
Pluviodenudarea și torenții
Sufletului nu i-am luat umbrelă.
N-are cizme, pelerină, fâș;
Nu foșnește, mi-am zis, nu intră la apă.
Nu face reumatism, nu are oase
Care să-l doară, că e duh,
De.
Nu m-am gândit că, măcar când plouă,
N-ar mai vedea cerul, de umbrelă,
Și n-ar mai fi tentat să iasă.
Că, vedeți dumneavoastră,
Dacă plouă la ieșirea sufletului,
Cic-ar fi semn,
Din bătrâni,
Că mortul n-a trăit degeaba,
Nu în zadar și-a primenit sufletul
Cu fapte bune, pentru viața de apoi...
Văzând ce e viața,
Urmașii mortului,
Făgăduind să-i urmeze exemplul,
Se pregătesc și ei
De pomană.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 februarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre moarte
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viața de apoi
- poezii despre ploaie
- poezii despre bătrânețe
- poezii despre bunătate
Citate similare
Ploaia
Îmi place când plouă
Să plouă cuminte,
Iar noi
Să pășim sub umbrelă,
Amândoi.
Îmi place când plouă!
Să plouă,
Să plouă...
Numai:
Nu din ochii tăi!
Numai:
Nu
Din ochii mei!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre ochi

Solubil
Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat și sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.
De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Și de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ți, când nu suntem amândoi?
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (25 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre poezie, poezii despre negru, poezii despre lemn, poezii despre hârtie sau poezii despre dor

Peisaj umed
Plouă strâmb
Și fals,
Plouă tâmpit-
Plouă cum ploua-ntr-o zi la Londra
Când sorbeam un vermut sec
Cu Anny Ondra
într-un bar pe Piccadilly Street...
Ploua ca și cum o stropitoare
Ar uda, pripită, verzile peluze
Inventate-anume ca s-amuze
Lorzii beți de whisky
Și morți după soare...
Plouă ca și cum stropii de ploaie
N-ar fi decât stropi de nădușală
Ce s-ar scurge de pe Anny Ondra goală-
Când se-ncuie cu boxerul în odaie...
Plouă,
Plouă,
Toată ziua plouă,
Plouă ca-ntr-o baltă fără fund-
Baltă-n care Ofelia și Hamlet
Se ascund
Să-i procure lui Shakespeare
O dramă nouă...
poezie celebră de Ion Minulescu din Cinci grotești (1943)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky, poezii despre verde, poezii despre peisaje, poezii despre William Shakespeare, poezii despre Soare sau poezii despre Hamlet

Sufletul e pacoste
Dacă n-ar fi pacostea
N-ar mai fi nici dragoste
N-ar fi nici dragostea mea.
catren de Marius Robu din Pacoste de dragoste (2010)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, citate de Marius Robu despre iubire, citate de Marius Robu despre suflet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Pacoste
Sufletul e pacoste
Dacă n-ar fi pacostea
N-ar mai fi nici dragoste
N-ar mai fi dragostea mea.
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Alexandru Macedonski despre ploaie
- poezii despre tristețe
- poezii despre rouă
- citate de Alexandru Macedonski despre rouă
- poezii despre flori
- citate de Alexandru Macedonski despre flori
- poezii despre durere
- citate de Alexandru Macedonski despre durere
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre viitor, poezii despre trecut, poezii despre sfârșit, poezii despre sadism, poezii despre noapte, poezii despre nerușinare sau poezii despre munți

De 30 de ani publicul e obișnuit ca de câte ori apar pe scenă să-l înveselesc. Cer scuze dacă astă seară îl voi decepționa. Iertați-mă dacă vă spun, dar toată viața mea m-am ferit de onoruri, am trăit ca un om modest, cinstit, fără să iau locul nimănui, fără ambiții materiale. Și niciodată, pe nimeni, n-aș fi îndrăznit să-l tulbur cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate teatrală, dacă alții din prietenie și din amabilitate, n-ar fi luat inițiativa acestei sărbătoriri. Timp de 30 de ani nu m-am dezlipit de scenă.
citat celebru din Constantin Tănase
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Constantin Tănase despre viață, citate despre timp, citate despre teatru, citate despre seară, citate despre prietenie, citate despre modestie sau citate despre ambiție
Ne plouă, iubite
Plouă, iubite, ne plouă amar pe file pătate, pe filele rupte, mai avem doar coperți din întregul jurnal...
Plouă aici și plouă oriunde... am fugi, am zbura, mă tem că nu ne vom putea ascunde de ploi, de ură, blestem... ne plouă, iubite, în inimi și-n carte... scrisă ieri dar citită de veacuri, plouată și ea înainte de moarte, umpluse cu lacrimi o mie de lacuri. Ne plouă, iubite, cu nebuni și cu regi, inundat mi-e castelul
și mă rog în zadar, căci tot ce ei leagă, tu cum să dezlegi?...
Ne plouă, iubite... ecou dintr-un nor ne spune-o poveste de seară; îmi plouă pe umeri, pe stele, pe dor,
în ochi îmi suspină o Lună amară...
Ne plouă în suflet și în calendar, ne plouă cu clipe și viața ne trece, îmi plouă, iubite,
pe vers și pe NOI...
mi-e toamnă, mi-e negru și rece...
Ne plouă, iubite, pe ploi...
poezie de Adriana Szabo
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre zbor, poezii despre versuri, poezii despre toamnă sau poezii despre seară
Să dansăm
de multe ori ne plouă
foarte tare în viața noastră
încât avem nevoie
de umbrelă
dacă vrem să trecem printr-o furtună
dacă o avem
o aruncăm
pentru a putea dansa
așa trecem printr-o furtună
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dans
Plouă și ninge...
Plouă și ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viață
Doar spiritele care se înalță.
Plouă și ninge,
Iubirea se naște, înflorește,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.
Plouă și ninge,
Jocul vieții e ca o minge
Rostogolită sau înălțată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.
Plouă și ninge,
Viața tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrânețile înțelepțesc.
Plouă și ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.
poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre victorie, poezii despre tezaur, poezii despre stele, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie

Plouă amar
Îmi plouă pe-o stradă anume
Cuvintele cad în zadar
În stropii cu gustul amar.
Ce ploaie, ce ploaie cu spume!
Mă fulgeră cerul prin norii
Din care își scutură, sec,
Cuvinte de dor ce se-ntrec
Să-nvie prin mine fiorii.
Își mută văzduhul taraba
Din pagina stropilor reci
În cea a uitării pe veci
Și plouă cuvinte cu graba
Pe care o ai când te-apleci
Să iei ce-a căzut... și-i degeaba.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre uitare sau poezii despre nori

Magnolia
Și dacă plouă ochii tăi rămân senini pentru mine
Și dacă e furtună, tu îmi zâmbești, îmi alungi singurătatea
Să pot zbura spre zările înalte, să fac ca viața să devină o floare
Ce dimineața! Ți-o dăruiesc odată cu inima mea
Dacă n-ar fi depărtarea, n-ar exista strângerea în brațe
Nici poezia n-ar exista fără iubire
Suntem așa de aproape unul de celălalt
Privim seara stelele ce răsar și dimineața luceafărul în care credem cu tărie nu va apune
Tu ai părul prins într-un coc ca o magnolie
Când te strâng în brațe, mi te dăruiești
Mă joc cu sânii tăi, și-ți desfac mugurii
Ca un foc mi se aprinde inima și mi se pune la loc, făcându-mă fericit.
poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre înălțime, poezii despre zâmbet, poezii despre sâni sau poezii despre singurătate
Afară plouă
Viața-i grea și dificilă uneori.
Dar nu pleca capul și stai drept, ca n-ai să mori.
Afară plouă, este mohorât, frig și înnorat.
Îți trebuie doar o umbrelă și pe tine un parpalac.
Zâmbește larg celor ce astăzi îi întâlnești.
Astfel în sufletul și ochii oamenilor tu ai să crești.
Serviciul pe care-l ai este greu și ai un șef cam imbecil.
Nu te mai plânge, pentru a face totul mai dificil.
Privește la oameni suferinzi, ce handicapul și-l înfrâng
Muncesc cu drag și nu stau toata ziua și se plâng.
Și întrucat viața este uneori grea, dificilă și mai ales scurtă.
Nu trebuie să aspiri la imaginea ideală, a unei vedete ce apare pe o copertă.
Prin urmare, trăiește-ți viața înțelept și bucură-te de orice clipă.
Deoarece zilele pierdute în van, sunt doar risipă.
poezie de Romulus Rapcea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre înfrângere, poezii despre zile sau poezii despre serviciu

Când îți plouă în suflet, fă-ți umbrelă dintr-o bucurie.
citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate de Emil Cioran despre suflet, citate despre ploaie, citate despre bucurie sau citate de Emil Cioran despre bucurie

Împart umbrela mea cu alții atunci când plouă, iar dacă nu am umbrelă, împart ploaia.
citat din Enrique Ernesto Febbraro
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai mult umor despre ploaie

Trei întrebări pentru cea mai frumoasă
Ce bărbat, văzându-te, n-ar vrea
Să te aibă, dacă s-ar putea?
Ce bărbat, în viață, nu-și dorește
Să-i zâmbești, măcar, când te privește?
Și mai vreau să-ți pun o întrebare:
Ce bărbat te vede și nu moare?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre dorințe sau poezii despre bărbați

Gesturi
Tandrețea picăturilor de rouă
Și-a cuiburilor împletite fin
De ciocul păsărilor care ouă
Și-așteaptă mute puii până vin...
Tandrețea picăturilor de ploaie
Și-a vântului ce nevăzut adie
A focului molatică văpaie
Și mâna mea ce despre toate scrie...
Tandrețea picăturilor de plâns,
De ploaie, de sudoare sau de rouă
În sufletul poetului s-a strâns,
De-aceea mâna mea când scrie, plouă...
De-aceea mâna mea când plouă, scrie
Doar pentru cea mai tandră-ntre femei;
De vânt mi-s degetele când adie
De foc și de mătase, părul ei.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre păsări, poezii despre păr sau poezii despre mâini

Toată viața am fost conștiincioasă și am muncit foarte mult. Dar de o vreme mi se pare mult mai complicat. De pe la 50 de ani mi s-a făcut frică. Parcă m-au năpădit emoțiile, teama că greșesc... Dar, una peste alta, cred că am avut foarte mult noroc în viața profesională. Pentru că eu nu m-am gândit niciodată că voi face film. Ei, sigur, m-am gândit pe la 15 ani că vreau să iau Oscarul. Mi-am făcut tot felul de scenarii pentru festivitatea de premiere, dar că voi face film vreodată, la asta nu m-am gândit.
citat din Luminița Gheorghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre noroc, citate despre greșeli sau citate despre filme

Plouă
Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ține ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Și când se crapă iar de ziuă, plouă.
În faptul zilei, streșinile plâng.
Pădurea stă plouată ca o curcă.
Natura calcă cu piciorul stâng:
Pe-aici când plouă, plouă, nu se-ncurcă!
Iar când s-arată soarele sărac.
De după nouri, ca să-ți facă-n ciudă,
N-apuci a scoate nasul din cerdac,
Că până la întoarcere, te udă.
Există și răstimpuri când se moaie,
Când parcă nu mai toarnă-așa, de sus,
Și cerul câte-oleacă, spre apus,
Se luminează puțintel a ploaie.
Atunci se cheamă că e timp frumos
(Măcar că tot mai cade-un pic de bură),
Dar fumul din ogeac se lasă-n jos,
Și porcul umblă tot cu paiu-n gură...
poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre păduri, poezii despre porci, poezii despre picioare, poezii despre natură, poezii despre nas sau poezii despre lumină