
Nu există!
N-a existat vreuna care să mă refuze
Le-am cucerit pe toate la rând și Viața toată
Voi încerca și Moartea să o sărut pe buze!...
Dar dacă te refuză? m-am întrebat odată
Nici nu există încă! mi-am dat răspuns îndată.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 septembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre existență, poezii despre viață, citate de Marius Robu despre viață, poezii despre sărut, poezii despre moarte sau citate de Marius Robu despre moarte
Citate similare

M-am întrebat dacă între noi e ceva. Nu, mi-am răspuns, între noi e altceva.
aforism de Marius Robu (7 mai 2021)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Viața ca un vis
Mi-am pierdut viața cu mine,
Încă de la început,
Și crezându-le divine,
Pe femei nu le-am avut.
Mi-am pierdut viața cu ele
Mai apoi, de supărare;
Nu-s reale cât sunt rele,
Nu-s de vis cât visătoare.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 iulie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre început, poezii despre supărare, poezii despre femei sau citate de Marius Robu despre femei

Schimb de suflete - iubirea
Mi-am urmărit sufletul
Pe gaura cheii.
Mi-am pus la bătaie ochiul
Care se zbătea ca semn.
Camera goală!
Mi-am alipit urechea
Și nasul
Și limba
Și degetele
De gaura cheii:
Nimic.
Din interior mi-a vorbit o voce:
-Măi, sufletul tău nu există,
Iubește!
-Dar tu de unde știi, am întrebat?...
-Păi nici eu nu mai sunt
La locul meu;
Sufletul tău m-a înlocuit!
-Ca să vezi, i-am răspuns vocii
A cărei piele nu o mirosise niciodată
Limba mea!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 ianuarie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre voce
- poezii despre suflet
- poezii despre vorbire
- poezii despre urechi
- poezii despre schimbare
- poezii despre ochi
- poezii despre nas
- poezii despre degete

Sărutul de nea
Mergeam alături și ningea.
Ți-am sărutat căciula ninsă;
Cu fulgi pe buze, gura mea
Te-a sărutat apoi pe buze.
Firescul parcă ne strângea,
Cu gesturi simple și confuze,
În brațe, parcă ne făcea
Reproșuri, fără să ne-acuze.
Cine te-a pus, te-am întrebat, să suni,
Ceas care bați în pieptul meu durut,
Și care faci în viața mea minuni
Ca primul nostru, de ninsori, sărut?
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ninsoare, poezii despre gură sau poezii despre ceas
Am întrebat
Mi-am întrebat inima firește
Dacă te vrea și te iubește
Și mi-a răspuns neîncurcată
Bineînțeles, te vrea îndată!
Mi-a mai răspuns și mintea-n pace
Că e moral și n-am ce face
Și sufletul nestăpânit
Cu eleganță mi-a zâmbit...
Cu trupul, cu el nu e greu
El face numai ce zic eu
Așa că nimeni nu cârtește
Totul din mine te iubește!
poezie de Vasile Zamolxeanu (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trup și suflet
- citate de Vasile Zamolxeanu despre suflet
- poezii despre pace
- citate de Vasile Zamolxeanu despre pace
- poezii despre iubire
- citate de Vasile Zamolxeanu despre iubire
- poezii despre inimă
- citate de Vasile Zamolxeanu despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Doar eu te iubesc
Mi-am întrebat inima dacă te iubește
Și mi-a spus că e obosită și puțin speriată
Mintea mi-a răspuns că nu e moral
Sufletul a zâmbit
Experiența - otravă
Trecutul epavă
Viitorul - greu
Din mine, te iubesc doar eu.
poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (25 noiembrie 2009)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Marius Robu despre iubire, poezii despre viitor, poezii despre trecut, citate de Marius Robu despre suflet, poezii despre sperieturi sau poezii despre declarații de dragoste
XI
Eu care am dormit
(atâția ani)
fără foc, fără opaiț
eu care îmi îmbrățișam doar
umbra mea tăcută
mi-am dezvelit buzele
ca să preaslăvească
venirea ta.
Atât de sărac eram, iubire,
atât de sărac
încât nu aveam în palmă nicio mângâiere
ca să îmi cumpăr ceasurile
în care nu aveam obolul unui sărut
ca să-l dau căpitanului umbrelor
să mă treacă pe celălalt mal.
Toată viața mi-am risipit-o
săpând în pustie
și așteptând fără să o cunosc
sămânța privirilor tale.
Călit
de amărăciune
și de veghe
m-am învrednicit de sosirea ta.
Îți mulțumesc.
Îți mulțumesc.
M-am născut ca să apuc
să dau binețe pe marginea drumului
soarelui din ochii tăi.
Dacă nu ai fi venit, iubire,
ce i-aș fi răspuns lui Dumnezeu
când într-o noapte
dedesubtul torțelor aștrilor
m-ar fi întrebat
cum am arat pământul,
cum am folosit
semințele florilor
pe care mi le-a încredințat?
Lasă-mă să plâng
pe genunchii tăi
în mijlocul binefăcătoarelor tale mângâieri.
poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre sărăcie, poezii despre somn, poezii despre religie, poezii despre plâns sau poezii despre noapte

Credința lui Robu
Pe-aici nu trece timpul, nici moartea; numai vântul
Și fragii mici la umbră se coc puțin mai greu,
La soare șerpii mari își leapădă veșmântul
Întinerind, adică: există Dumnezeu!
Din locul ăsta dacii priveau până departe
Văzând ce nu se vede la Pol, în Empireu
Și-apoi plecau la luptă, la vie sau la moarte
Cu zâmbetul pe buze: există Dumnezeu!
Colea pe deal, în vis, pe tine te-am văzut
Frumoasă ca lumina. Cum să mai fiu ateu
Când m-ai chemat aproape de cer și mi-ai cerut:
"Iubește-mă, că vreau!": există Dumnezeu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre șerpi, poezii despre zâmbet, poezii despre vânt, poezii despre timp, poezii despre frumusețe sau poezii despre ateism
Toamna ce-mi picură din buze
aici mi-am regăsit sălășluirea
într-un binecuvântat cuvânt
scrijelit în colțuroasa piatră-mormânt
aici zac eu
în teama nedefinită ce mă țintuiește-n umbre
povestindu-mi iubirile trecute
ce le-am uitat pe buze
atârn voința de-a trăi
în mormanul de necuvinte
și rând pe rând plâng
plâng din mine tăcutele frunze-
iubirile trecute ce le-am uitat pe buze
aici zac eu
impetuos portret cu aură de suflet dezgolit
de patimi desfrunzit
lipesc din noianul de frunze câte-o toamnă
o toamnă ce-o simt cum picură din buze.
poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (2016)
Adăugat de Stelu Pop

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre portrete, poezii despre frunze, poezii despre frică sau poezii despre căderea frunzelor

Întâlnirea cu iubirea
M-am întâlnit c-un înger care se rătăcise prin ceață,
Și-am vrut să-l iau de mână și să-l conduc în viață.
Mi-a spus că este îngerul păzitor
Al unui bărbat care moare de dor,
Pe care îl duce-n ispită
Femeia iubită.
M-a întrebat dacă există așa ceva în realitate
Și dacă să-l găsească vreodată se mai poate.
Acea ființă, i-am răspuns, există și are
Două picioare,
Care,
Dacă ar fi libere, cum se cuvine,
Acum ar alerga spre mine.
Este stăpâna ochilor cărora, după cum îi este firea,
Le impune ca la doi robi să-mi ocolească privirea.
Mai este sluga libertății sale,
Pe care, de fapt, nu o are.
Mai ales, e o mamă frumoasă,
Ai cărei pași țin drumul drept spre casă;
Visând la ea, m-am rătăcit. nu știu de unde vin, unde mă duc...
Am destul timp la ea să te conduc!
În drum spre ea, ceața s-a risipit,
Îngerul însoțit s-a oprit,
M-a privit,
Mi-a șoptit:
Te-am găsit!
Nu l-am recunoscut
Și-a dispărut...
poezie de Marius Robu din Aproape alb (20 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre libertate, poezii despre sclavie, poezii despre realitate sau poezii despre picioare

Dacă Dumnezeu nu știe limba în care m-ai cucerit, Vorbește singur.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre vorbire, aforisme despre religie sau aforisme despre Dumnezeu

M-am întrebat de multe ori, dar nu mi-am răspuns.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cineva ne-a furat mașina. Mi-am întrebat nevasta dacă a văzut cumva cum arătau hoții. Mi-a răspuns că nu, dar a notat numărul mașinii...
citat din Woody Allen
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre soție, citate de Woody Allen despre soție, citate despre numere, citate despre căsătorie sau citate de Woody Allen despre căsătorie

Fracul meu
Așa de gol în toate cum m-am născut în lume
Trăiesc și până astăzi; muncesc, dar n-am putut
Să-mi fac trăsură, haine, parale și un nume;
Dar îns-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut!
Și azi ca-n toată vremea datornicii veniră,
Obraznici cât se poate; boieri, i-ați cunoscut!
Dar însă cu ocară, cu brânci mai toți ieșiră,
Fiind c-am pus eu minte și-un frac azi mi-am făcut.
Acum să fac mătănii, la piept eu a mă strânge,
Să-mi plec și ochi și capu, și mâna să sărut,
Să mușc, să vânz pe unu, pe altu iar a linge,
Le-am învățat pe toate, și-un frac azi mi-am făcut.
Rang, slujbă, bogăție, acuma vin grămadă,
Acea idee proastă de cinste am perdut;
La un boier prea mare mă duc acum îndată
Și mâine și poimâine, și-un frac azi mi-am făcut.
Plecai să merg, dar însă împins de îngânfare,
Pe la a mea Elenă, să trec puțin am vrut;
Dar ea-mi zise: "Dragă și tu în astă stare,
Și tu cu haina curții și tu frac ți-ai făcut?"
Ca vis, ca-nălucire, cum piere toate-n lume,
Zadarnica-mi mândrie îndată a trecut!
Și-am zis: decât ast "dragă", nu voi eu un alt nume
Nu voi palat, rang, aur, și fracul am vândut.
poezie clasică de C.A. Rosetti
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre învățătură, poezii despre prostie, poezii despre prezent sau poezii despre palate

Am fost întrebat ce au cuvintele mele diferit, unic, viu. În această seară, vă dau un răspuns: Când este frig, ele țin de cald. Atât.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre seară sau aforisme despre cuvinte

Cum viața ni se trage dintr-o clipă, nici moartea nu se lasă mai prejos.
aforism de Marius Robu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre viață sau aforisme despre moarte

Cuvânt în vânt
Plopul de la fereastra mea
N-are pe ceruri nici o stea
Cu toate că se uită-n sus
A răsărit sau a fost pus?
Nu știu, dar cred c-a răsărit
Chiar de la minus infinit
Și-acuma tinde către plus
L-ai întrebat sau el ți-a spus?
Nu știe încă de cuvânt
Sau știe, dar e prea grăbit,
Că dacă tinzi la infinit
N-ai timp de vorbe spuse-n vânt.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre infinit sau poezii despre cuvinte

Pe viața mea
E moartea vecină cu mine
Stă c-un etaj mai sus
Asta n-o spun ca să mă laud
Că sunt vecin cu moartea
Ci doar că stau la bloc.
Eu am aflat sunetul vieții:
Viața
Și-al morții:
Moartea
Stau supraetajate
Într-un bloc turn.
Moartea e mai săracă
Pensionară,
Văduvă
Și fără apometre
Sau repartitoare.
Și-a tăiat și căldura:
N-are teamă că moare.
M-a chemat de curând
Să-i bat în cuie un geam
Și m-am dus
Nu mi-e rușine s-o spun.
Că va veni o zi
Când moartea va veni
În vizită la mine
Să mă ia pe la ea
Și mă voi duce...
Nu v-o spun să mă laud
Că voi muri
Ci doar că trăiesc
V-o spun sincer,
Pe viața mea.
Moartea stă pe viața mea.
poezie de Marius Robu din Carte de bucăți (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre văduvie, poezii despre sunet, poezii despre sinceritate, poezii despre rușine sau poezii despre pensie

Do(a)r de Înviere
Am crezut că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor,
Dar n-am avut în vedere
Că există înviere.
Am greșit când am uitat
Că Hristos a înviat,
Ceea ce înseamnă că
De dor nu mă vindecă
Nici moartea definitiv.
Nu mai am niciun motiv
Să mai cred că, dacă mor,
Voi scăpa de al tău dor.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (11 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre creștinism, poezii despre Paște sau poezii despre Iisus Hristos

Troița secretă
Dormeai și
M-am apropiat de tine.
Îngerul tău păzitor
Și-a dus degetul arătător
La buze.
Degetul său și buzele sale
Au alcătuit o cruce,
La care m-am închinat
Și am plecat
Pe furiș.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cruce