După furtună

Nu se mai luptă crengile-ntre ele,
La ţărmuri barca nu se mai frământă-
Oştiri de valuri, ce sălbatec cântă,
Nu-şi mai arată pumnii către stele...

Din nori apare luna, ca o sfântă,
Gonind din lume visurile rele...
Pădurile, cu stropi pe rămurele,
În strai de diamante se-nvestmântă.

În lung şi-n larg - tăcere şi lumină...
Natura se-oglindeşte-n ea, senină,
Uimită de schimbarea ei la faţă.

Al lumii geniu, împăcat cu sine,
Se odihneşte-o clipă pe ruine,
Visând o nouă formă de viaţă.

sonet de Panait Cerna (1913)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină sfântă - în viaţă far -

"Te port pe buze, ca pe-un fagur plin
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă fir cu fir
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis"
Zorica Latcu
Lumină sfântă - în viaţă far -
Topeşti în mine orice gheţar.
Ca pomii-n luna cireşar,
Curat faci orice mădular.

Iar gustul care-a fost amar
Mai dulce-l faci ca un nectar.
Lumină sfântă - în viaţă far-
Topeşti în mine orice gheţar.

Eram pe lume un hoinar,
Umblam pe-ntunecat hotar
Cu trai parazitar, murdar,
Pân' raza sfântă ai dat în dar,
Lumină sfântă - în viaţă far -.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciadă senină

iubesc profeţia ce nu înghite timpul
întâmpin viitorul cu zâmbete pe faţă
în formă absolută azi rodeşte câmpul
lanuri de fericire voi secera în viaţă.

elanul irumpe ca dorul de extaze
valuri de energie debordantă nutresc
imnurile luminii vibrează în fraze
gânduri de înălţare la stele sporesc.

dureri devin pure prin credinţă divină
adăpostită în iubire vise dezrobesc
să zboare şi noaptea prin superba lumină
într-o mare contemplare naturi să iubesc.

iar port în univers cruciadă senină
un colţ din veşnicie ca să cuceresc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideal

Luceafărul senin răsare,
Umplînd de vis văzduh şi mare…

Pătruns de focul lui cel blînd,
Un strop s-aprinse, tremurînd;
Şi stropul, lacrimă-nstelată,
Vorbi spre steaua depărtată:

“Aş vrea să mă înalţ la tine,
Dar lumea ta e sus, prea sus,
Şi-n noaptea undelor haine
Rămîn cu dorul meu, nespus.

Şi totuşi, simt cum mă străbate
O rază din puterea-ţi lină -
Greu luptă valurile toate
Să-mi stingă visul de lumină,

Dar cad, se farmă, istovite
De furtunatecul lor joc,
Şi-n fundul mării liniştite
Eu reapar senin în loc.

Eu sunt un vis, dar teamă nu mi-i
De vînt, de unda răzvrătită,
Cît timp te văd deasupra lumii
Lucind eternă, liniştită…

Dar, cum te pierzi întunecată,
Apune-trist a mea scînteie, -
Cu raza ta mă nasc deodată,
Cu dînsa viaţa-mi se încheie”.

…O, steaua mea, alungă norii,
Să-ţi sorb clipirile senine,
Să trec prin furia vîltorii,
Cu ochii ţintă către tine!

poezie clasică de Panait Cerna
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire sfântă

Mă întreb dacă aş putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
şi-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristeţea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a aşezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârşite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la faţă

Al meu suflet călător
se-odihneşte pe Tabor,
îmbrăcat doar în lumină
e o floare de sulfină
sau un fluture de nea
cu aripi de catifea.
Astăzi mă-ndumnezeiesc,
las în urmă ce-i lumesc,
trupu-mi firav, trecător,
schingiuit de of şi dor,
împărtăşesc cu veşnicie,
mă scufund în cucerie.
Ca un mir asupra lumii,
născută-n antimemorii,
trimiţi slava Ta, Iisuse,
în perdele de mătase,
viaţa să blagosloveşti,
de rele să ne fereşti.
Raza Tatălui Tău Eşti,
Eşti aievea, nu-n poveşti!
Din a Ta lumină sfântă,
scânteioare dă-mi şi mie,
ca să mă călăuzească,
gândul bun să mă-nsoţească,
să semăn iubirea-n oameni
dar şi-n mărăcini sau şerpi,
lupii albi iar să hrănesc
cu cuvânt Dumnezeiesc!

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de-o clipă

S-a întunecat şi plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.

Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi şi parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.

A ţinut o clipă doară
Şi în veci n-o să mai vie...
Unde eşti, sfântă comoară
De noroc şi poezie?

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
...

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când anii-mi rumenesc comori de timp-avere,
Când, multe, fricile croiesc cărări spre nopţi-veghere,
Când, iluzoriu presărat, urcuşu-i numai vise şi iubire,
Acum, ca niciodată, viaţă, îţi cer perpetuă-mplinire.

Strivind liniştea de nufăr, sapă-mi oaza resemnării,
Nopţii muşcă luna plină, de beau zilnic ploile tăcerii
Şi încheagă muzei jocul, când răsfăţul naşte poezie,
Să-mi vărs clipă trecătoare pe altarul ei, de armonie.

Mă dezghioacă-n file lungi cu-a ta clipă arţăgoasă
Şi-alipeşte-mi ochii larg de o stea miraculoasă,
Mă încinge, ca pe-un spic, cu bob plin de mângâiere,
Spre-a colora-n senin grea osânda la tăcere.

Dacă gândul cere strai, pune-ţi mana înţeleaptă,
Umple-i partea lui de cer cu lumină strecurată,
Sufletul ţi-l fac ofrandă, altoieşte-i muguri (ne)tăcere
Şi îmi unge cerul gurii cu botezul lor, de înviere.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne, Maică Sfântă (sonet)

IARTĂ-NE, MAICĂ SFÂNTĂ
(sonet în rugă)

Te rugăm, Maică - Pururea Fecioară,
Ce-ai mântuit omenirea prin Iisus,
Mai iartă-ne, că iubirea-i mai presus
De duhuri ce vor suflete să piara!

Dezrobeşte-ne de-a vinei povară,
Că în suflet este tot mai greu de dus
Către Împărătia Celui de sus,
Când vrei să urci pe a credinţei scară!

Dă-ne speranţă pentru viaţă nouă,
Fără pătimire sau duhuri rele
Să-ţi simţim mila în boabe de rouă!

Prin zori luminaţi, păcate să spele
Revarsă pe nori iertarea, când plouă
Cu binecuvântări în roi de stele!

15.08.2020
Maria Filipoiu

sonet de Mara Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţii imaculate

mi-a zburat o buburuză pe deget
ca şi cum mi-ar aduce o veste
că-mi vine perechea din lume
că nu-i totul doar o poveste

porumbel cu o ramură-n cioc
de sub ape apare pământul
o altă viaţă începe
femeie zămislită cu gândul

şi vin către tine sau vii către mine
cadranele lumii nu mai pot spune
limba busolei nu mai arată nordul
dar ne-ntâlnim copilă-minune.

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie

Noapte de Crăciun, curată,
Noapte-a Naşterii, prea sfântă,
Câtă pace-mbelşugată
Torni în inima înfrântă!
În ce strai de bucurie
Înfăşori tu lumea toată,
Zvon de rai şi veşnicie,
Noapte de Crăciun, curată.

Oameni, ce-au purtat prin ceaţă,
Uriaşa lor povară,
Pot păşi în noua viaţă,
Zvon de nouă primăvară.

Căci Isus Mântuitorul
S-a născut în ieslea sfântă,
Ca să mântuie poporul,
Biata inimă înfrântă.

S-a născut sărac, în paie,
Prunc al păcii şi-al iubirii,
Ca să ardă-n vălvătaie
Vechea lume a pieirii, —

Şi să-nalţe, peste moarte,
Rod al răstignirii Sale,
Lumea celor scrişi în Carte,
Lumea dragostei totale.

Slavă Ţie, scump Isuse,
Creang-a cerului, boltită
Peste sufletul ce-Ţi spuse
Bucuria sa smerită!

Slavă ţie, noapte sfântă,
Noapte de Crăciun, curată!
Cântă frate, soră, cântă,
Cântă pacea-mbelşugată,

Pacea Lui în dar primită,
Pacea Sângelui iertării...
Fii în veci de veci slăvită,
Sfântă noapte a-ntrupării!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută să nu mai cauţi, ci doar observă fiinţa infinită ce se arată în absenţa gândului. Chiar şi gândul "eu" – căutătorul - cu care te identifici apare în conştiinţa infinită şi fără formă care o eşti. Caută să nu mai cauţi, doar astfel căutătorul îşi va găsi sfârşitul în pacea care este reînceputul eternei tale veşnicii. Şi ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să îşi găsească sfârşitul în următoarea. Dar în prezenţa, graţia Gurului, Sinelui, gândul îşi găseşte sfârşitul chiar acum. Guru nu te pune să cauţi nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îţi arată prin propria lui Prezenţă, născută din Absenţă că şi tu eşti Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veşnic pribeag ce trebuie abandonat graţiei de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaşte că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veşnicul Sine. Nu poţi face absolut nimic pentru asta, poţi doar abandona orice facere Pentru asta. Tu eşti viaţa, Sinele care există etern în această clipă, şi nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea şi caută ceva. Doar clipa de faţă o ai tot timpul, dar mintea îţi spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare şi pribegeşte în ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia de geniu

A fi sau a nu fi
Din razele înalte coboară luna
Hiperion coboară prin razele de lună se ascunde ochiul sferic
În sfera de lumina pe cer ştirea
Stele răsar cum şi apună o mierla jucăuşă pe lângă plopi
Coboară cu soţ şi fără soţ sunt plopii în solstiţiu
Apare de departe, apare Eminescu, din depărtări albastre de solstiţiu
E vara boreală şi soarele o sferă lumina-i tot mai albă
S-a stins şi s-a înălţat
Apare Eminescu prin undele din şoapte
Alerg în vis cu tine şi florile de tei
Primesc botezul ploii
Apare Eminescu în stele cufundat cu mantia de geniu,
Cu ochiul colorat în străluciri albastre.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Vorbeşte, cântă ori... taci,
Femeie cu coastă de drac!
Şi-n rând, şi-n faţă şi spate,
Tu eşti stăpâna mea.
Dansează, priveşte ori... stai,
Femeie cu miresme alese!
Şi-n clipă, şi-n ceas de iubire,
Tu eşti în inima mea.
Porneşte, aleargă ori... veghează,
Femeie cu credinţă aleasă!
În dimineaţă, seară şi noapte,
Vorbe în rugă tu spui.
Întuneric, lumină ori... ceaţă,
Femeie, eşti o dulceaţă!
În doliu, mireasă ori... goală,
Tu-mi eşti licoare de viaţă.

poezie de Adelina Cojocaru (11 mai 2015)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

pluteam alegoric în larg, biet catarg ireal
valuri furioase se izbeau de gânduri zălude
se spărgeau dramatic la mal
pe cer ţipau pescăruşii
lacrima cade şi plânge pe ţărmul uitat
de lume, de viaţă, de toate
din zborul înalt a rămas doar o pană
albă pană, rătăcită în larg
pluteşte suav peste ape
în ţipătul dureros al timpului
uitat pe aici, pe undeva, cândva
mă strigă, mă cheamă iar marea
mă scurg în valuri înspumate, în tainic miraj
din zbor a mai rămas un biet ideal
plâng pe ţărmuri mângâiate de mare
trist pescăruş ireal

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi poetul

Întunericul

Tu, care treci prin lume străin şi efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt,
Ce cânţi ca o stafie ieşiţii din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră.
Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veştedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Poetul

Şi te crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,
La Muzică şi Dramă... în dalbe sărbători,
Voiu să le-ngân viaţa şi-n cupa lor aurie
Să torn zi şi-ntuneric, dureri şi bucurie,
Să văd trecutu-n viaţă, să văd româna dramă,
Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă
Şi muzica română chemând din munţii-n nouri,
Din stelele căzânde, din văile-n ecouri,
Din brazii ce suspină 1-a iernei vijelie,
Din fluierul cel jalnic, din buciumu-n câmpie,
Chemând doina română, a inimelor plângeri,
A sufletului noapte, a dorurilor stângeri.
Românu-n trecut mare e mare-n viitor!
Şi tu vrei ca poetul să fie trecător,
Pe-a ţărei sale ţărmuri să n-aibă ce să cânte?
Dar nu-s colori destule în lume să-nvesmânte
A munţilor Carpatici sublime idealuri
Ce-noată-n a lui suflet cum 'noată-n mare valuri
Şi-n creieri-i aleargă de gânduri vijelii,
Cum ginii se sfaramă-n ruinele pustii.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis, o chemare

E vis sau mi se pare
În scurta-mi preumblare
De dincolo de nori
De dincoace de flori

Eu ştiu dintru-nceput
Şi până la sfârşit
Că totu-i trecător
În lume curgător

Şi-n fiecare clipă
Ce se consumă-n pripă
Eternă existenţă
Iubire în esenţă

Din necuprins venind
O lume cucerind
În haos şi mister
Mişcându-se-n eter

Lumina cea suavă
Ce se ridică-n slavă
Şi se coboară blând
Prin lume circulând

Ne farmecă mereu
Acelaşi Dumnezeu
O rânduială sfântă
În inimi se avântă

Aş vrea să nu mai fie
Haos, dezarmonie
S-avem ca sfânt trofeu
Hristos Arhiereu

În inimă şi-n gând
O dragoste având
Continuă iertare
În Rai sfântă chemare.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!