Poetul muncitor

Se-aruncă poetului vorbe care nu-i plac:
"La strung te-aş proba!
Ce-i versul?
Un fleac!
La muncă eşti gingaş mata!"
Dar poate
şi eu
la muncă mă-nham
cu dragoste, fără reproşuri.
Şi eu sunt o fabrică.
Doar coşuri nu am,
şi poate-i mai greu
fără coşuri.
Ştiu,
nu vi-s dragi frazele mari.
Tăiaţi la stejari, munciţi cu îndemn.
Dar noi
nu suntem oare tâmplari
şi sculptori de capete-adesea de lemn?
E lucru de cinste-n năvod să prinzi peşti.
Nu-i rău
când nisetri sunt rodul!
Dar şi truda poeţilor
e drept s-o cinsteşti-
nu peşti, inimi vii trag ei cu năvodul.
E greu când - şerpi roşii ţâşnind din furnal-
metalele-n şuier încep să cutreiere.
Dar nu stăm nici noi
ca trântori pe-un mal!
Cu raşpelul limbii şlefuim creiere.
Poetu-i mai mare,
ori tehnicianul
ce lumii i-aduce belşuguri şi spor?
Amândoi.
Inimile sunt şi ele motoare.
Sufletul e şi el un motor.
Egali şi tovarăşi,
acelaşi ni-i gândul-
proletari, trup şi suflet, care pot să se-ncumete
numai ei, împreună
înfrumuseţându-l,
să urnească pământul în marşuri şi tunete.
Cu diguri opri-vom furtuna flecară.
La treabă!
De-ajuns cu-oratorii,
adio!
Afară palavragii!
La moară,
vorbăreţii care mai bat apa-n piuă!

poezie celebră de Vladimir Maiakovski din Versuri (1918), traducere de Cicerone Theodorescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcoala şi universitatea produc în masă proletari culturali, proletari în ce priveşte civilizaţia, comportarea în lume şi folosirea limbii. Singurul lucru pe care nu-l produc sunt adevăraţii proletari, proletarii dispuşi să facă o muncă de proletari.

citat din Renaud Camus
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea omului de sus...

Mi s-a dat şi mie Mercedes la scară
Statul a plătit din greu valuta
E-o maşină cu pretenţii de afară
E rapidă când să prindă suta...

Sunt director la o firmă de povară
Am biroul meu... necunoscuta
Mi s-a dat ce-i drept şi secretară
Ce-i rapidă când să prindă suta...

Sunt străin la muncă da muncesc ca-n ţară
Poate vă-întrebaţi unde-i deruta
Pentru cine-întreabă treaba-i ca la moară
Ce contează când iei zilnic suta...

Luna trece iar eu nu primesc ocară
Decât de la soaţa mea ca tuta
Care stă în stradă singură s-apară
Cea rapidă care prinde suta...

Ce noroc pe mine domnişoară
C-ai schimbat inteligent tu ruta
Recunosc că este pentru prima oară
Când cu Mercedesul am prins suta...

Am intrat în casa-mi o comoară
Doar mă ştii că nu-s venit cu pluta
Stai să vezi că treaba nu-i uşoară
Fi'ndcă soaţa depăşiră suta!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa cum sunt

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot, da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.

poezie celebră de Jacques Prevert din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări de suflet

Îmi vine să urlu, îmi vine să râd,
Mai lăcrim tristeţe când totul e hâd,
Devin numai zâmbet sau stau încruntat,
Sunt cerul albastru, adânc de oftat

Valsez în emoţii, emoţii devin,
Îmi pierd echilibrul atunci când suspin,
Iubesc fără ură, cum altfel să faci?
Când ura ne face mai trişti, mai săraci

Şi ştiu că greşesc, dar totuşi accept,
Nu-i strâmb tot ce-i strâmb, nici drept tot ce-i drept,
Nici griul nu-i gri, ci alb înnegrit,
Doar nuanţe ce ochiul transformă voit

Mă simt ce gândesc, gândesc ce mă simt,
Rostesc adevăr, chiar dacă îl mint,
Cu ochii închişi revăd viitor
Şi mor înviat, ca viu să nu mor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peşti peste peşti

Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Flutură lacul. Dorm pescarii
cu stelele sub cap
cu steaguri prinse în undiţe
cu undiţe prinse în mâini
cu mâinile prinse în cârlige
Sar peşti roşii peste peşti galbeni
peste peşti albaştri.
Pluta în cer se înfige.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

Eu sunt cer, tu eşti pământul
Tu eşti pomul, eu sunt vântul
Ce te leagănă uşor
Şoptind vorbe de amor.

Tu eşti muza, eu - poetul,
Eu sunt condeiul, tu - caietul,
Noi doi suntem şi speranţa,
Şi regretul!

Tu eşti înger, eu sunt demon,
Tu cu o floare te asemeni
Cu miros ameţitor,
Eu sunt suflet, tu eşti dor.

poezie de Vladimir Potlog (29 ianuarie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt eu oare pentru voi?

Ori sunt arcuşul pe vioară,
Ori mână pentru amândouă,
Ori numai cântecul ce zboară...
Sau doar urechea veşnic nouă
Ce se smereşte şi coboară
Să-asculte "cântecul" din "rouă",
În zorii tainici ce tot zboară...

Ori-un chimval dăruit vouă
Să-i stoarceţi lacrimi ce învioară
Sau mângâieri ce împresoară...
Sau poate-s "abur" ce înfioară
Într-o răscruce-a dimineţii
Apusul ce ne înfăşoară
Încă din zorii tinereţii...

Poate-s "pribeagul fără ţară",
Poate-s o epopee nouă,
Un dor neştiut, născut să piară,
Ori fir de iarbă ivit când plouă
Să-adie-n vânt şi-apoi să moară...
Sau doar chitara ruptă-n două
Pe izvorul apei de la moară...

Un "bun", la greu, abandonat,
Amic în umbră lepădat
Şi la uitare condamnat,
Sau poate "greu"-acomodat
În locul cel mai însemnat,
Cu nepăsarea ce-a prădat
Un "suflet viu", neconsemnat...

Poate-s o amintire vie
Născută din fotografie,
Sau dintr-o vie ironie
A tot ce-a fost cândva să fie
Şi-a tot ce n-a ştiut să se ştie...

Ce sunt?! Nu ştiţi, nici eu nu ştiu...
Dar ştiu că trebuie să fiu
Nu ce-mi doresc sau ce dorim...
Ci Viaţa Eternă în suflet viu,
Şi-acum, şi când ne despărţim...

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Diverse
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Nu... Nu mi-e frică de tine! Nici de întuneric. Nu mi-ai putea face nimic. Nu eşti periculos. Şi am încredere în tine.
Lucian: Nu-i adevărat! Doar mai înainte ai spus că...
Lia: Am greşit. Nu trebuia să fi spus aşa ceva. Nu ştiu de ce mi-a scăpat... Dar am încredere în tine, Luci. Doar nu m-ai salvat pentru ca să-mi faci ceva rău. Tu nu eşti aşa...
Lucian: Ah, da?! Nu sunt aşa? Dar cum? Cum altfel? Hmm?! Hai, spune! Cum sunt?! Un Don Juan, nu-i aşa? Doar tu spuneai mereu acest lucru... Şi nu crezi, domnişoară Mata Hari, că e cam periculos să te afli singură, blocată într-o peşteră întunecoasă, împreună cu un Don Juan?! Ce zici?
Lia: Încetează! Ce vrei să faci? Să mă sperii? Nici o şansă, Don Juan! Nu mi-e frică de tine!
Lucian: Poate c-ar trebui... Gândeşte-te: Don Juan şi Mata Hari; ce cuplu formăm... Interesant! Nu?!
Lia: Nu suntem deloc un cuplu!
Lucian: Dar am putea fi, unul celebru!
Lia: Nu, n-am putea fi! Mata Hari nu s-a întâlnit niciodată cu Don Juan; au trăit în epoci diferite.
Lucian: S-a întâlnit acum, în epoca asta.
Lia: Încetează cu tâmpeniile astea! Ce vrei să-mi demonstrezi?! Că ai fi încă periculos? Nu te cred, Don Juan! Eu nu sunt Ly! Nu mă las păcălită aşa uşor...
Lucian: Nu, nu eşti Ly, tu eşti Mata Hari...
Lia: Tocmai... Cu mine nu-ţi merge!

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum ne-ai lăsat Tu pe pământ

Eu te rog din suflet, Doamne, lasă rochia pe femeie
Să o vadă tot bărbatul că-i frumoasă şi scânteie.
La bărbat dă-i pantalonul, nu-l lăsa să se prostească,
Fă din el să fie omul care vrea să cucerească.

Dar nu locuri, nu avere, ci doar inimi de frumoase.
Să le îndrăgească, Doamne, să le construiască case.
Să iubească împreună, să îşi fie mângâiere,
Fii-le Tu de sus păvază şi în suflet adiere.

Ţin-le Doamne calea dreaptă şi îi iartă de greşesc,
Pune-le albastrul zării în altarul sufletesc,
Să rămână împreună ceea ce le-ai dat să fie,
El bărbat şi ea femeie, amândoi în armonie.

Mă tot uit la ei acuma, nu mai ştiu cine e cine,
Dau din cap, dar îi iert Doamne, mă gândesc să fie bine,
Ştiu că Tu ai să mi-i mângâi chiar şi-n ceasul cel din urmă,
Iartă-i Doamne, Tu eşti Tatăl, noi doar suntem a Ta turmă.

Sunt de-acord cu bogăţia vreunui suflet de artist,
Însă când îi văd pe alţii sufletul devine trist.
Ştii? Artistul doar o face să arate exprimare,
Când însă încearcă ceilalţi, nu-i frumos, privirea doare.

poezie de Adi Conţu (12 iulie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva vorbe despre suflet

Din când în când avem un suflet.
Nimeni nu-l are în păstrare
non-stop.

Zi după zi,
an după an
pot veni şi trece fără el.

Câteodată
poposeşte pentru puţin timp
în spaimele şi în bucuriile copiilor.
Altădată doar în mirarea
că suntem bătrâni.

Rareori este de ajutor
în testele de anduranţă,
cum ar fi mutarea mobilei
sau ridicarea unei valize,
sau mersul îndelungat în pantofi care ne strâng.

De obicei, dispare
când trebuie tranşată carnea
sau cărate găleţi cu apă.

La fiecare o mie de conversaţii
alege să participe doar la una,
asta dacă participă şi la aia,
de vreme ce el preferă tăcerea.

Iar atunci când trupul nostru trece de la suferinţă la durere,
sufletul îşi ia zile libere.

Este greu de mulţumit:
nu-i place să ne vadă-amestecaţi în mulţime,
străduinţa noastră de a ne crea avantaje dubioase
şi schemele unsuroase îl fac să se simtă prost.

Fericirea şi amăciunea
nu sunt pentru el două limbaje diferite.
Ne vizitează
numai când cele două îşi dau mâna.

Putem conta pe el
când nu suntem siguri de nimic
şi suntem curioşi despre orice.

Dintre lucrurile materiale,
preferă ceasurile cu pendul
şi oglinzile – pentru că sunt prezente la muncă
şi atunci când nimeni nu le priveşte.

Nu va spune niciodată de unde vine
sau unde dispare iarăşi,
deşi este evident că aşteptă asemenea întrebări.

Avem nevoie de el,
dar se pare
că şi el are nevoie de noi,
pentru un motiv sau altul.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bogat cu sufletul

Sunt bogat cu sufletul
Şi mie mi-e de-ajuns,
Fără să-mi pierd zâmbetul,
Dragoste nu m-ai învins!

M-ai văzut inferior,
Că n-am clasă socială,
Dar eu în interior
Am un suflet, tu eşti goală...

Eşti mai rece ca o iarnă,
Mai amară ca pelinul,
Ochii tăi încep să cearnă,
Dau afară tot veninul.

Poţi să plângi atât cât vrei,
Lacrimile tale-s seci,
Cât au plâns şi ochii mei
Tu în lacrimi să te îneci.

Vreau să simţi şi tu durerea
Ce-am simţit-o eu cândva,
Când îţi imploram iubirea
Şi m-ai scos din viaţa ta.

poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor
Ce-şi joacă zi de zi al vieţii rol,

De-s vesel azi şi mâine plâng,
De griji în gânduri îmi pătrund,
Pe scena vieţii, eu, un simplu amator,
Jucând rol după rol ca un actor.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nimic pentru oricine...

E greu în lumea asta slută, să te strecori printre elite, când cei sus-puşi, infatuaţii nu fac decât să te evite...
Se cred superiori şi nasul îl poartă-n sus, că le miroase poemul tău cu rimă-a mus, iar ei au versul alb în oase...
Aruncă vorbe la-ntâmplare, fără majuscule şi punct... ce cratimă, ce întrebare? Ei au decorul lor disjunct,
În care nu au loc sărmanii şi fără pile eşti un prost, un nimeni printre toţi golanii, deşi ei mai golani au fost...
Când ai bun simţ şi n-ai tupeul de-a te-nfoia ca un păun, înjuri de mamă ADN-ul, că n-ai o genă de tăun...
Rastelul ţi-este fără arme şi nici să tragi nu ştii măcar, şi fără gloanţe şi port-arme şi fără bani în buzunar
Eşti un nimic pentru oricine, dar mai ales pentru juraţi... ei te condamnă la ruşine deşi sunt cei mai necuraţi...
E greu în lumea asta mare, să şerpuieşti printre-aroganţi, când ai ghiulele la picioare şi-n jurul tău, doar intriganţi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe care nu se mai repetă

Ai crede că trăim de două ori
Când din ţărână noi venim
Şi în ţărână suntem călători

Ca mai apoi din altă destinaţie
Să vrem ca într-o meditaţie
O clipă doar să mai trăim, o viaţă

Ajuns acolo sus ai remuşcări
Că timpul l-ai trişat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori

Aş da orice să pot să îndrept
Greşeli fără de vină şi clipe de tandreţe
Să fiu iertat, să pot să iert

Aş vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aş vrea să fiu doar eu
Ştiu, nu e uşor, dar sper, nici nu e greu

Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aş trăi o viaţă desuetă
Aş da orice, m-aş şi reîncarna
 
Nu ştiu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate

Asta e viaţa, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să ştii că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!