Da, cred că experiența din teatru te ajută să faci film, dar e foarte bine folosit aici verbul "ajută". Spun asta pentru că într-adevăr îți folosește, dar nu poți juca în fața camerei la fel ca în fața unei săli de teatru. Se cer mijloace diferite, chiar dacă nu în totalitate.
citat din Corneliu Ulici
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Un gros-plan este echivalentul unei distanțe de 30 de centimetri între actor și spectator. Cât de des se întâmplă asta la teatru? Și când ai spectatorul atât de aproape prin intermediul obiectivului, evident că un joc realist este mult mai minimal decât la teatru unde distanța începe de la câțiva metri și crește spre fundul sălii și trebuie să vadă ce exprimă fața ta chiar și cei din ultimul rând. Iar în acest caz gesturile vor fi mai largi, vocea mai impozantă și mai penetrantă. Deci, deși este vorba despre aceeași artă a impersonării, mijloacele sunt mai mult sau mai puțin diferite, în funcție de efectul dorit.
citat din Corneliu Ulici
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

În afară de teatru si film ador să gătesc si consider că asta este o artă. O fac cu mare plăcere mai ales atunci când am un rol nou, pentru că mă ajută foarte mult să nu mă gândesc numai la rol.
citat din Cecilia Bârbora
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru am ajuns căutând filmul. A fost o revelație a omului conștient, care trece de la copilărie la maturitate. Atunci mi s-a părut că au devenit foarte conștiente și raționale lucrurile acelea. M-am gândit așa: nu voi putea face și pian și film foarte bine în același timp. Îmi place filmul foarte mult, îmi place și muzica foarte mult. Ce pot să fac mai bine? Am avut mai multă încredere în mine că pot să fac film spun film pentru că atunci nu știam că o să fac și teatru și să răzbesc prin mine făcând film.
citat din Medeea Marinescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine mai citește critică de teatru azi? Iar oamenii vin la teatru nu pentru că le spun criticii, ci pentru că le-au spus vecinii, colegii sau că îi chiar interesează. Românii sunt foarte interesați de teatru, umplu sălile, asta e foarte frumos. Problema mea cu spectatorii este calitatea "mâncării" care le este oferită.
Andrei Șerban în interviu (octombrie 2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru mine, nevoia de a face teatru este clară. Dacă teatrul nu ne ajută să ne depășim pe noi înșine, atunci de ce facem teatru?
citat din Andrei Șerban
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

"De unde-l cunoști pe Albulescu?" "Păi cum? L-am văzut la televizor!" "Dar la teatru?" "Nu!" "Dar la film?" "Nici!" "Păi atunci de unde-l cunoști?" "Păi dacă îl dă la televizor." La vremea aceea nu era televizor, iar oamenii erau iubitori de teatru. A fost o perioadă în care chiar s-au dezvoltat deopotrivă arta actorului, a regizorului, a spectacolului de teatru, cât și gustul spectatorului pentru teatru.
Mircea Albulescu în ziarul Adevărul (5 aprilie 2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Să faci vizibile umbrele profunde ale subconștientului. Pentru asta suntem în teatru, pentru asta lucrăm în teatru. Pentru a atinge ceva secret, misterios. A-l face vizibil. E foarte greu, e îngrozitor de greu, dar e posibil.
citat din Andrei Șerban
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Degeaba te ajută fața, dacă nu te ajută capul.
aforism de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (2017)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ceea ce e minunat cu școala e că e un teatru ideal. Ești ca într-un soi de laborator, poți face tot felul de experimente, pe care în teatru sau la operă nu le poți face. Eu nu-mi permit să mă duc la Covent Garden cu o trăsnaie. Unu, nu știu cum va ieși, da' chiar nu știu cum va ieși! Doi am o responsabilitate pentru un public foarte cultivat. Or, în școală, ești liber să faci ce vrei, nu vine criticul de la "The New York Times", nu-l interesează experimentele studențești! N-ai constrângeri, asta e extraordinar!
Andrei Șerban în interviu (octombrie 2014)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă poți ajută
Ce bine e cand ne distram
Cântăm si dansăm
De alții nu ne pasă
Doar de noi ne intereseaza.
Dar roata se întoarce mereu,
După bine vine rău
Mai bine, dacă poți ajută
Și vei avea viță mai multă!
poezie de Daria Nelepcu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără actori ar fi greu în lume, nu mulți merg la teatru. Dar orice om stă în fața televizorului pentru a vedea un film.
citat din Florin Zamfirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu fac teatru de hobby. Că am ajuns să și trăiesc din teatru, e o coincidență fericită. Dar eu chiar fac teatru pentru propria mea plăcere.
citat din Lia Bugnar
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poți să faci teatru, faci teatru, când nu, faci altceva, în primul rând ca să poți supraviețui, dar și ca să ai satisfacția că ești bun la ceva, că nu-ți trece timpul.
citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul cel mai prețios în teatru este într-adevăr această punte peste rampă. Pentru că spectacolul de astăzi nu seamănă niciodată cu spectacolul de mâine sau cu spectacolul de ieri, oricât de David Esrig ar fi regizorul să facă nebunia de pe lume fiindcă ai stat așa și nu așa. Pentru că mai este un partener: alea 400 de capete, 800 de ochi, 800 de suferințe sau bucurii care sunt... spectatorul. Și care influențează extraordinar. Contează dacă între două pauze respir o dată sau de două ori. Funcția magică a respirației... În funcție de felul cum ascultă el, cum mă privește el, cum mă dorește, cum mă invită... Sunt săli care invită, sunt săli care sunt cuminți. Și atunci această împrejurare, această întâlnire cu o iubire, de fapt mereu cu altă iubire, unde trebuie să fii curat și primenit, va face ca într-adevăr să se întâmple o minunată seară de teatru.
citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul timpului am avut șansa să descopăr teatrul, și îl prefer filmului, deși notorietatea și chiar partea materială înclină către film în general. Teatrul te răsplătește generos. Eu m-am oprit definitiv la teatru și nu aș schimba acest lucru, sigur și pentru că acum nu mai pot juca decât bunici, ori mătuși, pentru care nu există partituri în film.
citat din Irina Petrescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrul la o piesă de teatru, la un film, munca cu tine însuți trebuie să fie o bucurie. Meseria asta nu se poate face fără să te bucuri de ceea ce-ți propune să faci. Meseria de actor este extraordinar de frumoasă, de generoasă. Dacă o faci cu încrâncenare, cu ură sau cu invidie, este dezastru. N-o faci pentru tine, ci pentru public. Când iubesti ceea ce faci, nimic nu e prea greu.
citat din Cecilia Bârbora
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că a merge la o terapie este un lucru foarte pozitiv și a vorbi despre asta, te ajută într-adevăr, fiindcă, cu cât mai mult vorbești, cu atât frica slăbește și pleacă de la tine.
citat din Fran Drescher
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Aș vrea să-ți spun că... Totuși, de fapt, adevăratul motiv pentru care mă aflu aici, acum, este acela că...
Lucian: Păi, care?
Lia: Aș vrea să... Vreau să-mi cer iertare.
Lucian: Poftim?! De la cine?
Lia: Normal, de la tine. Iartă-mă, te rog!
Lucian: Să te iert? Pentru ce?
Lia: Știi tu... Pentru tot. Pentru tot ce ți-am spus, în urmă cu șase luni. Îmi pare rău, sincer. Nu știi cum m-am simțit în tot timpul ăsta; a fost groaznic!
Lucian: Ah, deci asta era...
Lia: Asta-i tot ce poți să-mi spui?
Lucian: Nu, nu chiar, doar că... Ar fi mai bine să evităm subiectul ăsta.
Lia: Nu-l putem ocoli. Nu ne putem preface că nu s-ar fi întâmplat nimic. Sunt șase luni la mijloc, care ne contrazic.
Lucian: Înțelege-mă, nu vreau să vorbim despre asta; nu vreau nici măcar să mă gândesc sau să-mi amintesc... Ar fi mult mai bine dacă ne-am gândi că într-adevăr nici nu s-a întâmplat nimic.
Lia: Te înțeleg. Nu e ceva plăcut pentru tine. Dar, te rog, încearcă să mă înțelegi și tu pe mine; am nevoie de iertarea ta, vreau să aud asta de la tine, ca să pot fi liniștită. Altfel, nu mai pot suporta situația asta tensionantă! Te rog...
Lucian: Bine, dacă insiști... Pentru liniștea ta, dacă asta te ajută cu ceva, pot spune că te iert; de fapt, te-am iertat de mult, de la bun început, deși practic, nici n-aș avea motive pentru care să te iert. N-ai greșit deloc atunci, ți-ai exprimat doar părerea; cred că eu am reacționat greșit.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu fac teatru pentru oamenii de teatru și de multe ori am spus că ar fi bine să se abțină, să nu vină, dacă nu le convine. Cronicarii, de exemplu, consideră că fac parte din categoria oamenilor din teatru. Dar sunt și cronicari care n-au nicio legătură cu teatrul, care nu simt și care urăsc teatrul.
citat din Radu Afrim
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurgia plastică și implanturile pentru sâni sunt nimerite pentru acele femei care astfel se simt mai bine în pielea lor. Atunci când actorii apelează la astfel de mijloace, o fac însă pentru a deveni personaje imaginare într-o lume imaginară. A juca teatru înseamnă, mai presus de orice, a fi cinstit cu tine însăți.
citat din Kate Winslet
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!