
Boala m-apasă
Despărțirea m-atinge
Tu îmi faci masaj?
haiku de Marius Robu din Hai ku noi
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre medicină, citate despre masaj sau citate despre boală
Citate similare

După despărțirea trupului de suflet, care dintre ele rămâne mai singur?
aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi și aforisme despre trup și suflet sau aforisme despre suflet

Blestem aprins
Aș vrea să te mai doară
Pe lume doar o boală,
Adică boala dragostei.
Să te topești ca mine
Când mă gândesc la tine,
Să te topească focul ei.
O boală vreau să -ți fie
Stăpână pe vecia,
Adică boala dragostei.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre boală, poezii despre iubire, poezii despre foc sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

E seară, povară-s la moară (a se citi în clar-obscurul Efectului Doppler din acustică)
M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai grea.
Nimic n-are poetul, când are tot ce vrea;
Puneți-mi, de se poate, zăbală, frâu, ham, șea,
Duceți-vă la moară, cu mine, pe șosea!
M-apasă înserarea pe tâmple, tot mai greu.
Potcoavele tocite fac trap galopul meu,
Bătrânul sunt, ce țipă: copile, stai mereu,
Și nu mai bate calul, căci poate sunt chiar eu!
M-apasă înserarea. Pe tâmple, tot mai grei,
Se-aud la cotitură, spre moară, pașii mei...
Nu Doppler e de vină, de vină sunt acei
Ce te-au trimis în cale-mi, povara să mi-o iei!
poezie de Marius Robu (12 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre seară
- poezii despre șosele
- poezii despre vinovăție
- poezii despre poezie
- poezii despre lectură
- poezii despre copilărie
- poezii despre cai
- poezii despre bătrânețe

Ziua Z
Despărțirea nu-i o glumă,
Despărțirea-i boală grea,
Pe care nu și-o asumă
Niciodată dragostea.
Vino, dragoste, cu leacul
Bolii tale netratate
Și mă vindecă de fleacul
Ăsta de singurătate,
Care parcă stă de-o viață
La capul meu, în picioare,
Din această dimineață
Aprinzând o lumânare.
Ia-mă, dragoste, și du-mă,
Că e semn de piază rea;
Despărțirea nu-i o glumă,
Despărțirea-i moarte grea.
poezie de Marius Robu (23 februarie 2016)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre umor, poezii despre singurătate, poezii despre picioare, poezii despre lumânări sau poezii despre dimineață

Nu mă sărută nimeni când apun
Mă sărută înserarea
Cum sărută valul marea,
Cum sărută vântul ramul,
Cum sărută ploaia geamul.
Mă sărută despărțirea
Cum sărută cu privirea
Un copil pe gânduri dus,
Trist, al soarelui apus.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre tristețe, poezii despre sărut, poezii despre ploaie, poezii despre gânduri, poezii despre crengi sau poezii despre Soare

Tomnatic semn
Mă paște boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte și la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinții bolii, albi, mi-o rup.
Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunțe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;
Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre sărăcie, poezii despre sperieturi, poezii despre lactate, poezii despre frunze, poezii despre dinți sau poezii despre anotimpuri

Definiția primăverii
Mă dori
Ai spini
Ciulini
Și flori
Și țepi
Și maci
Și-n draci
Înțepi
Și ești
Și faci
Și taci:
Iubești
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre primăvară, poezii despre flori, poezii despre draci sau poezii despre dorințe

Replică la poezia "Mea culpa" de Valentin David
Te-ai spovedit și crezi că-ți sunt iertate
Păcatele de amorez bătrân?
Când te-am surprins cu Lisaveta-n fân,
Mi-ai spus că îi făceai masaj la spate
De Valentina i-ai mărturisit,
(Sub patrafir când respirai de toate),
Că i-ai făcut și ei masaj la spate,
După ce, ca nebunii, v-ați iubit?
Că ești destins, nu mă-ndoiesc de fel.
Când popa te-a-ntrebat de sănătate,
Tu i-ai dat lecții de amor rebel,
C-avea și el amantă de departe...
Și i-a făcut și el masaj la spate...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sănătate, poezii despre spovedanie, poezii despre relaxare, poezii despre nebunie, poezii despre masaj, poezii despre lecții sau lecții de engleză

Poezie din buric
Robu e o chestie:
Scrie ca o trestie,
Urlă ca o bestie,
Când are congestie.
Robu este un condei,
Scrie despre tot ce vrei,
Mâlc tăcând, precum acei
Pești, în sos ori în ulei.
Robu e o pană grea,
Scrie despre tot ce vrea;
Nici prea valoros, nici prea
Ieftin, cum poate părea.
Robu este ca un pix,
Care deseori dă chix,
Răstignind un crucifix
Instabil, pe unul fix.
Robu e ca un creion:
Scrie versuri de carton,
Pentru predici din amvon,
Ținute la megafon.
Robu este ca un stick:
Scrie versuri de nimic,
Și apoi le dă un click,
Primind like-uri din buric.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (7 mai 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre valoare sau poezii despre pești

Arta iubirii
Faci masaj erotic unui munte de gheață
până când mâna să ningă poate se învață
distih de Costel Zăgan din Distihuri rebele (26 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre mâini, citate despre munți, citate despre iubire, citate despre gheață sau citate despre erotism

APĂRĂTORUL MORȚII
Trimite, Doamne, moartea în concediu,
Că niciodată-n viață nu i-ai dat
Măcar o zi de tihnă sau remediu;
De rușinoasă n-a solicitat.
Dar vrea, sunt absolut convins că vrea
Măcar un secol, două într-un mediu
În care să-și trateze boala grea...
Ce e la Tine, Doamne, un concediu?!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre timp, poezii despre rușine, poezii despre concediu sau poezii despre apărare
Dorul de țară m-apasă
Deși undeva am țară, rătăcesc vară de vară,
Slăbit și fără putere, după un dram de avere.
Despărțirea mă dă gata, mi-e dor de mama, de tata,
Mi-e dor de frați, de surori, de grădinița cu flori.
Mi-e dor de mărul rotat și de oamenii din sat.
Acolo este casa mea, acolo este țara mea.
Pe pământul românesc, acolo vreau eu să traiesc.
Acolo primesc răcoare de la ape curgătoare,
De la codrii munților, din măreția norilor.
Acolo pot dormi în câmp, să aud iarba crescând,
Să am stelele surori, de cu seară până în zori.
Doamne, cât îmi e de dor, să lucrez al meu ogor.
Dorul de țară m-apasă. Vreau să mă întorc acasă!
poezie de Dumitru Delcă (19 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre păduri
- poezii despre patrie
- poezii despre nori
- poezii despre munți
- poezii despre mere

Viceversa
Dacă-mi spui că mă iubești,
Înviez imediat,
Iar dacă mă păcălești,
Mor încet și amânat.
Așa că, mai bine taci,
Dacă nu știi cu folos
Toate astea să le faci
Invers, adică pe dos.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (10 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păcăleli

Aspirinele poetului
Versurile mele sosesc înghețate.
Să scriu poezia, mai întâi le pun
Să își încălzească picioarele toate...
Și au foarte multe, dacă le adun.
Versurile mele se-ncălzesc la mine,
Fac temperatură și răcesc subit,
Apoi, fără veste, devin aspirine
Și tratează boala, bune-s de citit.
Versurile mele... Nu-s medicamente,
Pe lume, ca ele mai eficiente!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre aspirină, poezii despre temperatură, poezii despre medicamente, poezii despre gheață sau poezii despre eficiență
Indiferent că faci un masaj la om sau la un animăluț, dacă acesta este mulțumit, atunci și tu ești mulțumit în totalitate
citat din Dorel Marin (18 septembrie 2018)
Adăugat de dodorel62

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire

Frunză verde matostat
Ești întortochea,
Nu știi cum te chea,
Dar te crezi deșteap
Că știi să joci leap
Și ai mersul legă,
Dar nu prea știi să gă...
De-ai ști să faci dragos,
Ți-aș da-n dar un matos.
poezie de Marius Robu (20 iulie 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde sau poezii despre jocuri

Cerere în dragoste
Ești mai frumoasă ca lumina,
Mai însetată ca nisipul;
Mai veninos decât albina
Piti-ți-aș coapsele și chipul!
Mai dulce decât cetera,
Mai mută decât alte muze;
Mai veninos ca vipera
Pripi-ți-aș vorbele pe buze!
Departe mai ca despărțirea,
Mai colea decât paradisul;
Mai veninos decât iubirea
Plini-ți-aș poftele și visul!
Mai mare decât însăși Marea,
Mai bună decât Zâna-Bună;
Mai veninos decât uitarea
Privi-ți-aș trupul gol sub lună!
Mai plină decât însuși plinul,
Mai goală-ochi decât fântâna;
Mai veninos decât veninul
Primi-ți-aș dragostea și mâna!
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre șerpi, poezii despre visare, poezii despre uitare, poezii despre rai, poezii despre poftă sau poezii despre nisip

Cearta buzelor - sărutul
Dacă mă cerți numai pe mine,
De n-aș mai fi la gura ta,
Numai pe tine te-ai certa,
Căci nu ai mai avea pe cine.
Mă faci la gură cum îți vine,
Dar important e că mă faci;
Te rog din suflet să nu taci
Din gură; nu mă pot abține
Să mor, dacă nu sunt făcut
De gura ta cu două buze,
Ce-au fost create să m-acuze
Că nu le dau niciun sărut.
Le-aș da, că știu că nu mă iartă,
Dar te întreb rațional:
Cât le sărut pasional,
Pe mine cine mă mai ceartă?
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (18 septembrie 2014)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură, poezii despre ceartă, poezii despre suflet sau poezii despre iertare

Credința unei somnofile
Mă gândesc la ti,
Cât ești de mati;
Te trezești cu noap
În cap, și, în șoap,
Spui o rugăciu,
Să îi faci în ciu
Somnului, pe ca
Îl alungi din ca
Și-l trimiți afa,
Spunându-i în fa,
Să mă lase-n pa.
Dar el, hoț, în pa
Nostru se strecoa,
În locu-ți. Fricoa
De mine... nu-l spu...
Și prânzul ne-apu
Pe când el mă strân
În brațe, și lân
Mine zăboveș...
Cred că mă iubeș!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
BOLNAV
Ce boala am?Si medicul se mira...
Ma doare osul de la pol,
Iar umarul amurgului mi-e gol.
Urechea-mi plinge dupa lira.
Ce boala am?Ma-njunghie o stea,
Iar inima bataia-si intirzie.
Cind creierul la nou subscrie
In piept plaminul a ramas de nea.
Ce boala am?Ca-mi infloreste parul
Pe cind rinichii isi impart oceanul
Zvonind o seceta la anul,
Cu ochii-mi plinge Adevarul.
Ce boala am?Ma doare prin natura...
Ceva paduri si niste vai,
Ma dor pina si ochii tai-
Dar lasa,urca in trasura.
Ce boala am?Acum vom merge
Pina birjarul ne da jos.
Ce boala am?Eu cred ca se-ntelege:
Nimic ca arta nu-i frumos.
poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre ocean, poezii despre natură, poezii despre medici, poezii despre inimă sau poezii despre frumusețe