Religia a fost totdeauna un sistem de conduită născocit de imaginație și ignoranță, pentru a face favorabile puterile necunoscute cărora se presupunea că le e supusă natura. Drept bază, i-a servit totdeauna o oarecare divinitate, pornită spre mânie și care putea fi îmblânzită. Pe această noțiune puerilă și absurdă preoțimea și-a întemeiat drepturile, templele, altarele, bogățiile, autoritatea, dogmele. Într-un cuvânt, pe aceste baze șubrede se sprijină toate sistemele religioase ale lumii.
Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Oricine gândește serios la religie și la morala ei supranaturală, oricine cântărește lucid toate calitățile și lipsurile ei se va putea convinge că religia și morala ei sunt dăunătoare omenirii și, în orice caz, contrazic natura omului.
Baronul d'Holbach în Cugetări despre religie (1964)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaziile favorabile li se prezintă celor care au anumite talente și care au ambiția de a acționa. Iar cei ce își stabilesc, prin intermediul disciplinei și angajării, scopuri înalte vor profita de ocaziile favorabile care vor rămâne pentru totdeauna necunoscute persoanelor mai timide.
Jim Rohn în 7 Strategii pentru obținerea bogăției și fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Religia, departe de a da moralei o bază sigură, naturală și reală, nu i-a dat decât una care se clatină, ideală, imposibil de cunoscut. Ce să mai spun! Ea a corupt morala, iar canoanele sale au sfârșit prin a o dărâma.
Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
- religie
- Religia este arta de a-i prosti pe oameni cu scopul de a le abate gândurile de la răul pe care-l pricinuiește în această lume puterea celor avuți.
definiție clasică de Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul care a fost iubit, cât de puțin, de o femeie, din moment ce această iubire nu avea la bază nici calculul nici interesul, este pentru totdeauna îndatorat acestei femei și, orice ar face pentru ea, nu va face niciodată atât cât a făcut ea pentru el.
Alexandre Dumas fiul în Cugetări
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă oamenii ar fi mai atenți la ceea ce se petrece sub ochii lor, ei n-ar fi căutat câtuși de puțin în afara naturii o forță deosebită de ea însăși, care să o pună în acțiune și fără de care ei au crezut că natura nu putea să se miște.
Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii de pe toată planeta se revoltă intuitiv din toate statele suverane și din toate ideologiile politice. Tinerii Pământului trec intuitiv spre o umanitate complet fără clase sociale, fără rase, omni-cooperantă, globală. Copiii vor fi eliberați de sistemele educaționale tradiționale înființate din ignoranță și expuși doar la chemările lor spontane, cu date stocate în computere și distribuite de acestea, cu flux de date fiabile și curățate de opinii, cu date verificate experimental, vor duce într-adevăr societatea spre ieșirea fericită din toate obiceiurile de ieri construite pentru a dezinforma, impuse prin frică, prin legi și întărite prin pedepse fizice. Ei pot duce umanitatea spre supraviețuire cu omni-succes precum și intrarea într-o eră total nouă a experienței umane într-un univers care până acum și pentru totdeauna va fi în mod fundamental misterios.
citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
E extrem de greu să-ți formezi, cu ajutorul cunoștințelor generale ale epocii noastre, o părere rațională asupra existenței proprii. Această ignoranță atrage o mulțime de erori în toate celelalte domenii. Pentru multă lume, progresul social reprezintă singura realitate și politica actuală constă în a imagina un sistem în care fiecare va putea face ceea ce îi place. Această utopie, întreținută de profitori de toate categoriile, a determinat un fel de cristalizare a gândirii moderne.
Yram în Doctorul sufletului
Adăugat de Cristian Muresanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât ne gândim mai mult la dogmele și principiile religiei, cu atât ne convingem mai mult că singurul lor țel constă în apărarea intereselor tiranilor și clerului, în dauna intereselor societății.
Baronul d'Holbach în Cugetări despre religie (1964)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

A juca rolul de suflet caritabil li se potrivește doar celor cărora le e frică să ia vreo atitudine în viață.Totdeauna e mai ușor să crezi în propria ta bunătate decât să-i înfrunți pe ceilalți și să lupți pentru drepturile tale. Totdeauna e mai ușor să-ți auzi o jignire și să nu raspunzi cu aceeași monedă decât să ai curajul de a te angaja într-o luptă cu cineva mai puternic.
Paulo Coelho în Diavolul și domnișoara Prym
Adăugat de Adina Oros

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea merge pe un drum, un drum foarte periculos. Omul s-a apărat totdeauna contra altor oameni, contra naturii înconjurătoare. Totdeauna a violentat natura. Și a ieșit o civilizație bazată pe forță, pe frică și dependență. Tot ceea ce se cheamă progres tehnic nu a servit niciodată decât pentru a produce confort, standardizare și arme pentru a păstra puterea. Noi suntem sălbatici, folosim microscopul ca pe o bâtă. Este greșit!
citat din Andrei Tarkovsky
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A ținut mai multe zile și nopți, în timpul cărora m-am simțit amorțit și lipsit de coordonare, dar excitat. De fiecare dată când simțeam că dădusem o lovitură bună, îmi redobândeam încrederea că, într-un anume fel, Alice H. va ceda și va rămâne cu mine pentru totdeauna. Deși înfuriată ca o leoaică hărțuită, ea își păstra toată demnitatea. Natura minții ei o silea să se apere pe sine și să nu atace niciodată. Scurt timp, aș fi putut avea un oarecare avantaj.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu ne aude totdeauna rugăciunile și dacă nu ne face după dorința noastră, totuși face totdeauna spre folosul nostru.
citat din Părintele Calistrat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul vieții nu este să ajungeți undeva, ci să vă dați seama că deja sunteți acolo și că ați fost din totdeauna. Sunteți din totdeauna și pentru totdeauna - în momentul creației pure.
Neale Donald Walsch în Conversații cu Dumnezeu, volumul I (1995)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru totdeauna?!
venise primavara și eu
aveam să o ratez aproape sigur și de data aceasta
așa cum ratezi cam toate chestiile esențiale
care te-ar putea duce spre infinit
minusculă încercasem minima revanșă
aprofundarea cerului
într-o oglindă retrovizoare clipa exactă
în care un gest accidental sfârșește
prin a deveni iubirea cu premeditare
surâsul meu rămăsese suspendat
într-un buchet orange de stânjenei
toată dragostea mea către
printr-un ciob străvezit
norii erau albi și greoi
capete de vată îmbibată cărora în zadar
se zbătea câte-un înger să le vestească
fantomatice glasurile... cântecul acela
pierzându-se înainte de a se fi născut
și poate că totuși.... cândva
Primavara mea aveai să fii tu...
chiar și numai prin acea fracțiune de secundă
când ai intrat pe ușă... m-ai identificat... m-ai pironit în văzul tuturor
și ne-am despărțit... pentru totdeauna?!
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
- virtute
- Virtutea constă în a te face fericit prin fericirea pe care le-o procuri altora.
definiție clasică de Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Restricțiile legate de tabu sunt întrucâtva altele decât înterdicțiile religioase sau morale. Ele nu pot fi raportate la porunca unui zeu, ci de fapt se impun de la sine; se disting de interdicțiile morale, caz în care greșelile se orânduiesc într-un sistem care dclară renunțările universal valabile drept necesare și fundamentează această necesitate.
Sigmund Freud în Totem și Tabu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopțile
Nopțile, când îmi amintesc iarăși de noi,
totdeauna pe întuneric și amenințați totdeauna,
îmbrățișați sub ghilotină mereu,
totdeauna obsedați de timp și de noapte,
hăituiți de umbre în care ne recunoaștem pe noi,
totdeauna ca în prima noapte a lumii
și totdeauna vorbind despre sfârșitul iubirii,
totdeauna amintindu-ne de mări și de soare
și totdeauna pe acest nisip negru al nopții
fără să știm dacă mâine vom mai fi împreună,
totdeauna așteptând cuțitul ghilotinei să cadă,
totdeauna despărțirile,
totdeauna dragostea amenințată de alții
și de noi înșine,
totdeauna sub acest soare negru
care ne luminează, când se ating, mâinile,
totdeauna înfricoșați că mâinile noastre
vor ajunge la capătul dragostei noastre
și totdeauna visând să ne iubim fără să știm
dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii,
dacă lumea începe cu noi sau sfârșește.
Totdeauna dragostea în umbră ca înțelepții lui Rembrandt,
ea care n-are nevoie de înțelepciune, ci de speranță
și totuși, dacă vom muri vreodată, dragostea noastră
va muri nu din pricina nopții,
ci din pricină că noi înșine am amenințat-o prea mult.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!

Știm cu toții că influența generațiunilor cari trăiesc simultaneu este reciprocă. Astfel, copiii, mergând pe la căminurile lor, ar duce îmbărbătarea de care au astăzi atâta nevoie masele populare ignorante, a căror imaginație este totdeauna pornită la superstițiuni și la credință în supranatural.
Ion Luca Caragiale în Despre cometă
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât omul este mai ignorant sau mai lipsit de experiență, cu atât poate fi mai ușor cuprins de groază; singurătatea, întunecimea pădurilor, bezna nopții, șuieratul vântului, zgomotele neașteptate și nedeslușite sunt pentru orice om, neobișnuit cu aceste lucruri, obiecte de teroare; omul ignorant este un copil pe care orice îl miră și-l face să tremure.
Baronul d'Holbach în Materialiștii francezi din secolul al XVIII-lea
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!