Scribul

Mă vizitează tot mai rar
Respiraţia -
Nu mai respir - deci nu mai scriu
Prin urmare nu mai trăiesc.

Şi acum întreb:
Porţia mea de aer - rămasă
(Că m-am dus înainte de vreme)
Foloseşte la ceva?
Măcar să se fi împărţit la săraci
(Dacă ar fi posibil)
Dar e o economie de neînţeles
A neantului -

Şi mai departe:
Ce mai aveam eu de scris
Cine va scrie? Că nici firele de nisip
Nu seamănă unul cu altul
Ce pană să se înnoade exact
La firul meu început?

Şi tocmai căzusem
Pe-o mină de subiecte, teme grozave -
Îmi încropisem - zbârnâia - stilul
Sau măcar cine îmi va înţelege notele
Pe care n-am reuşit să le pun în ordine?

Răspunzi tu
La aceste întrebări simple, de bun-simţ,
Neantule pur?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Adevărat?! Chiar te-ai bătut?! Când? Cu cine? Şi de ce?
Lucian: Campionule, repet, tocmai ţi-am spus că nu-mi place să vorbesc despre asta!
Mihai: Haide, te rog, spune-mi! De ce te-ai bătut?! Cu cine?! Te-au enervat? Ţi-au vorbit urât? Probabil că te-au înjurat...
Lucian: Nu, eu nu răspundeam la asemenea provocări, cel puţin nu astfel, doar sunt un tip civilizat, nu mă pretez la asemenea manifestări. Am standardele mele; le aveam şi atunci, deci, nu mă coboram la un asemenea nivel, să răspund cu pumnii sau în alt fel, la înjurături.
Mihai: Şi atunci? Cum s-a întâmplat totuşi?
Lucian: M-am bătut cu nişte tipi răi, pe stradă.
Mihai: Ah, o încăierare de stradă... Ceva de genul încăierărilor între bande?!
Lucian: Nu, nici vorbă de aşa ceva! Nu mă amestecam unde nu-mi fierbea oala... Ce să caut eu între bandele stradale şi încăierările lor?! De fapt, am intervenit în favoarea unei alte persoane, în apărarea ei.
Mihai: Asta înseamnă că te-ai bătut cu nişte tipi răi pentru altcineva?
Lucian: Da, exact.
Mihai: Păi, asta-i o faptă bună, Luci!
Lucian: Poate... Halal faptă bună... Nici măcar nu ştiu pe cine am ajutat şi de fapt, nici nu-mi dau seama dacă am ajutat-o totuşi, cu adevărat. N-am aflat nici până acum...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni vorbind singuri pe străzi

Teribil!
nici măcar tragic,
doar teribil.
un trecător,
vorbeşte, singur, pe stradă.
are mintea rătăcită,
sau, poate nu.
cui o şopti?
cu cine se ceartă?
anapoda.
tristă alienare
altă eroare,
lumi paralele
fără podele.
mă întreb,
dacă n-am nimerit din greşeală,
în oraşul acela,
de care nimeni nu a auzit,
în care oamenii recită pe străzi,
propria creaţie.
desigur,
total incert,
total nesigur.
dar cât neverosimil,
nici măcar tragic,
doar teribil.
dar dacă
şi eu vorbesc singur
şi nu este nimeni să mă audă?
nici măcar nefericitul,
care vorbeşte de unul singur,
pe strada cu Poşta.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când scriu din nou, mă simt precum un muribund resuscitat, la capul căruia se strigă: Trăieşte! Doar pentru că respiră din nou. Cât a fost sănătos tun, nu a spus nimeni despre el, nici măcar în şoaptă, că trăieşte. Eu, deci, nu trăiesc pentru că trăiesc, ci pentru că respir din nou, adică scriu din nou.

aforism de Marius Robu (5 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru un aplecat peste litere, pictura înseamnă o evadare din cuvânt. Am vrut să fac în pictură ceva care să nu semene cu vorbirea. În pictura mea se văd obsesiile din literatura mea. Pânzele mele au în cap brazda de poezie. Tolstoi dădea amatorilor de literatură un sfat foarte înţelept: "Cine se poate lăsa de scris, să se lase." Nu m-am putut lăsa nici de scris – iar stânga mea nici de pictură.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu însă, de vreme ce nici nu ştiu, nici nu-mi închipui. Se pare, deci, că sunt mai înţelept, şi anume tocmai prin acest lucru mărunt, prin faptul că dacă nu ştiu ceva, măcar nu-mi închipui că ştiu.

Platon în Apărarea lui Socrate
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pentru cine scrieţi?" - mă tot întreabă peste tot, până şi la fierul de călcat. Pentru cine scriu, Dumnezeule mare? Pentru cei care admiră şi critică decent, adică pentru cei ce comit actul decent de a înţelege. Sau nici măcar pentru ei.

Mircea Cărtărescu în Zen. Jurnal 2004-2010 (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iubire, sufletul se predă. Cine n-are curaj, poate înşela o vreme, ba chiar multă vreme, simulând abandonul, dar într-o zi se întâmplă ceva, nu chiar ceva catastrofic, cum ni s-a întâmplat nouă, ci ceva cu totul obişnuit, cum ar fi de pildă ca simulantul să se îndrăgostească deodată sincer şi total de cineva, şi atunci devine de o necruţare bestială, nu mai concepe nici măcar să i se ceară să renunţe, să zicem, la maniera în care o face, îşi distruge cu brutalitate familia, îşi părăseşte copiii...

citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni, volumul 3 de Marin Preda (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mă poate împiedica să scriu, de pildă, despre iubirea tulburătoare dintre un cerc şi un cub, care visau să renunţe la perfecţiune şi să se transforme de dragul de a fi împreună într-un banal triunghi?... Matematic, ştiu, e imposibil. Scriitorul însă, exact ca iubirea, poate face totul posibil, dacă are îndrăzneala de a stabili regulile lui, cu care, eventual, să fie de acord măcar un om...

Mihaela Rădulescu în Nişte răspunsuri
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine seamănă vânt culege furtună"

"Cine seamănă vânt
Culege furtună".
Prostul cât e pe pământ
Cu proşti se adună.
Unul care este pierde vară
Bate-ntotdeauna câmpi.
Umblă haimana prin ţară
Ca să îşi găsească tâmpi.
Altul ce se crede struţ
Îşi bagă capul în baltă.
Sare şi din lac în puţ
Să vadă lumea cealaltă.
Cum vedem, a nimerit
Precum nuca în perete.
Aşa de bine a gândit
Că acum nu-i mai e sete.

poezie de Dumitru Delcă (8 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mijanca

Cât a durat mijanca?
Nu foarte mult se pare,
Întâmplătoare banca,
Şi-o zi întâmplătoare...

Întâmplător treceam
Prin parcul ăla "joi",
La tine mă gândeam,
Dar m-am lovit de voi...

Ştiu că ne-am despărţit,
Dar faptul c-ai negat,
Că tu m-ai fi minţit,
Sau m-ai fi înşelat,

Este o crimă, este...
Ai murdărit iubirea,
Ai zis: "-Să trecem peste!"
Şi ţi-ai întors privirea.

Ai socotit că-i musai
Să trec peste şi eu,
Tu trecuseşi de mult,
Iar teatrul era greu.

Ştiam de ceva vreme,
Dar nu aveam dovezi,
Deci nu-mi aşterne vorbe
Ce nici tu nu le crezi.

În ziua aia rece,
Zi de iarnă târzie,
Simţeam cum timpul trece,
Dar nu îmi treci tu mie.

Mă tot uitam la voi,
Acel copil naiv
Ştia de mult de noi,
Acum îţi e captiv...

Posibil, ai jucat
Acelaşi rol mişel,
Laşi spectator pe mine,
Faci spectator pe el...

Măcar m-am lămurit,
Îmi tot băgam negare,
Gândeam că sunt minţit,
Acum văd şi cu care...

Puteam fi mult mai bine,
Prin parc, ziua de "joi",
De te vedeam pe tine,
Dar v-am văzut pe voi...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a zis? Cine a făcut? Cine a uitat? Cine a strigat? Cine a râs? Cine a plâns? Cine a fost ca tine? Cine a fost ca mine? Câţi vor fi ca noi? Cine va putea răspunde la aceste întrebări cu zâmbetul pe buze?... Poate doar timpul fără sentimente, care a uitat că i-am fost tovarăşi...

citat din Paul Butnariu (4 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Text pentru divina paradoxalia

După o vreme toţi morţii familiei vin la mine
trufaşi să mă roage: mori şi tu într-un birt
crapă odată nu te mai fandosi printre ghete.
Nici măcar nu-s mirat. Ca iarba în mai rugile
lor.
Şi eu niciodată n-am ştiut sfanţ cu sfanţ să
laud
vrednica împăcare;de-aş fi fost bărbat cuminte
cele mai gălăgioase oraşe m-ar fi linşat.
Treceam fluierând cu marylin şi: nu prea departe
larma cărnurilor negre în cimitire. Ne distram.
Prin urmare: pe mine cine mă povesteşte în stele?
O vamă posomorâtă ca armele în bistrouri
poate o zestre în care ucenicii se vând. Măcar un
zidar fericit să mă văd tocmit de un mort
dimineaţa când se deschid cafenelele.
Cu mâinile lui cum ar face o casă a noastră (?)Sunt
numai ce am vrut să fiu. Ei pot să facă orice.

poezie de Aurel Dumitraşcu din Biblioteca din Nord (1986)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendare irosite

nişte calendare prăfuite
mă fac să mă întreb,
anual,
dacă n-ar fi trebuit să rămânem împreună
în povestea aceea sofisticată
de dragoste,

acum mi se pare o prostie,
dar bocancii tăi preferaţi
cu care am intrat în viaţa ta
mă mai poartă involuntar
prin locurile pe unde ne agăţam
unul de altul
să nu ne-o ia destinul înainte.

nu ştiu cine a oprit neuitarea
unui orologiu
în care ne ascunsesem o vreme,
vântul, oamenii,
ploile cu piatră,

totuşi am să mai hălăduiesc
prin câteva calendare,
irosind ani de
neiubire,
apoi am să o iau spre casă,
să-mi număr cu aproximaţie
trosniturile încheieturilor
şi zilele păcătoase
care mi-au mai
rămas.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi timpul...

Ascult respiraţia sacadată
a secundelor
care se scurg
prin clepsidra nemiloasă
a Zeului Chronos
şi mă întreb:
oare ar fi posibil,
ca şi timpul,
să facă un stop respirator?

măcar pentru vreo... 20 de ani!

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea de a fi

Străbat dimensiuni prin porţi celeste
deschise mie-ntr-un etern acces
de ceea ce nici azi n-am înţeles
de ce, şi cum, şi nici chiar... cine este.

Şi trec din viaţă-n viaţă, poartă-n poartă,
prin lumi de-o clipă-n care mai trăiesc
atât cât să cunosc şi să iubesc
exact cum îmi dictează câte-o soartă.

E totul programat - aşa îmi pare;
să schimb ceva nu pot şi mă complac
în lumi ce doar în timp mai au schimbare.

Dar... cine-s eu? Sunt doar o întâmplare
ce trece prin portaluri, fără leac
şi făr-a şti ce-i scris în Cartea Mare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Cine îmi garantează că dacă îmi urmez vocaţia voi reuşi şi nu muncesc degeaba?" O întrebare bună, care sună ca şi "cine îmi garantează că dacă ma joc, o să mă şi distrez?" sau "cine-mi garantează că dacă respir, o să trăiesc sănătos şi fericit până la 120 de ani?" Habar nu am. Să îţi urmezi vocaţia doar pentru a culege beneficiile pe care le aştepţi, e o relaţie pe interes. Şi o să obţii din ea exact ce bagi.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

podeaua nu-ţi mai adăposteşte paşii

nu mai e nimeni
care să deschidă aeru-n mine

cine să trântească uşile
sau cine să dea muzica mai încet

nu ştiu dacă mai poţi
vedea sau simţi

mă conformez
gnossienelor lui Satie

nu le cânt
ce sens ar avea?

nici măcar paharul gol
de pe masă
nu mai ştie să asculte

atâta linişte
pe o pernă plânsă
nici măcar
heruvimii
nu au cunoscut-o

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!