Diptic
Sunt scarabeul de aur în așteptarea
Unei gâze miraculoase, o zână gâză,
În jur roiesc mici iago, cinstiți brutuși,
Mă simt minunat, deși pustnic într-o peșteră
Numai și numai de aur, rostesc cuvinte,
Îi înțeleg pe Spinoza, pe Da Costa,
Pe Jeanne D'Arc o înțeleg cel mai bine,
Uneori, seara, vine la mine Pascal,
Îmi spune, o picătură de apă te poate ucide,
Eu nu-l cred, am devenit un mistic îndărătnic,
Cred mai mult în spirite, decât în cuvintele unor prieteni,
Ce ne lipsește? Nimic, în afara unei mici antante
Cu spirite asemănătoare, eu nu mai pot fi de mult
Împușcat, reînviu mereu cu Dostoievski, Tolstoi,
Strigătul în pustiu se preface în Fata Morgana,
Cu ea mai vorbim în somn, în pustiu,
Acolo aleargă vioi scarabeii de aur.
* * * * * * *
Stau morții-n găoace de lut,
Ca puiul cel nenăscut,
Apoi redevin atomi
În Cosmosul monoton.
Doar sufletul bietul de el,
Unde se duce, bleu-ciel?
Astfel, un corp fără corp,
Imagine pentru un orb.
Călătorind va intra,
Umbră-ntr-un vast cinema,
Culoare în visul incert,
Unde mă pierd.
Mă pierd și mă regăsesc,
Venind din periplul ceresc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Citate similare
Pământul
Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.
Doar pământu-i plin de viață
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de ață
Visul nostru, tainic feeric.
Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.
Ah! e viață, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.
Din pustiul întuneric
Viață dulce a ieșit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.
Otrăvit sunt de-o tristețe;
De-o tristețe-așa de dulce
Căci vii tu, bătrânețe!
Și nimic nu pot a duce.
Căci de mii de ani încoace
Tot se naște spre-a muri,
Și totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!
Și ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.
Și pământu-acesta mare
E-un fior înțepător;
El te naște, el nu moare,
Și te lasă călător.
Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar vântul...
Mi-ar plăcea să trăiesc
acolo unde s-a născut vântul.
Acolo unde respiră oceanele,
descoperind secretele valurilor,
ca să mă înțeleg pe mine însumi,
și să-mi ascult singurătatea.
Citindu-mi apoi lacrimile,
în timp ce se amestecă în valuri.
Doar vântul mă poate înțelege,
doar vântul îmi va usca lacrimile,
numai el îmi va asculta
strigătul de durere,
stând pe mare
și simțindu-se protejat
de strigătul oceanului.
poezie de Eugenia Calancea (28 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străin de mine, străin de tot
Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viață,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu și suspin...
Dar nu mă plâng,
Încerc să depășesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieți, deși,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.
Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuși am,
Renunț la puținii prieteni
Pe care îi mai aveam.
Scot din buzunar
Un bilet spre o destinație,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, pașaportul fără viză.
Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.
Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câțiva mai mișună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieți fără stăpăn.
Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele șterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viață mai bună!"
Aștept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esență
Nu prefer o reală consistență.
Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.
Sunt conștient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul speranței'
Poate ultimul.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit
Iubirii noastre i-ai pus gard
Tu, cea cu chip ca de păpușă...
În timp ce-n flacără eu ard
La tine-n suflet e cenușă.
Din tot ce simt eu pentru tine
Nimic, nimic nu te-a mișcat
Mai mult mi-e rău decât mi-e bine
Și de tristețe mă simt beat.
Ai fost un vis frumos, pesemne
Un vis ce eu l-am întețit...
De cicatrici și rele semne
Mi-e sufletul prea mult ciuntit.
Cântarul dragostei spre tine
Arar prea rar s-a înclinat,
Ce-ai însemnat tu pentru mine
Cam niciodată n-a contat.
Eu ți-am pus sufletul în palmă
Tu cu cruzime l-ai strivit
Mi-e inima numai sudalmă
Și ceva-n mine a murit.
Rămâi, urări numai de bine
Nu, n-am de gând ca să-ți rostesc...
Vei fi cu cine te simți bine
Eu nu mai pot să te iubesc...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 10 comentarii până acum.Ultima clipă a lui Faust
Faust era pe ultima sută,
Pe ultima rută, o clipă,
o sită, Faust.
Toți suntem Faust, părem fericiți
După contractul încheiat în antractul
Marelui Spectacol.
Diavolul? Un șobolan, acolo,
Alergând ca Bertoldo cu Bertoldina lui.
Ce gândea Faust?
Ei, lua-m-ar dracul, unde mi-e fracul
De zile mari?
Cred, zice Faust, că nu merită să-ți vinzi sufletul,
Oricât este el de mic sau mare.
Să iubești fără să cunoști ființa,
Totul se șterge, rămâne o pată de culoare sângerie
Pe memoria plană.
Ai pierdut, n-ai pierdut? Cine știe?
Nu orice pierdere duce la moarte.
Ieri m-am îndrăgostit de un chip,
Mi se părea cunoscut de o mie de ani.
S-a lipi de umărul meu, mi-a murmurat, te iubesc,
Apoi a trecut o zi, va mai trece o zi
și pierd mereu ca la Monte Carlo.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Eu cred în oameni
unii cred în ceea ce nu sunt
alții în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria
uneori poate sunt puțin arogant și egoist
mă gândesc doar la mine și la acea
așteptare încordată fără
prieteni vecini
și neamuri
n-am nimic de ascuns
în orașul meu plouă
dimineața la amiază și seara și
oamenii mor după fiecare țigară
strivită sub picior sau aruncată la coș
știu că o să mi-se întâmple și mie asta
voi pleca tăcut ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici și
plete peste umeri
unii cred în asta
eu cred în oameni...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Am simțit
Am simțit mai întâi o senzație
Inundându-mi tot corpul,
Aceasta să fie iubirea de aproapele,
Pentru ce m-am născut?
În cazul unei febre, al unei mari încordări
Sau în momentele de dragoste,
Toate capacitățile corpului se măresc și se extind,
Vibrând mai puternic decât în momentele obișnuite ale vieții.
De unde atâtea acuzații? Ana, Caiafa, Pontiu Pillat,
Ehei, există și aici?
Cred în Dumnezeu mai mult decât în mine însumi.
Tată, ia de la buzele mele ceașca suferinței.
Cine respinge dragostea? Este el om?
O fi, nu știu. Mi-au pus o cămașă de forță,
Este invizibilă, dar o simt. Nebuni suntem cu toții,
Ne ține în viață iubirea. Vorbe, aruncați vorbele,
Lăsați doar Poesia să trăiască, nu o ucideți
Cu intrigi, vechi acuzații de deicid.
Cine ar putea ucide pe Domnul?
Adunați toate cărțile și lipiți-le între ele.
Aceasta este Biblia. Nici Buddha nu ar nega.
Atunci? Sunt veșnic la fel ca și voi,
Dar nu știți nici voi adevărul.
Cine-l va spune?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Unde dispar iubirile noastre când trupul celui iubit nu mai este lângă noi? Unde se duc toate sentimentele, trăirile, neliniștile, fericirile noastre? Și ce rămâne în urma lor? Un câmp de lupta dupa razboi..., cadavre de dorințe și cruci de vise pierdute. Se pierd și se regăsesc toate... în noi. Nu-i de mirare că durata unei vieți devine din ce in ce mai scurtă, nu viciile sunt de vină, ci iubirea... Cred ca plătim un preț prea mare pentru cât de puțin primim, și apoi mai cred că cei mai longevivi dintre oameni sunt cei cu sufletul rece ca o piele de șarpe, aceia care nu iubesc, nu pătimesc...
Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma pierd
ma pierd in ochii tai caprui,
ma pierd in stele si innebunesc,
ma pierd in flori de crizanteme
iubind chipul tau ceresc
ma pierd printre ramuri,
ma pierd pierd printr-un rece vant,
ma pierd dupa zare
cu lacrimi reci usor plangand
ma pierd in intuneric
ma pierd chiar si-n lumina
ma pierd de mirosul tau
de flori de crizantema
ma pierd printre frunze
imprastiate doar de vant
ma pierd de chipul tau
ce-l vad mereu razand
ma pierd in visul tau
ma pierd in al gand
se pierd si ochii mei
te pierzi si tu in vant
poezie de Boros Otto
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
unde sa te iau
ca sa-ti fie bine..
un sarut sa-ti dau
ultim de la mine.?!
numai am nici casa
numai am nici paine
zilele mi-s sure
noptile haine
stau intro padure
blanda si frumoasa
de argint padurea -
cu poteci de ceata...
unde sa te duc,
ca sa-ti fie bine
unde se nasc zorii
zilelor de mine.?!
unde se gaseste?!.
- codrii de arama
cand vei trece -n fata
vei vedea o vama
-vama de vei trece
fara nici o grija
sa astepti un injer
numele sa-ti strige...
cum sa te mai duc
ca sa-ti fie bine
sa te iau in brate
tremurand in sine.?!
sa te duc in codrii
ultimii, de aur
si sa-i rog sa-mi fie
masa si tezaur.?!
sa te duc acolo
unde sfant izvorul
murmurind -asteapta
sa ne- aline dorul...
n-am unde te duce
ca sa-ti fie bine
nici sa ma ajute
nu mai vine nimeni
rece e padurea
inghetat e visul
rugul meu e zgura
zambetul e planset
si pe cerul gurii
nu mai am cuvinte
numai clar de luna
dureros, ferbinte...
-uita-ma iubito
cauta-ti un altul
sunt aripa franta
sunt cazut din nalturi
nu mai am putere
sa te duc in brate
visele acele
nu mai sunt in viata
mi-a ramas doar una
ruga catre ceruri
iarta-mi Sfinte-Doamne
setea de misteruri...
poezie de Iurie Osoianu (1 februarie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amorul unei marmure
Dacă mângâi prea mult o marmură,
Te trezești cu silicoză sau poți muri chiar,
Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii călduți,
Nu sunt nici sfinți, nici diavoli, mai broscuți,
Ei cred că viața este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un challenge, la mijlocul vieții omul crede
Că o pădure poate arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viața mea este din piscuri și orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Așa cum ai promis, tăcerea-ți este mult mai grăitoare,
Ai preferat refugiul dinadins, într-un refugiu orice viață moare.
Tu uiți că Domnul ne-a dat glas și inimă și minte să cunoaștem,
Să învățăm a ne iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne naștem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu ești ca mine, suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deși-n atomi este o inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici insulari, vorbim tot mai puțin și tot mai rar,
Cp are fiecare jobul lui, ce-i pasă viața nu știu cui?
Ce-i pasă că se moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele ne este totuși om, mai bine ne nășteam atomi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Copilului poți să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puțin cei mari, tații și chiar mamele, își cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici și e prea devreme pentru ei să știe ceva. Ce idee tristă și nefericită! Și ce bine își dau seama copiii că părinții lor îi cred prea mici și prea neștiutori, când ei, în realitate, înțeleg totul. Adultul nu știe că, până și în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.
Dostoievski în Idiotul (1868)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la 
De unde începe începutul
De unde începe începutul?
unde fuge Dunărea în grabă
de ce magnoliile înfloresc de două ori pe an
iar fluturii trăiesc doar o zi de pământean,
de ce sunt brazii verzi tot anul
iar florile de mac își pierd elanul
în miez de vară când își scutură magia
petale muribunde sublim sărută iar câmpia,
vântul amorezat dansează cu ele
mă ia și pe mine să zbor spre stele;
De unde începe dragostea și cât va ține?
de unde știu că mă iubești tu doar pe mine
de unde știu că sufletu-ți mă cheamă?
mi-e frică să clipesc să nu te pierd de teamă
că nu se va-mplini ce e deja acolo scris
că nu-i nimic real ce simt, e doar un vis,
de unde știu că tu exiști, că nu ești doar o-nchipuire
un dans al minții, chinuit de-o dulce plăsmuire
un joc retoric copleșit de prea mult dor,
de întrebări și nențelesuri, de strigăte de ajutor,
De unde începe începutul?
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fata Morgana
Alergam după Fata Morgana,
Moartea e tânără și fără etnie,
Vezi și Lili Marlen, Tosca,
Nevoia de dragoste este mai mare
Decât nevoia de a trăi,
De a te hrăni, ce-i pasă tembelului
de Farfuriile sparte?
Am pus șapte mere într-un buzunar
și m-am dus la Muntele Sinai,
apoi m-am însurat cu zâna deșertului,
cineva a propus ca bătrânii să fie depuși de vii
în Mausoleu, era un geniu pustiu și neomogen,
mulți creează goluri în spațiu, prieteniile se pulverizează
din cauze entropice, fericiți indulgenții, independenții,
vechiul popor in, o tristețe cețoasă coboară,
cu pene de corbi edgarallanpoești.
Orice înmormântare obosește.
Trenurile au întârzieri.
Oglinzile sunt oarbe prin definiție.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Maria: Luci, ce-a fost asta? Cum poți să te comporți astfel, să te faci de râs, tocmai tu? Zău așa...
Lucian: Poftim?! Cine și cum se face de râs?
Maria: Tu, te-ai făcut deja; de fapt, nu doar pe tine, ci și pe mine, că eram împreună cu tine la acea masă... M-ai făcut serios de râs acum!
Lucian: Eu?! Nu înțeleg absolut nimic din ce-mi spui, Maria...
Maria: Ah, Luci... Știi foarte bine că nu trebuie să facem zgomote aici, pe Proxima.
Lucian: Off... La naiba! Cui îi mai pasă? Ce contează? Chiar e lipsit de orice importanță! N-are sens; nimic...
Maria: Te rog, nu vorbi astfel.
Lucian: Dar... L-a sărutat! Nu-mi vine să cred! Chiar l-a sărutat!
Maria: Știu, Luci. Am văzut și te înțeleg. Eu, da, însă nu și localnicii. Trebuie să te controlezi, nu să reacționezi astfel.
Lucian: Poate că ai dreptate. Însă, în acel moment, cine s-ar mai fi putut controla?! Eu nu, eram mult prea furios!
Maria: Luci, te înțeleg foarte bine! Știu că ți-a fost greu să-i vezi astfel, însă asta nu explică modul în care ai reacționat. Indiferent de situație, nu trebuie să uităm unde ne aflăm și care e regula de bază aici: Liniștea! Pentru localnici, liniștea e sfântă. Și noi trebuie să o respectăm.
Lucian: Păi, știu foarte bine asta, dar... La naiba! L-a sărutat! Chiar l-a sărutat! Pe Sid! De ce tocmai pe el? Ea pe el, nu invers. Adică... Măcar dacă o săruta Sid pe ea, nu mă deranja atât de mult. Înțelegeam. Dar așa... Nu înțeleg, nu mai înțeleg nimic! Nu pot... Ce-nseamnă asta?! E-o nebunie!
Maria: Off, Luci... Ce complicat!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte bună!
Să vă spun, să nu vă spun,
M-am urcat în vârf de prun,
Deși e numai un ciot,
Stau de-un ceas și încă pot..
Mă tot uit să văd de vine,
Cineva și pe la mine,
Nu vă spun pe cine-aștept
Fiindcă eu sunt înțelept..
Așa îmi zic toți de-aici,
Și cei mari dar și cei mici,
Și eu știu că nu se-nșală,
Că de-aia m-au dat la școală!
Simt în aer un parfum,
Vine parcă de pe drum,
De la munte, de la mare,
Nu știu ce să fie oare..
Un miros de libertate,
Parcă-l simt tocmai în spate,
In rucsac și-n buzunare,
În ghetele din picioare..
Ce să fie, ce să fie,
Pare că nimeni nu știe,
Eu doar am o bănuială,
Că am învățat la școală!
E vacanța, dragii mei,
O aștept și eu ca ei!
Ca mămica și tăticu',
O așteaptă și pisicu'!
Însă nu le spun nimic,
Cred că o să tac chitic,
Dac-o văd, știu ce-o să fac,
O să intru în rucsac,
Să fiu sigur că ei vor,
Să intru în planul lor!
Cred ca-n noaptea asta, clar,
Mă duc la somn în zadar,
Nu pot, frate, să mai dorm,
Mă și văd în avion!
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihai: Totuși, nu pricep ce vrei de la mine acum?
Lucian: Hmm... Ce vreau?! Credeam că o să înțelegi, fără să fiu nevoit să-ți spun eu.
Mihai: Ah, cred că înțeleg, Luci... Cumva vrei să... Adică, știi tu, supercomputerul, mama ta, ziua dânsei...
Lucian: Da, exact; văd că înțelegi. Asta vreau, deși știu că ți-am zis că n-o să-ți mai cer imagini în direct cu Terra, însă nu pot... Astăzi vreau doar s-o văd pe ea, măcar un minut, sau... Măcar atât! Nu vreau să las mesaje, nu vreau să vorbesc cu nimeni, decât s-o văd, nimic mai mult. Să știu că este bine.
Mihai: De acord. Te ajut, cu cea mai mare plăcere. Dar, Luci, dacă asta doreai, de ce mi-ai zis să vin eu în navă?! Eram deja acolo, la supercomputer. De ce n-ai venit tu direct acolo? Îți explicam eu unde să mă găsești. Ne descurcam cumva.
Lucian: Te rog, campionule, lasă reproșurile! Uită-te bine la mine! Cum crezi că puteam veni așa, în starea în care sunt?!
Mihai: Bine, înțeleg asta... Păi, liniștește-te și de îndată ce crezi că o să poți, plecăm. Bine?!
Lucian: Desigur. Mă retrag puțin, în rezerva mea, să-mi dau cu apă rece peste față, poate îmi revin, ca să putem pleca.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prin bine înțeleg orice fel de bucurie;și, mai mult, tot ce duce la bucurie;în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înțeleg orice fel de tristețe;și în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă și apreciază, potrivit afectului său, ce este bun și ce este rău, ce este mai bun și ce este mai rău și, în sfârșit, ce este foarte bun și ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulțimea banilor este ceva foarte bun și că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambițiosul râvnește mai mult decât orice gloria și dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de rușine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia și nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.
Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul unei rugi
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine,
Cât să mă-ntorc din nou la Tine,
Când neputința mă seduce.
Nu tot ce cred că-nseamnă bine
Îmi poate face viața dulce...
Nu-mi da mai mult decât pot duce,
Dă-mi cât să fiu salvat de mine.
Nu mă lăsa s-ajung ruine,
Deja m-am pus singur pe cruce
Acum aștept să se termine...
Dă-mi cât să mă salvezi de mine,
Nu-mi da mai mult decât pot duce.
rondel de Evelin L. Ș. Andrei din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!