Singurătate

Este rece afară, cum n-a fost vreodată.
Un aer de metal gânduri mătură
Iar liniştea din jur este puţin ciudată.
Lacrimi scurte mi se alatură.

Pe banca unui câmp străin
Privesc în jur şi văd crunta imagine
A unui baieţel sfâşiat de al său chin
Şi lipsit de multă afecţiune.

Stă acolo de când îmi amintesc,
Şi nimeni nu îl vede...
Să mă duc la el să îi vorbesc?
Dar cum o conversaţie eu pot aprinde?

Să stau, să merg, să stau...
Să privesc în continuare
Cum se zbate cu al său rău?
Să continui cu o amănare?

În timp ce eu mă simt nehotărât,
Gânditor la ce voi face,
Văd acest copil mai amărât
Cum din loc el vrea să plece

Ce pot face? Ce pot eu oare face?
Să stau? să merg la el?
Mai bine mă ridic să vad ce gând îl bate
Iar de pot cu răul lui să fac duel.

Mă uit la el, îmi fac curaj şi cu bucurie
Spre el înaintez usor...
Inima îmi bate cu putere, plina de mândrie.
Mă duc să ofer un ajutor.

Mă uit la el, sub acel puternic tei
Şi mă doare în ochii lui să văd
O poveste trista, spusă de un condei.
Lângă el pe gânduri cad...

Cu ai săi ochi mari, în suflet mă priveşte.
Îmi cunoaşte fiecare cuget...
Vrea atât de mult să-mi spună o poveste
Să fim precum un minunat duet.

poezie de Costel Obadă (20 aprilie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Etern copil

Copil,
renasc din îmbrăţişarea ta
iar pieptul tău mă- mbracă în căldură,
privirea ta mă poartă peste timp,
buzele-ţi desprinse din sărut
şoptesc suav urechii mele
că iubirea noastră-i o poveste
cu timp ce nu mai are
putere de.... măsură!
Iubirea ta îmi pune flori pe suflet
toamna-n mine înmugureşte viaţa,
mă faci să râd, să plâng...
iar frunza galbenă ce cade
să simt că înfloreşte-n mine
precum răsare-n noi în fiecare zi... speranţa!
Renasc în fiecare zi cu ea,
şi o privesc cu gingăşia a doi ochi
o inima ce bate ritmul iubirii tale
aşezându-mi peste chip
puritatea unui suflet de
copil!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

S-a rupt peniţa, e târziu...
Încerc, dar nu mai pot să scriu.
Nici gândurile nu mă iartă.
Stau, mute, la a vieţii poartă.

Privesc la firul verde, mic,
Şi-aş vrea o strofă să-i dedic,
Dar mâna-mi cade-ncet în poală
Şi coala-i albă, şi e goală...

Privesc în jos, privesc în gol
Şi simt cum doru-mi dă ocol
Şi-apoi mă -nchide într-o cuşcă
Şi-ncet şi-adânc din mine muşcă...

Îmi stau cuvintele în gât,
Prin suflet mi s-au tot târât
Şi-ar vrea să le ofer o scară
Să urce-n vârf de primăvară...

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii din cer

Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Poezia este acel gând al meu
Care m-a parasit
Ca sa locuiasca în cuvinte.
Alte gânduri se desprind de mine
Si se ascund în culori.
Pe altele nu pot decât
Sa le las chiar eu libere,
Sa alerge prin paduri
Sau pe pajisti cu flori.
Unele gânduri sunt
Atât de legate de cifre
Ca numai între cifre se simt bine
Si au sens doar înghesuite
Intre hârtii, în dosarul cu sine.
Am si o multime de gânduri
Care se nasc si ramân în carti,
Se încolacesc pe gândurile autorilor
Si stau cuminti între coperti,
Reîntâlnindu-ne doar când le rasfoiesc
Stau cu ochii la cer
Si-mi privesc gândurile:
Le fortez defilarea chiar si celor
Care pot locui doar în mine,
Unele au propria lor stralucire
Si sunt înconjurate de aripi stravezii-
Efemeride ce se-aprind haotic
Si se topesc cât ai clipi,
Fara sa adauge o noua lumina,
Fara sa tulbure, fara sa aibe vreo vina.
Altele însa înnegresc cerul,
Stol de pasari în zig-zag, sfâsietoare,
Dar atât de ale mele si ele
Incât, daca nu l-as întelege, l-as urî
Pe vânatorul din mine
Care le curma zborul, de rusine.

Stau cu ochii la cer,
Incrâncenata în efortul
De a-mi privi gândurile,
Golita de gânduri înafara de unul,
Acela de a-mi privi gândurile: toate, toate.
Si încet, ochii mi se muta în cer
Iar de acolo, de sus,
Nu mai zaresc nimic decât o fila,
Desprinsa de vânt dintr-o carte:
Jumatate imaculata,
Scrijelita de gânduri-cuvinte cealalata jumatate.

poezie de Marina Samoilă
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de vis

Îmi ridic pleoapele domol
Cu o lene grea lăsată de ziua de ieri,
Focul din şemineul ponosit s-a stins demult
E mai rece decât aş vrea să fie,
Îmi caut papucii pufoşi ce zac ascunşi
Sub patul de stejar ticsit de amintiri fierbinţi,
Când ne ascundeam, sâmbetele reci de iarnă sub plapuma caldă,
Acum cearşaful stă întins, şi doru-ţi duce câteodată...
Mă apropii de fereastra îngheţată, cu paşi mărunţi şi repezi
Cu valuri de emoţii trag perdeaua să descopăr
Mai mult decât un vis!
O bucurie de copil se aprinde în mine
Îmi iau fularul galben de bunica croşetat
Şi zburd spre uşă-n grabă
O minunată lume mă aşteaptă afară!
Miroase a iarnă nouă şi ger lung
Magia iernii e în plină culoare,
Ating zăpada cu ardoare şi zâmbesc,
Copacii neclintiţi stau miraţi, se uită la mine
Par a fi de zâne pictaţi, suflaţi în albă iubire
Natura e calmă, nu se aude nimic
Doar inima din pieptul meu bate obraznic de tare,
Mă rostogolesc prin zăpada pufoasă
Şi las săruturi reci să mă dezmierde,
Un stol de gânduri cenusii aduc nostalgia acelor vreumuri
Când ne bulgăream desculţi în pijamale,
Ecoul râsetelor noastre izbea muntii-n depărtări
Si scutura ramurile brazilor cu zăpadă-mpovarate...
Din bolta răcorită, fulgi mari plutesc uşor
Îmi mângâie obrajii cu o dragoste de mamă,
Stau, privesc, respir fericire,
E o dimineaţă de vis, chiar dacă nu eşti cu mine!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

nu voi să spui acum nimic
de ce-aş vorbi
e noaptea în care lacrimi plâng
şi stele cad din cer, în gând
tăcerea mea e plâns amar
în aste sfârtecate lumi
biet suflet efemer
pe ţărmul vieţii rătăcit
atâtea întrebări de pus
fără de răspuns
pe aici, pe undeva, cândva
curgea odată un izvor
creat din lacrimă şi dor
noi doar tăcem în tragicele şoapte
acum, aici, în prag de noapte
aş vrea să mai desfac un gând
încet-încet, pe rând
am obosit de atâta mers în gol
să stau, să merg..
aici, totul este şters şi fără sens
într-un deplin consens
am umblat aiurea printre ani
printre plopi şi castani
uneori beat alteori obosit
pe o stradă a vieţii mi se pare
cine ştie, poate, oare...
aveam ochii legaţi la spate
să nu văd lacrima timpului cum arde
valul vieţii ştergea urme pe nisip
păşeam pe un drum
un chin nesfârşit
era începutul unui sfârşit mereu neînceput
alunecam pe pământ
mă loveam de gânduri
ascuţite gânduri
mi-e trupul obosit de mers în gol
luna se-apleacă
dincolo de ceaţa din jur
păşesc spre acel îndepărtat meleag
unde nu e durere nici suspin
decât un chin
ce viaţă, ce destin
să plec, să vin

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simple figurine de lut

Sunteti simple figurine de lut!
Pe o scena in care eu nu am vrut, nu am putut... nu m-am nascut
Eu m-am nascut... m-am nascut in foc!
Pentru ca am o scanteie ce in suflet imi tine loc
De pustiu, de etern, de umbra rece
Ce a cuprins lumina mea care am aruncat-o peste voi si a reusit sa o inece.
Acum stau si doar privesc indiferent
Cine o sa castige, care este mai bun, chiar daca toti aveti acelasi argument
Ce va face fericiti, impliniti, va face sa iubiti
Chiar daca in fiecare zi inlocuititi
Zeul ce il venerati cu o alta stea
Cerul vostru este plin de El... este plin de Ea.
Privesc in fiecare zi aceeasi piesa de teatru slaba
In care am primit si eu rolul meu ca pe-o silaba
Dintr-o carte care ma face tot mai resemnat... tot mai confuz.
De aceea am ales sa stau deoparte, iar invitatia la dans sa o refuz.
Sunt un regizor slab, iar voi nu ma auziti!
Dar totusi nu-mi vorbesc doar mie, caci stiu ca tu ma asculti
Suflet pierdut ce joci atat de bine al tau rol
De inger in acest iad, de speranta vie in acest gol
Caut in scenariu si nu te gasesc, te chem langa mine
Sa imi ucizi a mea singuratate, iar daca nu putem schimba a lor tulpine
Vom putea scrie un nou scenariu cu un alt continut
Doar pentru noi... departe de aceste simple figurine de lut.

poezie de Manuel Gabriel Danca (15 iunie 2011)
Adăugat de Manuel Gabriel Danca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate ai zâmbit...

poate ai zâmbit sau poate nu,
pe faţa ta se vede, îngândurare,
din ochi mă fulgeri cu un gând,
aş vrea să îl citesc. Ce spune oare?

în braţe te-am umplut de flori,
nu-s pentru tine şi mă doare,
dar ştiu că-mi mulţumeşti de mii de ori,
că zâmbet vor aduce şi nu ţi-e oarecare

aş vrea să pot mai mult să-nfăptuiesc,
şi printre mult, privirea-mi arzătoare,
aş vrea cu faptele să-ţi ocrotesc,
tot ce-ţi loveşte sufletul cu întristare

sunt simplu om şi am putere,
atât cât Dumnezeu va vrea,
să-mi dăruiască fără eu a cere,
să pot să-ţi luminez drumul ca stea

mă iartă şi din când în când mă ceartă,
aşa eu simt, ce mult te mai iubesc,
aşa voi şti de îmi greşeşti vreodată,
că am puterea să te iert, mai mult să te doresc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o vreme, n-o mai fac cu înverşunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârşit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Şi atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăceşte insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveştile, căutând starea de bine. Insule calde.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult aş vrea...

Aş vrea să-mi amintesc
De căldura din pântec,
Aş vrea iar să cresc
Sub dulcele tău cântec,
Inimă, te-ai rupt în două,
Şi ai creat o viaţă nouă.

Aş vrea iar o mângâiere
Şi să îmi vorbeşti întruna.
Aş vrea s-aud în tăcere
Cum inimile bat ca una.
Aş vrea să te ţin de mână,
Un pupic de noapte bună.

Aş vrea să te joci cu mine
Şi să mă alini când doare,
Să îmi spui c-o să fie bine,
Să mă strângi în braţe tare.
Aş vrea tot ce e mai simplu
Şi să nu mai treacă timpul.

Aş vrea la pieptul tău să stau,
Să mă simt în siguranţă,
Aş vrea o floare să îţi dau,
Iar tu să o păstrezi o viaţă.
Aş vrea să aud râsul dulce
La fel de sfânt precum o cruce.

Aş vrea sa mă duci la şcoală
Şi să mă ajuţi la teme
Aş vrea pe o foaie albă
Să te desenez o vreme.
Aş vrea iar să îmi găteşti,
Arome dulci, copilăreşti.

Aş vrea să mai văd cerul
În ochii tai, să vad şi marea.
Aş vrea să văd în ei reperul,
Calea mea şi îndrumarea.
Aş vrea să nu mai plec de acasă,
Căci doru-i greu şi mă apasă.

Cât aş vrea, cât mi-aş dori
Timpul... să îl pot opri
Sau, măcar, aş vrea să pot
Până în pântec să mă întorc.

poezie de Iulia Ionela Năstăsache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste din zăvoi

Zăvoiu-adăposteşte tufiş lângă tufiş,
mă furişez pe-aproape şi mă postez pitiş,
e umbră lângă paltini, e răcoros izvorul
în care, cu tandreţe, îţi răcoreşti piciorul.

Îţi pare lungă fusta, încearcă de-o ridică,
nu-ţi va veni, vezi bine, în ajutor Petrică,
tu-l crezi plecat departe, cum c-ar fi dus la muncă,
dar gândul lui e, parcă, mai odihnit în luncă.

Te urmăreşte lacom, priveşte pe furiş,
la felul cum pui galeş cămaşa pe prundiş,
cum despletit ţi-e părul, cum stai cu bustul gol,
se mistuie Petrică, se face rostogol.

I se lărgesc şi ochii, se dă de ceasul morţii,
se roagă să-i dai birul pentru izbânda sorţii,
se zbate ca un peşte, nu ştie ce-i odihna
că de vreo săptămână nu mai cunoaşte tihna.

Se mistuie, revine şi umblă ca năuc
se-nvolbură privirea, se simte singur-cuc,
ar vrea să se ridice să fugă să te-ajute
nici nu poate să strige, cuvintele-i sunt mute.

Ar vrea s-asculte vântul, i-ar spune el ceva,
dar liniştea-i adâncă, n-o poate tulbura,
iar inima îi bate de-ar vrea să-i spargă pieptul,
Petrică însă zace, dar face pe deşteptul.

Deschide ochii minţii, s-alunge toropeala
şi simte că-l cuprinde mai tare plictiseala,
deodată se ridică, ştie ce vrea să-i facă
şi o cuprinde-n braţe, de dorul ei să zacă.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Încerc să zbor,
Să te privesc de sus,
Dar gust din realitate şi cobor,
Aş vrea să mai vorbim dar nu-i nimic de spus...

Mă culc pe-un nor,
Visez un câmp de flori,
Pe care lângă tine mor,
Pe care lângă mine mori...

Încerc din nou să zbor,
Dar nu mai reuşesc,
Aripile-mi sunt grele şi mă dor,
Spre cer în lacrimi tot privesc...

Să te iubesc n-a fost usor,
Şi să te uit mai greu a fost,
Dar chiar şi-acest sfârşit mă prinde visător,
Şi-aş vrea iar să iubesc, dacă mai are rost..

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarasi luna

Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.

Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.

Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.

Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.

Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.

Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.

poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!