Pe malul lacului Geneva

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Şi-aprinde ape mov împurpurate.

Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoşate par în noapte.
Tăcere. Din cascade-voci de umbre,
Şi apele-n cădere sună şoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapără, se-aprind şi flacăra e val,
Jeratic dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. – Simte-un fior
La măreţia-ţi cele ce te colindă
Posomorât eşti, aprig şi totuşi zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munţi în jur mai falnici decât tine
De pază stau înaltele lor creste
Cu mândre frunţi spre zările-lumine.

O de-aş rămâne pe-al tău mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Şi cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape
La revedere - poate niciodată,
De-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi – pe valuri legănată.

poezie celebră de Iulia Hasdeu (august 1884), traducere de Monica Pillat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe malul lacului Geneva

Fantome-nfricosate par în noapte.

Tăcere. Din cascade – voci de umbre,

Si apele-n cădere sună soapte.

tristih de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

mi-e dor de o mare
acolo, departe-departe, de zare
pierdută în marea depărtare
mi-e dor de năvalnice valuri, de cerul senin
îmi este dor de lumina divină
mi-e dor să plutesc
lângă fraţii mei, albi şi puri pescăruşi
peste ţărm, peste valuri şi stânci
mi-e dor de nebunia ce ţipă aprig în mine
vreau sa fiu cel ce liber aleargă
pe mare, prin vântul nebun
să urlu la stele, să alerg printre ele
sus-sus să mă avânt
departe de ăst pământ
dar, aripile's frânte
cad, mă zdrobesc de lume, de toate
aici, pe ăst tragic pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Spun corăbierii că în Marea Moartă
Văduvă-i de viaţă apa, din vechime,
Nici un strop de suflet undele nu poartă.
Şi pe Marea Moartă nu vâsleşte nime.

Ceriul Palestinei, spun corăbierii,
Baldachin de ceaţă flutură pe maluri,
Neştiind nisipul rostul primăverii,
Doarme apa mută în tăcute valuri.

Ocolind-o pururi paseri călătoare,
N-o ating în cale pribegiri nomade,
Peste Marea Moartă dac-a prins să zboare,
Sugrumat de neguri, albatrosul cade.

Cântec nu răsună, nu s-aud nici şoapte,
Ţintirim de apă-i unda ei sălcie,
Să fi plîns vreodată, ori să strige-n noapte,
Despre Marea Moartă nimenea nu ştie.

Ce poveste tristă spun corăbierii,
Nici n-aş crede, poate, vorbele acestea,
Dar, cu biata minte-n patima durerii,
Mă gândesc la tine şi-nţeleg povestea...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţărmul doinelor frânte

Nu-ţi mai aud bătăile aripilor
şi nici trilul pe care norii îl răsfrângeau altădată.
Poate ai trecut de ei şi îţi par acum creste de munţi
de pe care se mai rostogolesc uneori amintiri albe
ca nişte avalanşe strecurate printre tăcerile stâncilor.
Aici, jos, pământul e tot negru
şi tot mirat că unii îl cred albastru ca un cer
pe care tu nu te mai vezi
nici zburând, nici cântând,
nici albă ca o ie purtată de valuri
spre ţărmuri cu doinele frânte.
Între cer şi pământ, nu mai zboară decât tristeţi
mânate de cenuşa cuvintelor
arse de vreme.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea mea flambată-n spume

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase,
O iubire fără nume,
Te cuprinde până-n oase!

Se îneacă în genune,
În culori orgolioase,
Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

Marea mea flambată-n soare,
Strigă valuri zgomotoase,
O dorinţă ce nu moare,
Printre unde de mătase!

Marea mea flambată-n spume
Şi în valuri furtunoase!

poezie de Elena Moisei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei fete

O, nu mă mai privi întrebătoare
Cu ochi-ţi mari şi plini de-atâta milă,
Căci niciodată n-o să poţi, copilă,
Pătrunde jalea inimii ce moare.

Tu pari născută-n ţara primăverii
Cu cer senin şi mare de smarald
În valurile căreia îşi scald
Tremurătoare umbre palmierii.

Şi nu cunoşti posomorâte valuri
Bătute veşnic de ocean şi vânturi
În preajma căror n-auzi alte cânturi
Decât eternul zbuciumat de valuri.

Întoarce-ţi, dar, privirile spre soare
Spre orizonturi pururea senine
Şi nu căta să renviezi în mine
Apusul vis ce încă tot mă doare.

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nud

Irepetabilă cădere, în care n-am crezut,
Ca într-o oglindă curbă am lunecat în mine,
Pe valuri solitare împuns de întunecime
Unde de restul lumii eram necunoscut!

Şi mă împingea o lotcă aproape vertical,
Spre locul unde nimeni nu poate să mai spere...
Acolo unde se cere şi vama de putere,
Ca aripa să curgă inertă peste val!

Irepetabilă cădere, în nud necunoscut,
Ca într-o oglindă curbă am măturat morminte,
Acolo unde vlaga îngheaţă în cuvinte...
Am stors lucirea minţii să mă preling în lut!

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

valuri valuri valuri
şi tot pământul peste val.

a trecut un soare
scăldat prea mult de raze.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul nopţii

Tăcerea apei reflecta spre mine
mănunchi de raze rupte din apus
în lupta cu tenebrele marine
ce se doreau luminii mai presus.

Din valuri, încercau să prindă cerul
cu ultime-ncordări de străluciri
menite să le ducă-n caruselul
din lumea nesfârşitelor trăiri.

Era aproape hăul. Valuri sumbre
veneau să-ncheie crâncenul război,
strângând lumina lor în mâini de umbre
pornite din adânc de inimi sloi.

Un strigăt şi un zbor tăcut, de noapte,
picaj ca în furtuna unui gând
ce se înclină-n faţa unor şoapte
pornite din speranţe-agonizând...

Din valuri, marea-şi pierde giuvaerul,
iar umbre din războiul nemilos
privesc lumini ce pot s-atingă cerul
din pene strălucind, de albatros.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vizită

Să nu te miri că marea-i fără valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern,
Căci ieri stelar, cânta dorinţa peste maluri
Azi zboară stins, doar gândul versu-i stern.

Să nu te miri de locul ce e altul,
Că simpla vie e uscată-n rod,
Căci rodul ei e-al mării ce lucrează,
Şi lucrătura ei e bietul glod.

Bine-ai venit in casa lumii mele,
Învelitoare caldă de cuvinte-ţi dau îndată,
Şi apă sacră să speli de dor, de gânduri aceea pată,
Şi-apoi te odihneşti în har şi vise noi.

În dimineţi cu rouă şi cu miere,
În seri cu luni desprinse de pe cer,
În zile bune şi în zile rele,
Găteli stelare o să ai la noi.

Să nu te miri că marea fură valuri,
Şi nici că ape peste ape se aştern.
Căci ieri stelar, cânta speranţa peste maluri
Iar azi îmi cântă doar nimicul grav, cu glasul tern.

În somn, o clipă am zărit lumină,
În temniţa, în ciobul meu de lut,
Dar timpul a cernut pe la fereşti rugină,
Iar sufletul-mi, în timp, deşert s-a prefăcut

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

De-ar fi să te descriu pe tine
Într-un cuvânt tu eşti destin
Oglindă a valurilor pline
Mă ajuţi eşti Marea un festin

Simt că am pierdut speranţa
Tu îmi dai tărie si putere
Vorbesc cu tine lupt cu viaţa
Răspunzi prin valuri de iubire

Eşti adusă dintr-un munte
Ai străjeri mii de pescăruşi
Simt o briza un sărut pe frunte
Mâinile valuri albele mănuşi

Paşii mei prin tine umblă
Tu-mi eşti dor si alinare
Viaţa este doar o umbră
Ce rămâne-n apă ta cu sare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul curge ca un soare

Curge cu soare peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate,
Coapsele vii şi sânii goi,
Rebeli ţipând... a libertate.

De sâmbătă... până spre joi,
Deşi ispitele-şi dau coate
Curge cu soare... peste noi
Şi-n valuri dezgolim păcate.

Timpul renaşte-n amândoi,
Remodelând clipe uitate
Şi aducând răcori de ploi,
Pe aripi de complicitate,

Curge cu soare... peste noi.

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare... Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de-amintiri

Valuri de-amintiri se-aştern
Pe fiorii tuciurii,
Eu mereu am aşteptat
Tu să vii!

Tot pustiu-i împărat,
Râde vidul sinistriu,
Tâmpla-mi scaldă în brumar...
Tu întârzii!

Stelele topesc în zori,
Peste munţii gândurii
Raze nasc iar sinilii,
Dar... Nu vii!

Plânge candela-n altar,
De iubire înălbind.
Nu mai veni! E în zadar!
Să nu vii!..

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie de dragoste

eu te imaginez întruna
ca o vioară, ca un cânt,
căci tu îmi eşti pe veci stăpâna,
cu tine simt şi eu că sunt.

ridic palate de albastru,
plutesc adeseori pe nori,
privesc la tine ca la astru,
când râzi, mereu îmi dai fiori.

s-aşterne peste văzul meu
un văl frumos de nebunie
m- ascund adesea-n sânul tău
ca spiriduşu-n colivie.

mi-aş pune, zău, capul pe el
să-i ascult durerea-n sânge,
să văd zvâcnetul rebel
şi să văd dorul cum plânge.

eu sunt ochiul tău ce vede
zeu alergător prin timp,
vise dulci în risipire
ce mă poartă prin olimp.

bolnav de vini imaginare,
adeseori te văd plutind,
ca o sirenă-n marea mare
şi printre valuri vălurind.

să nu mă mângâi niciodată,
să nu-mi pui mâna ta pe frunte
căci mâna ta ce mă atinge
îmi face pletele cărunte.

este în mine atâta vis
ce îl strivesc mereu sub pleoape,
şi în albastrul meu iris,
aş vrea să te culeg din ape.

te stingi din ce în ce, te ştergi,
de peste ochiul meu, făptură,
a fost iubire, nebunie?
sau între noi a fost doar ură?

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 iulie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!