăuntru era căptuşită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe şi covrigi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!